xilofon scoala

La muzică, cu xilofon

Dacă e ceva ce m-a întors pe dos de când cu pandemia (și nu numai) e ora de muzică, cu tot cu mișcarea cu care figurează în programă. Ok, vorba fiică-mii, nu vreau să știu cum sună vocea mea, însă și aici trebuia să se „întâmple“ ceva. Cu chiu, cu vai, nu am transformat MM în Multă Matematică, cum se poartă pe la noi, și mă străduiesc ca de fiecare dată să fac ceva cât de cât decent, astfel ca atunci când tragem linie să putem spune că am învățat ceva nou.

Clasa pregătitoare a fost online. Eu pot spune că am stat din martie până în iunie, însă la muzică am propus atunci mereu variante asincron. Mulțumesc Anei-Maria Rusu că există și că ne-a fost alături atunci cu toate filmele și ideile ei din seria Cântă cu ce găsești prin casă, căci tare bine mi-au prins! Și în atmosfera aceea sumbră, mai făceam și altceva, indiferent cât de trăsnită părea ideea, copiii s-au distrat. Ne amintim cu plăcere momentele și parcă nu se cade să nu ne străduim măcar să fim la înălțime.

Clasa întâi a mai fost cum a mai fost, mai mult la școală, dar să cânți cu masca nu e o idee deloc strălucită, mai ales când copiii vin cu măști de cârpă care stau aiurea. Ne jucam la școală, muzicogramele au fost o soluție salvatoare, ascultam cântecele, dar nu le ceream să cânte cu masca. Foloseam platforma și le ceream să cânte acasă și să se înregistreze să-mi trimită. În general, ideea a prins și părinții au susținut-o, dar mai nou în școala românească nu majoritatea decide, ci minoritatea care știe să fie vocală și să-și „ceară drepturile“. 

Ce idee și asta să ceri pe platformă înregistrare? Ce le trebuie să învețe un cântecel?

Da’ chiar, la ce bun să îți exersezi memoria, să înveți, de fapt, o poezie, căci nu le ceream să cânte neapărat, cât să învețe versurile. Oricum, ideea a fost ucisă în fașă. Așa că… ce să fac, am cântat la școală. Asta e, pe principiul: dușmanul binelui e mai-binele. 

Planuri la cald

Toată vara m-am perpelit ce fac eu în clasa a doua cu ei, că n-o pot ține tot așa. Ce să fac „nou“? Nu învățăm încă notele muzicale, ca să scot de la naftalină ideea cu pianul pe telefon, care merge la clasa a treia… Trebuia altceva. Și atunci mi-a venit ideea cu xilofonul. Am ochit că nu sunt scumpe, oricum sunt muuult mai ieftine decât cele zece pop-it-uri (minim) pe care orice elev respectabil le are în ghiozdan, și am pus pe lista de rechizite, cu rugămintea de a-l avea după vacanța de toamnă.

Dincolo de scepticismul că îl folosim la o singură oră și ar fi fost bani aruncați în vânt, copiii așteptau cu o nerăbdare greu de descris lecția cu xilofon.

Ca să știu totuși la ce mă aștept, am cerut pe platformă poze cu instrumentele. Le-am eliminat pe cele cu mai puțin de opt lame, le-am stabilit ordinea în care vor fi numerotate, căci aici am ajuns. În mintea mea, toate ar fi avut aceleași culori ale curcubeului, eu le-aș fi dat partiturile colorate și totul ar fi mers minunat. Doar că cele două socoteli nu s-au potrivit și exceptând vreo șase care respectau ordinea, restul erau în orice alte combinații cromatice. Așa că le-am numerotat de la 1 la 8 și gata.

În pachetul de fișe distribuit copiilor pentru perioada care urmează, le-am inclus și partiturile adaptate pentru două cântecele. Unul le era foarte cunoscut, căci l-am tot exersat în septembrie, când ieșeam în curte și încă aveam voie să stăm fără mască afară. M-am gândit că e mai indicat să încerce prima dată cu un cântec familiar. Al doilea – unul foarte, foarte simplu.

Nu puteam să fac excepție

Normal, nu puteam să discutăm de exerciții cu un instrument fără să am și eu. După un rateu cu unul care arăta bine, dar la 20 lei scotea niște sunete de 2 lei (sau mai bine zis nu scotea, căci LA-SI-DO erau identice și răgușite), mi-am dat seama că nu e cazul să mă mai complic cu jucării și am trecut direct la categoria instrumente muzicale. Sau măcar ceva pe-aproape, căci unul adevărat depășește posibilitățile.

Cert e că în momentul în care mi-a sosit jucăria toată familia a fost încântată, s-a exersat pe rând și la ce vibrații produce seara, și vecinii cred că sunt încântați. Să vezi apoi emoții, că nu sunt obișnuită să cânt cu două mâini, stânga zici că e leșinată când lovește… dar am exersat toată vacanța să mă prezint onorabil în fața copiilor.

Și a sosit mult așteptata oră de muzică. A sosit ea de la prima oră a dimineții, chiar dacă era de română, când țineau să-mi arate că au și cum se aude. Sunt atât de iubite ciocănelele, că le sug ca pe acadele în toate zilele săptămânii, și am stat online două săptămâni. Nici nu vreau să mă gândesc că venim cu ele la școală și ei sunt obișnuiți să le lingă, să și le prindă la cercei atârnate, să le bage în codițe precum chinezoaicele, prin ochiurile plovărașelor și câte și mai câte astfel de idei creative care previn cu siguranță pierderea lor.

Mai contează cum a ieșit ora?

Deja învățaseră cântecelele (unii) și ne-au arătat tuturor înainte să pot explica ceva. Durata sunetelor e ceva relativ, sunt convinși că a ști cântecul înseamnă să cânți repede, însă lucrăm la răbdare și lovit cu măsură (optimist spus!). A doua oră a crescut numărul de experți, dar și de xilofoane, a treia oră au zis că pe-astea două le știm, ce mai urmează. Cam dezamăgiți că nu e tot manualul așa scris.

Aveți xilofon performant!

Ptiu, drace, că nu știam! Dar am râs pe săturate. Încercând să le arăt că nu trebuie să se grăbească și e nevoie să și asculți ce cânți, repetam pe xilofonul meu câte două măsuri pentru fiecare copil. Unii… mai dezamăgiți, căci jucăria lor nu scotea sunetele așteptate. Până la un moment dat când primesc replica. Normal că al meu se aude frumos, cântecelul se recunoaște, că al dumneavoastră e performant.

Mă gândesc că, dacă ne întoarcem la școală, voi putea să îi las, pe fiecare, pe rând, la al meu. Dacă știu partitura, nu au cum să nu se descurce. Mi-am numerotat și eu lamele, deși mă încurcă teribil și fac un efort imens să ignor, dar așa pot vedea și ei (pe webcam). Oricum, am văzut că le-au memorat deja, aproape că nu mai folosesc foile pentru cele două portative, nu mai mult de 8-10 măsuri. Până atunci însă, avem ocupație, ne și mișcăm, cântăm, exersăm. Se va auzi de la noi de la fereastră de parcă treci pe lângă Conservator, fiecare pe limba lui.

