BeDe citit ușor – concurs

În prag de primăvară, în loc de mărțișor vă ofer un concurs organizat cu Editura Gama în cadrul campaniei „Împreună creștem cititori pasionați“. 
În condițiile în care testele la care participă elevii noștri pun diagnostice din ce în ce mai sumbre, iar analizele evaluărilor naționale identifică probleme grave încă de la cele mai fragede vârste, una din problemele cu care aproape toți factorii implicați au fost de acord este nevoia de lectură conștientă începând încă de la vârsta la care copilul poate deveni ascultător.
Ceea ce este însă foarte greu e să ajuți părinții să realizeze cât de mult dăunează folosirea suzetelor electronice, alias telefoane&tablete&televizoare, și cât de dificil este să transformi timpul împreună în timp de calitate. Cititul unei povești, analizarea acesteia, formularea de întrebări (Cine? Ce? Când? Unde? De ce?) și de răspunsuri, caracterizarea personajelor, toate implică un efort pe care copiii sunt extrem de reticenți să îl depună de bună voie și trebuie îndrumați.
Provocarea pentru care Editura Gama oferă cinci premii este următoarea:

Care este titlul și autorul ultimei povești pe care i-ai citit-o copilului tău?

Ce l-a impresionat în mod deosebit pe parcursul lecturii?

Concursul se încheie joi, 5 martie 2020, ora 21:00, iar sâmbătă vor fi anunțați, tot în acest articol, câștigătorii celor cinci premii oferite de Editura Gama, constând fiecare în câte două cărți din colecția „BeDe citit ușor”.

Pentru a participa, adăugați la acest articol, prin formularul de mai jos, un comentariu, folosind numele real. În textul comentariului, pe lângă răspunsul la provocarea de mai sus, adăugați un număr de telefon de contact, precum și cele două titluri din colecțiile „BeDe citit ușor” pe care vi le doriți în cazul în care sunteți desemnat câștigător.

Pentru detalii accesați: BeDe – Nivelul 1  |  BeDe – Nivelul 2BeDe – Nivelul 3

Colecția BeDe citit usor Editura Gama

Premiile vor fi atribuite de către Editura Gama. Se va ține cont de originalitatea și calitatea exprimării în limba română.
Înscrierea în concurs va fi confirmată după înregistrarea comentariului, printr-un mesaj în acest sens la adresa de mail folosită la adăugarea lui.

Fiecare participant are dreptul la un singur comentariu. Vă rog ca în rubrica „Nume” să folosiți numele real complet (premiul va fi expediat doar pe acest nume) şi verificaţi dacă adresa de mail este scrisă corect. Concursul se va desfășura între 27 februarie – 5 martie 2020, ora 21:00. Câștigătorii vor fi anunțați în 72h de la încheierea concursului și vor avea la dispoziţie 24h pentru a revendica premiul, printr-un comentariu la acest articol, folosind aceeaşi adresă de mail cu care a fost adăugat comentariul câştigător şi incluzând în mesaj numărul de telefon solicitat mai sus (nu va fi publicat în comentariu, dar este obligatoriu, nu va fi salvat în nicio bază de date și nu va fi păstrat după încheierea concursului și validarea câștigătorilor). La expirarea termenului, pentru premiul nerevendicat, va fi desemnat alt câştigător. În cazul în care este epuizată lista de participanți, premiul se anulează. Premiul va fi expediat de Editura Gama la adresa indicată de câștigător, pe teritoriul României.

Comentariile care vor intra în concurs vor primi un număr de ordine la aprobare.  Nu vor fi acceptate comentariile care nu îndeplinesc condițiile solicitate (nume real complet, răspunsul la întrebare, numărul de telefon, IP unic) și nu vor participa la concurs, dar vor fi vizibile pe pagină la încheierea concursului. Verificarea IP-ului unic se va face după încheierea concursului, pentru stabilirea listei finale de participanți.

Câștigătorii nu vor fi anunțați personal, vă rog să accesați pagina concursului în ziua de 7 martie 2020. Dacă vă este de ajutor, puteți seta pe telefon un „reminder” pentru această dată.

Prin participarea la acest concurs confirmați că aveți vârsta împlinită de 18 ani.

Lectură plăcută!


Edit: 7 martie 2020

Editura Gama a ales câștigătorii:

  • 5. Maican-Barbu Veronica 
  • 12. Mara Isac 
  • 18. Dinca Stefana 
  • 19. Ivașcu Silvia 
  • 23. Elena Voicu

Felicitări!

