În săptămâna ce tocmai s-a încheiat i-am provocat pe copii la un colaj de sezon. Deloc dificil, poate doar la nivelul procurării materialelor necesare, au avut ca sarcină confecţionarea unui tablou cu bufniţă. Dacă consideraţi că în natură sunt foarte multe specii, să vedeţi câte au identificat copiii. Aş vrea – poate e posibil în altă dimensiune, să le văd pe toate aliniate, în timp real. Însă… nu este posibil decât virtual, în pagina concursului, disponibilă aici.
În săptămâna ce urmează copii vor realiza a doua temă, de data aceasta mult mai dificilă, inspirată de volumul Perspectiva apărut în această toamnă la editura Casa, care şi susţine cu premii concursul nostru. Temele sunt diferite, pe grupe de vârstă, şi am încercat să detaliez pentru fiecare ceea ce aveţi de făcut. Ajutorul părinţilor este necesar, deoarece suportul trebuie printat sau confecţionat, dacă nu aveţi la îndemână această variantă. Detalii veţi găsi în pagina dedicată probei, aici. Pentru întrebări folosiţi pagina concurenţilor, pentru cei care au mai participat la concursurile noastre şi au deja contul activ, sau formularul de mai jos, pentru cei care participă pentru prima oară.
Concursul se desfăşoară în perioada 6-26 octombrie 2014; este alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Prima probă s-a încheiat şi nu puteţi recupera. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de editura Casa, iar fişierul este disponibil în pagina dedicată concurenţilor.
Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!
Concursul Afară-i toamnă beneficiază de 5 premii oferite de Editura Casa, constând în cărți din colecția Idei creative. Fiecare premiu conţine două volume la alegere din colecţie, disponibile în librăria online a editurii la finalul concursului.
Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.
Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.
Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază gratuit o singură dată numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea „Din culisele concursurilor„), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat câștigătorilor, la finalul concursului, care să conţină adresa şi datele de indentificare.
Tragerea la sorţi va avea loc în data de 28 octombrie 2014. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile urmăriţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.
Succes tuturor participanţilor!