Idei pentru Iepuras (3) – AdevarulShop

În creştere de ceva vreme, AdevărulShop încearcă să fie un magazin universal, cu de toate, pentru toţi. Sunt IT, electronice, electrocasnice, dar şi la cărţi şi jucării. Nu găseşti chiar orice, dar nu strică să arunci un ochi, preţurile sunt ok pentru online.

La capitolul jucării au populat toate categoriile: articole bebelusi, mobilier si decor, papusi, vehicule plimbare si biciclete, figurine, jocuri si puzzle, jucării de exterior, vehicule jucării, jucării cu telecomanda, jucării educative, dar m-am oprit la alte categorii, care mă interesează în mod deosebit când achiziţionez jucării, indiferent de vârsta copilului.

Jucării de rol. Aici am regăsit ochelarii de spion pe care i-a primit Andrei de la moş Nicolae. Minunea are partea laterală a lentilei interioare transformată într-o oglindă, aşa că, deşi pare că ai o pereche banală de ochelari de soare, poţi "vedea la spate". Au fost amuzanţi mai ales când prietenii nu ştiau despre ce e vorba… Un alt lucru interesant descoperit sunt uniformele: bucătar, poliţist, medic, pirat. Sunt marcate ca şi costume de carnaval, dar pentru un joc de rol sunt excelente. Din păcate sunt pentru 1-4 ani, şi nu scrie nimic despre material, dar sunt Melissa & Doug.

Bucatarie Lifestyle Gourmet Cafe KitchenCostum carnaval copii Bucatar SefCostum carnaval copii Ofiter de PolitieCostum carnaval copii MedicCostum carnaval copii PiratCostum carnaval copii Cavaler

Arta şi îndemanare rămâne rubrica mea preferată. Este împărţită în categorii: desen şi pictură, cusut şi tricotat, confecţionare bijuterii, plastelina şi modelare, mozaic. La capitolul plastilină şi modelare am găsit şi seturile Tomy Clayzee, despre care am scris şi aici pe blog dar şi tablouri din spumă autocolantă, cu piese pretăiate, unul chiar foarte frumos, cu printesa. Eu am găsit prin târg unele asemănătoare, cu broscute, peştişori şi raţuşte.

Alex Toys - Invata sa brodeziAlex Toys - Primul meu set de cusutAlex Toys - Bratari impletiteAlex Toys - Margele din hartieJucarie Clayzee joaca cu lemnul - TomyAlex Toys - Printesa din basm, stikere din spuma

Închei cu seturile de construcţie, împărţite şi ele pe categorii: seturi cuburi si blocuri, seturi masini si vehicule, seturi cladiri, castele, diverse, seturi figurine, roboti. Nu au lego, dar sunt câteva destul de simpatice.

Set de constructie 16 modele cu sclipiciTrasura CenusareseiSet de constructie 175 piese cu sclipiciCutie'Sala de bal a Cenusaresei'Set de constructie Cutie pe roti cu 400 piese

 

Plimbare plăcută prin magazin!

 

Colgate si Saptamana Altfel

Este al doilea an în care încercăm, părinţi, cadre didactice şi elevi deopotrivă, să facem ceva cu adevărat „altfel” în această săptămână. Nu ştiu cum se simt cei din generaţia de peste 35 de ani, cei care au mai prins, chiar şi pentru câţiva ani, cravata roşie de pionier. Mie îmi e dor de acel sistem, pentru că, dincolo de îndoctrinare, reuşeam ceva „altfel” în fiecare săptămână. Vizitam fabricile accesibile, ori organizam excursii deosebite, şi am numai amintiri frumoase. Nu mă dădeam în vânt după „Drag Partid, mi-ai dat cravata…”, dar îmi e dor să scriu programul de activităţi şi să-l pun la panou.

Anul acesta am simţit că pe ici pe colo lucrurile încep să se mişte. Şi, dacă ar exista o bază de date – nu vreau să spun că e treaba ministerului, că la noi toti au idei, şi nimeni soluţii – dar cred că s-ar putea face mai mult. ONG-urile şi firmele încep să se implice, să facă şi altceva, să propună programe. Am vorbit, poate în al doisprezecelea ceas, de programul oferit de Asociatia Descopera Natura si Dacia Plant, şi, la finalul săptămânii, am petrecut o „Duminică Altfel” în compania celor de la Colgate. Mulţumită Bogdanei am beneficiat de o invitaţie la teatru şi la un moment dedicat copiilor. Înainte de piesă Colgate a organizat o lecţie specială de igienă orală la Teatrul de Copii Ion Creangă din Bucureşti. Iris a fost încântată de filmuleţul educaţional pregătit, Să salvăm Împărăţia Dinţişorilor de Vrăjitorul Plakula. Dar cel mai mult au atras-o mulajele dentare, pe care au exersat periajul corect.

A primit şi un cadou foarte practic, un suport pentru periuţă cu… clepsidră. Li s-a explicat că un periaj corect, incluzând toate mişcările exersate, durează atâta timp cât are nevoie clepsidra să se scurgă. Am întors-o şi am privit-o, spre disperarea Irisucăi, care a protestat. Glumeşti? Dacă îi frec atât or să cadă! Nu au ai mei pitici răbdare chiar toată clepsidra, dar măcar timpul dedicat periajului a sărit simţitor de cele 10 secunde pe care le dedicau uneori. I-am lipit ca reminder şi magnetul de frigider cu poza ei primit cu această ocazie, poate nu mai uită că măcar de 2 ori pe zi trebuie să se împrietenească cu periuţa şi pasta de dinţi.

Programul şcolar Colgate se desfăşoară de 20 de ani, şi se va desfăşura cu siguranţă şi la anul. Înscrierea unei şcoli se face pe bază de cerere, şi n-ar fi rău să reţineţi această variantă. Omul gospodar îşi face vara sanie…

La final ne-am delectat amândouă cu piesa „Albă ca Zăpada”, ca să fim în ton cu dinţişorii albi. Punerea în scenă mi s-a părut aproape perfectă, chiar o recomand, este de departe de preferat faţă de varianta de la ţăndărica. Albă ca Zăpada are părul negru ca abanosul, avem şi cele trei încercări din poveste… Ca să fiu cârcotaşă, n-aş comenta decât că piticii ar putea să nu mai mânânce iaurt de firmă, şi, ca la reclamă, nu ţin degetele pe etichetă, să vadă publicul ce mănâncă… şi a doua, referitoare la regie: prinţul nu o sărută şi-o trezeşte, (asta se întâmplă cu Filip şi Aurora), ci o ridică neîndemânatic, se împiedică… şi aşa sare mărul otrăvit din gâtlej.

 

DrMaseluta_Dr.PerieTotTehnica PeriajuluiPoster Saving Tooth KingdomBright Smiles, Bright Future (2)Zambeste Sanatos - Colgate
(click pe imagini pentru marire)

Programul şcolar Colgate©, desfăşurat în fiecare an, se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 11 ani, propunându-şi să îi iniţieze pe acestia în „ABC-ul” unei sănătăţi orale optime. Echipe dedicate Colgate vizitează şcoli din toată ţara, încurajând copiii să aibă grijă de sănătatea lor orală şi învăţându-i tehnici de îngrijire orală într-o formă cât mai interactivă şi atractivă pentru cei mici.

Jocurile educaţionale organizate de echipele Colgate îi ajută pe copii să conştientizeze că fiecare este propriul erou atunci când vine vorba de sănătate orală, scopul final fiind ca cei mici să-şi dezvolte obiceiuri corecte de igienă orală care să-i însoţească pe durata adolescenţei şi a întregii vieţi.

În cadrul Săptămânii Altfel, Colgate şi-a propus să încurajeze iniţiativele educaţionale ale medicilor dentişti sau ale cadrelor didactice, oferindu-le întreg suportul specific Platformei Educaţionale a Programului şcolar, pentru ca acţiunile de promovare a sănătăţii orale să îşi atingă scopul.

Pe parcursul acestei săptămâni, copiii au avut parte de instruire practică, prin care li s-au explicat conceptele de bază ale îngrijirii orale, precum: importanţa periajului cu pasta de dinţi cu fluor de două ori pe zi, folosirea aţei dentare pentru îndepărtarea plăcii bacteriene din zonele greu accesibile sau utilizarea individualizată a periuţei de dinţi. În desfăşurarea lecţiei de educaţie dentară, este prevăzută şi vizionarea filmuleţului educaţional „Călătorie în Împărăţia Dinţişorului”, precum şi exemplificarea tehnicii corecte de periaj dentar cu ajutorul modelului demonstrativ, copiii fiind direct implicaţi în acest proces interactiv. Nu lipsesc discuţiile libere cu scopul de a stimula dezvoltarea unor obiceiuri corecte de igienă şi responsabilizarea copiilor pentru sănătatea lor orală.