STEWART FOSTER Baiatul din bula

Băiatul din bulă, de Stewart Foster

STEWART FOSTER Baiatul din bula

Stă pe noptieră de mai bine de două luni de zile și tot așteaptă să îi vină rândul. Dacă am intrat în vacanță, m-am relaxat un pic după câteva săptămâni nebune și am apucat să citesc. Poate că așa e soarta, sau poate că unele lucruri au rândul lor, poate că e absurd să cred că există un fel de coincidențe mai mult sau mai puțin fericite, dar cartea este despre un băiat ce suferă de imunodeficiență severă și trăiește de 11 ani într-un salon construit pentru el într-un spital din Londra. Pentru el, „afară“ e un termen abstract, ceva ce poate explica doar pe baza a ceea ce vede de la fereastră și a relatărilor celorlalți. El nu poate ieși afară pentru că nu are deloc sistem imunitar, orice îl poate ucide. Și-a petrecut aici întreaga viață, de la vârsta de două luni. Și-a pierdut părinții într-un accident auto stupid și nu a putut nici măcar să își ia rămas bun, căci nu putea ieși. Tot ce mai are pe lume e o soră și bunicii, pe care îi pierde treptat, iar singurii cu care vorbește, zi de zi, sunt asistenții și doctorii din spital. În fața lor și a celor ce îl cunosc, el este un super-erou, inspirat de Spider Man și Super Man, un super-erou al fiecărei zile din viața sa.

Coincidență sau nu, pe parcursul a 300 de pagini i-am ținut de urât, căci a sta închis între patru pereți, a nu avea dreptul de a alege să iasă, a percepe cu totul altfel pericolul ce îl pândește afară, nu e ușor de gestionat și poate acum mai mult ca niciodată am empatizat cu personajul mai mult decât în altă situație. Alături de el trecem prin toate… prietenie la distanță, școală la distanță, cu lecții înregistrate sau profesori live, familie pe care nu o poți vedea atunci când ai mai multă nevoie, pentru că, nu-i așa, a fi izolat de restul lumii nu înseamnă că lumea se oprește în loc, că nu trebuie să te pregătești pentru acel moment când vom avea, din nou, voie să ieșim.

E deja al doilea volum din seria Gama Imago care capătă o legătură cu realitatea pe care o trăim și sunt sigură că la ora la care a ieșit de sub tipar nimeni nu avea nici cea mai mică idee ce va urma și că acum, când i-am răsfoit povestea, fiecare dintre noi stă într-o bulă de izolare. Însă e o lectură plină în cele din urmă de optimism, căci niciun moment Joe nu încetează să creadă că doctorii vor fi capabili să găsească un tratament și că, în cele din urmă, restricțiile sale vor lua sfârșit și va putea avea parte de ceea ce și-a dorit mereu, să respire aer, nefiltrat, nepurificat. Într-un fel sau altul, e ceea ce ne dorim și noi.

Volumul este disponibil în librăria online a editurii Gama sau la elefant, eMag, cărturești, libris, diverta, librarie.net, bookcity.

Acum sunt normală? Holly Bourne

Acum sunt normală? – Holly Bourne

Toamna trecută, cu puțin înainte de Târgul de carte Gaudeamus, editura Gama mi-a lansat provocarea de a prezenta una din noile apariții în colecția Imago dedicate adolescenților: Acum sunt normală?, de Holly Bourne. Așadar, într-o duminică după-amiază, cum se zice, aproape de „spartul târgului“, am discutat împreună cu Irina Stoica despre cât de… normale sunt adolescentele de azi. Dacă vi se pare că cenzura funcționa pe timpul lui Ceaușescu, ar trebui să vedeți departamentul cu pricina asociat blogului meu, condus de cei doi adolescenți în dotare. Nu am voie să discut despre probleme ale acestei vârste căci „lumea o să înțeleagă că noi avem problemele astea“! Acum imaginați-vă cum mă privea Iris de pe rândul doi din public și cum îmi făcea semne care aveau un mesaj (ceva apropo la jugulară) să am grijă ce spun. Bineînțelesc că, tot comentând cartea, mi-am dat cu părerea legat de diverse episoade, inițiativă aspru criticată apoi, căci… nu era singură, era cu prietenele, și cine știe ce au înțeles!

Sincer ne luptăm crunt la capitolul de a nu te mai raporta atât la părerea altora, însă… suntem ființe sociale, nu prea avem cum. Atunci nu am apucat să scriu despre carte, a rămas că scrie ea, ca să nu mai calc eu în străchini. Și, normal, să nu mă trezesc că iar îmi ia la puricat articolele cu mouse-ul în mână pe post de creion roșu și începe să taie… Una peste alta, sper că e clar din introducerea de mai sus că voi vorbi despre carte și nicicum despre realitate.

Eu m-am bucurat că am citit cartea și i-am recomandat-o și ei cu dragă inimă, pentru că am regăsit în ea surprinse enervant de bine multe obiceiuri are tinerilor de azi, cum ar fi ticul verbal cu „gen“, folosit pe post de semn de punctuație. Una-două, gen. Iar una-două, gen. Ajungi ca, dacă ai acest tic, să conștientizezi în timpul lecturii că nu e în regulă. Mai folosesc alți români și denumiri de organe pe post de semne de final de propoziție, greu o să ne obișnuim (sau poate nu) să scăpăm de ele!

Apoi, dincolo de drama lui Evie, ai parte și de alte probleme adolescentine, privite din perspective pe care, ca părinte ocupat, poate le ratezi. Sau poate înțelegi străfundurile unei adevărate drame când nu își găsește creionul de ochi, bluza preferată sau cine mai știe ce poate isca o furtună într-un pahar cu apă, dar perceput ca un ocean. După ce am citit cartea și m-am panicat cumva că uite, poate și eu, la rândul meu, ratez multe, mi s-a explicat cu liniuțe că nu sunt normală, că viața bate filmul și cartea, să nu îmi mai închipui toate trăsnăile și să mă calmez. Dar eu tot vă recomand să citiți!

De ce m-am gândit acum la carte și m-am apucat să scriu? Pentru că obsesia lui Evie de a se spăla tot timpul și a se feri de microbi ar părea, în vremurile pe care le trăim, o dovadă de conștiinciozitate și normalitate, lucru care mă pune totuși pe gânduri unde se vor muta, după toate cele de acum, limitele dintre normalitate și anormalitate sau paranoia. Cum se va redefini „normalul“ atunci când vom reveni la… normal. Cred că a ajuns și la voi „Notă din partea Asociației Psihiatrilor: Dragi cetățeni! Pe perioada carantinei este considerat normal să vorbiți cu pereții vostri, cu plantele și cu ghivecele. Vă rugăm să ne contactați doar dacă acestea încep să răspundă.“ Sunt sigură că, în ce o privește pe Evie, spălatul pe mâini insistent, dezinfectatul camerei cu tot felul de soluții după o vizită, nu ar mai fi privit ca o exagerare de proporții în acest moment.

Cartea este recomandată de la 16 ani, cât are și Evie, din cauza limbajului folosit. Însă, o părere personală, adolescenții de azi întrec cu mult limita la care s-a plasat cartea, așa că poate fi abordată lejer de la 12-13 ani. Dincolo de problemele ei, eu am admirat-o pentru modul în care a gestionat, la final, relația fizică, punându-se pe ea pe primul plan. Dar despre ce e vorba?

Acum sunt normală? Holly Bourne

Evie este o adolescentă de șaisprezece ani care suferă de OCD (tulburare obsesiv-compulsivă) și anxietate generalizată. În trecut, a ajuns să fie internată într-o secție de psihiatrie, iar la fosta ei școală era cunoscută drept „fata care a luat-o razna”. Acum e mult mai bine, ședințele de psihoterapie dau roade, ritualurile specifice din trecut au dispărut, doza de medicație i-a fost scăzută, așa că Evie – care acum e la un alt liceu – se străduiește să nu lase pe nimeni să descopere că e „ceva în neregulă” cu ea. Tot ce vrea e să fie considerată „normală” – or, fetele de șaisprezece ani merg la petreceri, au prieteni și iubit, nu? Doar că Evie se îndrăgostește de un coleg care cântă într-o trupă rock, fumează iarbă și are acel aer de tip dur și neînțeles care le dă pe spate pe fetele mai mici, viața ei o ia razna. Din fericire, le are alături pe noile ei prietene, Lottie și Amber – fiecare cu propriile mici drame adolescentine. Toate trei, dezamăgite de felul în care fetele sunt (în general) tratate de băieți, vor născoci Clubul Fetelor Bătrâne – un gest prin care doresc să găsească explicații pentru ceea ce li se întâmplă și să-și recapete puterea. Doar că îndrăgosteala va complica lucrurile, iar Evie se va trezi că nu poate să țină departe fantomele trecutului: anxietatea și ritualurile revin, iar asta amenință să-i distrugă „normalitatea” pe care și-a construit-o. 

Finalul vă las să îl descoperiți singuri. Primul volum al seriei (celelalte le au în centru pe Lottie și Amber) este disponibil în librăria online a Editurii Gama, unde puteți și răsfoi primele pagini, dar și în alte librării online precum  eMag, Elefant, Diverta, Librărie.net, Libris.

Colecția BeDe citit usor Editura Gama

BeDe citit ușor – concurs

În prag de primăvară, în loc de mărțișor vă ofer un concurs organizat cu Editura Gama în cadrul campaniei „Împreună creștem cititori pasionați“. 
În condițiile în care testele la care participă elevii noștri pun diagnostice din ce în ce mai sumbre, iar analizele evaluărilor naționale identifică probleme grave încă de la cele mai fragede vârste, una din problemele cu care aproape toți factorii implicați au fost de acord este nevoia de lectură conștientă începând încă de la vârsta la care copilul poate deveni ascultător.
Ceea ce este însă foarte greu e să ajuți părinții să realizeze cât de mult dăunează folosirea suzetelor electronice, alias telefoane&tablete&televizoare, și cât de dificil este să transformi timpul împreună în timp de calitate. Cititul unei povești, analizarea acesteia, formularea de întrebări (Cine? Ce? Când? Unde? De ce?) și de răspunsuri, caracterizarea personajelor, toate implică un efort pe care copiii sunt extrem de reticenți să îl depună de bună voie și trebuie îndrumați.
Provocarea pentru care Editura Gama oferă cinci premii este următoarea:

Care este titlul și autorul ultimei povești pe care i-ai citit-o copilului tău?

Ce l-a impresionat în mod deosebit pe parcursul lecturii?

Concursul se încheie joi, 5 martie 2020, ora 21:00, iar sâmbătă vor fi anunțați, tot în acest articol, câștigătorii celor cinci premii oferite de Editura Gama, constând fiecare în câte două cărți din colecția „BeDe citit ușor”.

Pentru a participa, adăugați la acest articol, prin formularul de mai jos, un comentariu, folosind numele real. În textul comentariului, pe lângă răspunsul la provocarea de mai sus, adăugați un număr de telefon de contact, precum și cele două titluri din colecțiile „BeDe citit ușor” pe care vi le doriți în cazul în care sunteți desemnat câștigător.

Pentru detalii accesați: BeDe – Nivelul 1  |  BeDe – Nivelul 2BeDe – Nivelul 3

Colecția BeDe citit usor Editura Gama

Premiile vor fi atribuite de către Editura Gama. Se va ține cont de originalitatea și calitatea exprimării în limba română.
Înscrierea în concurs va fi confirmată după înregistrarea comentariului, printr-un mesaj în acest sens la adresa de mail folosită la adăugarea lui.

Fiecare participant are dreptul la un singur comentariu. Vă rog ca în rubrica „Nume” să folosiți numele real complet (premiul va fi expediat doar pe acest nume) şi verificaţi dacă adresa de mail este scrisă corect. Concursul se va desfășura între 27 februarie – 5 martie 2020, ora 21:00. Câștigătorii vor fi anunțați în 72h de la încheierea concursului și vor avea la dispoziţie 24h pentru a revendica premiul, printr-un comentariu la acest articol, folosind aceeaşi adresă de mail cu care a fost adăugat comentariul câştigător şi incluzând în mesaj numărul de telefon solicitat mai sus (nu va fi publicat în comentariu, dar este obligatoriu, nu va fi salvat în nicio bază de date și nu va fi păstrat după încheierea concursului și validarea câștigătorilor). La expirarea termenului, pentru premiul nerevendicat, va fi desemnat alt câştigător. În cazul în care este epuizată lista de participanți, premiul se anulează. Premiul va fi expediat de Editura Gama la adresa indicată de câștigător, pe teritoriul României.

