Titlul este simplu și caută răspuns la o întrebare: de ce ai sta tu, profesor de învățământ primar, în clasă, în timpul orelor celorlalți profesori (engleză, religie, ed.fizică), pe motiv că fără tine acolo orele nu se pot desfășura?
Încerc să înțeleg, pentru că am primit și eu aceeași propunere, spusă mai mult ca o cerință. Să vii să stai și tu acolo, că eu nu pot să lucrez cu ei așa! Nu se potolesc! Stai un pic, că nu înțeleg. Tu ești profesor, ca și mine. Ești plătit să susții la clasa („mea”) o activitate. Vii în fața mea și te declari incapabil să strunești o clasă de copii???
Personal aș fi intrat în pământ de rușine… adică vreau salariul, vreau să am „servici”, dar să vină altul să facă jumătate din munca mea. Gratis. Pe timpul lui. Hai că poate fraierul pică în plasă! Soluția: mă apuc să mai citesc niște cărți, mai întreb câțiva colegi, prieteni, caut soluții, sparg ora cu momente de recaptare, fac ceva, chiar dacă pare misiune imposibilă… dar să te duci cu tupeu la un coleg și să-i propui să stea pe post de paznic/sperietoare ca să te faci că muncești… e prea mult. În cele din urmă, povestea s-a sfârșit așa cum anticipam. A renunțat. Când nu poți, nu poți. Lași pe altul să încerce. Însă tot nu înțeleg de ce avem oameni care acceptă acest statut.
La un curs acum câțiva ani am reținut un lucru: învață să definești problema. A cui este problema că X nu își poate ține ora la clasa mea? Este problema lui. Atunci el trebuie să și-o rezolve. Eu îi pot acorda sprijin, din seria „vezi că copilul cutare reacționează bine la stimuli pozitivi, sau se concentrează mai puțin decât ceilalți, îi trebuie altă ocupație”. Dar nu să îi fac eu liniște la oră!
Deci, de ce?
Ar trebui să fie trei categorii de răspunsuri: profesori care acceptă, profesori care nu acceptă, părinți. Sunt chiar curioasă ce părere aveți. Este sau nu „sperietoare” profesorul rămas la clasă? Este sau nu necesară prezența lui acolo?