desen sah

Cât de greu poate fi să joci șah?

Lipsa unei săli de sport și posibilitățile limitate de a profita de sala de clasă pentru disciplina joc și mișcare pe timp de iarnă mi-au dau curaj să încerc să joc șah. Îmi aminteam vag că făceam asta în școala generală și nu era o tragedie, deși nu am învățat la școală, ci acasă. Cum unii dintre ei s-au lăudat deja că știu să joace, am început să visez cu ochii deschiși la acea atmosferă de liniște și calm din timpul jocurilor de șah.

Dar cum nu toți știu, am zis să caut și să fac o introducere a jocului și a pieselor, iar acum mi-a fost foarte utilă o carte pe care ai mei o aveau de când erau mici, Șah pentru copii. Nu știu dacă se mai găsește, sunt totuși 13 ani de când am prezentat-o eu pe blog. Ca o paranteză, o folosesc acum pentru partea de exerciții propuse, la începutul orei, să găsească ei soluția, să analizăm situația.

Încă de la începutul activității mi-am dat seama că îmi lipsește o tablă de șah pe care să o afișez pe tablă. Cum să găsesc una magnetică era imposibil, mi-am făcut una în Google Slides, pe care pot muta piesele cu mouse-ul și o proiectez pe perete. Mai mult, am multiplicat-o și pentru copii în Classroom și le-am dat acces câte doi, să joace online. Nu vă închipuiți că toți au dat buzna, dar când găsești doi-trei ghiocei, tot te bucuri că vine primăvara, nu?

sah la scoala

Smiley are rolul de arăta cine este la mutare. După ce muți, pentru că nu ai ceas să apeși, îl pasezi celuilalt jucător.

Ce mi-am propus:

Întâi de toate, să avem clar în minte sistemul de coordonate și de a identifica în acest mod căsuțele de pe tablă. Chiar dacă nu vor ajunge mari jucători, va fi măcar primul (poate și singurul) câștig.

Apoi, unii dintre ei au mare nevoie să-și controleze impulsurile și să-și gestioneze răbdarea, să se gândească la cauza care a produs o mișcare, dar mai ales la scopul ei. De ce a mutat acolo? Ce a văzut? Ce intenții are? La ritmul în care joacă și atmosfera destul de aprinsă din sală, mă îndoiesc că ne vom așeza prea curând pe acest drum.

În cele din urmă, am zis să păstrez șahul ca inspirație pentru orice ocazie. Prima care s-a ivit a fost la arte vizuale, când am îmbinat o temă cu nonculori cu cea de perspectivă și desen și am încercat să realizăm, cu tabla în față, o piesă. Exercițiul s-a dovedit foarte greu în unele cazuri, iar pe viitor nu este deloc promițător, dacă am în vedere geometria în spațiu.

desen sah

Piesele favorite

Deocamdată sunt încântați și abia așteaptă activitatea. Le place să joace câte doi, dar va trebui să îi conving să mai schimbe partenerii. De luna trecută avem și o colegă nouă, o fetiță din Ucraina, cu care, dacă abia ne înțelegem cu ajutorul Google Translate, în limbajul șahului nu avem nicio problemă. Momentan îi zvântă pe cei care au curaj s-o înfrunte și, dacă acceptă, aș vrea să pun în scenă un basm clasic, „Șapte dintr-o lovitură“ și să facem un joc de simultan. Dar despre aceasta sper să vă povestesc cu altă ocazie.

atelier copii Bucuresti decembrie_2022_3

Atelier: pictură pe obiecte

Aș fi vrut să povestesc despre atelierul cu îngeri după Crăciun, când treburile casei te mai lăsau să respiri și atmosfera de sărbătoare îți lasă un altfel de răgaz. Vacanța aceasta însă nu a fost chiar cum mi-am dorit-o și am amânat. Și cum iarna se ambiționează să ne țină de urât și să-și compenseze absența din decembrie, am răsfoit cu drag fotografiile de la activitate.

