Afara-i toamna, la final de concurs

Toamna aceasta m-am străduit să-i provoc pe copii să fie creativi, folosind în primul rând ceea ce aveam la îndemână. Editura Casa nu duce lipsă deloc de Idei creative, sărbătorind la acest final de lună apariţia celui de-al 100-lea număr al colecţiei. Concursul nostru a fost inspirat tot din numerele colecţiei. Prima temă – bufniţe din frunze – a avut la bază numărul 82, Figurine din roadele toamnei. Cea de-a doua, un număr dintr-o colecţie deosebită – Perspectiva (Micul atelier), iar cea de-a treia – dragonul, inspirată din nr. 60, Figurine din sârmă pluşată.

Creaţiile copiilor sunt surprinzătoare prin ingeniozitatea prin care au rezolvat temele, şi modul în care au ştiut să aducă proiectului un plus de originalitate. Le găsiţi în paginile dedicate fiecăreia (tema 1,tema 2, tema 3)

Owl. Leaves craftExercitiu de desen in spatiuDragon. Balaur

Concursul s-a desfăşurat în perioada 6-26 octombrie 2014; a fost alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Este încă în desfăşurare etapa de evaluare, în care copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de editura Casa.

Concursul Afară-i toamnă beneficiază de 5 premii oferite de Editura Casa, constând în cărți din colecția Idei creative. Câștigătorii își pot alege câte două titluri din colecție, disponibile în librăria online a editurii la finalul concursului.

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care au participat primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu sunt cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile (31 octombrie, ora 20:00) prin adăugarea unui comentariu la acest articol, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj la acest articol care să conţină numele câştigătorului, numele părintelui care ridică premiul, adresa poştală de expediţie, inclusiv codul poştal, şi un număr de telefon de contact. Aceste date nu vor fi vizibile pentru public, şi vor fi transmise sponsorului.

Click pe imagine pentru video

Click pe imagine pentru video

Câştigătorii sunt:

  • 13 Bianca Elena T., Pascani, 4 ani
  • 32 Alexandru C., Bucuresti, 5 ani
  • 45 Mihai B., Amarastii de Jos, 5 ani
  • 3 Ioana Antonia R., Gura Humorului, 4 ani
  • 33 Alexandru T., Pascani, clasa a IIa

Participanţii la extragere au fost:

1 Ioana Antonia R., Gura Humorului, 4 ani 36 Anastasia S., Arad, 5 ani
2 Ioana Antonia R., Gura Humorului, 4 ani 37 Anastasia S., Arad, 5 ani
3 Ioana Antonia R., Gura Humorului, 4 ani 38 Anastasia S., Arad, 5 ani
4 Larisa P.D., Baia Mare, clasa a IIa 39 Andrada O., Oradea, 4 ani
5 Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIIa 40 Andrei C., Bucuresti, 7 ani
6 Mara Andreea P., Bucuresti, 3 ani 41 Ania P., Pitesti, 4 ani
7 Mara Andreea P., Bucuresti, 3 ani 42 Marisa S., Cluj Napoca, 5 ani
8 Maria Alexandra P., Pitesti, clasa a IIa 43 Marisa S., Cluj Napoca, 5 ani
9 Maria Rita L., Costeiu, 6 ani 44 Marisa S., Cluj Napoca, 5 ani
10 Maria Rita L., Costeiu, 6 ani 45 Mihai B., Amarastii de Jos, 5 ani
11 Bianca Elena T., Pascani, 4 ani 46 Mihai B., Amarastii de Jos, 5 ani
12 Bianca Elena T., Pascani, 4 ani 47 Rares Stefan G., Bucuresti, 3 ani
13 Bianca Elena T., Pascani, 4 ani 48 Ruxandra T., Otopeni, clasa a IIa
14 Bogdan Marian S., Arad, 4 ani 49 Vlad T., Otopeni, 5 ani
15 Bogdan Marian S., Arad, 4 ani 50 Vlad U., Bucuresti, 5 ani
16 Casian I., Vălenii de Munte, 3 ani 51 Vlad U., Bucuresti, 6 ani
17 Cristina R., Botosani, clasa I 52 Vlad U., Bucuresti, 6 ani
18 Cristina R., Botosani, clasa I 53 Yannis U., Ploiesti, 5 ani
19 Cristina R., Botosani, clasa I 54 Flavia N., Navodari, 8 ani
20 Dante O., Braila, 6 ani 55 Flavia N., Navodari, clasa a IIa
21 Dante O., Braila, 6 ani 56 Flavia N., Navodari, clasa a IIa
22 Dante O., Braila, 6 ani 57 Gabriel L., Costeiu, 11 ani
23 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 7 ani 58 Gabriel L., Costeiu, 11 ani
24 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 7 ani 59 Gabriel L., Costeiu, 11 ani
25 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, clasa I 60 Ilinca N., Navodari, 4 ani
26 Silviu I., Valenii de Munte, 10 ani 61 Ilinca N., Navodari, 4 ani
27 Silviu I., Valenii de Munte, 10 ani 62 Ilinca N., Navodari, 4 ani
28 Silviu I., Vălenii de Munte, 10 ani 63 Darius Andrei T., Potlogi, 5 an
29 Simona Alexandra B., Moisei, clasa a IIIa 64 Darius Andrei T., Potlogi, 5 ani
30 Simona Alexandra B., Moisei, clasa a IIIa 65 Darius Andrei T., Potlogi, 5 ani
31 Simona Alexandra B., Moisei, clasa a IIIa 66 Delia Elena C., Vaslui, 10 ani
32 Alexandru C., Bucuresti, 5 ani 67 Delia Elena C., Vaslui, 10 ani
33 Alexandru T., Pascani, clasa a IIa 68 Delia Elena C., Vaslui, 10 ani
34 Alexandru T., Pascani, clasa a IIa 69 Denisa Maria H., Iasi, 6 ani
35 Alexandru T., Pascani, clasa a IIa

