Lecția despre piramidă

Am ajuns la capitolul meu preferat din manualul de matematică: elemente de geometrie. Aici mă simt ca peștele în apă și afirmații din categoria „dar dumneavoastră chiar vă place“ nu mă fac decât să mă simt foarte bine. Se adaugă și satisfacția muncii de cinci ani, ale cărei roade încep să fie bune de cules.

Înainte de a începe să desenăm, am readus în prim plan imaginea piramidelor egiptene. Ne-am raportat întâi la pătrat, care ne iese ușor desenat pe pătrățele. Cu mici artificii și alunecări de echer, iese și pe foaie velină. Dar cum oare au marcat acum mii de ani pătrate perfecte în deșert, cu laturile de sute de metri? Clar, extratereștri, omul nu e capabil de așa ceva! Însă până elucidăm misterul piramidelor, am încercat să ne dumirim ce e cu aceste corpuri speciale.

Am stabilit că baza trebuie să fie un poligon și că pot construi o piramidă pornind de la orice formă. Dacă o vor „frumoasă“, ca a egiptenilor, atunci trebuie să aibă un pătrat la bază și să aibă vârful fix deasupra intersecției diagonalelor. Dar nu doar acestea sunt piramide. Nu aș vrea să rămână cu această idee.

Așadar, era nevoie de soluții.

Câteva zile m-am tot gândit că cele două modele din setul meu cu corpuri, una patrulateră, una triunghiulară, ambele regulate, nu îmi dau acea variație care există în lumea din jurul nostru. M-am gândit apoi să confecționez eu unele și eram convinsă că am acasă bețișoare de lemn să rezolv problema. Așa m-am trezit cu o zi înainte, prea târziu, că n-am piramidele pe care le voiam, din lipsă de material didactic în bucătărie.

Însă un obstacol nu e decât o nouă provocare de a găsi altă soluție. Am inventariat în minte dulapul de la școală. Ață suficient de groasă cât să se vadă și din spatele clasei… nu aveam. Dar aveam câțiva metri buni de elastic!

Și atunci s-a aprins beculețul: am copiii care pot fixa vârfurile, iar baza o pot improviza. În plus, faptul că puteam avea un vârf mobil nu urma decât să ușureze generarea unor situații diferite care să se încadreze în familia piramidelor.

O bancă a fost perfectă pentru ridicat o piramidă patrulateră, ca apoi s-o bată „vântul dorinței“ în toate părțile. Și ca să avem și una triunghiulară, am folosit același procedeu, dar cu un echer pentru tablă. Pentru fiecare piramidă, am schimbat copiii, ca să o vadă cum „se ridică“ din mâinile lor. Muchiile elastice s-au comportat extraordinar.

Pozele de mai sus sunt realizate, cu ajutorul lor, în pauză. Dar de ce le puneți pe instagram? Pentru că e păcat ca o idee bună să se piardă, poate vor să o folosească și alții!

Spre final…

Bineînțeles că și lor le vin idei. În timp ce desenau – au vrut să încerce cu pentagon și hexagon la bază – aud un Ahhhh, sigur o să avem temă să construim!.

Credit foto: Matei M.

Credit foto: Eric M.

Și da. Au avut, căci manualul este extrem de „subțire“ la capitolul „sarcini de lucru“. Însă au deprins repede utilizarea compasului și nu le-a dat mari bătăi de cap.

View this post on Instagram

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani)

Istoria și geografia în clasa a patra – rezultate chestionar

Am lansat acum puțin timp o întrebare, în dorința de a găsi cât mai multe răspunsuri, dar și a identifica poate experiențe de predare diferite. Dacă nu știți despre ce este vorba, vă recomand să parcurgeți înainte articolul inițial despre abordarea geografiei și istoriei la clasa a patra.

Apoi, recunosc că mi-aș fi dorit un număr mai mare de răspunsuri, măcar mai aproape de numărul efectiv de cititori ai articolului. Știu că nu se poate chema „cercetare în educație“ o astfel de tentativă, dar o implicare mai mare, chiar și în încercări de acest gen, poate face să circule măcar o adiere proaspătă de schimbare. Să încercăm să facem lucrurile să fie un pic mai bine.

Măcar noi, de jos în sus, căci la o schimbare de sus în jos nu mai sper de multă vreme!

Cine a răspuns?

Majoritatea covârșitoare (41), cadre didactice din învățământul primar. Mă bucur însă că sunt și părinți (9). Preventiv le dădusem șansa și elevilor, dar nu a fost cazul,

Așadar, care au fost opțiunile?

Câte o oră pe săptămână fiecare, cum se obișnuiește de atâta timp.
Întâi conținuturile de geografie, două ore pe săptămână, până la noțiunile despre punctele cardinale, inclusiv, apoi cele de istorie, câte o oră pe săptămână fiecare.
Întâi conținuturile de geografie, două ore pe săptămână, până la noțiunile despre relief, inclusiv, apoi cele de istorie, câte o oră pe săptămână fiecare.
Întâi toate conținuturile de geografie, două ore pe săptămână, apoi cele de istorie, tot două ore pe săptămână.
Fiecare zonă geografică a țării studiată geografic si istoric. Folosind mult harta, excursiile și ,,Povestirile istorice”. De început cu universul local. Analizat la pas, apoi pe hartă, relief, economie, istorie, personalitati.
Integrat, pe regiuni georgafice, după ce se face o prezentare generală a reliefului României si a României pe harta Europei.

Am reluat, respectând codul de culoare, variantele posibile de răspuns, deoarece legenda era incompletă. Primele patru au fost incluse în chestionar, ultimele două au fost opțiuni completate la secțiunea „Altele“.

Ca analiză, avem 25% orientare tradițională în abordarea lecțiilor. Lucrurile sunt în regulă așa cum s-au făcut și până acum, nu e nevoie să schimbăm nimic. Însă restul, trei sferturi, consideră că trebuie încercat altceva, că nu sunt corelate conținuturile și că e nevoie, în studierea istoriei, de un nivel minim al cunoștințelor de geografie, măcar în ceea ce privește punctele cardinale și relieful.

Este mare și procentul de 34,6% care consideră că trebuie separate complet cele două discipline. Avantajul ar fi că, parcurgând și ultimele conținuturi de geografie, cele dedicate Europei, poți discuta mult mai ușor la istorie despre Popoarele de ieri și de azi, una dintre primele teme la istorie.

Interesante și sugestiile de abordare integrată a regiunilor. Însă e cam greu fără niciun fel de noțiuni globale despre spațiu și timp. Dacă poți discuta relieful Olteniei, scos din contextul general, e cam dificil să poți face istoria acesteia pe înțelesul copiilor la această vârstă. Și așa e greu să vorbești despre o istorie separată a Principatelor, pe regiuni mai mici ar fi aproape imposibil.

Alte comentarii ale respondenților, ca argumente ale răspunsurilor date:

Câte o oră pe săptămână fiecare, cum se obișnuiește de atâta timp.

Prima piedică în calea soluției minunate cu care ai venit, dragă Ema (!sic, primesc miel de Paști anul viitor), și pentru care-ți mulțumesc, va fi procedura de notare ritmică. Directorul solicită câte 1-2 calificative/disciplină la sfârșitul fiecărui modul.
Conținuturile celor două discipline se întrepătrund.
Eu renunt, la aceste discipline, la evaluare. Mă axez pe povestit, prezentat, muncă independentă. Conținutul e stufos, prefer să îi atrag prin discursul meu. Geografia și istoria României se va studia tocmai în cls. 8.
Consider ca derularea în paralel câte o oră duce la susținerea reciprocă a conținuturilor…..cum am putea vb despre mediu fără istorie, asa cum și istoria, fără localizarea spatială, este ceva utopic
Consider oportun să înainteze în materie în același timp, mai ales ca la Științe a III-a au făcut cunoștință cu informațiile minime despre formele de relief…
Este suficient o oră pe săptămână. Ei sunt încă mici. Învață la clasele mai mari mai mult în funcție de profilul liceului ales.
Dacă fiecare învățător știe sa respecte programa si să o citească, acolo este specificat clar ce are de făcut. Și iată asa materia ar deveni mult mai atractivă dacă ar exista și putină imaginație ca cele doua ore, atât istorie cât și geografie, să se desfășoare într-un cadru distractiv. Un plus îl avem și cu platformele și aplicațiile care vin în ajutorul metodelor moderne de învățare. Să nu ne mai lamentăm și să facem prostia să îndepărtăm, mai devreme sau mai târziu, istoria din planul cadru, clasa primară ca este o greșeală colosală. Copiii trebuie să-si cunoască istoria adevărată a neamului în care s-au nascut ca să aibă habar de cine suntem și cum ne-au tratat alții și poate se vor destepta ei în multe privințe că noi ne-am limitat la multe…
După părerea mea, copiii din ziua de azi trebuie să fie ancorați tot timpul la aspectele esențiale, altfel le uită!
Cred ca fiecare materie are farmecul ei, daca este predata atractiv…

Câteva comentarii:

Nu am idee unde a fost menționat ceva despre modificarea numărului de ore alocat în planul cadru. Pentru anul școlar în curs, după ce se scad din numărul de săptămâni cele două speciale, verde și altfel, rămân 33 de ore pentru fiecare disciplină în discuție. În funcție de orar, unele vor mai pica și în zilele libere, așadar există riscul ca, în final, să ai de fapt vreo 30 de ore.

Optând pentru separare completă, 15 săptămâni faci geografie, 15 istorie, apoi în iunie vor rămâne poate 3-4 ore pentru recapitulări finale. Da, e puțin. Și trebuie să ai un extraordinar talent organizatoric ca să ții cu dinții de planificare și să nu te lași luat prin surprindere de modificări de ultimă oră ale structurii anului școlar.

Referitor la notarea ritmică, în momentul în care ai decis o abordare separată, e clar că până la Crăciun nu vei pune calificative la istorie, dar vei avea toate calificativele la geografie, nu? Și aș vrea să văd și eu primul cap tăiat că nu erau rubricile completate în catalog. Ți se atrage atenția, dar vii cu un argument valabil. Avantajul unei singure medii anuale.

Renunțarea la evaluare nu este o soluție, ca să nu mai zic că nu e nici legală. Dar ea poate fi creativă, pusă pe baza efortului de cercetare. Povestirile istorice nu sunt baza a ceea ce ar trebui să devină noțiuni fundamentale pentru viitoarele construcții de cunoștințe.

Și sincer vorbind, ceea ce află copiii despre relief până în clasa a patra, în cadrul lecțiilor despre explorarea mediului și științe ale naturii, sunt informații utile poate la geografie, ca ancoră când discuți despre reprezentarea pe hartă. Și cam atât. Nu la istorie.

