Adevărata provocare pe care Daco mi-a lansat-o în această iarnă a fost… setul de pungi pentru cadouri, din hârtie. Proiectele realizabile cu ele sunt dintre cele mai diverse, și o simplă căutare pe net te aruncă într-o ceață densă, din care nu poți decide să ieși. În plus, pungile din set nu au și burduf, pentru a se preta mai bine proiectelor descoperite, așadar nu pot sta în picioare.
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să o desfac pe prima și să încerc, folosind tutoriale de pe net, să-i fac un „fund” care să se deschidă. De reușit am reușit, însă când a fost gata, nimic din ce proiectasem pentru el nu se mai potrivea. M-am enervat, și am început să iau la rând toate uneltele și materialele primite, poate-poate îmi vine o idee. Rămăsese nefolosit cutterul pentru lucru manual (Daco CR118), și atunci am hotărât ca punga să fie decorată cu filigran. Este prima dată când lucrez pe o placă de tăiere (PL400). În plus, am hotărât ca modelul pe care l-am printat să-l tai simultan pe două coli. Și cutterul, și placa s-au comportat minunat.
În final am ajuns să decorez trei pungi, pentru că niciuna nu se potrivea pretențiilor. Prima a fost cea cu burduf, la care am vrut să se vadă capacul, ondulat. Cum închis nu se vede, am decupat, cu cutterul, o hârtie albă și am dublat onduleurile. Am perforat punga, am agățat cu sfoară o etichetă (AB009) și tabloul filigran pe care l-am decupat.
A doua variantă a fost tot cu filigran, un tablou cu două planuri, suprapuse. Nu a fost ușor, dar a mers repede, chiar și la părțile foarte fine. În final am decorat partea de sus cu o bandă realizată cu perforatorul, și prinsă cu spumă dubluadezivă buretată. A treia variantă a menținut perforatorul pentru dantelărie, însă am lipit câteva benzi decorative (AD209, AD210). Cum voiam și puțin contrast, am reciclat niște spumă cu glitter. Apoi mi s-au părut goale, și am adăugat câțiva fulgi de nea, realizați cu perforatorul.
Acum nu îmi este foarte clar ce voi pune în ele, însă cel puțin vor fi cadouri mici, ca să încapă :). Pentru mine, împachetatul nu este doar o etapă, mă străduiesc să fie în așa fel încât să-ți fie milă să-l rupi…
PS: momentan nu am putut adăuga linkuri către produse, dacă le căutați cu codurile indicate, le veți găsi cu siguranță.