Comentariile care vor intra în concurs vor primi un număr de ordine la aprobare.  Nu vor fi acceptate comentariile care nu îndeplinesc condițiile solicitate (nume real complet, răspunsul la întrebare, numărul de telefon, IP unic) și nu vor participa la concurs, dar vor fi vizibile pe pagină la încheierea concursului. Verificarea IP-ului unic se va face după încheierea concursului, pentru stabilirea listei finale de participanți.

Câștigătorii nu vor fi anunțați personal, vă rog să accesați pagina concursului în ziua de 7 martie 2020. Dacă vă este de ajutor, puteți seta pe telefon un „reminder” pentru această dată.

Prin participarea la acest concurs confirmați că aveți vârsta împlinită de 18 ani.

Lectură plăcută!


Edit: 7 martie 2020

Editura Gama a ales câștigătorii:

  • 5. Maican-Barbu Veronica 
  • 12. Mara Isac 
  • 18. Dinca Stefana 
  • 19. Ivașcu Silvia 
  • 23. Elena Voicu

Felicitări!

Vă rog ca până mâine, 8 martie 2020, ora 10:00, să adăugați la acest articol un mesaj care să conțină adresa la care va fi expediat premiul și numărul de telefon pe care l-ați menționat în comentariul cu care ați participat la concurs!

Premiile nerevendicate sunt pierdute și vor fi acordate altor participanți.

Cititorii pasionați se cresc greu

M-am alăturat acum, în prag de primăvară, unei campanii pe care o susțin zi de zi, atât cât pot, aici pe site și la școală. Nu știu dacă actualii mei elevi au capacitatea de a înțelege la 6 ani de ce doamna îi întreabă în fiecare luni dimineață ce-au citit în weekend, dar sunt sigură că în timp va veni și aceasta. Sunt greu de crescut cititorii pasionați și sunt conștientă că singură nu voi reuși. Aș vrea să le pot explica părinților care se vaită că „nu se descurcă copiii la matematică cu problemele” că acolo nu este neapărat un deficit de înțelegere a aritmeticii, cât o problemă cu limba română, cu înțelegerea sensului cuvintelor. Și se uită la tine de parcă ești picat din lună când îi întrebi cât citește copilul pe săptămână când el nu poate afla cine a coborât din tren și câți călători sunt acum în vagon față de stația precedentă.

De aceea vă invit să parcurgeți informațiile de mai jos comunicate de Editura Gama în cadrul campaniei Împreună creștem cititori pasionați. Vor urma și alte surprize aici pe blog în cadrul campaniei. 

Nu este nicidecum o noutate că citim mai puțin. Sau, mai bine spus, răsfoim mai puțin cărțile așezate pe noptieră și mai degrabă newsfeed-ul rețelelor de socializare. Când vine vorba însă de copii, așteptările sunt altele. Ne dorim ca ei să citească cât mai multe cărți și de la o vârstă cât mai mică și să petreacă cât mai puțin timp cu ochii în telefon, în calculator sau în televizor.

Cum le trezim așadar copiilor bucuria de a citi?

Educatori, învățători, profesori și părinți, vă invităm să deveniți ambasadori ai lecturii, alăturându-vă astfel inițiativei noastre de a-i ajuta pe cei mici să învețe să citească ușor și să prindă drag de citit și de povestit. Pentru că cititul, știm cu toții, are numeroase beneficii pentru copii:

  • le îmbunătățește vocabularul;
  • le dezvoltă abilitatea de a comunica;
  • le crește capacitatea de concentrare;
  • le stimulează memoria și le dezvoltă imaginația.

Tocmai de aceea, este esențial să acordăm atenție și timp încă de când sunt bebeluși, pentru că familiarizarea cu cărțile trebuie să înceapă de la o vârstă foarte fragedă. Mai întâi răsfoim împreună cărțile special concepute pentru bebeluși, apoi, pe măsură ce copiii cresc și capacitatea de concentrare este mai mare, începem să le citim povești în fiecare zi. Important este să alegem cărțile potrivite pentru ei, fără texte complicate, și să îi încurajăm să citească urmărind cu degetul fiecare cuvânt, să îi ajutăm să facă conexiuni între cărțile citite și ei înșiși, alte cărți sau lumea înconjurătoare, pentru că în această etapă copiii evoluează de la a învăța să citească la a citi pentru a învăța. Când deja au devenit cititori fluenți și reușesc că termine singuri o carte, este recomandat să le oferm povești care să îi captiveze pentru a-i încuraja pofta de citit texte din ce în ce mai lungi. Și nu uitați, petreceți timp în librărie răsfoind cărți și trezindu-le astfel curiozitatea și pofta de citit.

Citim împreună, creștem împreună

Editura Gama, cea care susține și inițiază campania Împreună creștem cititori pasionați, tocmai a sărbătorit 25 de ani de activitate. În acești 25 de ani de implicare a reușit să devină prima opțiune de carte educațională pentru copii. Anual, peste 1 milion de părinți, educatori, învățători, profesori, bunici și copii aleg cărți din colecțiile Gama, care în fiecare an se dezvoltă cu peste 100 de noi titluri. Colecțiile Gama sunt realizate împreună cu specialiști în educație, psihologie, parenting, logopedie și răspund nevoilor specifice fiecărei etape de dezvoltare a copiilor.

Una dintre principalele misiuni ale Editurii Gama în cei 25 de ani o reprezintă susținerea eforturilor de deprindere a lecturii și încurajarea lecturii în familie. Astfel, din dorința de a veni atât în sprijinul celor mici, cât și al părinților și educatorilor, Editura Gama a dezvoltat de-a lungul timpului numeroase colecții destinate cititorilor începători, instrumente absolut esențiale pentru micuții care descoperă literele și își doresc să învețe să citească ușor. Iar implicarea Editurii Gama în procesul educațional nu s-a oprit la cei mici, pentru că editura a creat o subdizie specială pentru preadolescenți și adolescenți: Gama Imago, care reunește titluri de ficțiune ce păstrează componenta educativă care a consacrat grupul Gama.

Pe site-ul nostru, www.edituragama.ro, veți găsi ușor intrumentele necesare pentru ca cei mici să învețe ușor să citească și să devină astfel cititori pasionați. De asemenea, pe blogul nostru am pregătit o secțiune specială în care educatori, învățători, bloggeri, părinți și copii ne vor povesti despre modul în care au descoperit minunata lume a cărților, ajutându-i și inspirându-i în același timp și pe ceilalți să devină cititori pasionați.

Printre cei care s-au alăturat campaniei noastre se numără Cristina Oțel (www.cristinaotel.ro), Anamaria Ivan (www.zanascutecel.ro), Ioana Marinescu (www.pisicapesarma.ro), Cristina Hornoiu (www.talentedenazdravani.eu), Flavia Hiriscau (www.noidoisibebe.ro), Andreea Iulia Toma (www.bookhub.ro), Emanuela Patrichi (www.emalascoala.ro), Alex Zamfir (www.celmaibuntata.ro), Cristian Petre (www.jurnalulunuitata.ro), Miruna Ciobanu (Lumea Mirunei), Alexandra Ghiurțu (Alexandra’s Books), Dumitrița Socianu (www.worldofbooksweb.com).

Partener media principal al campaniei este Radio România Cultural.

Ivy Pocket

Ivy Pocket, o nouă provocare de la Editura Gama

(de Iris H.)

Săptămâna aceasta se deschide târgul de carte Bookfest. Cum la târg majoritatea cărților sunt reduse, iar bursa mea nu este prea mare, am început să-mi fac o listă cu ce cărți să-mi cumpăr. Lista este lungă, dar n-am uitat de Ivy Pochet, eroina cărții scrise de Caleb Krisp, 374 de pagini tipărite destul de mare încât nu trebuie să-mi omor ochii ca la alte cărți și mă delectez și cu imagini hazlii.

Despre ce este vorba: Ivy, o fată deloc normală, este cameristă la cei 12 ani ai ei, adică un pic mai mică decât mine. Exprimarea și boacănele ei fac atât copiii cât și adulții să se tăvălească pe jos de râs, cum mi s-a întâmplat mie, dar și mamei mele. Într-o zi ea primește o sarcină ce nu pare importantă: să transporte un pandantiv din Franța în Anglia, fără să-l poarte.

Ce se putea întâmpla rău? Nimic… doar întâlniri cu oameni ce așteaptă la colțul străzii să-l fure. La început părea o poveste obișnuită a unei fetițe de 12 ani, aiurită și cam obraznică. Bătrâna care i-a dat sarcina să transporte pandantivul i-a zis să nu și-l pună la gât, dar nu i-a spus și ce avea să pățească dacă o face. E ca și cum cineva ți-ar spune: să nu deschizi ușa, iar tu din instinct o deschizi. Așa și cu Ivy. Era inevitabil ca Pocket să nu-și pună pandantivul.

Cel mai mult mi-au plăcut instinctele cameristei, în funcție de care reacționa în cele mai ciudate situații:

  • instinctul unui scriitor de romane ieftine de groază;
  • instinctul unei prime balerine;
  • instinctul unei fiice unui fabricant de sicrie;
  • instinctul unui medic;
  • instinctul unui miner captiv în galerie;
  • instinctul unei omezi (n-am putut să-l înțeleg nici la finalul primului volum);
  • instinctul unui agent secret;
  • instincul unui călugăr budist;
  • instinctul unui iepure speriat;
  • instincul unei vaci sedate;
  • instincul unui general cu cinci stele.

Instinctele ei au fost puse la încercare de mai mult ori. Ivy, chiar dacă este o fată deșteaptă, e cam naivă și n-a putut vedea pericolul din fața ei. Cred că trebuia să aibă și un instinct numit: instinctul anti-doamne care par bune, dar sunt nebune (sau ceva de genul acesta). Într-un final am realizat și cum a fost păcălită Ivy. Ea nu avea părinții. Fiind orfană, simțea nevoia de afecțiune. Cine ți-ar putea oferi această afecțiune în afară de o doamnă drăguța care întâmplător a dat peste tine?! Problema  a fost că și-a ales doamna greșită.

Un lucru care chiar m-a fascinat la Pocket a fost ingeniozitatea ei și capacitatea de a inventa povești – sau mai degrabă minciuni. Te întrebă cineva unde-ți sunt părinți și nu poți să răspunzi Acasă, pentru că atunci s-ar duce tot farmecul minciunii. Ai putea răspunde:

„Părinții mei au căzut într-un vulcan, i-am răspuns. Mama a fost propulsată departe, în Congo, unde trăiește acum într-un trib de pigmei vegetarieni, iar tata a avut bunul-simț să explodeze după impact.”

În momentul în care Ivy ajunge la destinație și crezi că totul se va termina cu bine, observi că mai ai de citit jumătate din carte. Așa că sigur avea să se întâmple ceva rău. Și ca întotdeauna, am avut dreptate. S-a întâmplat ceva ce m-a scos din ochiul de calm al furtunii evenimentelor. 

Chiar dacă a fost fantastic de amuzantă, am descoperit și povestea din spatele poveștii: o fată orfană voia atenție. Am trăit destule aventuri alături de Ivy Pocket și sunt de-abia la primul volum. Urmează celelalte!

Să meșterim! Ghid practic pentru micii inventatori. Rachelle Doorley

Să meșterim! Ghid practic pentru micii inventatori – Rachelle Doorley

Să meșterim! Ghid practic pentru micii inventatori. Rachelle Doorley

Să meșterim! Ghid practic pentru micii inventatori. 55 de experimente ludice care încurajează meșteritul, curiozitatea și creativitatea. Rachelle Doorley

Vacanța nu ar avea farmec dacă nu am reuși să lenevim un pic… pentru mine, leneveala de după Crăciun a însemnat puțin timp dedicat și altor cărți decât cele de școală, indiferent de care „școală” este vorba. Am terminat de citit recent-primitul volum de la editura Gama, „Să meșterim”. Nu obișnuiesc să mă uit înainte cine e autorul, mă uit la subiect, la cuprins, în acest caz și la imagini, și decid dacă investesc sau nu timp. În cazul de față, faptul că intervalul de vârstă menționat pe copertă avea destul de puțin tangență cu copiii mei, de acasă sau de la școală, curiozitatea a fost cea care a decis aprofundarea lecturii, și nu îmi pare rău.

În primul rând, am remarcat stilul de jurnal al unor experiențe personale, împletite însă pe armătura unei experiențe în domeniu. Observația mea s-a confirmat pe parcurs, când autoarea recunoștea existența unui blog, precum și prin prezentarea relațiilor profesionale pe care le avea în domeniul educației timpurii sau artistice a copiilor. Așadar, dacă sunteți curioși cine este Rachelle Doorley, sunteți la un click distanță de blogul ei, pe care l-am răsfoit și eu după ce am citit cartea.

Sunt sigură că volumul cuprinde articole selecționate și prelucrate din ceea ce are deja pe blog și, dacă vă interesează un subiect anume, am văzut că sunt însoțite și de explicații video. Puteți folosi cartea ca ghid, mai ales dacă lectura unui blog într-o limbă străină nu vă este chiar la îndemână. Lucrarea tradusă la noi este un punct de plecare pentru cei care sunt dispuși să investească în educația propriilor copii și altceva decât bani, ceva mult mai prețios: timp. Aranjate tematic, proiectele realizabile cu copiii, acasă, presupun un spațiu dedicat celor mici, chiar cu sacrificarea unui spațiu al adulților.

Dar prima condiție pentru a putea pune în practică toate aceste sfaturi simple este să vrei să petreci timp în compania sau în preajma copilului tău. Dacă pentru societatea americană o mamă care stă acasă până copilul ajunge la școală nu este așa o raritate, la noi… destul de rar se întâmplă acest lucru cu mame care au și capacitatea de a înțelege proiectele descrise. Pentru că, trebuie s-o spun, îți trebuie o minimă cultură generală și ceva mai multă în domeniul științelor aplicate, pentru a putea pregăti și modera cum se cuvine toate aceste activități. Cum însă mamele românce învață repede de pe net, sunt sigură că ceva lecții de mecanică, fizică, chimie sunt floare la ureche, așa că nu ne rămâne decât să încercăm să aplicăm.

Am citit cartea din perspectiva părintelui de copii mari…

…și nu mă puteam abține să nu mă gândesc ce ar avea ai mei de câștigat citind cartea, mai ales pentru proiectele pe care nu le-au experimentat când erau mici. În ciuda șansei de a avea bunici la țară, de a utiliza materiale pe care alți copii nici nu le-au atins la vârsta lor, sunt destule pe care nu le-au testat. Nu m-am născut în era digitală, însă multe dintre cele descrise le-am încercat. Nu pentru că părinții ne „pregăteau colțuri creative”, ci pentru că eram singuri acasă și ne desfășuram cât cuprinde. Nu-mi amintesc să fi avut mama coloranți alimentari, dar cu siguranță am amestecat cam tot ce se putea în bucătărie. Mama, profesor de chimie, avea și acasă diverse vase de laborator… așa că nu ne-am sfiit să dăm iama în ele. Nu le-am spart, însă consumabilele au cam avut de suferit.

Dacă autoarea vorbește de „invitații” la descoperire pe care să le pregătești copiilor, m-am gândit la invitația pe care ai mei ne-au pregătit-o, mie și fratelui meu, când eram clasa a V-a. Dezamăgită că n-am văzut cum trebuie foița de ceapă la lecția de botanică, mi-au adus acasă, împrumutat de la școală, un microscop. Cred că l-am ținut vreo lună, timp în care s-a aflat pe lamele lui orice vietate sau corp ne-a picat în mână… de la picioare și aripi de insecte, de la furnici, la gândaci, la fluturi, până la fluide… iar dacă n-ați văzut niciodată apă de flori la microscop, nu știți ce pierdeți!

Să meșterim! Ghid practic pentru micii inventatori. Rachelle Doorley

Așadar, la finalul lecturii, am regăsit multe din proiectele descrise mai mult în copilăria mea, mai ales pe cele de meșterit, demontat, iar în copilăria copiilor mei – mai mult cele artistice. Dacă aveți un copil mic, e poate momentul să încercați să vă liniștiți puțin, să nu mai încercați să fiți „perfect”, așa cum lumea percepe acest lucru, ci să-i ignorați cu succes pe băgătorii de seamă și să încercați doar să fiți altfel. Nici copilul dumneavoastră nu trebuie să fie perfect. Contează mai puțin produsul final, mai important este drumul până acolo. Iar aceasta înseamnă curiozitate, învățare prin joc, cunoaștere prin experiment.

Dacă analizați puțin ceea ce se întâmplă la noi din punct de vedere al educației timpurii, veți vedea că suntem departe de aceste idealuri. La noi încă contează enorm produsul final. Evaluăm după ceea ce vedem, și nu după cum s-a întâmplat acel lucru. Dacă un copil se joacă o oră cu plastilină, făcând diverse forme, încercând, stricând, luând-o de la capăt, iar la final ne arată o grămadă mare de plastilină amestecată, fiți sinceri… ce gândiți? Că nu e în stare de nimic! Dar dacă timp de o oră el a amestecat toate culorile posibile, a făcut biluțe, șerpișori, iar la final a făcut ordine pe masă, strângând totul într-o singură grămadă… nu cumva ați ratat exact partea importantă?

Cred că această carte, pe lângă sugestiile practice pe care le oferă, ar trebui să schimbe în primul rând modalitatea de a gândi. Să nu ne mai agităm atât că nu avem ce să vedem la panoul de la grădiniță și să ne bucurăm mai mult că s-a jucat jumătate de zi la nisip, turnându-l dintr-un vas într-altul, amestecându-l cu apă. Dar noi încă nu suntem așa… ne panicăm din orice, preferăm să interzicem decât să securizăm.

Am citit cartea și din punct de vedere al profesorului…

…și am zâmbit deseori… Chiar dacă știu că nu reinventez roata, unele decizii ale mele sunt luate pur și simplu. De exemplu, zona de autoservire descrisă în carte. Am încercat să realizez ceva similar în clasă, sortând în cutii de carton diverse materiale. Suntem încă la faza de organizare… merge extrem de greu. Prima care a devenit cât de cât funcțională este zona de papetărie, unde găsești foarfeci, creioane colorate, pixuri, carioci, rezerve de stilou, chiar și lipici… cam orice s-a abandonat prin clasă, sau strâns din anii anteriori.

Să meșterim! Ghid practic pentru micii inventatori. Rachelle Doorley

Am avut nevoie de vreo două luni până au învățat că, dacă nu ai ceva în penar – că nu ai sau le-ai uitat acasă –  te ridici, te duci și îți iei, nu mă întrebi pe mine ce faci, nu deranjezi colegii. Încă nu mi-am pierdut speranța că încet-încet vom renunța la a ne plânge că avem o problemă și vom trece direct la rezolvarea ei. Promițătoare este și zona de pictură. Am testat-o când am lucrat, ce-i drept, după program, pentru decorarea clasei. Pentru mine nu e important doar să știe unde sunt și să apeleze la ele, ci și să le pună în ordine la loc. Iar aici chiar am de lucru!