Mulţumesc Editurii Casa pentru susţinerea concursului şi felicitări tuturor participanţilor!

 


Click pe imagine pentru video

Click pe imagine pentru video

Edit 1 noiembrie – din pacate, nr. 32 – Alexandru, nu si-a revendicat premiul. Am facut o noua extragere, iar premiul merge la nr. 40 – Andrei C. din Bucuresti, daca este revendicat pana la data de 4 noiembrie, ora 10:40.


Click pe imagine pentru video

Click pe imagine pentru video

Cum premiul nu a fost revendicat, azi am avut o noua extragere. Norocoasa este nr. 36, Anastasia S. din Arad. Extragere cu „emotii”, caci primele doua generari erau participanti deja castigatori. (Detalii pe video, daca urmariti.)
Premiul poate fi revendicat pana vineri, 7 noiembrie, ora 17:50.

Click pe imagine pentru video

Click pe imagine pentru video


Premiul nu a fost revendicat, iar in urma extragerii de azi, norocosul este nr. 26, Silviu I., Valenii de Munte, 10 ani. Felicitari!
Premiul poate fi revendicat pana la 12. 11. 2014, ora 12:45.

Vrajitoare – colaj dupa conturul palmei

Din seria „ce mai pregăteşte Iris de Halloween” este şi această vrăjitoare simplă. I-am arătat doar o fotografie pe net, a înţeles baza şi mi-a livrat proiectul 🙂 . A primit ajutor, eu i-am trasat conturul mâinii, iar cum pălăria ei ajungea să semene mai mult a cuşmă, i-am trasat în cele din urmă un contur de pălărie. Pe lângă mătură ar fi vrut s-o accesorizeze şi cu o baghetă, dar nu i s-a potrivit. Luna de pe pălărie este asemănătoare cu cea de pe costumul ei de anul trecut. Ochii mobili sunt mai mari de 1cm, şi i-am luat de aici.

Ar fi vrut să-i facă şi un „copil” vrăjitoarei, dar nu avem la îndemână un copil de 4-5 ani, cu o pălmuţă mai mititică 🙂

vrajitoare_palma

Ca timp de lucru, aş spune că jumătate de oră este suficientă, dacă aveţi toate materialele necesare.

Spor la lucru!

Atelierul de creatie

Regele a murit! Traiasca Regele!

Aşa cum ne-a obişnuit, Muzeul Naţional de Istorie a României ne pregăteşte surpriză după surpriză. Săptămâna aceasta îşi deschide porţile o nouă expoziţie, sub patronajul Ministerului Culturii, şi în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional Peleş şi Muzeul Naţional Cotroceni.

