Atelier – „Căsuța lui Moș Crăciun” – epilog

Astăzi am încheiat primul meu atelier în care Iris și-a luat în primire cu adevărat rolul de asistent la ateliere. De ceva vreme am preferat ca weekendurile pe care copiii le petrec cu mine să le dedic lor, și cele în care am activități să fie doar ale mele. Azi a fost atât de fericită că în sfârșit poate merge cu mine, încât n-am reușit nicicum să o las acasă. Știu prea bine ce înseamnă munca cu copiii, nu e ușor deloc, și nu i-aș fi cerut… La final îmi spunea că, dacă asta înseamnă să fie profesoară, nu-i trebuie. I-aș spune eu că nici să fii pediatru nu e altceva, dar n-o fac să se răzgândească cât nu prea are alternative pe listă 🙂 .

Când am plecat de dimineața de-acasă, atelierul părea simplu. Copiii înscriși erau mari, nimic dificil la orizont, Iris cocheta cu ideea că participă și ea și își face căsuța ei… cu o oră înainte de atelier, planurile s-au schimbat, limita de vârstă a fost doar o recomandare pe hârtie, căci am uitat cu desăvârșire să verific la telefon, fiind convinsă că cine sună a verificat informațiile de pe site. Atelierul s-a desfășurat la capacitatea maximă. Cu alte cuvinte, n-am mai avut timp să fac poze, doar am reușit, cu coada ochiului, s-o urmăresc. E atentă, zâmbește, explică, și sunt atât de mândră de ea! Facem „echipă”.

Revenind la activitate, lucrurile s-au desfășurat așa cum îmi programasem. Căsuța a luat peste jumătate din timpul alocat, și a fost atât de migăloasă, că nici nu și-au dat seama cum trece timpul. N-au cerut apă, n-au cerut la toaletă, au lipit cu atâta concentrare… marea mea surpriză a fost A., de aproape 4 ani, care s-a descurcat exemplar, și a urmat cu sfințenie instrucțiunile, nefiind nevoie să reluăm nicio etapă. Regret enorm că nu am poze din toate etapele, pe cea finală, de la felicitări, a fost imposibil să o surprind. Doar la final am apucat să surprind „creativitatea” în toată splendoarea ei. Iar căsuțele – am surprins doar 5, deși erau minunat înșirate toate aproape de final!

Sper că moșul va fi mulțumit de găzduirea oferită de copii, și îi va recompensa pe măsura muncii depuse. Dacă vă plac activitățile propuse, ne puteți urmări pe pagina de Facebook (după „Like” neapărat dați și Follow, pentru a primi notificările), sau vă puteți abona la articolele de pe blog, și, pe lângă noutățile despre activitățile desfășurate, veți primi constant recomandări de proiecte și lectură pentru acasă.

Dacă proiectul căsuței (sau alte activități de Crăciun) vă surâde, activitățile pot fi desfășurate și la domiciliu. Detalii la telefon 0722/955/103.

Program de sărbători la Centrele Comerciale Auchan

Una din „pasiunile” părinților în copilăria mea, înainte de sezonul de iarnă, era ca nu cumva să rateze „programul de sărbători”, fie că era programul special de la radio și tv (mai țineți minte cum arăta programul de Revelion și ce bătaie era pe el la chioșcuri?), sau programul magazinelor… încă mi-a rămas oarecum în reflex că de sărbători trebuie să iei pâine pentru trei zile, că apoi e închis peste tot.

De data aceasta, programul de sărbători al Centrelor Comerciale Auchan se referă la surprizele pe care galeriile comerciale vi le-au pregătit, și despre care am mai vorbit, începând cu Moș Nicolae și ghetuțele lăsate, la propriu, peste noapte, și ridicate apoi pline cu surprize. Sub sloganul Bucură-te și dă mai departe!, surprizele continuă în luna decembrie.

Zilele de miercuri sunt Zilele Primește și dăruiește bucuria! În aceste zile, Happy Team (serviciu special dedicat clienților Centrelor comerciale Auchan, format dintr-o echipă de oameni energici, pozitivi și deschiși, care vin în întâmpinarea nevoilor clienților oferindu-le informații, ajutor sau surprize și cadouri instant) va împărți bucurii dulci, creative și inspiraționale: Răvașul Bucuriei. Vizitatorii centrelor vor primi 2 răvașe de culori diferite: astfel, răvașul verde este pentru persoana care îl primește iar cel roșu este surpriza dăruită unei alte persoane aflate în apropiere cu care va dori să împărtășească aceeași bucurie de a fi surprins.

Zilele de sâmbătă sunt dedicate distracției. Culoarele centrelor comerciale vor fi animate de parade de Crăciun, coruri de colindători, dar și spectacole costumate, teatru de păpuși și decorații animatronice. Moș Crăciun împreună cu spiridușii așteaptă copiii cuminți în zona special amenajată.

În funcție de cel mai apropiat Centru Comercial Auchan (Drumul Taberei, Titan, Vitan, Crângași, Berceni și Pallady), puteți consulta programul activităților pentru fiecare dintre ele. Mai jos îl găsiți pe cel din Titan – aflat mai aproape de mine.

Distracție plăcută înainte de sărbători!

 


 

Sâmbătă, 10 decembrie

  • 11:00 – 13:00 Vino să-l cunoşti pe Moş Crăciun!
  • 16:00 – 17:00 Parada lui Crăciun!
  • 17:00 -18:00 Ninge cu fotografii pentru întreaga familie!

Miercuri, 14 decembrie

  • 16:00 – 20:00 Bucură-te şi dă mai departe! Primeşti şi împarţi bucurii cu ceilalţi!

Sâmbătă, 17 decembrie

  • 11:00 – 13:00 Vino să-l cunoşti pe Moş Crăciun!
  • 16:00 – 17:00 Parada lui Crăciun!
  • 18:00 – 19:00 Ninge cu fotografii pentru întreaga familie!

Miercuri, 21 decembrie

  • 16:00 – 20:00 Bucură-te şi dă mai departe! Primeşti şi împarţi bucurii cu ceilalţi!

Sâmbătă, 24 decembrie

  • 11:00 – 13:00 Omul de zăpadă şi Elful lui Crăciun dăruiesc bomboane de ciocolată!

Miercuri, 28 decembrie

  • 16:00 – 20:00 Bucură-te şi dă mai departe! Primeşti şi împarţi bucurii cu ceilalţi!

Sâmbătă, 31 decembrie

  • 11:00 – 13:00 Omul de zăpadă şi Elful lui Crăciun dăruiesc bomboane de ciocolată!

Miercuri, 4 ianuarie

  • 16:00 – 20:00 Bucură-te şi dă mai departe! Primeşti şi împarţi bucurii cu ceilalţi!

Sâmbătă, 7 ianuarie

  • 11.00 – 12.00 Spectacol Corul Candus Mundi
  • 12.00 – 13.00 Ninge cu fotografii pentru întreaga familie!