Răspunsul: Întâi conținuturile de geografie, două ore pe săptămână, până la noțiunile despre punctele cardinale, inclusiv, apoi cele de istorie, câte o oră pe săptămână fiecare.

Încerc să-i aduc pe copii în sfera de înțelegere a unor noțiuni spațiale ( geografie), apoi îi pot conduce spre noțiuni temporale( istorie) astfel încât să aibă posibilitatea de reperare a evenimentelor istorice.Aride mi se par manualele de istorie ( până la introducerea și prezentarea lecțiilor despre daci).
Păi…dacă îi spui că X stat avea teritoriul la N de râul Y…iar copilul nu știe punctele cardinale, rezultă o reținere mecanică, dar fără bază, fără raționament. Mi-e mi-a fost foarte greu să rețin informații pe care nu le înțelegeam și cu atât mai mult să le înmagazinez pe termen lung. Baftă multă în tot ceea ce faci! Cred că dacă ar fi mai mulți dascăli ca tine (stiu că nu ești singura, dar sunteți extrem de puțini), dacă și părinții și-ar uni forțele cu voi, am fi muuuuult mai departe, sistemul s-ar schimba! Te îmbrățișez cu drag! 🤗
Pentru a ne cunoaște trecutul avem nevoie să îl încadrăm Intr-un spatiu de desfășurare pentru o orientare eficienta atât în trecut cat și in prezent.

Câteva comentarii:

Întru totul de acord. Punctele cardinale și orientarea pe hartă mi se par nivelul minim necesar pentru a putea discuta despre hartă la istorie. Fără aceastea… ajungem, cum spune și colega mai sus, la reținere mecanică. Și de ce urăște toată lumea istoria? Tocmai din acest motiv!

Răspunsul: Integrat, pe regiuni georgafice, după ce se face o prezentare generală a reliefului României si a României pe harta Europei.

Elevii nu pot intelege notiunile de istorie in context global european. Degeaba le-am explicat eu in primele ore de istorie despre cele mai vechi popoare din Europa pentru ca ei nu aveau notiuni de reprezentare pe Harta Europei. Elevii trebuie sa memoreze niste cunostinte si la geografie si la istorie fara sa le puna in relatie logica. Invata date istorice, denumiri….. memoreaza si reproduc. Invatarea nu este una formativa. Ei nu raman cu notiuni clare, care sa le fie repere in viitor.

Răspunsul: Întâi conținuturile de geografie, două ore pe săptămână, până la noțiunile despre relief, inclusiv, apoi cele de istorie, câte o oră pe săptămână fiecare.

Ca sa nu uite complet geografia, este bine sa se parcurga si in paralel un nr. de ore de istorie.
Parcă așa are mai multă logică. Voi încerca și eu la generația următoare această abordare. Mulțumesc mult pentru idee!
Am ales varianta strict cu gândul la elevii mei, care sunt pasionați de formele de relief, am inceput din clasa pregătitoare să povestim la hartă. Mă gândesc să recitesc ,,In țara legendelor“ de Alexandru Mitru, să le pot povesti și altfel istoria locurilor și lega geografia de istorie. Mie, fiind copil, mi-au plăcut foarte mult, vă trebui să le adaptez în așa fel încît să îi provoc, având în vedere că stau acasă pe dispozitive.
Buna Cristina, nu stiu daca te ajuta foarte mult răspunsul meu, dar înțeleg argumentele tale și mi se pare ca este o idee buna sa organizezi lecțiile in așa fel încât sa aibă copiii baze bune pentru etapa următoare. Dacă te ajuta cu ceva, in Franța este alternativ istorie geografie pana in clasa a cincea (jumătate din timp pentru istorie și jumătate pentru geografie, de la începutul anului pana la sfârșit); din clasa a șasea este grupat pe perioade: au o perioada de geografie de câteva săptămâni, evaluare, apoi o perioada de câteva săptămâni de istorie, evaluare la sfârșit, și tot așa pana la sfârșitul anului… Mi se pare un lucru bun ca ai posibilitatea și libertatea pedagogica sa organizezi anul cum ți se pare cel mai bine pentru interesul copiilor – urmeaza-ți instinctul este sigur cel mai bun, și îți urez un an nou școlar foarte bun ☺️! Te pup cu drag.
As merge pe varianta cu 2 ore de geografie până la relief. Astfel copiii vor avea noțiuni despre spațiul geografic dupa care vor urma, in mod firesc, cele istorice.
Avand notiuni despre puncte cardinale si relief, pot intelege si cum se distribuia populatia pe teritoriul tarii si impartirea principatelor. De la un moment incolo, cele doua materii pot merge in paralel, dupa care continuat doar cu istorie. Ideea ar fi si sa nu uite o materie, pana o incep pe cealalalta – in cazul separarii totale (ultima optiune de raspuns).
Nu stiu daca punctele cardinale sunt inaintea reliefului. Ar fi util sa stie punctele cardinale, un pic de relief (Muntii Carpati, neaparat), dar mai ales regiunile tarii, vecinii (si din jurul M. Negre) inainte sa inceapa istoria. Am trecut recent prin cls a 4a, si iata intrebari: Copilul citeste ca Tepes domnea in Tara Romaneasca, care se intindea de unde pana unde? De ce zicem Oltenia si Muntenia, nu era un domnitor peste amandoua? Rusii au atacat Tara Romaneasca? Pe unde atacau turcii, ca nu sunt vecini. Matei Corvinul unde a domnit in Romania daca el a fost rege ungur? Care e diferenta intre Transilvania si Ardeal?
Copiii trebuie să fie ancorati in spatiu, să cunoască punctele cardinale, să se orienteze pe harta tarii și sa aibă notiuni minime despre relieful tarii. Personal, insist mult pe aceste lucruri incepand chiar din clasa a II-a, in cadrul orelor de MEM. Si ma fosesc de orice text, de orice situatie pentru ca ei sa cunoasca apele mai importante, sa cunoasca pozitionarea oraselor mari. Spre exemplu, în clasa I, la finalul anului școlar , la fiecare ora de CLR, alegeam o litera si jucam ȚOMANAP. Ne foseam de hartă, sa găsim munti, ape, orase. Consider ca studierea Geografie ar fi mai potrivita începând cu clasa a III-a, asa cum era în trecut. Decât Joc și mișcare, care din punctul meu de vedere, e pierdere de timp.
Înțelegând poziționarea geografică, copiii vor reuși să facă corelația între evenimentele istorice și spațiul în care acestea s-au desfășurat.
Ghidându-i astfel, am convingerea că pot înțelege mai ușor sau chiar descoperi ei înșiși cauze/efecte ce țin de conexiunea dintre spațiu geografic și cel istoric.

Răspunsul: Întâi toate conținuturile de geografie, două ore pe săptămână, apoi cele de istorie, tot două ore pe săptămână.

Pentru o cât mai bună orientare în spațiul țării tale, cel puțin, pentru a avea o mai buna percepție a evenimentelor istorice naționale în timp și spațiu (puncte cardinale, hotare, limite, vecini, relief, localități importante, câteva repere esențiale despre spațiu, astfel încât peste aceste repere să se clădească reperele temporale de la istorie).
Eu cred ca, dacă elevii stăpânesc noțiunile despre spațiul geografic, pot mai bine asimila pe cele despre spațiul istoric!
Sunt foarte de acord ca majoritatea copiilor sunt in minus cu informatiile geografice. Ai mei stiu ca asteapta cu nerabdare istoria, dar mi-ai oferit o varianta minunat cu impartirea in doua.
Aș opta pentru abordarea grupata pentru ca școlarii uita la interval de o săptămână conținuturile abordate, ar fi mai prezenți în procesul de invatare și s-ar fixa totul mult mai ușor! N-as exclude în modulul 5 o abordare interdisciplinara, în pregătirea evaluării finale, pe baza de proiecte.
Nu am experimentat încă, dar e o idee bună, pe care abia aștept să o pun în practică. Sunt sigură că va fi foarte eficientă, favorizând elevul.
As preda o saptamana istorie si alta geografie, ca sa am cate 2 ore impreuna. Ma gandesc (inca nu am luat o decizie) sa am si un optional integrat (ed civica, ist, geografie -cate 2) si sa mai obtin astfel o ora. Nu trebuie sa fie tot anul optionalul. Sa il pun spre sfarsitul anului cu istorie, iar la inceput sa fie cu geografie.
Eu consider ca cele doua discipline sunt foarte importante, chiar dacă multe noțiuni s-au mai întâlnit ele cuprind informații noi, bogate, termeni greoi. Pregătirea lecțiilor necesita timp mai ales retinerea informațiilor noi. Ca să nu mai spunem ca volumul, conținutul foarte mult, de multe ori nu îl parcurgeam, evitam anumite lecții deoarece nu ma încadram în timp. Dacă se întâmplă ca la o lecție, capitol sa stau mai multe ore nu mai reușeam sa recuperez timpul, cred ca 2 ore e rezonabil iar satisfacția e maximă.
Cred că ar fi un avantaj și pentru elevi, dar și pentru profesor și ar avea continuitate și logică; cunoștințele s-ar întrepătrunde și ar avea mai multă coerență.
Și eu consider ca primele necesare sa fie cunoștințele de geografie, elevii să aibă însușite cat de cat niste reprezentări geografice că sa putem lipi apoi partea istorică a acestui teritoriu mult incercat în timp. As incepe geografia din clasa a treia.
In momentul in care termina modulul de geografie elevul are cunostintele necesare pentru a localiza evenimentele istorice pentru a le intelege mai bine. Din experienta mea de parinte cu doi copii ce au terminat ciclul primar in sistem Waldorf aceasta impartire bine definita pe module de invatare este una dintre punctele forte ale acestui mod de educatie alternativa si poate fi introdusa cu succes si in sistemul traditional.
Mi se pare mai corect așa, terminam notiunile de geografia apoi trecem la istorie.
Imi pare buna ideea de a le separa, se reduce numarul de materii simultan si nu se reduce numarul orelor de istorie. La cele doua variante intermediare, istoria iese pe minus la numar de ore. Un an cu multa voie buna! 🙂

Câteva comentarii la final:

Ultimele două variate sunt și cele între care voi decide. Sunt voci care susțin de multă vreme că disciplinele cu o oră pe săptămână sunt condamnate de la început, pentru că intervalul între două „infuzii de cunoștințe“ este prea mare. Însă nu te poți lupta cu tradiția românească. Să fie din toate câte un pic, să zicem că facem!

Nu am nici cea mai mică idee încotro se îndreaptă învățământul românesc și dacă tot încercând reforme peste reforme vom nimeri într-un final și varianta câștigătoare. Personal voi susține mereu că trecerea tuturor claselor dimineața și structurarea pe module a conținuturilor este o rețetă de succes. Promovezi un modul, treci la următorul. Nu reușești, îl reiei până îl promovezi.

Astfel, după 10 ani școală, vei avea poate terminat nivelul II, IV, VI sau, dacă ești silitor, nivelul X de studiu. Dar măcar vei sta în bancă și vei studia ceea ce puterile îți permit. Dacă tu nu ai asimilat nivelul V de matematică, cum să mergi la nivelul IX?!

Modulele vor permite aprofundarea conținuturilor și un număr mai mic de discipline pe săptămână. Română, matematică, limbi străine, vor fi în toate modulele. Dar disciplinele care acum au alocată o oră pe săptămână pot fi incluse în module. La clasa a patra se pretează multe la astfel de abordări.

Și, pentru garanția succesului, trebuie să ne revenim ca nație. Învățarea presupune efort, dorință, motivație intrinsecă. Nu se produce natural, ca fotosinteza. Până când nu vom lua școala în serios, ca elevi, profesori și părinți, până nu o vom respecta, n-avem nicio șansă. Școala trebuie să producă învățare, nu falsă fericire.

Planuri pentru clasa a patra: lectura suplimentară

Programul de încurajare a lecturii în școala de azi mi se pare unul dintre cele greu de implementat. M-am apucat zilele trecute de citit noua lege a educației, n-aș vrea să mă ia toamna prin surprindere și, printre multe prevederi care se încadrează la „Mare e grădina Ta, Doamne!“, am găsit că se înființează programul „O carte pentru fiecare“. Bine, la câte comitete și comiții, programe și reînvieri de institute sunt, acesta cred că are toate șansele să treacă neobservat.

Nu-mi vine să cred că au trecut patru ani de când am început seria acesta de elevi și m-am străduit ca lectura să fie printre preocupările principale. E drept că n-am putut face dragoste cu de-a sila, unde părinții chiar nu m-au susținut, n-am avut de ales și am renunțaț. Anul trecut am avut un program de lectură maraton, întins pe durata întregului an școlar.

Copiii au avut de citit 8 cărți (pentru Fb, 6-7 pentru B, 4-5 pentru S), pe care le prezentau în fața clasei până la 1 iunie. În general a mers bine, în stilul greierele și furnica, adică toamna și iarna nu prea am avut prezentări, chiar dacă eu îi tot avertizam că nu vor mai avea timp în primăvară să prezinte toți. Apoi au început, dar cum în fiecare oră de limba română era posibilă o singură prezentare, în luna mai s-a lăsat cu lacrimi, că nu mai erau locuri.

Ce rea am fost!

Recunosc, chiar am fost, și mi-a trebuit foarte multă putere și să rămân pe poziții, să nu cedez. Nu ar fi învățat nimic din acest proiect dacă eu încălcam regulile stabilite la început. Și sper că acest ou fierbinte pe care l-au servit să le folosească în anul ce vine, dar și mai târziu. Avem și o mulțime de proverbe potrivite situației: Porcul nu se îngrașă în Ajun., Omul înțelept își face iarna car și vara sanie.

Am trecut și peste reproșuri, că din vina mea nu va reuși copilul să citească patru cărți, că i-am deturnat lectura când am hotărât ca în Școala Altfel să facem toți atelier pe „Charlie și Fabrica de ciocolată“, și așa am obosit că, atunci când văd că omul nu înțelege ce-i explic, scriu Fb în catalog. Nu mai am energia de a duce lupte inutile. Îi înțeleg perfect pe salvamari, cât de frustrați sunt când oamenii intră în apă peste sfaturile lor.

Când am tras linie, programul de lectură nu a stat chiar atât de rău. Au participat la program doar elevii clasei care nu aveau cerințe educaționale speciale. Au citit. Însă așa cum sunt eu obișnuită, văd mai repede partea goală a paharului, adică doi copii care n-au citit deloc, și nu pentru că nu știu să citească, sau cu greu, una-două cărți tot anul.

Nouă luni de zile… nu e normal. Nu e normal nici măcar o carte la două luni, în condițiile în care aveau libertate să aleagă (cu acordul meu, ca să nu văd cărți de clasa întâi), la vârsta la care cititul îți este necesar pentru dezvoltarea ta ca individ.

În clasa a patra, sunt și mai rea!

Sunt absolut sigură că aceasta va fi reacția copiilor când, la 1 septembrie, le va apărea în platforma G-Classroom tema de la lectură. De data aceasta, cărțile sunt repartizate lunar, trebuie să ai o prezentare în fiecare lună calendaristică de școală. Ceea ce urmăresc de fapt e capacitatea lor organizatorică. Vreau să își facă un plan de lucru, să se țină de el, să își respecte un termen de predare. M-am uitat, toate lunile au cel puțin 15 zile de școală, suficiente pentru ca toți cei care vor participa la program să se manifeste creativ.

Au și o listă de recomandări, sunt destule și la biblioteca clasei, iar în septembrie pot prezenta ce au citit în vacanță. Clasa a patra are menirea, după părerea mea, să te pregătească cu seriozitate pentru stilul de lucru din gimnaziu, când temele sunt multe, diferite, și ai nevoie de un plan organizatoric. Nu mai merge să pleci la joacă și undeva, seara, doar să arunci cărțile în ghiozdan, că „n-ai nimic de scris“. De-acum temele presupun însușire de noțiuni noi, lecții de citit, materiale de parcurs.

Ce va urma, vom vedea vara viitoare.

Modulele calendaristice și învățarea modulară: istoria și geografia în clasa a patra

Am crezut sincer că gluma de structură a anului școlar pe module care s-a decis anul trecut nu va fi menținută și anul acesta, însă la noi se pare că ideile cu mare potențial dăunător prind foarte bine și nu mai scapi de ele. Am fost și sunt convinsă că două semestre e cea mai echilibrată structură, elevul are parte de o evaluare intermediară serioasă, care să îi ridice niște semne de întrebare: ești sau nu pe direcția cea bună de învățare?

Un copil rătăcit, zgâlțâit cum trebuie cu o corigență pe primul semestru, se adună și se mobilizează în al doilea semestru. Sau cel puțin funcționează pentru cei mai mulți. În puține cazuri se ajungea la corigență pe vară, dar să ratezi promovarea în iarnă era un semnal de alarmă pentru toată familia. Ceva nu merge, ceva trebuie schimbat.

Acum… cu o singură medie anuală de încheiat, toți zac ca florile până în mai, când, ce să vezi, situațiile dramatice se rezolvă cel mai adesea din pix, mișcat de lacrimi de crocodil ale elevului și părinților, căci timp real de remediere nu mai există.

Însă avem conducătorii pe care îi merităm, așa spune înțelepciunea populară. La cât nu ne spetim noi, și ei ne dau cadru pe măsură.

Și acest an școlar e structurat tot în „module“, formațiuni care nu au nicio treabă cu „învățământul modular“, așa cum e el definit prin lucrările de specialitate. Căci, dacă am avea cu adevărat așa ceva, aș fi prima care l-ar susține! Pici un modul… îl reiei până îl promovezi.

Cea mai bună glumă care circulă e cea privind „proiectarea pe module“ a conținuturilor școlare. Nu știu cine a scos-o, pe-acolo pe sus, poate la ei prin minister merge, însă unele conținuturi, repartizate câte o oră săptămânal, n-au nicio șansă de a se potrivi cu modulele vieții, pe care le mai și schimbă fiecare județ și școală după cum are chef, cu vacanțe de schi imaginar și săptămâni colorate. Asta în cazul în care chiar s-ar chinui unii autori de manuale să facă unități de câte cinci săptămâni sau cum e structurat fiecare interval.

Aproape mi-am terminat planificarea pentru anul ce urmează. Uneori evaluările se nimeresc chiar înainte de finalul modulului, dar de cele mai multe ori, nu. Și cred că e mai bine așa, nu au copiii într-o săptămână teste la țâșpe discipline, să înnebunească. Dar, cum am zis, se punctează la evaluarea profesorilor dacă ai făcut planificările pe module. Sincer abia aștept un a-tot-știutor de-ăsta, să vină să-mi zică cum că nu e bine, că nu iese pe ușă până nu îmi arată el cum se face. Să le văd eu că încap acolo, ca în teorie!

Clasa a patra e pentru mine specială.

Din cinci în cinci ani retrăiesc cu pasiune prima mea dragoste: orele de istorie. Și cum de aproape 10 ani tot caut idei mai bune, a rămas în capul listei una subliniată apăsat: orele de geografie a României trebuie să le preceadă pe cele de istorie. Nu poți vorbi despre spațiu istoric cât timp mulți dintre copii nu au minime noțiuni despre relieful și apele țării noastre, poziționarea orașelor mai importante sau chiar orientarea pe hartă în funcție de punctele cardinale.

E drept că s-au făcut ceva progrese în ultimul deceniu, măcar cifrele romane se abordează în clasa a treia, nu le mai întâlnim la istorie prima dată. Și totuși, cu o floare nu se face primăvara.

Pentru această „primăvară“ m-am pregătit în cei patru ani de până acum. De la hărți puse pe perete, la nivelul ochilor copiilor, celebrarea evenimentelor istorice importante, cu povești despre fiecare, anticiparea cunoștințelor atât de istorie, cât și de geografie, cu orice ocazie a fost posibil. Textele literare nu mai sunt însă atât de ofertante ca odinioară, să vorbească despre frumusețile, tradițiile și istoria țării noastre. Iar lecturile suplimentare, atunci când există, sunt alese mai mult din sfera distractivă decât din cea a legendelor și povestirilor. Așadar, în prag de clasa a patra, tot pe minus mă consider.

Însă modulele vieții și o singură medie anuală au dat o șansă nesperată: pot separa, în timp, geografia de istorie, să încep cu prima, două ore pe săptămână, cel puțin până trec de relief, apoi să încep și istoria, rămânând împreună până finalizez geografia, ca apoi să merg până la finalul anului cu două ore de istorie.

Sau, a doua variantă, modul complet de geografie, urmat de modul complet de istorie.

Din cercetările mele, atât pentru articolele pe care le-am publicat, cât și pentru teza de licență, au mai fost învățători care au optat să meargă întâi cu conținuturile de geografie, apoi cu cele de istorie, doar că, fiind in vigoare semestrele, cum era nevoie de calificative la ambele discipline, nu au putut împinge prea mult momentul de inversiune. Acum însă, cel puțin din acest punct de vedere, ar fi foarte posibil.

Decizia finală nu am luat-o încă. Dar sunt foarte hotărâtă ca nici măcar să nu încep discuțiile la istorie dacă nu am ajuns la punctele cardinale la geografie.

Mi-ar fi de ajutor și alte păreri, pe principiul că, dacă doi îți spun că ești beat, te duci și te culci. Sper că aveți timp să bifați, mai jos, părerea voastră! (Dacă chestionarul nu se încarcă, îl puteți accesa aici.)

Vezi aici rezultatele chestionarului.

Se încarcă…

Mulțumesc anticipat pentru răspunsuri!

Și a fost… o frumoasă poveste!

În prag de mini-vacanță (Papa să fie sănătos, că tare ne dă socotelile peste cap în București!), copiii mei de-a patra au o perioadă agitată. A trecut și evaluarea națională, cu provocările ei (acum serios, cine stă să numere cuvintele scrise cu un creion până se termină – câteva zeci de mii??, sau, similar, cu o rezervă de cerneală…?). Au făcut greșeli stupide, căci nu reușeșc și pace să-i determin să se grăbească încet. Adică să se grăbească, dacă vor, dar s-o ia încet, să citească cu atenție cerințele… una e să nu știi… alta e să „citești” crescător în loc de descrescător. Sau dacă spune să rezolvi doar exercițiul din dreptul girafei, tu să le faci pe toate, din exces de zel (asta era pe testele mai vechi, anul acesta le-au rezolvat problema, le-au pus doar varianta unică ce trebuia rezolvată!). Iar dacă mai e un spațiu de completat răspunsul… de ce să scrii încă o dată!? Problemele lor nu sunt legate de ceea ce știu și pot, ci de dispoziția de moment, de vrăbiile de la geam…

S-au dus apoi două săptămâni de școală și ne-am trezit aproape de sfârșitul lui mai. La istorie, ca să-l citez pe unul din pasionații clasei, „asta a fost tot??” Ca să explic, istoria s-a încheiat cu Marea Unire și o prezentare despre România de azi și organizațiile din care face parte. La cererea „publicului”, dezamăgit că nu are parte de Hitler și Stalin, am mers mai cătinel prin tot secolul al XX-lea, am răspuns la întrebări, am explicat evenimente. M-am oprit – nu se putea altfel – la tragedia anului 1940, la harta de atunci, care i-a amuțit, apoi la speranțele deșarte și coșmarul roșu care a urmat. Au fost curioși cum se trăia în comunism… le-am povestit ce-mi amintesc eu, doar aveam la revoluție vârsta pe care o au ei acum.

A fost o poveste frumoasă. Încheiată cu ultimul capitol despre cultură și patrimoniu. Pentru locurile istorice din comunitate am aruncat buzduganul înainte, au avut un proiect în perechi în care au recomandat, pe o hartă a Bucureștiului, 25 de obiective turistice de vizitat, dar despre acesta am vorbit deja. Ctitorii medievali, a doua lecție, nu ne erau străini, la fiecare domnitor despre care am discutat în lecțiile precedente am stabilit unde e înmormântat (dacă este). Stupid mi se pare să vorbești aici de Brâncoveanu, după ce nu ai binevoit să-l incluzi în programă… Dar am compensat, le-am amintit că la doar câteva stații de școală e Biserica Sf. Gheorghe Nou, unde le recomand să meargă.

Ultima lecție – patrimoniul UNESCO – s-a lăsat, din nou, cu un proiect de realizat, mai ales că obiective sunt destule. Și cum le plac surprizele… am tras la sorți. Fiecare a pregătit un afiș despre obiectivul pe care l-a primit. Sighișoara doar am împărțit-o, separat turnul cu ceas de fortificații și de celelalte obiective. Ca de obicei, am avut copii entuziasmați, copii care și-au făcut datoria, dar și copii care… nu au catadicsit să miște un deget. Ce dacă e proiect obligatoriu? Doar nu o să-ți murdărești „mânușițele” să îl faci.

Le-au citit în fața clasei. Nu de puține ori conținutul era paralel cu ceea ce trebuia de fapt să fie subiectul. Sper că au înțeles că „proiectele” nu sunt așa, o distracție de a pune ceva pe foaie, a lipi două poze… nu, sunt de gândit și ele. Ca să nu mai zic de folosirea cuvintelor pe care nu le cunosc, doar pentru că „așa scria, doamna!!” Așa o fi scris acolo, tu cauți în DEX dacă nu știi ce înseamnă, sau nu folosești! Și calificativele vor ține cont de asta. Nu doar pentru cei care au „scăpat” ușor, ci din respect pentru munca celor care au luat în serios povestea aceasta.

Dar, în general, istoria de anul acesta a fost pentru mine o frumoasă poveste în anul centenarului, pe care m-am străduit să o fac de neuitat. Dincolo de chinurile pe care le-au îndurat, după spusele lor, aș vrea să cred că orice reporter i-ar întreba ce reprezintă ziua de 9 mai sau 1 Decembrie vor fi în stare să răspundă. Încă am îndoieli că vor căuta toți Maramureșul în nordul țării. Și cronologia se mișcă…

Dintre toate lecțiile însă, Marea Unire a fost specială. Vorbisem mult depre eveniment, ne-am confecționat hartă, apoi am dedicat timp unei lecții despre România în timpul Primului Război Mondial. Despre Marea Unire am discutat pornind de la „Treceți batalioane”. Sunt adulți care nu ar putea face analiza de text pe care au făcut-o ei, la 10 ani… vers cu vers au identificat cauzele intrării în război, motivul campaniei în Ardeal, provinciile românești și Alba, capitala Unirii. E un cântec pe care greu îl pot cânta fără să mi se împăienjenească ochii și glasul, l-am învățat când eram mică, cu mama, împreună cu alte cântece etichetate drept patriotice. Și apoi, dacă nu înveți acasă ce înseamnă să-ți iubești țara, de la părinți și bunici, unde să înveți să înțelegi enormul sacrificiu pe care înaintașii noștri l-au făcut pentru ca noi să existăm azi?

I-am văzut curioși, atenți și, mai ales, empatici. Și aș vrea să pot să sper că viitorul, pe care îl vor construi ei, va fi altfel. Despre asta a fost lecția până la urmă, despre cum să înțelegi trecutul ca să poți proiecta viitorul. Doar… o frumoasă poveste!

Istoria, cea mai frumoasă poveste…

Când am creat acum ceva ani categoria „Ora de științe” aici pe blog, știam că pentru început aceasta va avea doar o rubrică de matematică, pentru că timpul de atunci, (și nici cel de acum), nu îmi permitea să am o acoperire mai largă. În plus, capacitățile mele au și ele o limită, și până nu o voi trece eu, pe plan personal și profesional, nu vă pot împărtăși prea multe. Mi-ar fi util și să am mai mult sprijin extern, însă munca pe blog este una serioasă, ce implică mult timp consumat, și cel puțin în momentul de față nu-mi permit să solicit nimănui muncă de voluntariat, exceptându-l pe tatăl meu, care se ocupă de ani buni de articolele de matematică, și ajută, atât cât este posibil, la nivel online, copiii și părinții care cer ajutor.

Toamna aceasta, poate și pentru că lucrez intens la propria mea (re)formare, voi încerca să completez această rubrică cu „puțină istorie”. Am norocul, de ce să nu recunosc, să fi primit acceptul unui profesor cu mai multă experiență decât am îndrăznit eu să visez, și care, sub pseudonim, va colabora cu noi. Voi încerca la rândul meu să fiu la înălțime – sunt, la rându-mi, profesor de istorie, și, împreună, să dăm o mână de ajutor celor care fac primii pași pe acest tărâm – pentru noi minunat – al istoriei.

Mihai Viteazul, Domnul Munteniei, al Moldovei și al Ardealului, întâiul ctitor al bisericii metropolitane de la Alba Iulia, 1599. Fotografie realizată în pronaosul Catedralei Neamului din Alba Iulia.

Profit de acest articol introductiv spre a lansa cadrelor didactice care anul acesta predau la clasa a IV-a o întrebare: cu ce anume v-am putea veni în ajutor? Menționez că această rubrică nu va încuraja pirateria, traficul de materiale ori de proiecte de lecție, însă ne vom strădui să facem recomandări accesibile, și la nivel de text, pe înțelesul tuturor. La fel, nu promit că putem răspunde tuturor. Am citit programa, din punctul meu personal de vedere este complet lipsită de logică și viziune, și nu-i ajută deloc pe copii. Nu au nici vârsta, nici cunoștințele necesare pentru o astfel de abordare a istoriei.

Iarăși, un lucru pe care poate îl privesc subiectiv: este greu să predai o lecție în care nu crezi. Sunt astăzi mulți profesori la ciclul primar care declară cu mâna pe inimă că nu le place istoria. Cum să predai, pe înțelesul copiilor, dacă în ceea ce dai mai departe ei vor simți acest lucru? Să nu uităm că pentru ei, „doamna” este modelul și centrul lumii, nici mama nu are vreun cuvânt de spus în fața ei. Cum să le creăm o atitudine deschisă și pozitivă față de istorie, dacă mesajul transmis va avea, fără să vrem, această umbră?

Mă doare că pornim de la ideea că „învățăm pentru că este în programă”. Da, este în programă, recunosc. Dar hai să-l înlocuim pe acest „trebuie” cu „avem nevoie”. Mă doare când văd la copiii mei aceste sentimente. Nu m-am implicat, pentru că nu am vrut să-i influențez. Andrei are parte de un profesor prea strict, care nu a descoperit încă acea metodă care să le trezească curiozitatea. Cu Iris am început eu, prin lecțiile altfel, în teritoriu sau în muzeu, să-i dau încet-încet acea dragoste pentru trecut, pentru cine suntem și de unde venim. În curând o voi face și la clasă, la clasa a IVa, căci la a cincea am avut deja ocazia.

Însă va fi pentru mine un sentiment copleșitor, complet diferit. În clasa a Va copiii veneau deja cu o idee preconcepută. Știau dacă le place sau nu, și mă judecau cu o etichetă. Nu știu dacă am reușit să le arăt că poate fi și altfel această oră, însă știu că nu mi-au lipsit niciodată harta, atlasul, imaginile, și nu-mi amintesc să fi discutat vreodată despre cultura vreunui popor fără să aduc albumele la clasă. Prima mea lecție de istorie la clasa a IVa va fi mai mult decât mi-am imaginat, eu voi fi cea care va crea „eticheta” (deși urăsc termenul) – nouă ne place sau nu ne place istoria.

Închei cu un citat care mie îmi place foarte mult. Aparține unui profesor cu care am lucrat în facultate, chiar dacă puțin, căci specializarea mea a fost pe epoca veche:

Istoria rămâne cea mai frumoasă poveste, pentru oameni inteligenți. (Adrian Cioroianu)