Dumnezeu, Iahve, Allah – întrebări ale copiilor

Într-o lume a intoleranței este greu, dacă nu aproape imposibil să ne menținem toleranți. Și dacă e să analizăm modul în care sunt crescuți copiii… nici mari speranțe să schimbăm acest lucru nu prea văd. Religia este la școală în trunchiul comun, însă sunt atât de puține cazurile în care nu se fac discriminări… dacă sunt în clasă copii de alte religii sau, de ce nu, copii care nu fac. Trist mi se pare acolo unde profesorul e cel care îi învață pe cei rămași la oră că ceilalți sunt „dușmanul”, copii care vor arde în iad… Da, există și astfel de cazuri. În loc să îi înveți să fie mai buni, indiferent cărui Dumnezeu se închină, să pui accent pe morală, pe bunătate, pe toleranță.

Nici la clasele mai mari, teoretic capabile să înțeleagă o istorie a religiilor, nu se face acest opțional. Iar acolo unde există, cei care ar trebui să-l susțină nu se pricep și o dau tot pe dogma creștină. Așadar la nivel de cultură a altor religii, la nivel de comunitate, tindem aproape spre zero absolut. Sunt trei mai religii monoteiste – creștinism, iudaism și islamism, despre care nu știm mai nimic. Să ne amintim doar cum se spunea doar cu puțin timp în urmă că Papa nu e creștin, da?

Dumnezeu, Iahve, Allah - Editura Humanitas

Editura Humanitas a publicat pe această temă cartea Dumnezeu, Iahve, Allah, de fapt o culegere de 100 de întrebări și răspunsuri legate de cele trei religii menționate. Autorii sunt Katia Mrowiec, ziaristă poloneză la reviste cu tematică religioasă, care a formulat răspunsurile privitoare la tradițiile evreiești cu ajutorul unui rabin, Michel Kubler, preot francez, doctor în teologie, a formulat răspunsurile despre creștini, și Antoine Sfeir, jurnalist libanez, autorul unui atlas al religiilor, a formulat răspunsurile despre islam.

Întrebările au fost organizate în șapte mari teme, care prezintă, comparativ, toate cele trei puncte de vedere:

  1. Marile întrebări ale credincioșilor
  2. Despre credință
  3. Viața credincioșilor
  4. Rugăciunea și practicile religioase ale credincioșilor
  5. Sărbătorile și simbolurile religioase ale credincioșilor
  6. Locurile sfinte ale credincioșilor
  7. Credincioșii în secolul XXI

Numai dacă arunci un ochi pe lista cu întrebări de mai jos – sper ca imaginea să fie suficient de mare cât să se poată citi – realizezi ce lucruri banale sunt însă atât de greu de explicat! Lectura însă îți dă acel sentiment pe care îl ai rar, că de fapt noi complicăm lucrurile care ar trebui să fie simple și că ne pierdem în explicații bulversând total copiii. Nu este însă o lectură numai pentru copii, sunt sigură că și adulții, oricât de deschiși sunt, vor găsi o mulțime de informații care ori le clarifică niște idei, ori își dau seama că niciodată nu au privit lucrurile astfel.

Volumul este disponibil în librăria editurii Humanitas, dar și în alte librării online precum Libris, eMag, Cel.ro, elefant, Librarie.net

Dumnezeu, Iahve, Allah - Editura Humanitas

 

Cristina H.
Posted in Cărţi pentru copii, Editura Humanitas and tagged , , , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente