Orizontul și punctele cardinale: scenariu de lecție

Concluzia acestei veri, în ceea ce privește noile discipline din aria Om și societate pe care le abordăm la clasa a patra, a fost aceea că, dacă vreau să dau coerență și profunzime lecțiilor de istorie, trebuie să le fac foarte bine, mai întâi, pe cele de geografie.

Deși timpul șterge amintirile de școală, am fost generația care studia geografia dintr-a treia. Nu știu dacă școala făcea atunci multe aplicații practice, dar sunt lucruri care mie mi-au rămas întipărite adânc, flashuri din cărțile de învățătură, iar din acel manual am rămas cu imaginile dedicate liniei orizontului și cele privind stabilirea malului drept și stâng al unei ape curgătoare.

Pentru că nu aveam telefoane, noi, copiii, ne ocupam altfel timpul și am plecat la marginea orașului, pe malul Argeșului, trei copii singuri (deh, Cireșarii erau la modă), să facem noi o „hartă“. Țin și acum minte cum stăteam ca avioanele cu mâinile întinse pe pod, deasupra apei, și ne contraziceam… încotro trebuia să privești? În aval sau în amonte? Căci nu ne hotăram dacă malul pe care voiam să-l supunem cartografierii era stâng sau drept!

N-am făcut o pasiune nebună pentru geografie

Surprinzător, nu m-am atașat de această disciplină foarte frumoasă, n-a fost „dragoste“, așa cum a fost cu istoria, a fost doar simpatie, dar sinceră. Și aceasta le-o datorez celor doi profesori extraordinari pe care i-am avut, la final de gimnaziu și în liceu, ambii acum aflați, prea devreme, într-o lume mai bună. Fiecare dintre ei a știut să transforme lecția, așa tradițională cum era ea, pentru că erau profesioniști la catedră.

Chiar și atunci când protestam că unele lucruri sunt inutile, cum ar fi să înveți numărul magistralelor CFR, ca să știi unde te uiți în mersul trenurilor, tot găseau argumente. Cred că domnul D. râde acum, acolo sus, văzând că tehnologia ne-a scăpat de această grijă, îmi iau bilet online fără să mă mai uit dacă Constanța e la paginile cu 800 sau cu 400… Lucru pe care oricum îl aflai aruncând un ochi pe harta de pe coperta cărții.

N-am făcut o pasiune pentru geografie, dar am învățat cu plăcere tot ce am considerat util, mai ales acolo unde sfera sa se intersecta cu cea a istoriei. Și, acum, cu ceva mai multă înțelepciune decât atunci, știu că nu poți să le desparți, cel puțin nu poți studia istoria unui spațiu fără minime cunoștințe despre geografia acestuia.

Geografia peste ani

Sunt a doua oară la catedră la clasa a patra și mă bucur că am pus umărul la treabă de la prima generație. Materialele – cele mai multe – le am ordonate frumos, cronologic, cu temele scrise, doar să le actualizez. Analizând ce am pus la păstrare, am găsit și una dintre lecții, completă, cu tot cu proiect și fotografii din timpul activității, căci atunci îmi luasem în serios portofoliul pentru definitivat și eram hotărâtă ca toate cele zece proiecte cerute să fie reale și testate.

O muncă poate inutilă ar spune cei care le cumpără de-a gata de pe net, dar din respect pentru inspectorul care era atunci, am ținut să fac lucrurile altfel. Am vrut să-i arat că sunt un om serios și, la final, oricum am învățat pentru mine, nu pentru alții.

Printre acestea era și lecția despre Orizont și punctele cardinale. Ca o paranteză, nu știu dacă seria trecută de elevi chiar a fost atât de deosebită pe cât mi-o aduc eu aminte, dar știu că împreună cu ei limita era cerul. O idee trăsnită dacă era de pus în practică, se punea. Chiar și cei cârcotași, mai puțin dornici sau entuziasmați, aveau bunul simț să ne susțină măcar, dacă nu prea se implicau.

Nu o să dau mai jos proiectul lecției, ci doar o să povestesc desfășurarea acesteia, pentru că nu vreau ca blogul să devină o sursă pentru astfel de materiale. Cine are curiozitatea să citească, poate găsește inspirație pentru o activitate cu mult potențial.