O altă idee care a fost confirmată în timp a fost „cutia cu de toate”. O am și acasă, unde se adună toate prostiile care pot deveni utile într-un proces de creație, am început-o și la școală, momentan funcțională pe hârtie colorată. Am lucrat cu ei oameni de zăpadă. Le-am dat câte trei cercuri albe și lada cu resturi de carton. Rezultatul: toate creațiile sunt diferite. Că în clasă era gălăgie, mișunau de colo-colo, se întrebau, se uitau ce fac vecinii, se plimbau la cutie de 10 ori până decideau ce să aleagă, să taie… da, poate fi deranjant, dacă nu ești obișnuit… Cum se fac la noi în clase proiectele de acest gen? Toată lumea primește exact aceleași elemente, eventual numărate, în coșulețe individuale, pe care trebuie să le asambleze exact după model, încât la panou aproape că nu există diferență între ele…

Ultimul argument pe care vreau să-l preiau și din carte este să lași copilul să se plictisească. Imediat după ce depășește această fază, va găsi singur ceva de făcut, mult mai interesant și uimitor decât orice altceva îl vei obliga tu să facă. Cred că este cumva locul în care greșim noi, azi. Suntem obsedați să le organizăm tot timpul. Cu cine și când să se joace, la ce cursuri să meargă, ce jocuri are la dispoziție. Am auzit deseori că „se plictisesc” copiii acasă. Însă n-am văzut copii plictisiți dacă au un colț al lor cu orice: de la cuburi, conectori, hârtie, lipici, plastilină, acuarele… se „plictisesc” doar copiii învățați că nu au voie să umble nicăieri nesupravegheați, care au telefonul cu jocuri mereu la îndemână. Și pentru asta… nu copiii trebuie reeducați, ci părinții!

Cartea o găsiți în librăria online a editurii Gama, sau în alte librării online, precum eMag, Libris, Librărie.net, elefant, Cărturești.

Să meșterim! Ghid practic pentru micii inventatori. Rachelle Doorley

Epilog: am fost la cumpărături și am luat un pachet de paie pentru smoothie, căci mi-a plăcut la nebunie proiectul cu rachete. L-am pus pe Andrei, cu cartea în mână, să le rezolve… după primele etape, a schimbat proiectul. Americanii ăștia n-au auzit de țeavă și cornete? De ce se chinuie să facă invers?! Dar merci pentru paiele astea, sunt perfecte pentru interiorul c(l)asei! Și… cam are dreptate. 50cm de țeavă, un teanc de ziare la centură, și încingeam când eram mici cele mai tari jocuri. Cu ce ne jucăm noi acum…? Tragem la ținta de darts cu cornete de hârtie… suflate prin paie de smoothie…

Colecția Am supraviețuit! – editura Gama

Una din seriile noi pe care editura Gama a început să le traducă pentru cei mici (dar nu foarte) este „Am supraviețuit”. Am citit cărțile după ce inițial le-au răsfoit copiii, și chiar mă întrebau la final dacă poveștile sunt adevărate. A fost nevoie să le explic ce este aceea ficțiune istorică, cum că, de fapt, în categoria aceasta intră multe dintre filme de pe marile și micile ecrane, căci „scenariul” de multe ori este făcut comercial, și arareori se respectă chiar și adevărul istoric bine cunoscut, până la distorsionarea adevărului istoric, cu care profesorii de istorie ajung să se lupte…

Am supraviețuit - editura Gama

Autoarea – Lauren Tarshis, americancă – explică, în paginile pe care cei mici nu le mai citesc la final, că ancorele cronologice principale sunt reale, dar povestea țesută printre ele – nu. Este doar o modalitate de a-i determina pe ei să citească și să asimileze informație într-un mod plăcut. Am parcurs toate cele patru volume traduse până acum, și m-am hotărât să fie cele pe care le trimit la „biblioteca clasei” semestrul acesta. Nu mai știu dacă am povestit, dar la noi în clasă, în fiecare semestru, fiecare copil aduce o carte pe care a citit-o și i-a plăcut. Se fac fișe individuale de „împrumut”, și îți alegi și citești, eventual discuți cu cei care au citit-o despre subiect, să vezi dacă o vrei și tu. Acum ar trebui să le schimbăm, și mă gândeam că seria aceasta este mult mai atractivă, pentru că sunt subțiri și se citesc repede, iar informațiile sunt comunicate scurt și la obiect.

Impresiile mele au fost oarecum de deja-vu, dar au fost doar ale mele. Iris doar cu povestea de pe Titanic a mai avut de-a face, dar a zis că e mai amuzantă cea din carte, pentru că personajele sunt copii, și se termină „bine”. Dealtfel, toată seria am înțeles că este construită astfel, eroii sunt copii care, în ciuda dezastrelor ce se petrec în jurul lor, reușesc să supraviețuiască, și de aici și numele. Dacă ar fi să ierarhizez, cel mai mult mi-a plăcut cea cu naziștii, apoi cea cu Pompei, 11 septembrie și Titanic, dar doar din punct de vedere al subiectului, căci stilul este același. Deși nu sunt adepta lecturilor rapide, pentru a discuta cu un grup mai mare de copii despre lecturile din timpul liber, acestea sunt o soluție.

Volumele sunt disponibile în librăria editurii Gama, dar și în alte librării online precum ElefantLibris, librarie.neteMag, Cărturești, LibHumanitas, iar dacă sunteți pasionați le lectura în limba engleză, BookDepository (transport gratuit, plata cu cardul), Book-Express.

* Momentan au fost traduse: Am supraviețuit distrugerii orașului Pompei, 79 d. Hr., Am supraviețuit scufundării Titanicului, 1912, Am supraviețuit invaziei naziste, 1944, Am supraviețuit atacurilor din 11 Septembrie, 2001

Romani Celebri - editura Gama

Colecția Români celebri – editura Gama

Ce altceva aș putea să vă recomand de Ziua Națională, dacă nu o carte? Urmărind cam ce a devenit învățământul nostru actual, când cel puțin la clasele I-IV începi să te crezi norocos dacă pe tablă „duoamna” nu scrie la început de an „Bine a-ți venit!”, ne revine și responsabilitatea de a le forma copiilor o brumă de cultură generală istorică. Până la urmă, ceea ce am fost, ca neam, arată ceea ce suntem, și, pe lângă mestecat cu gura închisă, bătut politicos la ușă și salut când intri într-o încăpere, și câteva cuvinte despre strămoșii noștri trebuie strecurate. Când să o facem, dacă nu de ziua națională?!