Aștept cu nerăbdare să văd ce ne rezervă viitorul. Până acum, de când am luat seria aceasta de elevi, am parte numai de provocări, care mai de care mai interesantă sau mai șocantă.

Edit: Între timp am revenit la școală. Ne jucăm în continuare, aproape și cântăm, papagal îmi trebuie pentru al meu, că mă plimb cu el acolo unde e nevoie.

Gusti și monștrii - Jaume Copons, Editura Paralela 45

Gusti și monștrii, de Jaume Copons

Au crescut copiii mei – cei de la școală – și i-am văzut că ajung să șteargă tabla până sus! Motiv pentru care și recomandările de lectură au început să fie un pic altfel, mai că ne străduim să ținem un jurnal (oftează adânc cu gândul la el)… E greu încă să le cer o hartă completă a textului la lectură, așa că am luat-o ușor și deocamdată scriu trei lucruri care le-au plăcut și trei care nu din ceea ce au citit.

Gusti a ajuns pe lista mea de lectură ca recomandare într-un pachet mai cuprinzător și cum am decis ca celor de sezon, adică de Crăciun, să le acord atenție mai încolo, în ton cu Adventul, prin eliminare primele au fost deschise cele două volume ale lui Jaume Copons traduse în românește, Bun venit, domnule Condei! și Salvarea restaurantului Naulilus.

Gusti și monștrii - Jaume Copons, Editura Paralela 45

Toate bune și frumoase. Mă abțin să citesc coperta patru și să aflu despre ce e vorba, chiar dacă sunt doar păreri ale criticilor. Prefer să le las ultimele. Răsfoiesc un pic, mă prind repede că e undeva între text și bandă desenată, așadar pe gustul de azi al copiilor. Nu știu de ce (ba știu, dar nu vreau să accept), dar romanele grafice fac senzație din ce în ce mai mult, însă aventurile lui Gusti sunt altfel.

Cele trei lucruri care mi-au plăcut în „Gusti și monștrii“…

Cel mai mult și mai mult mi-a plăcut senzația de păpușă matrioșca. Întâi, ai o poveste sub formă de jurnal, scris la persoana întâi de Gusti Pianola, un copil normal (a se înțelege dezordonat, amețit, iresponsabil, neglijent). Apoi, banda desenată care condimentează întâmplările povestite, reconstituind dialogurile dintre personaje. Și, în final, jurnalul de lectură recomandată pentru copii, cu titluri esențiale pentru cultura lor.

Apoi, am citit volumele chiar luni, înainte să-mi pregătesc lecțiile pentru a doua zi la școală. La dezvoltare personală aveam ca temă Igiena acasă și la școală. Erau și în manual două exemple așa da/așa nu referitor la cum trebuie să păstreze un copil ordine în cameră, însă imaginea din carte era cu mult mai bună. Ghinion, lăsasem volumul la atelier, dar noroc că este disponibilă imaginea în preview pe site-ul editurii și am putut s-o salvez pentru a doua zi. Altfel cred că făceam un mic ocol dimineață, cu noaptea în cap.

În pauza de dinaintea lecției, deschid imaginea. Înalț ochii spre tavan, mă rog să meargă proiectorul, căci în ultimul timp cam face figuri. Merge. Ei se uită… încep să răsfoiască apoi manualul, nimeresc lecția, dar, ce să vezi, nu găseau poza…

Doamna… la ce pagină e?

I-am mai certat nițel că mereu se grăbesc să afle totul înainte, n-au răbdare, și-am început să le povestesc despre cartea citită, despre cum doamna Pianola era complet nemulțumită de atitudinea fiului, a cărei cameră o admirăm, am cercetat împreună cam ce avea Gusti prin bârlog și pe unde ar trebui să stea fiecare lucrușor… i-am întrebat dacă văd ei cumva portofoliul lui, că are de predat un proiect și nu și-l găsește… 😀 S-a lăsat cu hohote de râs, că și ale lor sunt incomplete…

Ca o paranteză: Sigur are, Doamna, și gândaci, dacă are un sendviș de trei zile pe masă!

Ce nu le-am spus

Le-am ascuns faptul că îl ador pe Gusti pentru că citește în fiecare zi, chiar dacă el are un motiv foarte solid: numai așa își poate ține prietenii în viață, monstruleții de pluș, care sunt parteneri de joacă animați doar dacă le citești povești interesante. Cumva inventariază toate scenele remarcabile din lecturile pentru copii, de la Tom Sawyer la Comoara din insulă și la Charlie și Fabrica de ciocolată. Poți face o listă care să îți umple serile lungi de iarnă și să nu te simți nicicum singur.

Marea mea plăcere, în fiecare zi de școală „la școală“, este momentul în care vine câte unul să îmi ceară cheia de la bibliotecă. (Da, din nefericire, neavând o sală numai a noastră, stă încuiată, iar dimineața mai uit și eu să o descui). Azi lecția de la dezvoltare personală avea și o lungă listă de bifat referitor la organizarea clasei și, exceptând colțul verde, am fost încântați să le marcăm pe toate.

De bibliotecă… mă ocup eu, dar am stabilit că măcar se vor strădui să nu răvășească volumele și să le pună cât de cât la locul lor. Și când vor să împrumute ceva, îmi aduc dosarul să notez. Aștept momentul în care ei trec singuri și eu doar semnez.

Cât despre colțul verde, pentru că tot suntem la unitatea despre plante, am agreat că de la atâta online-fizic-online, plantele noastre ar muri de sete și de singurătate. Doamnaaaa, putem să ne luăm cactuși! Pfai, da, cum de nu mi-a trecut prin cap! Să vedem, i-am lăsat să-și pună ideile în practică. Eu aș vrea o mimoză, niște fasole pentru observarea ciclului complet și enorm de mult aș vrea să am din nou hamsteri (ca să devină colț viu, că hamsteri verzi n-am găsit)…

Revenind la Gusti, îl găsiți împreună cu prietenii în librăria Editurii Paralela 45, sau în alte librării online precum Libris, eMag, elefant, cărturești. Librărie.net, Delfin.

Gusti și monștrii - Jaume Copons

PS. Am găsit în volumul al doilea o scenă fabuloasă la pagina 92. Penelopa gătește și are la fel de mult talent ca mine. Cerând o părere avizată despre rezultatul efortului, acesta este întunecat. Vă las să ghiciți de ce. 😀

Clubul de lectura Editura Edu

Clubul de lectură la clasa a II-a

Clasa întâi de anul trecut, în condiții mai mult decât inedite, parțial online, a adus cu sine o sumedenie de provocări. Prima mea frică cruntă a fost că nu voi reuși să îi învăț pe copii să scrie de dincolo de ecran, însă acum îmi vine să râd. Nu luasem în calcul că nu sunt singură în această aventură și că piticii mei aveau două mâini, de una țineam eu, de una au ținut părinții. Rolul meu a fost mai mult de „păpușar“ de la distanță și nu numai, eu făceam planul, dădeam ideile, mai adăugam câteva sfaturi, dar actorii erau ei.

Dacă acum copiii mei scriu binișor și bine și citesc mai mult decât mulțumitor, o datorăm în bună parte și materialelor de la Clubul de lectură al Editurii Edu și ritmului în care au fost folosite, iar despre acestea am povestit deja în vară. Îndrăzneam să sper atunci că pachetul aflat în lucru pentru clasa a doua nu va abandona programul de lectură și că, de data aceasta, va aduce cu sine și alte provocări adaptate vârstei.

Am așteptat cu mare nerăbdare să fie gata toate caietele Aventurii spre cunoaștere, căci la mine în clasă totul se petrece „curat democratic“, cu sondaj de preferințe, cine vrea să lucreze suplimentar și cine nu, iar unele materiale le dau pe platforma online cu titlul clar „opțional“. De o lună și ceva lucrăm și la lectură.

Fișele de la Clubul de lectură

Încă de anul trecut nu au lipsit fișele de lectură din pachetul pe care îl pregătesc periodic pentru copii (adică le printez și le dau acasă). Poate nu au timp săptămâna aceasta, poate părinții voi să îi pună să mai citească ceva, poate… dacă te împiedici de ele, le rezolvi.

Avem și în manual recomandări de lecturi și m-am străduit mereu să le dau copiilor poveștile indicate acolo, dar am început, din octombrie, să lucrăm și câte o fișă. În proporție de 65% copiii din clasă participă deja și anul acesta și mi-aș dori să cresc acest procent fără să promit bombonica sub formă de calificativ.

Dar Clubul de lectura din clasa a II-a are pentru mine în acest an un farmec aparte.

În vară, când am scris articolul despre cele folosite la clasa întâi și am pus cumva pe hârtie cam ce mi-aș dori de la cele pentru nivelul următor, a sosit și provocarea de a lucra concret fișele. Ce ușor a fost să îmi dau cu părerea despre cum ar trebui să arate… dar să le și faci să iasă așa, nu mai părea la fel de simplu! Însă am primit libertatea de a mă depărta puțin de materialele pregătite pentru activitatea școlară, de a strecura texte cu umor sau care să ducă cu gândul la sistemul de valori pe care trebuie să îl formăm copiilor.

Am încercat să păstrez din farmecul textelor și să strecor expresii pe care copiii le întâlnesc, dar nu le cunosc totuși înțelesul. Am vrut să fie fișe care să verifice înțelegerea textului, dar nu numai, să îi provoace să-și exprime opinia sau să prezinte o experiență de viață. Sunt, în cele din urmă, fișe de lucru cu ajutorul cărora eu îi cunosc mai bine pe copii.

Clubul de lectura Editura Edu

Fac o mică paranteză…

De multe ori scăpa, ca replică în destule situații, hai să nu ne îngrămădim ca oile. Ei bine, mi-a fost destul de greu să le explic ce înseamnă, concret, expresia, fără demonstrație video cu o turmă. Însă cea mai faină lămurire a venit de la unul dintre părinți… Copilul a întrebat, normal, ce înseamnă instinct de turmă. În mijlocul Bucureștiului e greu să dai un exemplu real, dar a reușit. Ai văzut la semafor când e roșu și se trezește un pieton să treacă, iar ceilalți îl urmează repede, deși e încă roșu? Acolo e instinct de turmă.
Chapeau!

Clubul de lectura Editura Edu

Și pentru că se apropie 1 Decembrie, iar respectul față de înaintașii noștri și opera acestora este o calitate pe care eu o consider necesară unui bun român (și pe care școala publică din România este datoare să o formeze), din pachet face parte și o fișă dedicată evenimentului. A fost greu să aleg din mulțimea de texte dedicate copiilor și referitoare la acest eveniment, dar și mai greu a fost să îl adaptez dimensiunii recomandate pentru clasa a II-a.

Pentru că fișa a necesitat o corectură care nu a ajuns la timp, o puteți descărca de aici și folosi modificată la clasă. Pentru elevii mai mari (clasele a treia și a patra), vă recomand să folosiți textul integral al lui P. Demetru-Popescu, Poveste despre unire, cu aceleași aplicații.

În pachet sunt și fișe dedicate zilei de 24 Ianuarie și 9 Mai (Proclamarea Independenței, nu Ziua Europei), dar și altele, pe care sper să le considerați utile. Dacă le folosiți în activitatea la clasă, mi-aș dori să îmi spuneți cum vi se par și ce sugestii aveți!

Calcul rapid cu clopotel

Calcul rapid cu clopoțel

E important, aș zice chiar foarte important ca, după clasa întâi, deprinderea de calcul rapid până la 20 să facă pași spre a fi o abilitate deținută de copii. E drept și că sunt mici și încă e timp să calculăm pe degete, căci de aceea ni le-a dat natura. Însă chiar trebuie să o facem suficient de repede astfel încât să câștigăm timp, mai târziu, când avem de adunat numere de ordinul sutelor sau chiar mai mari.

Sunt, așadar, importante exercițiile de calcul de la începutul orei, cele de „încălzire“ a minții. Însă cât îi ajută ele pe cei care calculează încet, n-aș putea spune. Cam cum se petrec lucrurile?

Profesorul anunță operația de efectuat, câțiva sunt foarte rapizi, ridică mâna. Nu îi pui pe ei, mai aștepți un pic. Dar, indiferent cum faci, va răspunde un singur copil. Ceilalți vor primi doar individual feedback, dacă au făcut sau nu corect. Ori… mai ai în clasă câte unul (cel puțin) care nu e învățat de-acasă să își aștepte rândul și anunță neîntrebat, imediat, rezultatul. Dacă este și rapid, strică tot jocul, nu mai apucă nimeni să calculeze.

Ca să am totuși o idee ce se întâmplă, le ceream să tragă câte o linie pe caiet pentru rezultatele pe care le-a știut și pentru cele pe care le-a greșit, apoi vedeam cam câte au nimerit fiecare. Dar… ce copil vrea să vadă doamna că el e pe lângă? Nu mai bine trage oricum linia, căci nu îl pot verifica?

Apoi am schimbat, chiar dacă însemna să sacrific mai mult timp. Marcam spații de la 1 la 10, eu anunțam calculele. Ei scriau rezultatul, iar când terminam, scriam și eu pe tablă răspunsurile, în ordine. Tăiai ce e greșit, bifai ce e corect, vedeam cam cum stăm. Însă timpul nu ne e prieten la școală.

Online e altă poveste

De când se discută de integrarea tehnologiei în procesul de învățare, unul din atuurile acesteia este posibilitatea de a economisi timp și de a da feedback imediat, iar în ceea ce privește calculul matematic, nu văd cine ar spune că nu ajută. Chestionare pe Google Forms sunt ușor de completat de elevi, doar că ele sunt devoratoare de timp pentru cei care le creează. Dacă le faci și să se auto-corecteze, muncești ceva timp la unul cu zece operații.

Am îmbinat tradiționalul cu modernul pe Meet. Trăiască chatul și bine că am învățat să îl folosim. Anunț calculul, îi văd că scriu și ridică privirea, apoi sun din clopoțel și abia acum trimite toată lumea răspunsul. Simultan. Așa nimeni nu copiază de la nimeni, toți răspund, eu văd repede cine greșește, ei văd repede și răspunsul corect. Se mai grăbesc unii să apese „enter“ înainte de clinchet, dar în general ne iese.