AFIS_Regele-a-murit_Traiasca-Regele_MNIRoct2014

Prin intermediul acestei expoziţii, MNIR îşi propune să onoreze memoria primilor doi regi ai României, cu ocazia împlinirii unui secol de la încetarea din viaţă a regelui Carol I şi venirea la tronul României a regelui Ferdinand.
Carol I este, fără îndoială, cel mai mare dintre regii României. Realizările timpului său au fost atât de multe şi atât de profunde încât până şi simţul critic al celui mai exigent cercetător e condamnat să capituleze în faţa evidenţei: dacă românii şi România au avut vreodată un personaj providenţial în istoria lor, atunci acela a fost cu siguranţă Carol I-ul. Asumându-şi tronul României, l-a preluat ca domn al unei ţări umile şi l-a lăsat ca rege al unei ţări independente, mărite şi chiar temute (măcar de unii dintre vecinii ei). Aşa cum spunea Nicolae Iorga, Carol a trăit peste 70 de ani fără altă tovărăşie, fără altă comuniune de spirit decât a Datoriei. Zeul său pe pământ – şi ce zeu nobil, ce zeu teribil! – a fost aceasta. În afară de dânsa n-a cunoscut nimic. Din vremuri foarte vechi ca ale Romei n-a existat om care, în mijlocul vieţii, să se smulgă mai deplin din tot ce o alcătuieşte pentru a trăi cu ochii reci fixaţi la o singură stea care nu poate apune: Datoria Sa de Suveran!.
Prin comparaţie, domnia lui Ferdinand (13 ani) poate părea pusă în umbra de cea a lui Carol (48 de ani). Însă nu este deloc aşa. Pentru că domnia lui Ferdinand a fost plină de evenimente, de schimbări radicale, de zbucium şi trăiri cum rare sunt în istorie. O domnie care trece printr-un război european şi mondial, cu toate transformările în plan regional. Europa imperiilor lui 1914 devine Europa statelor naţionale din 1918. România Mică a lui 1914 devine România Mare a lui 1918. Iar regele Ferdinand a avut un rol decisiv în mersul înainte al ţării.  
Tematica expoziţiei este structurată pe mai multe capitole, prin care se doreşte realizarea unei imagini cât mai complete a vieţii şi activităţii celor doi monarhi.
Expoziţia debutează cu prezentarea descendenţei lui Carol şi Ferdinand (germană, franceză, portugheză: bunici, părinţi, fraţi şi surori) şi continuă cu Familia regală a României (Carol – Elisabeta, Ferdinand – Maria şi copiii lor).
Un capitol este dedicat simbolurilor regalităţii în perioada 1866 – 1927, unde sunt analizate: stema, imnul, drapelul (apariţia şi evoluţia acestora), dar şi Coroana de oţel, sigiliul regal sau ordinele apărute în timpul celor doi suverani.
O parte importantă a expoziţiei este rezervată celor mai semnificative evenimente ale istoriei noastre moderne, petrecute între anii 1866 – 1927: Constituţia din 1866, obţinerea Independenţei, proclamarea regatului, Expoziţia Naţională din 1906, Al Doilea Război Balcanic (în timpul lui Carol I), Primul Război Mondial, Marea Unire, Încoronarea de la Alba Iulia, Constituţia din 1923 (în timpul lui Ferdinand).
Un segment cu adevărat spectaculos al expoziţiei este cel dedicat recunoaşterii internaţionale, unde vom prezenta publicului o parte dintre ordinele străine primite de Carol şi Ferdinand, din întreaga lume (din Rusia şi Austro-Ungaria, până în Brazila şi Peru, din Suedia şi Olanda, până în Japonia şi Hawaii).
Pentru că domniile celor doi regi se suprapun cu formarea şi dezvoltarea statului modern, un loc important în cadrul expoziţiei îl ocupă modernizarea statului, sub toate aspectele sale (economie, cultură, educaţie, infrastructură), între anii 1866 – 1927.
Expoziţia are un capitol dedicat oamenilor regelui, respectiv principalilor colaboratori ai suveranilor, cu care aceştia au colaborat în calitatea lor de preşedinţi ai Consiliului de Miniştri şi se încheie cu prezentarea ultimului an al domniei regelui Carol şi primului an al domniei regelui Ferdinand.
Demersul expoziţional este susţinut de numeroase obiecte originale, provenite din colecţiile muzeelor implicate, dar şi de un foarte bogat material iconografic şi informativ.
Expoziţia Regele a murit! Trăiască Regele! va fi deschisă la MNIR în perioada 30 octombrie 2014 – 1 martie 2015 şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 09.00 – 17.00.
Pentru informaţii suplimentare, accesati http://www.mnir.ro

Vizita se va regăsi cu siguranţă pe orarul nostru de noiembrie, şi voi reveni şi cu imagini din cadrul expoziţiei. Sunt aproape sigură că va exista şi un volum dedicat expoziţiei, foarte interesant dacă ţin cont de datele de prezentare pe care vi le-am redat mai sus, prin amabilitatea departamentului de comunicare al muzeului.

Sper că v-am trezit curiozitatea, şi vom putea curând discuta impresii post-vizită.