E a doua oară când mă întâlnesc, în clasă, cu acest conținut. La seria trecută de elevi, știu că lecția mi s-a părut tristă. Câțiva dintre ei aveau telefoane, dar le utilizau parțial. Am discutat atunci despre email mai mult „pe caiet“, iar tema, mai aplicată, nu a fost la îndemâna tuturor: să îmi scrie mie un mesaj electronic.
La seria actuală, lucrurile s-au schimbat. Nu aș fi îndrăznit să sper acum cinci ani că voi avea, în sfârșit, „material didactic“. După cum am mai povestit, toți copiii au primit tabletă la școală și, deși nu mă leg zilnic de activități interactive la clasă, folosim cel puțin de câteva ori pe săptămână platforma pentru teme și comunicare.
Lecția despre email a avut nevoie de puțină pregătire specială.
Întâi de toate, am deschis o temă pe classroom la care i-am rugat să comenteze scriindu-și numele și adresa de email. Am rugat și părinții să fie un pic atenți, căci o literă greșită în adresă înseamnă un email care nu ajunge la destinatar. În felul acesta aveam acum o listă disponibilă tuturor cu adresele corecte ale colegilor.
Spre dezamăgirea lor, lecția a început cu o discuție teoretică și notițe în caiet. Ce este o adresă de email? Un rând care se face albastru! Așteptam acest răspuns, căci urma să le explic de ce au scris ei adresele înaintea orei. Dar întâi am dezbătut cu ce seamănă mesajul unui email. Concluzia: cu ce vrei tu – invitație, bilet, felicitare, scrisoare, căci nu ai un suport fizic să facă diferența. Am stabilit cum aliniem rândurile, că nu e chiar ca la scrisoare sau bilet, toate sunt la stânga și că nu e nevoie să lăsăm și alineatul la început de paragraf, cel care ne mănâncă sufletul pe caiete.
Apoi le-am explicat ce scriem la TO (Către), CC (carbon copy, deși nu prea știau ce e aceea hârtie indigo) și BCC (blind carbon copy). Dacă la CC au priceput repede că mai vede cineva acel email, pentru BCC a avut nevoie de o poveste:
Să presupunem că Gigeluș a făcut o boroboață azi și eu n-am apucat să vorbesc cu el la școală, așa că îi scriu un email:
Gigeluș,
Am auzit că în ora de engleză te jucai cu Nicușor. Te rog, ai grijă să nu se mai întâmple!
Cristina
La destinatar (TO) trec adresa lui Gigeluș, dar la BCC trec adresa tatălui băiatului. Zvăpăiatul ajunge acasă, vede mailul meu și-l șterge, să nu fie certat, dar el nu știe – căci nu poate vedea – că și tatăl lui a primit o copie a mesajului. Se pare că au înțeles foarte bine exemplul, pentru că imediat am primit replica: Doamna, dar de ce ați face așa ceva? Nu e destul că-l certați dumneavoastră?
Pfff… și eu care am vrut să le atrag atenția că niciodată nu știi cine se poate afla în BCC la un mesaj! Pe de alta, le-am explicat că, atunci când destinatarii nu se cunosc între ei, punem adresele în BCC, nu în TO sau în CC. Sunt mulți adulți care nu știu acest lucru banal și mă trezesc uneori cu mailuri primite, informări diverse, la care adresa mea se pierde între alte câteva sute. Nu mai zic de GDPR, dacă persoanele nu știu să schimbe un câmp de adresă, sigur n-au auzit nici de asta.
După ce am explicat câmpurile, am deschis tabletele.
Le-am pregătit niște post-it-uri pe care și-au scris numele, le-am amestecat și le-am reîmpărțit, cu următoarea sarcină: Găsește în listă adresa colegului de pe bilet, dă click pe ea și se va deschide o fereastră nouă în care să scrii un email. În CC pune adresa mea, la „Subiect: Primul email“, iar în mesaj salută și spune-i cum ți se pare activitatea.
Mailurile au început să curgă cu mesaje de parcă vorbeau pe whatsapp, fără punctuație și ortografie, iar eu le deschideam pe proiector și corectam din greu. După ce s-au liniștit, am explicat funcțiile „Răspunde (Reply)“ și „Răspunde tuturor (Reply all)“ și am asistat la un nou val de mesaje, căci foloseau Reply all, să văd și eu ce scriu.
Tema pentru acasă a fost să își aleagă un coleg căruia să-i trimită un mesaj electronic cu subiectul „Lectură suplimentară“ în care să îl anunțe care e ultima carte pe care a citit-o. Cu mine în CC, normal. Iar colegul e obligat să răspundă la mesaj.
Deja bună parte dintre emailuri fac ping-pong între destinatari și expeditori.
Probleme sunt la punctuație, mai ales la „Bună, Ionel!“, unde lipsesc cu desăvârșire. Apoi, ghilimelele ne mănâncă sufletul, pe Android nu le găsesc pe cele „românești“ și nu mai pun deloc la titlul cărții. Iar semnătura… e cam ultima pe lista celor incluse, din moment ce „se vede de la cine vine mailul“. S-au lovit și de autocorrect, unul dintre copii a fost rebotezat, iar eu mă întrebam cine e Tania la mine în clasă, că nu știu să am o fată în plus.
Trăgând linie, parcă în sfârșit am lucrat în secolul al XXI-lea. Mai e mult până departe, căci aplicații precum PearDeck, chiar și Kahoot, care ar putea transforma lecțiile în activități cu adevărat interactive, sunt pe bază de abonament și nu unul la îndemână. Dar… cine știe?! Am trăit o minune, deja sunt mai optimistă, o aștept pe următoarea!