Calcul rapid cu clopotel

Dacă nu știi ce să faci cu copilul tău în mașină ori la un drum lung, calculează până când capătă viteză de răspuns. Dacă ții neapărat să ai liniște, să îl lași cu telefonul în mână, măcar caută astfel de aplicații, calcul cu timp limită. Soluții există, doar să vrei!

Anul trecut citeam despre școli din America unde s-a optat pentru învățământ hibrid, trei zile la școală, două online, săptămâna următoare, invers. Mi se pare o soluție ce ar putea rezolva la noi, parțial, și problema spațiului din școli, căci se poate intra decalat, două clase în aceeași sală.

Adică:

  • clasa a II-a A începe școala în săptămâna 1. Merge fizic luni, miercuri, vineri. În săptămâna a doua, merge fizic marți și joi.
  • clasa a II-a B începe școala în săptămâna 2. Merge fizic luni, miercuri, vineri, adică exact intercalat cu clasa a II-a A.

Astfel ambele clase folosesc aceeași sală și pot sta în zilele fizice până după-amiaza, cât este necesar. Profesorii pot alege lecțiile care se pretează mai bine în online și cele fizic. E un experiment care, din păcate, la noi nu ar fi realizabil din lipsă de viziune și gândire pe termen lung. Ar trebui să faci un plan și nu să te trezești dimineața să mai dai o vacanță neașteptată ori să schimbi structura anului școlar…

Însă ceea ce mi-aș dori din tot sufletul e să putem alege, în fiecare săptămână, o zi online, în care să facem lucrurile altfel, să mai învățăm lucruri noi, să rămânem conectați la lumea în care trăim. Bineînțeles că nu m-ar deranja absolut deloc să învățăm într-un singur schimb, să avem săli utilate cu terminale individuale la fiecare bancă, tablă smart și tot ce ne trebuie. Și, culmea, sunt școli în România în acest moment (private) care au astfel de facilități. În educație trebuie doar să știi unde vrei să ajungi, iar în învățământul public, din păcate, e o harababură de nedescris.

Globuri din Fabrica lui Moș Crăciun

Povestea mea pentru Crăciun. Amintirea unui glob

Fiecare are propria poveste de Crăciun. Propria tradiție. Nu mă grăbesc în decembrie să fac bradul, păstrez pentru emoția din seara de Ajun această tradiție. Sunt destui ani de când fac bradul cu copiii și, pe măsură ce au crescut, au început să spună că „mă repet“ și durează prea mult. 

Durează… povestea. Pentru că am strâns în timp o cutie, nu cu ornamente, ci cu amintiri. Fiecare decorațiune are o poveste și aproape toate sunt despre ei, când erau mici, când a confecționa „ceva“ de pus în brad nu era o corvoadă. Au fost multe pe care timpul le-a învins și le-am păstrat doar în poze, motiv pentru care sunt recunoscătoare blogului, căci le-a păstrat vii. 

Dintre toate vechiturile păstrate, supraviețuiește un Moș Crăciun de pluș din primul meu brad pe care mi-l amintesc, pe la trei sau patru anișori. Înclin spre prima variantă, căci nu îmi amintesc să fi fost și fratele meu în peisaj, iar toată atenția părinților era îndreptată spre mine. Instalația electrică cu felinare de atunci e încă la părinți, dar Moșul a plecat odată cu mine de acasă.

Din acel brad au rămas multe amintiri, rezultatul impresiei fabuloase pe care a produs-o. Nuci îmbrăcate în staniol, un vârf superb, roșu-sclipitor, coșulețe (pe care care am încercat să le reproduc) și un set de globuri-pisicuță pe care le-am adorat ani la rând. 

Nu am avut o pisică adevărată când eram copil, ca să dărâme bradul, asta nu l-a scutit însă de câteva trânte neintenționate, când ne cocoțam, eu și fratele meu, după bomboane. Așa numărul globurilor a scăzut, iar pisicile mele preferate au dispărut una câte una. 

Farmecul globurilor de odinioară a rămas pe câteva felicitări păstrate de mama.

Poate e ciudat pentru copiii de azi, dar lumea copilăriei noastre nu avea borcane cu sclipici. Nici la propriu, nici la figurat, pe noi nu ne așteptau recipientele cu glitter. Noi apelam la cutia cu globuri în care nu aveai cum să nu găsești unul spart, pe care să îl transformi în pulbere sclipitoare pentru proiecte artistice. 

Azi globurile sunt din plastic, nu mai ai emoții când le scapi. Nu le mai ții cu grijă, de parcă au o scânteie de viață. Am învățat să apreciez din nou globurile adevărate, mai ales când acestea au început să vină și cu mesaj de la prieteni. Iar anul acesta lângă ele vor poposi, cu puternic parfum de copilărie, globuri adevărate din Fabrica lui Moș Crăciun

Globuri din Fabrica lui Moș Crăciun

Globuri din Fabrica lui Moș Crăciun

Să îți spună cineva să îți alegi un glob din Fabrica lui Moș Crăciun… misiune imposibilă!

Mi-aș fi dorit să fie o pisicuță și cel mai apropiat de modelul meu din copilărie, neapărat cu urechi, a fost cel de mai sus. Poate că pare un cadou neînsemnat să dai cuiva un ornament de brad. Însă, dacă îl și personalizezi (sunt modele de globuri care suportă o dedicație), nu îi ești alături doar în anul în care îl dăruiești, ci și în următorii. De Crăciun, când îl va scoate din cutie, un gând va porni către cel care l-a dăruit. 

Sunt sigură că știți fabrica de globuri de la Curtea de Argeș sau ați auzit de atelierele lor pentru copii, neratate în excursiile de sezon de dinainte de pandemie. În cazul în care nu ați vizitat și magazinul online, o puteți face acum, pentru a alege, dacă doriți, un cadou cu memorie pentru sărbătorile ce urmează. Globurile din sticlă sunt realizate prin modelarea sticlei, suflare la cald, pictarea-decorarea acestora făcându-se manual, înobilate cu materiale de un efect deosebit.

Școala online, episodul de toamnă 2021

Una din lecțiile pe care încă mă străduiesc să o învăț, deși nu e deloc ușoară, e să rămân optimistă în orice condiții, fie ele și online. Să văd partea plină a paharului, chiar și atunci când în el e doar o picătură, dacă nu depinde de mine să schimb lucrurile.

Așa este și cu episodul de toamnă 2021 al școlii online. Râdeam în vară cu o amică, proiectasem, din nou, să vorbesc la începutul anului școlar despre tableta grafică atât de necesară în desfășurarea lecțiilor online și dezbăteam amândouă cât e de oportun, în condițiile în care, în august, dacă pomeneai de pandemie, erai trimis să te culci. Pe nicăieri nu vedeai steaguri negre, totul era roz și curgea lapte și miere.

Dar, așa cum îi stă bine românului, nu facem niciodată vara sanie, pe noi totul ne ia prin surprindere. Și, ca în tradiționala poveste cu Ionică și lupul, de data aceasta nimeni n-a mai crezut că e pe bune, iar numărul de morți și modul în care la noi decurg lucrurile este studiu de caz pentru toate celelalte națiuni mai cu capul pe umeri.

Revenind la școala online, cu „bunele“ sale din toamnă, sunt câteva lucrușoare pe care aș vrea să le laud.