A fost un atelier „v.i.p.“, pe bază de invitație. Demult le făceam cadouri concrete copiilor din preajma mea, dar de la o vreme am decis să le dăruiesc de sărbători o experiență. Atelierul din acest an nu a fost unul de craft, cum aleg de obicei, ci unul mai artistic, de pictură pe obiecte turnate din ipsos. Provocarea nu era una ușoară, mai ales pentru vârstele mici. Am combinat copiii, deși rareori am ales să lucrez cu vârste foarte diferite. Am avut doi de șapte ani, doi de nouă, doi de unsprezece (care au lipsit în cele din urmă) și doi de treisprezece, ca să se adauge spre final și un 17.

Atitudinile au fost foarte diferite.

Cei mari dădeau exemplu de migală și răbdare, rezultatele fiind pe măsură. Cei mici se ambiționau să fie la înălțimea modelelor, dar, în același timp, și să învețe. Întâi îi atrăgeau culorile noi obținute, amestecuri necesare. Dacă vecinul reușise să aibă o culoare a pielii mult mai potrivită, împrumutau. Utilizarea pensulelor, căutarea în borcan a celor moi sau subțiri, încercare și eroare, până când rezultatul era mulțumitor.

În cele din urmă, s-a așezat la masă și Iris, deși venise doar ca asistent. Îi știa pe copii de când erau mici și chiar își dorea să petreacă puțin timp cu ei. Eu eram acolo cu un sfat, la nevoie cu o mână de ajutor. Din grupuri diferite sau din familie, copiii mă aveau în comun pe mine și, vreau-nu-vreau, ajungeam subiect de discuție, începând cu „așa ne-am cunoscut“. Fostele eleve chiar aveau informații inedite despre mine, într-o ipostază în care o parte dintre ceilalți nu mă cunoscuseră niciodată.

Mă uitam cu drag la ei, căci Atelierul a fost amenajat în urmă cu trei ani, înainte de pandemie, dar n-a apucat de-atunci să fie animat de prea multe ori. Atelierul nu e doar locul unde vin să lucreze ceva, fără prea multe reguli, ci și locul unde mereu găsesc ceva de joacă. De fiecare dată când reușeșc să umplu încăperea de râsete și de creații unice îmi amintesc cu drag de unde am pornit, în urmă cu deja mai bine de un deceniu. Am decorat ușa de la intrare cu fotografii de la activități desfășurate de-a lungul anilor și e mereu o plăcere să le trec în revistă, împreună sau cu ei. Uite, aici sunt eu!! Ce mică eram!! 

Ca să închei și să las aici un moment frumos, fotografiile de la activitate:

atelier copii Bucuresti decembrie_2022_3

Etapa întâi: până se strânge gașca, socializăm și vedem ce minuni se ascund prin cutiile Cristinei

 

atelier copii Bucuresti decembrie_2022_3

Etapa a doua: de la joacă la treabă, cu atenție și multă migală

 

atelier copii Bucuresti decembrie_2022_3

Finalul, mai mult sau mai puțin la înălțimea așteptărilor, cu promisiuni către sinele ambițios: anul viitor o să fiu mai mare și o să fac mai frumos!

 

 

Cornelia Funke: Povești despre devoratori de cărți, fantome din pod și alte personaje de basm

Cornelia Funke: Povești despre devoratori de cărți, fantome din pod și alte personaje de basm

Toamna trecută am găsit prin materialele auxiliare pe care le folosesc la clasă un text foarte simpatic pe care am lucrat la limba română cu copiii. Mi-a plăcut atât de mult, încât am căutat povestea integrală, să vedem ce s-a întâmplat de fapt. Surpriză, cartea nu mai era disponibilă la vânzare și cu ceva noroc am descoperit imagini exact cu povestea pe care o căutam: Devoratorul de cărți, ocazie cu care am mai citit câteva și mi-au plăcut la nebunie.

Cornelia Funke nu-mi era „străină“, mai avea câteva bile albe de la mine, inclusiv pentru Când Moș Crăciun a căzut din cer (vezi aici), carte care a urcat imediat în topul celor pe care le recomand cu încredere de Crăciun dacă vrei o poveste de calitate, indiferent de vârsta cititorului. Așadar, am început să scotocesc după carte.

Am mers la Biblioteca Metropolitată, în secțiile pentru copii din două filiale plus cea principală, dar n-am reușit să rezolv problema, în anticariate nu i-am dat de urmă, a rămas o singură soluție: să-mi rog prietena să o scaneze, dacă o mai are. Dacă credeți că e ușor să scanezi o carte, vă înșelați. Întâi ți se zgribulește neuronul. Nu-i etic, nu-i frumos, există drepturi de autor.

Apoi, ți se arcuiește celălalt neuron, când vede cum o pui pe burtă și o apeși pe scanner. Cărțile au suflet și suferă, iar eu mor încet dacă le văd  întoarse astfel. Dar… era singura soluție pe care am găsit-o și mulțumesc pentru înțelegere, răbdare și ajutor!

Povești la școală

Inițial, le-am dat copiilor de citit prima poveste. Dar când le-am avut pe toate, am printat cuprinsul și m-am bucurat să văd că se nimeresc la fix, câte două pentru fiecare copil. I-am chemat pe rând să aleagă titlurile, unul, apoi le-am repartizat eu pe celelalte, ca să fie corect, nu ultimul să culeagă, nu să aleagă. Cum au ales? Hmm, greu de spus, mai ales că erau foarte sugestive: balauri, vrăjitoare, fantome, de toate pentru toți.

Apoi au primit pe platformă cartea. Au avut cam două săptămâni să le citească și să realizeze harta textului într-un mod cât mai atrăgător pentru ceilalți colegi, astfel încât să îi convingă și pe ceilalți să citească povestea lor. Unii le-au citit pe toate, mi-au dat mesaj că sunt foarte frumoase. Alții… mai greu, abia sau mișcat.

Dificil a fost să urmeze și instrucțiunile de realizare a temei. De exemplu, folosește o coală A3 (bloc mare de desen) sau lipește între ele două coli A4, pentru fiecare poveste. Multe dintre teme au fost realizate la grămadă, ambele povești pe aceeași planșă. Și asta pentru că… nu citesc cerințele. Observ cu tristețe la toate evaluările că nu sunt atenți.

La matematică, de exemplu, la finalul problemei apare clar: Scrie planul de rezolvare și exercițiul problemei. Degeaba! Doamna, la problemă scriem cu întrebări sau cu explicații? Îi pun să citească din nou. Aaa, gata, am înțeles. De ce nu citesc singuri? Uite de-asta pe contracte lucrurile importante sunt scrise cu litere mici, că ne obișnuim să le ignorăm de timpuriu.

Finalul

Cornelia Funke: Povești despre devoratori de cărți, fantome din pod și alte personaje de basm

Am făcut expoziție, deși banda adezivă a fost convinsă cu greu să adere la perete. Iar expoziția a stat câteva zile, timp în care i-am văzut că s-au uitat, măcar de curiozitate, să vadă despre ce erau celelalte povești. Unii, mai silitori, au realizat mici opere de artă, exemplu pentru cei care expediază tema superficial, făcută să fie acolo, să o bifeze doamna ca rezolvată. Încă pâlpâie undeva speranța că, văzând exemple de bună practică, se vor schimba și ei. Încă sper că învățarea socială funcționează, dar nu știu cum se face, parcă merge doar pe exemplele negative.

E greu să realizezi la lectură teme pe aceeași carte, pentru că nu o au toți. De data aceasta, am reușit.

