#tina_titina

Am pisică adolescentă!

Am calculat de curiozitate ce înseamnă un an pisicesc în ani omenești.  Echivalentul vârstei de 15 ani! Și mă mai mir că nu mă înțeleg cu pisica! Eu vreau ceva, ea face altceva, parcă în ciuda mea. Unde îi spui că n-are voie, acolo se bagă (sau se urcă, după caz). O cerți că iar și-a băgat ghearele în canapea? Te întorci cu spatele și o face din nou.

Știți certurile alea infinite cu adolescenții, când discută în contradictoriu până se epuizează fizic? La fel și Tina. Miaună și mă ceartă de parcă încerc să fac Pământul să se învârtă invers. Mă privește supărată pe viață, miaună în zece mii de feluri și când vreau să o alin, îmi întoarce spatele cu nonșalanță. Scopul ei era să mă facă să mă simt prost.

Am decis că nu are voie pe hol la intrare, așadar ușa de acces de la sufragerie îi e mereu închisă în nas. În bot, scuze. Dar… dacă toată familia e pe hol și se îmbracă, miloaga se postează la geamul ușii și miaună de parcă vine sfârșitul lumii fără noi. E clar alt dialog față de cel pe care îl purtăm dimineața, când nici nu pot deschide ochii, dar trebuie să dau cu ochii lipiți proba de mers printre obstacole vii, dar cu semnalizare acustică, spre baie.

Doamne-ajută că nu vine să mă și trezească, deși are senzor, parcă pun ceasul să sune pentru ea! Cum am oprit alarma, începe ea de lângă noptieră: miorlaaaaauuuuu. Pe-asta o înțeleg: hai, fraiero, e zi de muncă! Pleacă o dată, cât e locul cald în pat să mă bag eu!

Tina împlinește azi un anișor

Nu e un an cu noi, pe acela îl sărbătorim amândouă, de ziua mea. E un an de când a venit pe lume, un „accident“ în viața mămicii ei, o pisică ținută numai în casă, dar care a fost considerată suficient de bătrână să-și facă în siguranță de cap pe-afară. Ce să vezi, a ieșit cu ochișori.

Așadar, gândindu-mă să nu-i vină idei și să mă facă mai fericită decât mi-am dorit, dar și ca să pot pleca cu ea liniștită și să nu-mi sară inima de câte ori ar apărea un cotoi prin preajmă, am fost stăpân responsabil și am sterilizat pisica.

Bineînțeles că toată familia s-a învârtit două săptămâni în jurul cozii ei, răsfățată cu ce se poate, căci, deși incizia a fost minusculă (vreo 2cm), cusută pe interior cu fire resorbabile, faptul că a avut o gâlmă mare ca reacție la materialul de sutură ne-a făcut să ne simțim extrem de vinovați. Ne bucuram doar că nu sunt fire de scos, că nu trebuie să stea pe căldură nici cu hăinuță de protecție, nici cu guler. Efectiv am lăsat-o în pace până s-a vindecat.

Cu burtica ei cheală ne obișnuim mai greu, ocazie cu care am văzut că pe piele nu apar pete și dungi, cum mă așteptam.

Tina e vedetă

Normal, ca orice „năzdrăvan“ al familiei. Dar nu numai, căci hashtag-ul de instagram e urmărit și de câțiva elevi de-ai mei. Și mă trezesc de multe ori cu ei la catedră, în pauză, cerând amănunte despre isprava proaspăt imortalizată și nemurită pe ecranele online. Ați luat-o la atelier?? Și a stat ea așa la poză pe raft?? 

Un singur lucru nu am făcut (încă): să o iau pe Tina la școală. Știu că copiii din seria trecută, care trec vara aceasta prin focurile admiterii la liceu, mi-au reproșat mult timp că nu am luat pe atunci veverițele la școală. Și cum m-au rugat… regretele, ca la Gândăcelul Elenei Farago, au venit prea târziu.