Drepturile profesorilor în Meet

Organizarea lecțiilor în Meet cu mai mulți profesori, astfel încât toți să aibă drepturile gazdei întâlnirii, este noutatea de peste vară. Dacă la elevii mai mari nu e o problemă să schimbe clasa în fiecare pauză, sunt totuși doar câteva clickuri, pentru elevii mici e un coșmar. Ca să nu amestec lucrurile, adică eu am clasa mea, profesorul de sport clasa lui, dar totuși și elevii să rămână în aceeași întâlnire, era nevoie de o mică mare modificare și aceasta s-a făcut.

Acum ai opțiunea să „delegi“ atribuțiile. Am agreat cu colegii mei să nu mutăm copiii, mai ales la orele intercalate în program, și să folosim întâlnirea pe care o deschid eu dimineața. Eu le dau datele de conectare, la pauză îi aștept, așa cum procedam și la școală, și le predau ștafeta. Click-dreapta pe numele lui din listă, desemnează ca gazdă a întâlnirii și poate administra liniștit în lipsa mea. Opțiunea fundamentală la care trebuie să aibă acces este aceea de a opri microfoanele copiilor.

Am înțeles că Meet-ul va avea, dar în versiunea plătită, și posibilitatea de a tăia camerele. Mie mi-ar fi utilă când luăm pauza de ecran, aș da eu direct. Tot în varianta cu plată este disponibilă și prezența, primești automat, după întâlnire, pe mail, lista de prezență, cine a intrat, la ce oră, cât a stat. Cred că e foarte utilă la elevii mai mari și la studenți. Nici la cei mici nu e de lepădat, mai ales că ar fi o dovadă clară când îi spui părintelui că încrederea lui în copil e exagerată și acesta nu intră așa cum spune la ore.

Revenind la Meet,

îmi place și perfecționarea opțiunii de ridicat mâna. După ce elevul  numit răspunde, la închiderea microfonului mânuța se lasă jos automat. Și posibilitatea de a deschide o tablă direct din întâlnire e minunată, dar aici mai am de lucru, căci nu o face cu drepturi de scriere pentru elevi, trebuie să le modific eu.

Sau creez tabla înainte de oră, cu toate drepturile. Aici am descoperit un mod rapid de a da drepturile tuturor, fără să îi introduc nominal. Folosesc una din adresele de clasă, de exemplu CLR_Clasa_a_II_a_G_aba8869a@scoala**.ro, din care ei toți fac parte, dau și tai drepturile tuturor simultan.

Jamboard online

Aplicația pentru tabla interactivă este cea care reușește să facă școala online să ajungă mai aproape de ceea ce ar trebui. Ai o modalitate de a lucra în grup cu elevii, de a-i „scoate“ la tablă. Deși ai mei sunt mici, am început să o folosim, timid, din clasa întâi. Dacă ar avea și elevii tablete grafice, cu totul alta ar fi situația, elevii chiar ar putea să interacționeze. Am profitat de orele relaxate de dezvoltare personală și am lucrat pe Jamboard, am făcut afișe, am lipit post-it-uri, am răspuns. S-au obișnuit repede și acum știu ce au de făcut când văd tabla.

Tot Jamboard m-a salvat la evaluare. Îmi e ușor să dau evaluările la matematică, pe Forms, căci e ușor de scris/bifat, chiar și dacă folosesc caietul ca suport și trimit ulterior, pentru completare.  Însă la limba română dorința mea de a ține textul pe ecran în timp ce se derulează subiectele era destul de greu de îndeplinit. În plus, ritmul de lucru al copiilor este diferit și nu le puteam derula în același timp pentru toți.

O idee era să le trimit pe mail, individual, fiecare scria în ritm propriu. Dar atunci nu mai gestionam timpul de lucru. M-am gândit să le pun textul în Forms, la expirarea timpului, când dădeau „Trimite”, nu mai aveau acces la el. Dar tot rămânea problema subiectelor de pe ecran. Soluția a venit în Jamboard.

Am pregătit tablele cu subiecte, textul a rămas mereu deasupra, copiii au primit drept de acces, iar la expirarea timpului am șters tabla.

Online - evaluare CLR

PearDeck

Bineînțeles că pe internet orice problemă își găsește o soluție, însă aceasta nu e gratuită. Ceea ce îmi doream eu să fac, gestionând și spațiul de lucru, și timpul, îmi oferea PearDeck. Însă perioada premium câștigată anul trecut după ce am luat tableta de la Wacom a expirat, iar acum, în varianta free, nu am accesibilă consola de profesor și nici opțiunile mai amuzante de desen și corespondențe. Dacă abonamentul ar fi fost mai accesibil buzunarelor profesorilor români…

––––––––––

Acestea ar fi, pe scurt, cele câteva idei strânse în această toamnă. Din fericire sunt încă online cu clasa mea, la adăpost, și reușesc (dar numai împreună cu părinții clasei mele) nu doar să țin corabia pe linia de plutire, ci chiar să o fac să meargă. Strângem toți (cu o excepție, ce să facem) din dinți, pentru că miza sunt copiii, pe care nu îi putem sacrifica.

Nu e simplu nici pentru părintele aflat acasă. Să ai doi copii online, să supraveghezi Classroomul, să trimiți temele fotografiate la timp, să pregătești, după indicații, materialele necesare copiilor, să preiei ceea ce educatorii și învățătorii fac de ani de zile după-amiaza sau în acel „timp-liber“ atât de imputat.

Pe noi, dincoace de ecran, ne apucă ore târzii în noapte pregătind materiale și corectând teme, gândindu-ne cum să profităm la maxim de această perioadă care ne oferă altfel de experiențe de învățare. Săptămâna aceasta mi-am făcut curaj să lucrăm prima dată în grupuri, cu proiecte de prezentat, le-am repartizat camere de chat, fișiere Slide de lucru, teme separate pentru fiecare echipă pe classroom. Despre cum a mers, cu altă ocazie.

Folding Geometric Shapes - EduClass

Lecțiile de geometrie, între pasiune și știință

Contează cu ce te joci la vârsta grădiniței? Normal… Contează enorm ce atingi, ce așezi, ce observi, toate pentru a forma în mintea copilului o imagine corectă a lumii înconjurătoare. Când vine vorba de forme și corpuri geometrice, lipsa interacțiunii cu obiecte se observă imediat. Banalele jocuri de construcție din lemn sunt baza cunoștințelor de geometrie ale copiilor și lejeritatea cu care abordează geometria la gimnaziu își are originile aici, în jocurile de grădiniță și, mai apoi, în cele utilizate pentru a diferenția corpurile în clasele primare.

Eu nu sunt cel mai bun exemplu de referință, pentru că la mine în casă compasul, rigla și echerul au stat pe masă de când mă știu. Din setul meu de cuburi de construcție, conul, cilindrul, cubul, paralelipipedul și piramida au ajuns materiale didactice la școală. Însă de multe ori tata le construia din hârtie pentru a le arăta copiilor, cerându-le, la rândul lor, să construiască și ei. Ei erau la gimnaziu, eu la grădiniță.

Tata nu m-a învățat proprietățile cubului, însă eram capabilă să îl construiesc imitându-l. Am mers și cu el la ore și nu pricepeam pe atunci de ce copii mult mai mari decât mine se chinuiau de parcă aveau de rezolvat muncile lui Hercule ca să asambleze un biet corp.