Vă rog ca până mâine, 8 martie 2020, ora 10:00, să adăugați la acest articol un mesaj care să conțină adresa la care va fi expediat premiul și numărul de telefon pe care l-ați menționat în comentariul cu care ați participat la concurs!

Premiile nerevendicate sunt pierdute și vor fi acordate altor participanți.

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in Concursuri-fulger, Editura Gama and tagged , , , , .

72 Comments

  1. buna ziua, am primit ieri coletul de la Libris in care am avut o carticica -cadou , COLOREZ SI INVAT ANOTIMPURILE care contine cateva versuri despre anotimpuri , compuse de Carmen Pitigoi, a fost foarte atrasa de carticica , a incercat sa citeasca singura , cand a obosit a cerut culori sa coloreze puisorul

    In cazul in care vom fi desemnati castigatori , ne dorim SOAREC MIC , PIERDUT SI GASIT , multumim

    • Bună! Cea mai recentă carte citita puiului, mai mult de dragul comentariilor facute pe text, caci el își poate citi singur tot ce vrea, a fost „Carol al II-lea – un rege roman sub povara epocii sale”, Ed. Curtea Veche Publishing, Autori: Adrian Cioroianu și Eduard Matei.
      Din întreaga lectură a fost impresionat de faptul că Regele Carol al II-lea nu a folosit termenul de „abdicare” ci pe acela de „părăsire” a tronului, sperând să revină pentru a doua oară la cârma țării, atunci când contextul politic va fi mai bun.
      În caz că norocul va surâde , optez pentru BeDe nivelul 3, Ziua invers a lui Otto și Ziua portocalie a lui Otto.
      O zi frumoasa!

  2. Care este titlul și autorul ultimei povești pe care i-ai citit-o copilului tău?
    Ultima poveste pe care a citit-o baietelul meu, pentru ca a citit-o singur, iar eu eram langa el, este „Prostia omeneasca” scrisa de Ion Creanga.

    Ce l-a impresionat în mod deosebit pe parcursul lecturii?
    A fost foarte amuzat de toate intamplarile din poveste si anume de caratul luminei de la soare in bordei cu oborocul, de urcatul vacii pe sura sa manance fan si cum arunca omul respectiv nucile in pod cu „tapoiul”.

    Carti dorite: Bede Nivelul 3 (oricare 2 volume), chiar si nivelul 4, pentru ca baietelul meu are 10 ani

  3. Cartea citita copilului: Erus si valea rabdarii-Alec Blenche

    Pac si Mac , cei doi iepurasi care mananca spanac, marul care vorbea, asceste lucruri l-au impresionat

    Carti: Nu ai voie, Distrugatorul de jucarii

  4. Noi citim mult. Şi bine.😊 Recent am recitit ” A doua carte cu Apolodor”, de Gellu Naum ( şi prima o avem, desigur!). Cartea este scrisă în versuri – asta ne-a atras cel mai mult – într-o manieră simplă şi jovială, ceea ce atrage zâmbete! De asemenea, imaginile sunt mai mult decât grăitoare!
    Ne-ar plăcea „O călătorie la capătul pământului” şi ” Şoarec mic”.

  5. Ultima carte citita este tot de la editura Gama, seria „Învat sa citesc”- Eroii in pijama. Baietelului meu de 4 ani, i-a placut misterul din carte, felul in care i-am citit și faptul ca l-am implicat in poveste, in salvarea situatiei. 🙂

  6. Ultima carte citita este tot de la editura Gama, seria „Învat sa citesc”- Eroii in pijama. Baietelului meu de 4 ani, i-a placut misterul din carte, felul in care i-am citit și faptul ca l-am implicat in poveste, in salvarea situatiei. 🙂 In cazul in care vom castiga, ne-am dori Nu ai voie! si Stingerea! Multumim! *

  7. Ultima carte citita Franklin, grabeste-te! de Paulette Bourgeois.
    Franklin, broscuta verde nu reusea niciodata sa ajunga la timp pentru ca tot timpul gasea altceva de facut pe drum. Dar a trebuit sa ajunga la ziua lui Ursache . Pe drum a invatat cum sa fie mai atent la drum si l-a ajutat si pe Melcisor, prietenul lui.

  8. Ultima carte – Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău. E scrisă de un suedez Fredrik Backman‎. animalul magico-mitic ce apare acolo a fost fascinant – și-ar fi dorit unul, dar normal că nu puteam să-i aduc așa ceva, iar de născut îmi era chiar imposibil… 🙂 cu cine concepi un câine urs?

    cei doi otto îmi fac cu ochiul de cum i-am văzut.