Romani Celebri - editura Gama

Editura Gama a editat, cu ceva vreme în urmă (și proaspăt retipărite), două colecții despre câteva dintre personalitățile al căror nume ar fi bine să îl cunoaștem. Cred că este ușor, privind imaginea de mai sus, să vă dați seama despre cine este vorba, și cum sunt împărțite pachetele: voievozi și domni, și oameni de cultură. După ce le-am citit, sper ca acest obicei să continue, mai avem personalități și în știință ce ar merita cunoscute.

Trebuie să spun de la început că avem de-a face cu lectura unor povești despre Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, Carol I. Chiar dacă adevărul istoric menține firul prezentării, abordarea literară este prezentă peste tot. Povestea devine astfel accesibilă copiilor mici (până la clasa a IVa, nivel de la care putem aborda istoria științific), și se înscrie pe linia poveștilor și povestirilor istorice ale lui Alexandru Mitru sau Petru Demetru Popescu, mitizând istoria. Poveștile de la Gama aduc însă ceva mai multe detalii despre activitatea fiecăruia dintre cei prezentați, față de autorii pe care i-am menționat mai sus.

Despre pachetul următor – dedicat lui Ion Creangă, Mihai Eminescu, Nicolae Grigorescu, George Enescu, Constantin Brâncuși, pot spune că menține aceeași linie de prezentare, chiar dacă, citind, am uitat pe alocuri să mai fiu critic și am savurat povestea. Parcurgând cele 24 de pagini despre Grigorescu mi-am amintit imediat de vizita, cu Iris, la Agapia, de astă vară, și reacția ei la pictura acestuia. M-am bucurat să-l descoperim împreună, și mi-am dat seama, încă odată, cât de important este să îmbini lectura cu excursiile tematice. Volumele de la editura Gama au ajuns la mine chiar înainte de concediu, și periplul prin Moldova a fost însoțit de ele, căci începând cu Agapia, trecând la Neamț, Humulești, și până la Ipotești, am așezat la locul lor marile personalități ale culturii noastre. 

Volumele sunt disponibile în librăria online a editurii Gama, dar și la librarie.net, elefant, libris.

De asemenea, vă recomand, dacă timpul vă permite, să vedeți documentarul de mai jos. Este ceea ce niciun ghid, niciodată, nu va reuși să compenseze, și sunt sigură că multe dintre cele pe care le veți afla vă erau total necunoscute. Am un singur regret, că nu l-am văzut înainte de a vizita Agapia, pentru că, recunosc, nu am observat detaliile.

 

este o carte

La serbare, cu cântec înainte

Nu îmi plac serbările. N-am ce să fac, nu îmi plac și pace. Consider că este un moment ale cărui beneficii (da, recunosc, există) sunt puse în umbră de părțile mai puțin bune… Pe care, de ochii lumii, alegem să le înghițim, cu ceva mai multă apă.

Sunt – știu – o provocare pentru copil, aceea de a vorbi în fața unui public, de a face față emoțiilor, de a le controla. Dar dacă vrei cu adevărat să educi acest lucru, atunci creează momente adevărate, în care copilul să aibă într-adevăr o contribuție personală, și aceasta să nu însemne doar exersarea memoriei și a calităților oratorice. Poate exersa această abilitate și prezentând o temă, un proiect, o carte, o poate face oricând, și cu mult mai multă substanță decât dau cele patru versuri și un cântecel la serbare.

Apoi, dacă tot trebuie să fie un moment festiv, măcar să fie cu acte în regulă. Adică scenă, sală de festivități, cortină, decoruri, culise, organizare în toată regula. Atunci îi pui la încercare spiritul întreprinzător, capacitatea de adaptare, de inovație. Îmi amintesc că la grădiniță puneam în scenă Scufița Roșie, și nu aveam „căsuță” pentru bunicuța. Am luat din fața farmaciei suportul de biciclete – cele ca o prismă triunghiulară, l-a pus doamna pe scenă pe 4 scaune de bucătărie, l-am acoperit cu o pătură roșie, ca acoperiș, și eram încântați!! E drept că lupul și bunicuța erau întinși pe o pătură în fața căsuței, dar am găsit o soluție! Emoția aceea, când se ridică cortina și sala aplaudă, nu se compară nici pe departe cu sălile mici de clasă, înțesate până la refuz de părinți și bunici, de scăunelele copiilor înghesuite într-un colț în jurul bradului.

Nu adaug cheltuielile, enorme după părerea mea, cu costume fel de fel… de parcă se mută ZOO la școală. Sunt de acord cu personajele, dar măștile se pot confecționa chiar de copii în orele de AVAP. Și va fi cel mai frumos costum pe care l-a avut vreodată, pentru că e făcut de el! Să luăm fulgii de nea, spre exemplu, că sunt celebri la serbarea de iarnă: Dragi părinți, / Vă rog să trimiteți pentru ora viitoare de abilități 1m panglică albă lată și 1m tul alb. Vom confecționa un tutu. Ce dacă nu vor fi perfecte fustițele? Și? Nu ne mai oprim din goana asta după perfecțiune?

Serbările țin cu orele. Rar, foarte rar am văzut una scurtă. Stai drept. Nu plânge. Nu te foi. Vai de tine dacă te ridici să bei apă, că doar după ce stai într-o sală cu alte 60 de suflete, nu te-ai încălzit… Matematic, la 30 copii x 2 minute + 5 colinde = 1h 30 min garantat. Și nu, nu-mi plac serbările de genul acesta.

Vorbeam cu o prietenă, că n-a putut „scăpa” de serbare de gura părinților. Cum adică, să nu faci serbare??? Ei uite-așa. Eu n-o să fac. Eu fac atelier, pe echipe de trei. Obligatoriu un părinte în echipa de lucru, poate și al doilea, ori un frate. Concurs de ce vreți… confecționat 5m de beteală, trei globuri și un înger, habar n-am ce mi-o trece prin cap. Dacă ești dispus să dai un milion pe închiriat costum, vreo 20 pe materiale va fi și mai ok. Și învață să lucrezi în echipă, să faci un plan de lucru… Normal, fond muzical adecvat, poate și ciocolată caldă și ceva fursecuri, dacă vor. Ba poate mă gândesc și la ceva reprezentații pe echipe, la momente artistice. Să-și mai aducă și părinții aminte câte un colind-două, nu? Să-și „gestioneze” și ei emoțiile…