Pentru că lor abia acum le arăta cineva, în timp ce mie… eu am avut altă șansă.

Prima abordare a elementelor de geometrie cu niște ani în urmă la clasele primare a fost însoțită de alcătuirea unei colecții măricele de obiecte de diferite forme, cât mai mari, care să îi ajute pe copii să observe atât asemănările, cât și diferențele dintre corpuri. Și, pentru că veni vorba de ceea ce fac părinții pentru a susține acasă învățarea, mă întreabă atunci o mămică dacă îmi poate trimite la școală un set de geometrie pe care îl are acasă. L-am ținut ceva timp la școală, până ne-am terminat lecțiile, iar anul următor am rugat-o să ni-l trimită din nou. Era exact ceea ce aveam nevoie.

Ce forme ne dau bătăi de cap?

Programa de geometrie a claselor primare, strict referitoare la corpurile geometrice (nu la forme), include cubul, cuboidul (palelelipipedul) și sfera, identificare și denumire, la nivelul clasei pregătitoare. În clasa întâi se adaugă cilindrul și învățăm să le descriem, câte fețe au, ce formă au acestea. Clasa a doua vine cu prima provocare: se adaugă conul și începe construcția acestora după desfășurare dată. Ultimele două clase aduc nou piramida și noțiunile de volum pentru cub și paralelipiped, precum și provocări de construcție din materiale diverse.

Revenind la clasa a doua (provocarea mea din acest an), foarte multe materiale tipărite cer copiilor să identifice desfășurarea corectă a unor corpuri, însă de puține ori ai la îndemână posibilitatea de a le arăta exact cum se „asamblează“. Setul de geometrie pe care tocmai l-am prezentat mai sus rezolvă această problemă. Corpurile sunt confecționate din plastic transparent, se pot deschide (una din fețe este detașabilă la fiecare) și înăuntru este pliată, din plastic colorat, desfășurarea acestora. Copiii o pot strânge și deschide de atâtea ori de câte este necesar pentru a înțelege.

În plus, folosindu-le goale, am reușit să rezolv și cu copii mai mari (clasa a cincea) problema liinilor punctate atunci când desenam pe hârtie cubul și paralelipipedul. Țineam forma pe masă și ne uitam, când le desenam, ce muchii vedem fără nicio problemă și pe care le putem identifica privind prin una din fețele transparente. Setul – căci îmi e greu să îl numesc joc – este o investiție pe termen lung, de foarte mare ajutor pentru copii.

Ce conține?

Opt corpuri fac subiectul setului: cubul și paralelipipedul, cel din urmă cu o provocare pentru simțurile copilului, căci una din muchii este identică cu a cubului și trebuie să explorezi puțin ca să le diferențiezi, prin suprapunere. Apoi avem două corpuri cu fețe curbe, cilindrul și conul, ambele cu desfășurare simplă.

Pentru piramide avem două exemple, un tetraedru regulat (are fețele triunghiuri echilaterale) și una clasică, cu baza pătrat, ca cele egiptene. În completare sunt și două prisme – pe care nu le studiem în clasele primare, una triunghiulară și una hexagonală. Mie îmi plac, căci copiii le găsesc repede asemănare în lumea reală: un „acoperiș“ și un fagure de albine.

De câte ori am lucrat cu corpurile geometrice, copiii m-au întrebat dacă nu am și o sferă, să vedem cum se desface. Din păcate, setul nu o are, am compensat-o cu globuri din acelea transparente care se deschid sau cu mingiuțe. Le-am arătat un documentar despre cum se confecționează globurile geografice și cum e nevoie să fie decupată harta ca să fie lipită pe o sferă. Am tăiat o minge de plastic (din aceea de la piscinele cu bile) și am desfășurat-o relativ, arătându-le că aceste felii ca de pepene nu pot fi perfect întinse. Așadar nu vom putea face niciodată o sferă perfectă din hârtie.

Folding Geometric Shapes - EduClass

Folding Geometric Shapes – EduClass: piesele principale desfășurate.

Când se recomandă?

Fără nici cea mai mică problemă, setul poate fi dat copilului de la orice vârstă la care înțelege că nu e o jucărie de spart. Chiar e păcat de el. Și, deși aveți impresia că nu va fi scos din cutie decât două-trei săptămâni pe an, în fiecare an școlar, efectele pe care el le va produce se vor vedea încet, în timp.

Iar dacă deja îl aveți, nu ezitați să îl puneți în ghiozdan când vedeți pe manual că urmează lecția despre corpuri. Ori profitați să îl oferiți în locul unui aranjament floral sau legat cu șnur de mărțișor, cu siguranță va produce mult mai multă bucurie dacă destinatarul este o persoană implicată și dornică să transforme experiențele de învățare oferite copiilor.

Setul este disponibil aici: EduClass


Alte variante:

Set didactic corpuri geometrice Miniland 15 piese.Forme geometrice 3D, Learning Resources, GeoSolids, Multicolor.Forme geometrice din lemn - set 19

Dăm teza, nu dăm teza

Dacă margaretele ar crește iarna: dăm teze, nu dăm teze

Vacanțăăăăăă!

Cere și ți se va da. Cu câteva zile înainte să se anunțe minunata vacanță neașteptată de toamnă, vorbeam cu o prietenă că noi, ca elevi, ar trebui să avem dreptul de a cere o săptămână liberă pe an, pentru a reduce stresul.

Bibilibabilidu!

Vacanță două săptămâni!

Nu știu exact cât de vacanță se poate numi, adică nu poți să faci extrem de multe lucruri din cauza pandemiei (chiar dacă ești vaccinat, tot în alertă rămâi). Apoi, deși temele de vacanță sunt interzise, normal că am avut teme de vacanță! (Le-am început sâmbătă și le-am terminat luni dimineață, liceancă adevărată, ce să mai!)

Cum am aflat că avem două săptămâni libere, toata clasa mai că a intrat în depresie. Șmecheria cu vacanța au făcut-o și anul trecut. Mai toți ne-am amintit ce a urmat după pauza de o lună. Vorba aceea, istoria se repetă. O colegă este destul de optimistă „ne-am descurcat anul trecut, ne descurcăm și anul ăsta“. Alții, mai negativiști, au început să înjure și să calculeze cam câte teste va trebui să dăm pe zi… colac peste pupăză, câteva zile mai târziu îmi spune mama că dăm și tezele.

Ghiciți cine a dat mesaj pe grupul clasei că se dau tezele? ^^ 

citez din grupul clasei: „mă omor“, „ce frumos!!!!!!!!!!!!! Chiar am chef să dau cinci teze în două săptămâni!!!!!!!“

Profesorii înainte de vacanță

În prima săptămână de vacanță ar fi trebuit să dau un midterm (dat fiindcă sunt pe profil bilingv). Aflând profesoara de engleză că avem vacanță, ne-a zis că o să dăm un test cum ne întoarcem, dar să ne relaxăm în astea două săptămâni, că avem nevoie. Plus că, dacă ne-au mai luat două săptămâni de școală, cu siguranță nu mai dăm teze! Bucurie mare! Până a deschis Cîmpie gura iar.