  9. Buna!
    Ultima carte citită a fost „Matilda”
    Chiar dacă este băiat, i-a plăcut curajul fetei, încrederea de care a dat dovadă si bunul simt al fetei. Indiferent prin cate peripeții a trecut, bunul simt nu si l-a pierdut, având în vedere că fata nu făcea parte dintr-o familie in care educația sa primeze.

    Dacă vă câștigă concursul, băiețelul meu isi doreste ” O călătorie la capătul pământului ” si „Cum sa iti iei rămas bun”.

    Tel.

  10. Ultima carte citita impreuna cu copilul meu a fost „James si piersica uriasa” de Roald Dahl. A fost impresionat de nedreptatile la care era supus James din partea matusilor.

  11. Ultima carte pe care am citit-o celor doi copii ai mei, Codrin-6ani / Rebeka – 3ani, a fost Prințul broscoi de frații Grimm.

    • Lipsesc numărul de telefon și opțiunile pentru premiu.
      Reveniți cu un mesaj de completare.

  12. Ultima carte pe care le-am citit-o celor doi copii ai mei :Codrin 6ani și Rebeka 3 ani, a fost Prințul broscoi de frații Grimm. Ei sunt fascinați de fiecare data când le-o citesc. Este povestea lor preferata.
    BeDe – Nivelul 1
    *

    • Bună,ultima carte citita celor 3 copii ai mei a fost „Povestea unui om lenes” de Ion Creanga din editura dumneavoastră.
      Pe parcursul lecturii ne-a impresionat faptul ca leneșul alege mai degrabă moartea decât sa aibă posmagii nemestecati.
      Cărți dorite sunt oricare BeDe nivelul 2 și nivelul 4. Număr de telefon **
      Va mulțumim!

  13. Ultima noastră carte este,, Băiatul cu aripa de fluture „a Prințesei urbane. Am citit-o inclusiv la clasă (clasa pregătitoare). A avut un impact puternic. Fetita mea a realizat ca totusi acel băiețel a cauta mereu doar ce era frumos în viata lui și mereu a fost optimist și mândru de ceea ce este.

    • Interesant! Nu o știu.

      Reveniți, va rog, cu numărul de telefon și cărțile alese, sa pot valida comentariul. 🙂

    • BeDe nivel 3 Numărul *
      -îmi cer scuze dar nu am reușit sa găsesc comentariul și sa termin ce am dorit sa scriu. Mi se e blocase telefonul. Mulțumesc pentru mail!

  14. BeDe nivel 3
    * îmi cer scuze dar nu am reușit sa găsesc comentariul și sa termin ce am dorit sa scriu. Mi se e blocase telefonul. Mulțumesc pentru mail!

  15. Ultima carte citita este Povestea nucului si ciclurile anotimpurilor de Urania Cremene. Puiutul meu a fost impresionat de cele 3 frunze

    • Reveniți, va rog, cu numărul de telefon și cărțile alese, sa pot valida comentariul.

  16. Buna dimineata! Ultima poveste citita baietelului meu a fost „Fata saracului cea isteata” de Petre Ispirescu, din volumul sau de basme si povesti. Am redescoperit impreuna cu el frumusetea acestor povesti vechi romanesti, pline de invataturi. In povestea mentionata l-a impresionat istetimea fetei, solutiile gasite de ea pentru a trece cu bine peste dificultatile ce i-au iesit in cale. E de bun augur sa vezi si inteligenta rasplatita, intr-o lume (chiar si a cartilor) in care valorile s-au cam schimbat.
    Numarul meu de telefon este * si premiul dorit ar fi cartile de nivel 1 cu Lili Aiurita pentru ca baietelul meu abia incepe aventura lecturii in acest an.
    Multumim pentru sansa de a castiga!

  17. Buna dimineata! La noi acasa citim Portalul magic vol. 16.de Mary Pope Osborne. Nr. de telefon *.Be -de nivelul 3

    • Ultima poveste citita piticului meu de gradi este „Degetica” de Andersen.Pana acum nu avea rabdare sa i citesc povesti putin ilustrate si mai ales dc erau mai lungute de 3 pagini.Chiar a vrut sa i o recitesc si a fost foarte impresionat de randunica aproape moarta si de salvarea ei de catre Degetica. De asemenea, din aceasta poveste a invatat de cuvantul a migra pe care a inceput sa l foloseasca. Ne ar placea sa citim „Pierdut si gasit” si „Stingerea”. Telefon *;

  18. Ultima carte citită este Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi scrisă de Nikolai Nosov.
    I-a plăcut mult aventura lui Habarnam in automobilul cu apa gazoasă,a râs cu lacrimi dar a fost impresionat de acel automobil care se deplasa cu apa.
    Nr de telefon *.
    Premierul dorit pentru băiețel nivelul 1 O călătorie la capătul pământului /Șoarec Mic.
    Va mulțumim!