Să începem…

Mai întâi, pentru că lecția urmează să includă și un joc, am așezat mesele în „U“, cât mai aproape de pereții clasei. Când chiar am nevoie de spațiu, lipesc mesele de perete, chiar dacă copiii stau cu spatele la mine, câștigăm mult. E a doua lecție de geografie, căci nu poți vorbi despre „Orizontul apropiat“ înainte de a ști ce e acela orizont. Și nici să faci planul cartierului dacă nu știi să te orientezi, mi se pare că înveți pe jumătate.

Pentru că istoria este cea mai frumoasă poveste, nu înseamnă că geografia nu poate încerca și ea, așa că încep lecția cu un fragment improvizat.

Într-o zi, Făt Frumos ajunge la o răscruce de drumuri. Aici trebuia să deschidă cutia pe care tatăl lui i-o dăduse în dar, la plecare. În cutie a găsit o pană, un mărgăritar, o scrisoare și încă ceva, bine împăturit. (n.a.: obiectul bine împăturit se află și pe catedră)

Dragul meu,
Rămâi pe loc până la noapte. Vor veni patru pitici identici, pe toate cele patru drumuri. Ca să poți merge mai departe, dăruiește pana piticului ce vine de la Răsărit și mărgăritarul piticului ce vine de la Apus. Nu vorbi deloc cu piticul ce sosește de la Miazăzi și ascultă-l pe piticul de la Miazănoapte. Doar el îți va arăta drumul corect!

Făt Frumos nu prea a fost atent la școală în clasa a IV-a… Voi, copii, ați ști să deosebiți piticii în locul lui Făt-Frumos?

Cu siguranță că vor reuși, la finalul lecției, să rezolve dilema prințului și poate își vor da seama că și la școală e bine să înveți, chiar dacă familia e „realizată“. Nu știi niciodată când ai nevoie!

Începe lecția

Sunt vizualizate mai multe planșe reprezentând peisaje (un peisaj din regiunea de șes, un peisaj dintr-o vale de munte, un peisaj din vârful unui munte) și se cere copiilor să descrie ceea ce văd. Cum ar proceda ei, cu ce ar începe, dacă ar trebui să deseneze unul dintre peisaje? Chiar se poate încerca la tablă, într-o casetă, dacă trebuie să deseneze un lan de grâu la câmpie sau răsăritul văzut de pe plajă, cu siguranță va trasa întâi linia ce desparte cerul de uscat, până unde poți privi.

Q.E.D. Integrând activitățile de la arte plastice, o linie dreaptă, frântă sau ondulată ne va aduce pe tablă prima noțiune importantă a zilei. Se poartă o discuție despre „întâlnirea cerului cu Pământul“ și se stabilește că această linie este doar o iluzie, deoarece planeta noastră este rotundă. O „vedem“, dar este o linie imaginară, și se numește linia orizontului.

Se analizează imaginea de șes, în care copacii se pierd în zare. Se conduce discuția către compararea dimensiunii copacilor din apropiere față de cei din depărtare. Analizăm ceea ce vedem și stabilim că ceea ce cuprinde privirea noastră până departe reprezintă orizontul. Abia acum au substanță și lecțiile ce urmează, despre orizontul apropiat!

Provocare:

Să ne imaginăm că suntem pe un câmp (sau în mijlocul mării, dar aici au ajuns puțini!) și, oricum ne-am roti, nu vedem nimic altceva decât lanul de grâu, cerul, și linia orizontului. Vrem să ne întoarcem acasă… cum ne putem orienta?

Se speculează cunoștințele anterioare ale copiilor. Au auzit cu siguranță de punctele cardinale, cel puțin denumirea acestora, la meteo, dar sunt rugați să le explice. Dacă conversația nu produce efectele dorite, le poți povesti că această problemă a existat dintotdeauna, oamenii s-au orientat greu, mai ales când au ieșit pe mare – de aceea navigau în apropierea țărmului, mergând de-a lungul acestuia. Și dacă sunt pasionați, poate fi menționat Columb și curajul pe care l-a avut să se arunce în imensitatea Atlanticului.

Cam la fel se simțea și Făt-Frumos din povestea inițială, nu știa încotro să pornească!

Pentru a se orienta, oamenii au stabilit un sistem, numit al punctelor cardinale, în număr de patru, împărțind orizontul în cele patru zone. Dacă denumirile le sunt familiare copiilor, se asociază Nord, Sud, Est, Vest, cu cele populare, prezentate în povestea de început, și este momentul în care continuă povestea:

Și Făt-Frumos a desfăcut și ultimul pachețel cadou, în care a găsit o busolă!

Așa trebuia, prin urmare, să procedeze pentru a identifica piticii, deoarece era noapte și nu putea să se orienteze după soare. Și să punem și câțiva nori, dacă avem isteți care vor să caute Steaua Polară. Este momentul în care se desface și pachetul aflat pe catedră și se reactualizează cunoștințele din anii anteriori despre busolă. E locul pentru cunoștințele generale despre lume: aceasta a fost inventată de chinezi cu mai bine de 2000 de ani în urmă și se bazează pe fenomenul fizic al magnetismului.

Urmează roza vânturilor.

Nu cea completă, ci având doar punctele cardinale notate (dar incluzând brațe ale stelei și pentru cele intercardinale). Se studiază poziția acestora – care sunt și cui se opun. Se identifică de unde răsare soarele dimineața și unde apune față de ferestrele clasei, apoi se stabilește relația între ele.

Se desenează pe podea (se poate folosi o coală mare) o roză simplă, suficient de mare cât să se poată așeza un copil la intersecția axelor. Un copil folosește busola să se orienteze și să privească spre Nord, apoi să-și întindă brațele pe direcția Est-Vest. Unde se află Estul? Dar Vestul? Dar Sudul? Exercițiul se repetă de câteva ori, cu copii diferiți, fiecare punct cardinal fiind indicat prin mișcări ale brațelor. Se face din nou paralela cu povestea, pentru a identifica din ce direcție sosea fiecare pitic, asociind denumirile populare cu cele științifice.

Personal construiesc destul de repede una, tăind dintr-un carton patru triunghiuri isoscele foarte ascuțite, le lipesc și le colorez. Copiii o pot răsuci ușor ca să o orienteze corect.

Dar joaca continuă, pentru că nu am descoperit încă cele patru puncte intercardinale.

Se pregătesc șase panglici/sfori/alte improvizații, cam de 4m lungime, și se înnoadă/prind toate la jumătate. Rezultă 12 capete. Pe fiecare capăt se prind cartonașe cu punctele cardinale, de trei ori fiecare prescurtare (3×4). Se alege un coordonator de joc, care va folosi busola, și 12 copii, fiecare ținând câte un capăt de sfoară. După ce coordonatorul de joc stabilește direcția Nord, ceilalți copii, folosind experiența anterioară, trebuie să întindă firele, realizând corect poziționarea punctelor cardinale.

Se vor încurca, vor trece unul pe sub altul, dar până la urmă vom avea câte trei copii în fiecare punct. Ce te faci însă dacă ai treabă în altă direcție? Și rogi un copil să-ți aducă un obiect care nu se află însă pe niciuna din axele principale. Trebuie să spună în ce direcție s-a deplasat. Cum nu au încă un nume, le arătăm că, pe busolă, apar și direcții intermediare.

Acum rugăm unul dintre copiii aflați la Nord și unul din Vest să se întâlnească la jumătatea drumului, fără să dea drumul sforii. Cum se va numi noua direcție? Când alătură cartonașele, rezultă NV – Nord-Vest. Repetam exercițiul pentru toate, NE, SE, SV și stabilim că se află „între punctele cardinale”, așadar se numesc intercardinale.

Încheiați cu promisiunea că experiența se va repeta afară, la joc și mișcare, căci altfel nu prea e timp să acționeze toți, mai e nevoie de puțină consolidare, de notarea în caiete a noilor noțiuni, de completarea unei roze a vânturilor, atașată lecției, poate și un exercițiu de asociere a denumirilor populare cu cele științifice.

O temă practică pentru ora următoare:

Notează unde se află soarele de dimineață, față de tine, când sosești la școală, dacă tu te uiți la poarta școlii. Spre ce punct cardinal este orientată intrarea elevilor în clădirea școlii?
Descrie orizontul vizibil de la fereastra clasei.

Dacă v-a plăcut lecția sau aveți nevoie, fișierul aflat aici include pagini cu roza vânturilor, punctele cardinale și exercițiile propuse în lecție.

Și dacă încercați la clasă, m-aș bucura să reveniți cu feedback la acest articol sau sugestii de îmbunătățire.