Dăm teza, nu dăm tezaImage by Bessi from Pixabay

Cîmpie 

Voiam să scriu săptămâna trecută un articol de la prima faza cu „vom recupera săptămânile de vacanță“ și „se dau tezele“. Nici nu mă apuc bine de scris, că se mai schimbă ceva. Dăm mai puține teze. Adică cei care ar fi dat patru, dau acum trei. No bine, eu trebuie să dau cinci, nenică (după logica cîmpeniană am să dau patru, dacă nu se mai schimbă ceva). 

Tezele vor putea fi susținute începând cu 6 decembrie – aha. Atâta am de zis. Adică foarte bine, nu dăm cinci teze, pardon patru (mă tot încurc în ideile de la articolul precedent, csf… schimbările astea) în două săptămâni. Dar, explică-mi, din ce naiba îmi dai teză pe 6 decembrie? Din ce s-a predat până atunci, bănuiesc… Este mai bine pentru mine, sincer, adică aș da mai puțină materie la teză, dar câți profesori vor fi de acord să nu-și termine predatul și să ne dea teză? Ah, și să nu încep ca mama cu metodologia și fixarea cunoștiințelor… 

Cireașa de pe tort

Cine nu va putea susține teza fizic, o va putea face după revenirea la școală, chiar dacă revenirea se va face în semestrul 2″, a precizat ministrul educației. – adică îmi lași cinci patru materii cu mediile neîncheiate…? Sau cum…? Și apoi, ce faci, mi le dai pe toate într-o săptămână în timp ce ceilalți probabil dau teste la alte materii, pe care eu, bineînțeles, va trebui să le recuperez? Pe scurt, aș rămâne mereu în urmă…

Vor să ne dea tezele fizic, perfect de acord (deși o parte din mine crede că cu ajutorul tehnologiei ne poți supraveghea destul de bine, trebuie doar să știi cum, dar pentru asta și profesorii trebuie să mai învețe și nu toți au chef). Dar dacă se dau, să se țină cont de toate restricțiile, cum ar fi distanțarea între bănci.

Nu spun că n-ar trebui să avem coleg de bancă, că tot cu colegul de bancă stăm și după ore, dar între mine și colegii din spate/față ar trebui să fie cel puțin un metru și jumătate distanță. Apoi, să le facă ceva nebunilor care nu vor să se vaccineze, ca să nu-i mai menționez și pe cei care nu poartă masca cum trebuie, sau chiar deloc. 

Confuză

Sunt foate confuză. Nu am nici cea mai vagă idee, la jumătatea semestrului, câte note trebuie să am și pe ce primesc notă, dacă dau teză sau nu, sau poate se mai schimbă ceva. Ca să știu dacă aș putea să mă bazez pe faptul că iau o notă măricică în teză care să-mi crească media sau nu… 

Bineînțeles, acum probabil vă gândiți că, din câte știți dumneavoastră, am nevoie de două note pentru a avea o medie, dar la câte s-au schimbat, îmi puteți garanta asta? Nu mai știu nimic cu siguranță și totul este mult mai confuz decât anul trecut (atunci nu mă așteptam să se poată și mai rău).

Am fost prea optimistă cu anul acesta școlar. Mi-am zis: anul trecut a fost o zăpăceală imensă, dar a fost primul an (școlar, mă refer) de pandemie, anul acesta va fi decent. Mă bazam pe faptul că tu, ca om, înveți din greșelile pe care le-ai făcut… bineînțeles, nu toți sunt capabili.

Concluzia

Ca ministru, decalezi totul. Ca planul lui cu datul tezelor să funcționeze, ne-ar trebui noroc chior sau respectarea restrcțiilor de tot poporul. Cum a doua sigur nu o să se întâmple, ne bazăm pe noroc. Deci cu norocul la înaintare continuă educația mea. 

În loc ca minunatul Cîmpie să ne strice mediile, viețiile și să ne de peste cap de fiecare dată când are el o „revelație“, ar putea să pună la punct programul de remediale. Ar putea să formeze o echipă de profesori (pe liceu?) care să ofere ore suplimentare (plătite!!) elevilor care au nevoie. 

Să ne dea de completat un formular în care noi să specificăm ce nevoi avem: matematică – praf, biologie – acceptabil, franceză – je ne parle pas du tout français, informatică – treacă meargă ș.a. 

Vă mai întreb un lucru și apoi am să vă las: Voi mai credeți că vom avea vreodată un ministru al educației care să gândească pe termen lung?

man people woman office

Vorbind vorbe despre educație

Am stat aseară mai bine de o oră să ascult o discuție care, judecată după nivelul invitaților, nu avea cum să nu fie cel puțin diferită de altele. Am ajuns cumva la concluzia că timpul meu este prețios, nu am atât de mult cât mi-aș dori și atunci trebuie să selectez cum mi-l consum. 

Am interacționat în facultate cu domnul profesor Lucian Ciolan și cursurile dânsului, dincolo de mesajele principale, nu erau niciodată plictisitoare. Îl admir pentru modul îndârjit cu care își susține ideile și urmărește implementarea acestora ani la rând, reluându-le cu orice ocazie. 

Am inserat mai jos discuția, un live pe facebook (după părerea mea, unul din lucrurile extraordinare pe care ni le-a adus pandemia, o deschidere către oameni la care nu aveai altfel acces). Din discuția aceasta, am reținut câteva aspecte cu care am rezonat într-un procent copleșitor.

Este criză în educație?

Personal consider că noi suntem în criză de niște decenii și nu vrem să găsim soluții, iar pandemia nu a făcut decât să ridice o mare oglindă în care să ne vedem în toată splendoarea noastră de ratați și incapabili. Stilul în care am cârpit de atâția ani nu mai funcționează, nu mai „merge și așa“ ca odinioară. 

Invitații, profesorul Daniel David, rector la Cluj și profesorul Lucian Ciolan, prorector la București, au trecut în revistă o mulțime de aspecte, radiografiind toate aspectele sistemului, de la stare de bine, analfabetism funcțional, sistem de cadre, diferența între urban/rural și inechități. 

O altă idee care mi-a plăcut a fost că noi „așteptăm să treacă“. Mi-am amintit astfel de tehnica struțului, atât de reală pentru ceea ce ministerul face în prezent cu sistemul nostru de învățământ. Am dat tablete elevilor, am mai pus o tabletă în sala de clasă, gata, merge, trece!

Predarea online, făcută corect, produce aceleași efecte

Mi-a crescut inima de zece ori când am auzit, pentru că, din martie 2020 tot aud că nu poți avea, online, aceleași rezultate. Nu am fost de acord și nu voi fi niciodată, când vrei să faci treabă, faci! Există o mulțime de factori care fac predarea online să funcționeze și, dintre aceștia, sunt destui comuni cu predarea la clasă, față în față: interesul elevului este pe primul loc. Cu un copil care vrea poți ajunge la stele.

Apoi, părinții. Când triunghiul elev-școală-familie funcționează pe toate laturile, nu are cum să nu meargă. Are dreptate când spune că acolo unde școala online a reușit, este și datorită părinților. La mine la clasă se vede și, dacă mă străduiesc și trag în continuare, e pentru că văd că am sprijin din partea lor și ne dăm peste cap să le fim alături copiilor.