  19. Bună ziua,
    Băiatul meu a fost foarte incantat de cartea”The Other Side off The moon” de Georgia Lohan deoarece personajul principal, Briana este o fetita curajoasa și foarte curioasa deoarece dorește sa descopere ce se afla pe luna (în anumite scene din carte sunt redate realitatea augmentata)
    Ne dorim „O călătorie la capătul pământului” și „Cum sa îți iei rămas bun”

    Ceaușescu Madalina
    Telefon:*

    • Bună seara!
      Lectura e minunată!Naște idei ,întrebări și ne ține apropiați. Pentru o altfel de experiență l-am înscris și la biblioteca școlii,iar acum citeste „Un cățel cu vise mov” de Alina Miron.
      Totusi, ultima carte l-a „topit” a fost „Dorința lui Mos Crăciun” de Katya Reader și Katya Senner. A citit-o de nenumărate ori ,încât o parte o știe pe de rost.De asemenea īmpreună am citit de la editura Gama: „Povești de Crăciun” . Are niște ilustrații magice, încât trezește cu lacrimi în ochi copilul din tine.
      Cred ne-ar plăcea BeDe nivelul 3.
      Tel *
      Mulțumim!!

  20. Aseara am citit”Bunica”,copiii au fost bucurosi ca se regaseau in poveste,se simt iubiti si alintati de a lor bunica,doar ca a noastra nu are fuior…

    • Ultima carte citită,,Capra cu trei iezi ,, e impresionat de ce i a facut capra lupului ! Mi as dori ,,Ziua invers a lui Otto si Ziua portocalie a lui Otto ,, 0*

  21. Ultima carte citita de nepotelul meu se numeste Colt Alb, jack London. L-a impresionat in mod special prietenia cu care a scris acest autor aceasta carte.

    • Răspunsul este incomplet, lipsește numărul de telefon și opțiunile pentru premiu.
      Reveniți cu completările.

  22. Buna seara,
    Ultima carte citită a fost Eros in Valea Răbdării de Alec Blanchet. Băiețelul meu a fost impresionat de acțiune, de ceea ce se intampla.
    Mi-aș dori „Ziua invers a lui Otto” si Ziua portocalie a lui Otto „

  23. Am început să citim „Aventurile lui Habarnam” de N. Nosov. Nu știu dacă a fost o idee prea bună, căci este pasionat de experimente și întâmplările prichinduților îi dau tot felul de idei, care mai de care mai năstrușnice, pentru noi cercetări și experimente în casă. Ar vrea o mașină care să meargă cu sirop și abia îl conving să înlocuim ideile din carte cu alte idei de experimente, căci găsim o mulțime pe internet.
    Ne-am dori „Șoarec mic” și „Nu ai voie”.
    Mulțumim!

  24. Bună seara! Ultima carte citita a fost o carte cu poeziile Elenei Farago. L-a impresionat foarte mult,, Cățelușul schiop”. Cât de trist este cățelușul și ce suflețel bun are! Acum când întâlnește câte un cățel pe strada vorbește cu el și ii promite ca el niciodată nu se va purta urât cu animalele ci le va iubi și proteja.

    • Răspunsul este incomplet, lipsește numărul de telefon și opțiunile pentru premiu.
      Reveniți cu completările.

    • Numărul meu de telefon este *. Ne dorim,, O călătorie la capătul pamantului” și,, Cum să-ți iei rămas bun”. Mulțumim mult! Succes tuturor!

  25. Buna ziua.

    Ultima poveste citita a fost „Cei trei pitici din padure” de Fratii Grimm. Copilul meu a fost impresionat in mod deosebit de bunatatea fetei care a impartit painea cu ce trei pitici si de momentul in care fata a curatat zapada si a gasit fragii in plina iarna.
    Si-ar dori cartile „Soarec Mic” si „O calatorie la capatul Pamantului”

    Daniela Matei – *

  26. Buna,

    Ultima poveste citita fetitelor mele a fost „O familie vesela” de Silvia Colfescu.
    S-au amuzat de peripetiile soriceilor ramasi singuri acasa si au compatimit-o pe bunica lor, la intoarcerea acasa de la cumparaturi. Am convenit ca de cate ori vor ramane singure acasa vor fi cuminti 🙂
    Toate cele bune si o primavara frumoasa !