Am avut serbare la școală. Deși avem în serie oameni extrem de talentați, nu știu cum s-a făcut, că am improvizat programul în două-trei zile. Celălalt an beneficia de cântăreț profesionist, cu o voce dumnezeiască, plus relații la teologie, de-au adus vreo 10 băieți cu „voce”. Partea lor de program a fost un „clasic” de Crăciun memorabil. Frumos, dom’le, tare frumos! Îmi venea să plâng… când știam că urmăm! În glumă propusesem cu ceva timp înainte să facem teatru de umbre pe tema „Este o carte”, inspirată de volumul cu același nume apărut la editura Gama. Glumă-glumă, dar s-a aprobat. Am muncit la proiect trei oameni, eu cu proiectul, M. a decupat, și împreună cu R. am improvizat. Pentru prima experiență de acest gen a ieșit bine. Prima dată când încerc. La prima replică îmi tremurau așa de tare mâinile, că nu reușeam să prin șoarecele de pânză. Apoi era să scap și măgarul, și microfonul. Am mai sărit o replică, dar dacă la final s-a aplaudat, înseamnă că publicul nu s-a prins. Aceeași piesă – de data aceasta făcută pps și proiectată, am testat-o a doua zi pe copii de clasa a IIIa. Și le-a plăcut!!! Ba chiar au râs în hohote! Alegerea n-a fost rea, și de data asta chiar m-am bucurat. Acum am simțit cu adevărat că efortul a meritat.

Imagini din culise. Simularea cu umbre - de la repetiție.

Imagini din culise. Simularea cu umbre – de la repetiție.

Serbarea a fost salvată de câteva colege care și-au luat inima în dinți. O chitară, un flaut, un alt colind – pe care l-am ilustrat noi tot cu umbre – , un dans (norocul nostru, o avem pe A., dansatoare), și-am bifat și anul acesta activitatea. Însă tot nu-mi plac serbările. Mai repede mi-aș lua toată clasa și-aș pleca la colindat. Ori aș face petrecere la școală, să se relaxeze și copiii…

Și nu, nu-mi plac serbările făcute pentru că „trebuie”!

*Mulțumiri Dianei S., de la editura Gama, care mi-a pus în mână cartea. În câteva rânduri cuprinde un adevăr dureros al generației de azi, și mi-a făcut mare, mare plăcere, să pot vorbi despre această Carte și altfel decât o fac aici, pe blog.

Este o carte, editura Gama

Tabletă versus carte. Dilemă în educație.

Uneori am impresia că „planetele” se aliniază în unele zile, și parcă cer ele câteva rânduri… Azi mi-am prezentat una din temele de semestru, temă pe care nu aș fi reușit s-o fac fără ajutorul vostru, cei care mă urmăriți. Așadar, dacă ați răspuns la chestionarul privind folosirea tehnologiei în procesul de predare-învățare, verificați mailul (în cazul în care mi l-ați lăsat, sau lăsați-mi un mesaj, dacă sunteți interesați) pentru a vedea rezultatele cercetării.

O concluzie ce transpare din tot studiul – deși există dorință: este încă foarte greu să integrăm mijloacele tehnologice în procesul de învățare. Nu vorbesc aici despre materiale suport, care pentru un sfert de oră să le capteze atenția. Vorbesc despre abordarea lecției având la îndemână instrumente moderne. Știu că ar însemna muncă… și am văzut pe pielea mea. M-am apucat să pregătesc o lecție de istorie pentru clasa a IVa, pe tema „Uniunea europeană”. Ei bine, manualul e din 2006, adică dinainte ca România să adere. Pot folosi manualul? Nu. Hărți? Atlasele cam tot de pe-atunci sunt. În schimb am avut la dispoziție lucrări precum Vino să cunoști Uniunea europeanăsau materiale primite la centrul Uniunii europene din București. Și, pe lângă multiplicat câteva pentru un joc cu harta mută, mi-a fost mai ușor să fac repede o prezentare utilă toată ora, și care m-ar scuti în același timp de scris schema pe tablă, căci am realizat-o treptat în slide-uri, cu iconiță specială „scriem în caiet”. Deodată un suport pentru întreaga oră a devenit soluția tuturor problemelor mele cu materialele… în plus am integrat și link către imnul Uniunii. Acum 15 ani aș fi spus că e o lecție ultra-modernă, acum mi se pare atât de „normală” și deloc ieșită din comun că parcă e o a doua natură.

La fel cred că se simt și copiii. Au enorma șansă de a avea acces la niște instrumente de învățare extraordinare. Doar că cineva – și aici e problema, nu știm cine – trebuie să-i ajute să nu mai vadă tabletele, telefoanele, calculatoarele, ca jucării. M-am amuzat teribil la afirmația unui participant la dezbaterile de azi: părinții au inventat pentru copiii mici o suzetă miraculoasă – le dai telefonul/tableta și tac instant, nu mai deranjează cu orele. Ei bine, dacă atunci când erau mici le dădeați suzeta… poate vă gândiți la afirmația aceasta.

Putem transforma procesul de învățare. Doar că nu trebuie să căutăm mereu calea cea mai ușoară. Calea corectă presupune multă muncă, multă pregătire, timp investit, și nu neapărat bani.

Am să închei cu o recomandare: un volum de care m-am îndrăgostit instant la târgul de carte, și pe îl văd folosit cu grupurile de copii, atunci când încercăm să-i motivăm pentru lectură. Este o carte, apărută la editura Gama, este dilema în imagini expresive a două personaje care nu-și găsesc calea comună, cumva personificarea luptei dintre generațiile tradiționaliste și cele IT de azi. Nu trebuie să fie o luptă în care unul să câștige și unul să piardă, ci una din care fiecare să afle mai mult despre celălalt și să iasă amândoi în câștig.

  • Ce-ai acolo?Este o carte, editura Gama
  • Este o carte.
  • Și… cum derulezi mai jos?
  • Nu derulez. Dau pagina. Este o carte. […]
  • Postezi pe blog cu ea?
  • Nu. Este o carte.[…]
  • Poate să dea sms-uri?
  • Nu.
  • Să scrie pe Tweeter?
  • Nu.
  • Are wi-fi?
  • Nu.[…]
  • Deci… ce mai știe cartea asta să facă? Are nevoie de parolă?
  • Nu. 
  • De un nume de utilizator?
  • Este o carte! […]
  • Nu-ți face griji, o pun la încărcat când termin!

Este o carte, editura Gama

Și acum, la final, întrebarea de baraj: cum folosiți aceste „device-uri” cu copilul? Suzetă IT? Instrument de învățare?