Revenind, urmează deprinderile copiilor de utilizare a calculatorului. Un copil care știe ce să facă cu un mouse, să deschidă un formular, să apese un buton, să introducă o parolă, este un element esențial pentru lecțiile online. 

Restul e poveste. Dacă mai au și tablete grafice, să iasă la tablă, iar profesorul este magicianul acela care poate face un conținut să devină un basm pe care îl asculți cu sufletul la gură, lecția online are o mulțime de plusuri. Dacă ar avea și pauză reală de joacă ar fi minunată.

„Educația remedială este o știință, trebuie pregătită“

Ioi, acesta este un subiect fierbinte. Este exemplul clasic de cârpeală românească, s-a început în primăvară heirupist și s-a terminat apoteotic. Aproape toate grupurile de profesori din online au, cu o ritmicitate grea, subiecte pe tema „În ce județe s-au plătit remedialele și pe ce luni“. Trist, extrem de trist, să stai, după luni de muncă, să îți ceri de la guvern drepturile bănești promise! 

Și atunci, cine să se mai angajeze să facă cursuri remediale? Ca să nu mai zic că mulți le-au făcut sau le-ar fi făcut voluntar, scăpau cel puțin de tonele de hârtii ce trebuiau completate.

Cei doi profesori au subliniat însă câteva lucruri esențiale pentru ca programul remedial să funcționeze:

  • să fie diferențiat, pe grupe cu nivel similar sau cu probleme similare, altfel nu faci decât să irosești timpul și așa prețios al elevilor;
  • programe personalizate de învățare, inclusiv asistate de tehnologie (tu remediezi problemele de învățare, nu modul în care ajungi la elev);
  • programe tutoriale cu elevi sau studenți, ori chiar voluntari, pe chestiuni punctuale.

Dar… ca de obicei, viața bate filmul. Vii în școlile românești, înghesuite, în trei schimburi și vrei să faci activități remediale. Unde rămâi cu copiii? Noi nu avem laboratoare, săli de sport, o sală de lectură… 

Profesorul Ciolan a pus degetul pe rană. 

Aici este o problemă pe care politicul trebuie să o rezolve.

Educația românească are mare, dar mare nevoie să fie regândită ca sistem și este nevoie de foarte mulți bani și viziune pentru a schimba asta. Păcat că la noi oamenii politici de calitate sunt nemaipomeniți, dar lipsesc cu desăvârșire.

Școala românească trebuie să se schimbe pentru a da elevului starea de bine necesară învățării. Să fie caldă, luminoasă, colorată, spațioasă, utilată modern și aliniată progreselor tehnologiei, dar, mai mult și element esențial de reușită, fiecare clasă de elevi să aibă sala ei. Să se învețe numai dimineața, să se țină cont de curba zilnică de efort, să le oferi copiilor tot ceea ce au nevoie până seara, când părinții îi preiau. 

Copilul nu ar trebui să mai ajungă acasă cu teme de făcut zilnic, el la școală trebuie să aibă cantină, program de relaxare, program de teme, sală de lectură.

Și a pus o întrebare la care nu știu cine ar putea da răspuns (sau cine ar vrea!) 

Dacă populația școlară a scăzut amețitor, unde au dispărut localurile de școală? Ce s-a întâmplat cu ele? De ce nu putem să învățăm într-un singur schimb? De ce nu construim școli?

Nu mai comentez, însă vă recomand să ascultați.

PS: Pentru un an și jumătate am lucrat într-un singur schimb. Cred că va rămâne cea mai frumoasă perioadă la catedră, dacă nu cumva voi avea ocazia să o repet, martoră miracolului pe care îl tot aștept în școala românească.

Experimente cu magneți – altfel de lecții la Științe

O spun la modul cel mai serios, noroc cu clasele primare, că mai văd și copiii noștri un experiment la școală, altfel… Și nu glumesc, după 20 de ani (însumați) de școală românească de secol al XXI-lea, pot spune că nu au văzut copiii mei niciun experiement la lecțiile de fizică, chimie, biologie, dacă nu ar fi fost cele câteva din clasele primare, și apoi multele pe care le-am făcut acasă. Mai puțin cele de chimie, unde e greu să faci rost de substanțe…

Acesta e motivul pentru care clasa a treia și a patra sunt preferatele mele, lecțiile de științe cu „experiment“ strângând recorduri pe lista de favorite ale copiilor. De-a lungul timpului am scris despre ele și le găsiți pe blog. Au fost experiemente cu plante, am crescut și am semănat din nou semințele obținute, chiar un experiment de observare a ciclului de viață la hamsteri. Nu le mai pun la socoteală pe cele cu electricitate, magneți. Copiii văd, învață și simt, căci mi-au spus cum am putea „îmbunătăți“ ora: să aibă fiecare propriul kit de experimente pe bancă. Ei, da, ceea ce vor ei face parte din acea școală „de vis“ dintr-o lume normală, unde educația copiilor este pe primul plan.

Cum ne descurcăm în fața elevilor

Una dintre categoriile în care materialul didactic din dotarea personală avea de suferit era cel al magneților. Am strâns, în timp, diferite tipuri de magneți, dar erau atât de diferiți, că nu prea pot fi îmbinați. Clasa a doua și clasa a treia au în programa școlară forțele exercitate de magneți. Copiii însă interacționează cu magneții de la vârste foarte mici, știu deja că se atrag/resping sau atrag doar anumite obiecte. Rămâne de rezolvat la școală doar partea științifică, de ce se atrag cu anumite părți și cum „arată“ câmpul magnetic.

Am completat colecția de materiale cu setul Magnet Movers. Am rezolvat astfel problema unui magnet-potcoavă, inclus în set, pe care nu-l aveam. Dar cea mai importantă piesă a setului este cea care permite observarea în liniște a levitației magnetice.

Setul include mai multe tipuri de magneți: o baghetă cu mâner, doi magneți sub formă de bilă, un magnet sub formă de bară, un pilon și doi magneți circulari, un magnet potcoavă. Este perfect pentru toate vârstele, ținând cont că are totuși și piese mici, care pot fi înghițite. Apreciez și protecția de plastic a acestora, căci, dacă ați avut magneți, știți cât de ușor se pot sparge aceștia, mai ales când sunt manevrați de copii.

Însă dacă vreți să faceți o surpriză unui copil curios, setul acesta este un bun început.

Magnet Movers, EduClass

Magnet Movers, EduClass.În imagine, pilonul cu cei doi magneți circulari ilustrează experimentul, baza fiind și ea un magnet și forța este suficientă pentru a menține o distanță de circa 1,5 cm între piese.

Pentru a avea însă parte de cele mai spectaculoase experimente, este însă nevoie să adăugați setului câteva ingrediente în plus. Primul este pilitura de fier, fără de care vizualizarea câmpului magnetic nu ar fi posibilă. Apoi, o eprubetă ar fi indicată, cum am folosit mai jos:

Sau o coală de hârtie (dedesubt este un magnet tip bară):


Ori din atâtea jucării kinder, un mic vehicul pe roți, deplasat cu ajutorul forțelor magnetice:

Sper că v-am dat câteva idei și pentru sărbătorile care urmează, dar și pentru organizarea, cât mai interesantă, a lecțiilor la școală pentru cei mici.

Setul este disponibil aici: EduClass.