Boomerang la Maraton

Sâmbăta trecută ne-am petrecut-o în centrul capitalei, la Maratonul Internationa Bucuresti. A devenit oarecum o tradiţie pentru noi, la început de octombrie, să participăm la maraton, şi, ca să mă exprim corect, să participe copiii, căci eu, spre ruşinea mea, nu sunt în stare să alerg… Nu-mi amintesc să fi reuşit vreodată vreo performanţă sportivă, iar vârsta şi accidentele nu m-au susţinut deloc. I-am încurajat însă întotdeauna pe copii, şi sunt extrem de mândră de ei că au terminat cursa. Sunt şi mai mândră că au fost în pluton, nici primii, nici ultimii. Ei au fost dezamăgiţi, spiritul competiţional e mult mai acut, voiau premii şi voiau să câştige… şi am reuşit să rezolvăm această problemă cu ajutorul celor de la Boomerang. 🙂

Bucharest International Maraton

Nu pot să nu remarc, ca o paranteză, organizarea mult mai bună ca în anii trecuţi. La finish, copiii erau aşteptaţi într-o zonă neutră cu apă şi prăjiturele, suficiente cât să-i ţină ocupaţi până erau „revendicaţi”. Copiii nu mai plecau singuri în căutarea părinţilor, iar agenţii de securitate nu le dădeau drumul din împrejmuire până nu întindeau mâna s-o arate pe mama sau tata. Felicitări autorului ideii, deşi cred că numărul de copii rătăciţi la ediţiile trecute a generat această măsură!

Bucharest International Maraton

Participanţii la eveniment – mai ales cei cu copii – nu cred că au ratat distracţia de la cortul Boomerang. Am trecut peste numărul mare de copii care se jucau aici – erau cred peste 10 variate de jocuri, şi ai mei au stat cot la cot cu ceilalţi, să-şi dovedească îndemânarea şi viteza de reacţie pentru a obţine cheia ce trebuia să deschidă cufărul magic. Nu mai ştiu câte chei au probat… dar le-au strâns frenetic, chiar dacă nu au reuşit să deschidă cufărul. Ne-am jucat înainte de curse, în cursă (când unul alerga, celălalt se juca), între curse şi după curse! Ana ne-a aşteptat acolo, şi mă bucur că ne-am întâlnit, căci ea m-a ajutat să sterg lacrimile cu câteva premii, astfel încât disperarea că nu a „prins liliacul” a fost înlocuită la Iris cu câteva nopţi de dormit cu Scooby pe pernă (trec peste momentul în care eu m-am trezit nas în nas cu el în miez de noapte, şi nu mă dezmeticeam cine îmi zâmbeşte!!)

Ca de obicei, evenimentele organizate de Boomerang pentru copii ştiu cum să-i ţină în priză, fără să simţi cum trece timpul. Mi-a plăcut că „premiile” pentru rezultatele deosebite erau mere, şi priveam oarecum tristă copiii care nu apreciau gestul, şi aruncau merele pe jos… Am ratat mascotele, şi pozele de rigoare, chiar dacă ne-am învârtit câteva ore pe-acolo. Ai mei au stat răbdători la rând la fiecare joc, şi nu-i puteam lua de-acolo când Scooby îşi făcea apariţia. Liberi n-au fost, abia dacă am reuşit eu să-i prind să fac o poză cu ei. După expresia de mai jos, vă cam puteţi da seama de nivelul de oboseală şi cheful de a sta în faţa camerei :).

Boomerang

Boomerang este postul tv ce are ca ţintă publicul mic, şi difuzează seriale precum Scooby-Doo, Tom si Jerry, Looney Tunes sau Familia Flintstone. Boomerang nu-i dezamăgeşte nici pe părinţii şi bunicii nostalgici, căci le-a pregătit Pantera Roz, Top Cat sau Bugs Bunny. Boomerang face parte din Turner Broadcasting System Europe, care opereaza în Romania şi posturile TV CNN, Cartoon Network si TCM.