Acum am parte de aceleași milogeli. Să facem „ziua cu animalul la școală“. Și de ce nu? O să avem iar săptămâna verde (pe care am ratat-o anul acesta cu greva), avem varianta zoo în Băneasa sau zoo la școală. Rămâne de văzut.

Aproape un an cu Tina

Țin să le menționez tuturor că pe carnetul ei scrie clar că este pisica mea. La fel cum se vede și când trebuie curățată litiera sau vegheat să fie apă și mâncare. Am descoperit că și cu pisicile e la fel ca atunci când ai copil mic. Când e vesel și zâmbitor, e al întregii familii, toți dau bibeloul de la unul la altul sau se luptă să îl aibă cât mai mult. Până începe să urle sau trebuie schimbat… atunci se caută cu disperare mama copilului.

Așa și cu pisica. Când e vorba de joacă, mângâieri și drăgăleală, sau cui ține pisica noaptea de cald, toți sunt dornici. Dar „mama“ ei rămân eu. Eu la doctor, eu la curățat, eu la vaccin… Ah, da, ocazie cu care am constatat că veterinarii și pediatrii (se pare că am avut noroc la ambele categorii) au aceeași blândețe în gesturi și privire, iar cele două fete ale mele, chiar dacă specii total diferite, s-au comportat mereu exemplar.

Mi-am dat seama că trebuie să aleg o poză de final cu Tina. Misiunea e aproape imposibilă. Dacă mă uit în telefon, galeria e plină. Pe locul întâi, poze și filme cu ea. Apoi cu activitățile de la școală. Cu instantanee de prin oraș. Bine că nu îmi cere cineva poze cu copiii, căci pe acestea chiar le găsesc greu! Problema pozelor cu pisica e că sunt atât de multe, că nu știu pe care s-o aleg!

#tina_titina

#tina_titina

 

Tina matematiciana

Trei dintr-o lovitură

Luna octombrie e specială. De obicei îmi vine câte-o idee și acum mi se aliniază mie planetele să-mi și iasă. În week-end nu mi-am propus ceva anume pentru această săptămână. Așteptam totuși cu nerăbdare ziua liberă de miercuri, pentru lectură, nițică odihnă și timp să îmi termin din hârțogăraia de la școală.

O ideiuță însă s-a strecurat. „Ce-ar fi să rezolv eu cu colțul viu al clasei?” Gata, mă hotărăsc, iau a-nu-știu-câta oară olx-ul la mână, să văd dacă au apărut pui de hamsteri. Bingo! Găsesc. Nu portocalii, cum am mai avut și aș mai vrea, ci negri. De-ăștia n-am avut, așa că, fie ce-o fi, încerc. Sunt disponibili, deși foarte mici, trei săptămâni. Proprietarul, un puști de 6 ani, schimbă prețul, ceva mai mult decât eram eu dispusă a da, dar nu negociez cu copilul. Avea planul lui financiar, o jucărie de luat, batem palma și luni seară Iris „făcea teme” cu hamstericiul în brațe.

A doua tentativă, duminică, a fost să rezolv mimoza. Primisem o mulțime de sfaturi și locații pe facebook, făceam un plan de bătaie să merg și pe la zoo toamna asta, însă o primesc luni seara în seria „nu ți-am luat demult flori”. Am vrut să-l întreb cu cât a luat-o, că eu deja făcusem research pe net și aveam idee de prețuri, dar m-am abținut, m-am bucurat de gest. Uneori e bine să taci.

Dacă poți :D.

Tot luni, mai în glumă, mai în serios, discutam cu frate-miu de posibile cadouri. „Și ce vrei să-ți iau? Îți iau și ție pisică?” Nu știu cum se face, tocmai el nu știa că mă tot uit după varianta (imposibilă aproape) de mâță portocalie, nu cotoi. Motănei am găsit cu duiumul, dar fetițe mici nu. Ori erau prea mari, ori le ratam și erau date până când întrebam eu.

„Nu știi tu să cauți!” Ok, accept, nu știu să caut. Până primesc poză ieri. „Ți-am găsit pisică!” Și așa, într-o zi de marți, 4 octombrie, plecarăm, la propriu, cu mic, cu mare – eu, el, două nepoate și-un cotoi (al lui), să luăm mâța mea.