    • Bună ziua!
      Astăzi am intrat in posesia premiului primit din partea Editurii Gama și copilul este extrem de fericit!
      A desfăcut cu încântare coletul și deja s-a apucat să studieze benzile desenate.
      Astept sa aflu părerea lui de îndată ce le termină de citit.
      Multumesc pentru rapiditatea trimiterii coletului tocmai de la Iași!
      O zi frumoasa!

  27. 1. Dumbrava minunată de Mihail Sadoveanu.
    2. A rămas impresionat de povestea tristă a Lizucai, de viața grea pe care aceasta o duce de când mama ei a murit, de loialitatea lui Patrocle și bunătatea, iubirea și sacrificiul de care dau dovadă bunicii ei. El a citit această carte și chiar a și povestit-o pe scurt.
    Mazilu Maria *
    Dacă o să câștige concursul ar dori să primească din colecția BeDe ușor de citit – nivelul 3 : Ziua inversă a lui Otto și Ceva mi-a mâncat temă.
    Vă mulțumim! O zi frumoasă!

  28. Bună,

    Ultima poveste citită fetițelor mele a fost „O familie veselă”, de Silvia Colfescu.
    S-au amuzat ascultând despre peripețiile șoriceilor rămași singuri acasă, dar au și compătimit-o pe bunica lor – care, revenind de la cumpărături, a fost nevoită să facă ordine și curățenie, descoperind cât de neastâmpărați fuseseră nepoții în lipsa ei.
    Am convenit cu fetițele mele că de câte ori vor rămâne singure acasă, vor fi cuminți și se vor gândi de la început la posibilele urmări ale faptelor lor. 🙂

    Dacă aș câștiga, aș opta pentru „Lili Aiurita – Pot să fiu orice” și „Vaca”.
    Toate cele bune și o primăvară frumoasă !
    Telefon:

  29. 1. Care este titlul și autorul ultimei povești pe care i-ai citit-o copilului tău?
    Vacanta Pofticiosilor – Printesa Urbana

    2. Ce l-a impresionat în mod deosebit pe parcursul lecturii?
    Pregatirile celor doi copii pentru vacanta, faptul ca se regasea in povestile din carte si sublinia asemanarile dintre el si personajele cartii.

    Daca vom castiga, ne-ar placea sa primim cartile Nu ai voie si Stingerea.

    Nr de tel nu as vrea sa il fac public, il voi trimite prin email daca e nevoie.

    • Nu public numerele, le sterg la sosirea mesajelor, dar este o modalitate de control pentru a evita participarile multiple.
      Din păcate, în 10 ani de blog am văzut (prea) multe.

  30. Mica sirena, autor necunoscut pentru ca era varianta redusa ca text pentru copii mici, dar inspirată probabil de Andersen.
    Cel mai mult au impresionat-o pozele.
    Optiuni: Șoarec mic și Lili aiurita.
    *

  31. Ultima carte citita este Luna-Betiluna si Dora-minodora. Povestea surorilor papuai este impresionanta. Daca castigam vrem 2 carti cu Otto

  32. Editura Gama a ales câștigătorii.
    Lista se află la sfârșitul articolului.
    Premiile trebuie revendicate până mâine, 8 martie, ora 10:00.

  33. Bună ziua!
    Ne bucurăm pt premiu .Ne-am dori de la nivelul 2 :,,Stingerea „” și,,Distrugătorul de jucării ‘.
    Din greșeală, în comentariu am scris nivelul 3. Sperăm că se poate.
    Mulțumim Editura Gama și Talente de Năzdrăvani!!!!!
    Adresa: *

  34. Din păcate, unul dintre premii nu a fost revendicat. Acesta este anulat pentru Mara Isac și atribut doamnei Laura Cercel.
    Felicitări!
    Vă rog să îl revendicați până mâine, 9 martie, ora 21:00, printr-un mesaj care să conțină adresa și numărul de telefon folosit la înscriere.

  35. Buna ziua,
    Va multumim frumos pentru premiu. Baietelul meu o sa fie foarte incantat!
    Laura Cercel

    Laura Cercel – *
    Adresa: *

  36. Vă mulțumesc și eu pentru participare!
    Toate premiile au fost revendicate, datele de contact vor fi comunicate Editurii Gama.

    Concursul s-a încheiat.

Lasă un răspuns

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



decathlon.ro editura-arthur.ro%20
CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente