Astă-iarnă am cumpărat, să fie acolo în cutia cu "de toate" şi nişte hârtii pentru brioşe. Nu, nu am încercat să gătesc, e păcat de materia primă să intre pe mâinile mele, dar cu hârtiile e altă poveste. În căutările asidue de idei de Paşte, nu numai pentru blog, dar şi variante low-cost care se pot face cu un grup mai mare de copii la grădiniţă, am dat peste un iepuraş de Paşte. Urechile aceluia erau imprimate cu ajutorul unui pahar de plastic îndoit, numai că hârtiile mele de brioşe sunt tare mici, şi urechilă ar fi ieşit din pagină dacă foloseam paharul. Aşa că am căutat ceva asemănător şi proporţional, şi am folosit un tub de carton. Dacă cumva nu reciclaţi tuburile de hârtie, poate nu e rău să vă apucaţi, sunt o mulţime de idei pe care cei mici le pot pune în practică cu ajutorul lor.
Aşadar, aveţi nevoie de:
- suport pentru felicitare, de culoare cât mai închisă, dacă doriţi să faceţi urechile cu alb. Pe o culoare deschisă nu se vor vedea nici hârtiile lipite.
- un tub de carton, îndoit la jumătate, dar nu foarte presat.
- tempera, pe care o întindeţi cu pensula pe conturul cartonului. Puteţi improviza şi o tuşieră, mie însă mi s-a părut prea mare risipa.
- accesorii. Puteţi folosi ochi mobili, pompoane, orice doriţi pentru a finisa iepuraşul, sau puteţi să desenaţi pur şi simplu elementele.
Spor la lucru!
PS. seamana cu soricel totusi…