Familia a primit cu „entuziasm” vestea. Iris cu „Ai idee câte teme am de făcut? Doi hamsteri și-o pisică, nu mai fac nimic!!” Andrei s-a uitat la mine și s-a asigurat, spre dezamăgirea lui, că nu glumesc, iar ultimul m-a privit resemnat:

„Doarme cu noi, nu?”

Seara târziu făceam reamenajări prin casă. Nu apucasem. Încercam să îmi bat capul unde doarme și mi-am dat seama că nu are sens. O pisică îți face ea ordine în viață, nu viceversa. Am găsit-o dormind la picioarele noastre. Până pe la 4 dimineața.

Apoi, dacă tot m-am trezit eu, s-a gândit că nu mi-ar strica niște masaj, așa că s-a plimbat o vreme dus-întors pe spatele meu, ca în final să îmi comunice că voi dormi pe spate, pentru că ea s-a instalat covrig la mie pe piept, stă foarte bine, toarce zgomotos și a adormit. N-am mai dormit așa nemișcată de când era Iris bebeluș și stătea lângă mine.

Tot aseară am hotărât cum o cheamă. Pentru că e pisica mea, o cheamă Tina. Titina. Așa mă prezentam când eram mică, iar numele trebuie dat mai departe.

Așadar, sunt expertă. Tocmai am reușit să-mi întorc viața cu susul în jos în trei zile. Am în grijă o plantă sensibilă, doi hamsteri și-o pisică. A, plus doi copii.

Tina matematiciana

Dacă „mama” e învățătoare…

Întoarcerea pisicii asasine, Anne Fine, Editura Paralela 45

Întoarcerea pisicii asasine, de Anne Fine

Luna trecută v-am povestit cu întârziere despre Jurnalul unei pisici asasineNumai bine ce am publicat articolul, că am și văzut pe site-ul editurii Paralela 45 că a apărut continuarea, următorul volum. N-am apucat să ajung prin librărie, dar ieri, dacă tot eram în centru, am căutat și felina mea preferată.

Muream de curiozitate să văd ce mai pune la cale, și pe cine mai omoară de această dată. Lectura, foarte asemănătoare unei schițe (dar pentru că acțiunea se petrece timp de mai multe zile, o încadrezi la povestire scurtă) îi ia unui adult cel mult jumătate de oră. Am început să o citesc cu mare entuziasm, și pe măsură ce citeam încercam să compun piesele de puzzle și să intuiesc finalul. Și cum nimic, dar nimic cu prefigura deznodământul, chiar începusem să mă dezumflu și să-mi spun că și autoarea, chiar dacă a scris ea „Doamna Doubtfire” și m-a dat gata cu primul volum, are totuși limitele ei și de data aceasta trebuie să mă mulțumesc cu un volum care scoate un ha-ha la câteva pagini și atât.

Finalul a venit pe nepregătite. Așa, de te ia pe sus, te pocnește și nu știi ce te-a lovit. Tocmai când credeam, după numărul de pagini rămase, că am așezat piesele și știu finalul… tocmai atunci a venit autoarea, le-a amestecat, și le-a așezat într-un mod cu totul inedit. Am început să râd singură. Andrei a venit să vadă ce m-a apucat, căci am intrat în casă, am încălzit mâncarea și am citit la masă. Iris a venit de la școală și s-a apucat instant de citit… Dacă în primul volum asasina „ucide” un cadavru, acum nu-mi închipuiam că ucide ceva ce nici măcar nu există, dar provocând o tragedie reală! Deja nivelul de curiozitate este maxim, mă întreb oare ce se mai întâmplă în celelalte volume, și dacă seria este ceea ce sper eu să fie, adică mereu o continuare mai bună ca episodul precedent.

Volumul îl găsiți în librăria online a editurii Paralela 45, sau la Libris, Elefant, Librărie.net, BookCityCărturești, eMag.

Întoarcerea pisicii asasine, Anne Fine, Editura Paralela 45