Am avut de curând o temă săptămânală care le cerea copiilor să realizeze o decoraţiune folosind un pahar de plastic. Iris a pregătit două, dar numai una a fost gata atunci în timp util pentru temă. A doua i-a luat mai mult timp. Se vrea a fi un glob magic de Crăciun, numai că nu i se întâmplă nimic dacă îl răsturnăm.
Am tăiat un cerc, mai mare cu un centimetru decât cel desenat cu gura paharului, şi l-am îndoit peste acesta, confecţionând suportul. Pe suport am lipit benzi de hârtie îndoite ca scăunelele, pentru a obţine „curbe de nivel”. Voiam musai multă zăpadă, şi ca să nu troienim totul, brăduţii şi căsuţele stau cocoţaţi pe suporţi.
Quillingul a fost tehnica principală, iar brăduţul este un model inspirat din numărul 38 al Ideilor creative, în care mai sunt cuprinse şi alte idei faine de sărbători. Decorurile au fost pictate cu acuarelă albă, pentru că vata nu stătea cu niciun chip aşezată frumos. Am adăugat apoi omul de zăpadă şi câteva tufe, rămăşiţe nereuşite de cetină, dar pe care Iris nu s-a îndurat să le arunce, dacă tot le făcuse. Pe interiorul paharului am pus fulgi de nea.
Atelierul de creatie | Proiecte de Crăciun
*Proiectul face parte din maratonul 30 de idei de Crăciun.