 

Lecțiile despre culori

Artele vizuale la cei mici nu sunt doar momente de relaxare și distracție. Se mai strecoară, ce-i drept, discret, și momente în care „învățăm lucruri“. Cam așa a fost și seria de lecții despre culori. Ar fi fost plăcut ca școala să aibă seturi de experimente, să împrumutăm și noi, cei mici, din laboratorul de fizică o prismă și să generăm un curcubeu, ori să avem layere colorate să combinăm practic culorile și să vedem ce se întâmplă când combinăm lumina și nu vopselurile.

Culori primare, culori binare

A fost prima și cea mai simplă. Am constatat cu tristețe că nu combinarea culorilor a ridicat probleme, ci cerința inițială: îndoaie coala de hârrtie în nouă părți preferabil egale (întâi în trei pe lungime, apoi în trei pe lățime).  Parcă era intrarea în Purgatoriu, lăsați orice speranță, dar am rezistat, am tras aer în piept, am zis că vine el capitolul de fracții… mai dregem atunci din belele. Apoi primele trei casete se pictau cu roșu, galben, respectiv albastru, următoarele trei – folosind culorile secundare, portocaliu, verde, violet, iar ultimele trei erau lăsate pentru un experiement liber, să adauge în culorile binare una din culorile primare utilizate și să vadă ce se întâmplă.

culori primare binare

În principiu ora era una de joacă, dar unora dintre copiii de azi nici să se joace nu le place, căci nu găsesc niciun farmec dacă n-au un ecran pe care milioane de pixeli să sclipească. Dar de ce să combinăm dacă avem verde și portocaliu? Uf… și dacă n-ai? Sau nu mai ai?

Culori calde, culori reci

Partea a doua – despre cât de mult ne încălzesc culorile. Aici am ales să folosesc puțină inspirație și să urmez un exemplu. Cum articolul făcea referire la copii clasa a șasea, nu am exagerat să le cer să și deseneze contururile, le-am printat eu, ei urmând doar să le picteze. Și chiar dacă proiectul a fost destul de ușor, cu greu au îndeplinit cerințele. De ce? Pentru că la arte oricum se ia Fb, de ce să te străduiești să faci ceva frumos? Nu mai bine mâzgălești repede cu pensula, în două culori, una caldă, una rece, și strigi ca din gură de șarpe că ai terminat?

culori calde reci

Sau, a doua variantă, la școală îți ia foarte mult timp să te apuci, cerșești timp la sfârșit și ora viitoare vii cu un proiect foarte „frumos, terminat acasă“. Am întrebat, cu proiectul în față, care erau cerințele de execuție. Răspunsul – chiar indignat: Păi mama n-a știut! Dar de ce trebuia să știe mama?! E ea clasa a treia? Și ce treabă are mama cu proiectul? Nu mai comentez, dar presimt că mă voi face mai rea și voi evalua fix ce ai lucrat în timpul celor 45 de minute ale lecției. Dacă nu poți nici măcar întinde culoarea pe foaie, atunci nu e musai să ai Fb.

Finalul:

Am schimbat tehnica. Se plictisesc dacă săptămâni la rând mergem pe aceeași, așa că am păstrat conținutul teoretic, dar am trecut la cusături. Copiii au primit modelul imprimat pe hârtie subțire, l-am prins de carton cu agrafe de birou, au perforat singuri și au cusut. Finalul a fost colorat în funcție de zona de intersecție a diagramelor, combinând culorile. Inițial mă gândeam să complic puțin proiectul, zonele de intersecție să fie cusute folosind culoarea secundară, dar cum e dificil să găsești totuși atâtea culori, am renunțaț și am folosit doar culorile primare.

Modelul pentru cusut este disponibil gratuit timp de o săptămână de la publicarea articolului aici. După expirarea acestui termen, fișierul este disponibil la cerere pentru cei care fac sau au făcut în ultimele două luni o donație către Talente de Năzdrăvani.