Una dintre realizările mele mai puțin vizibile este aceea că am reușit, cel puțin în cazul câtorva copii, să le cultiv pasiunea pentru lucrul făcut cu cele două mânuțe din dotare. De la felicitări aniversare pe care le desenezi/realizezi tu, până la mărțișoare făcute în casă, cu drag, pentru cei dragi. Pe unul dintre ei l-am sărbătorit în ianuarie, și cum eram în toiul sesiunii, nu am avut timp să caut, ca de obicei, seturi și accesorii hobby cum l-am obișnuit.
Așa că anul acesta i-am luat o carte cu idei. Știu, veți spune că internetul e plin, însă din experiența mea știu că cei mici nu se descurcă să caute, să trieze, așa cum o facem noi. Oricât ne îmbătăm cu apă rece că vor avea manuale pe tablete, ei nu se descurcă să aprofundeze singuri materialele. O carte rămâne pentru ei de bază (este și motivul pentru care îmi voi muta colecția Idei creative la clasă), și, răsfoind, văzând, atingând, le este mult mai ușor să devină creativi.
I-am cumpărat „365 de lucruri de creat și confecționat”, de la editura Rao. Normal că am răsfoit-o și eu, căci niciodată nu știi ce combini și ce iese, ocazie cu care mi-am pus pe listă două proiecte: unul – pinguinii pictați cu amprentă, de care n-am avut timp, dar cum la Polul Sud e iarnă în curând, o să vi-i prezint. Al doilea este de țesături cu fâșii de hârtie. Sunt pe blog destule idei cu această tehnică, numai că în carte a apărut un element nou: fâșiile să fie tăiate ondulat, inegal, ba chiar asimetrice. Rezultatul este impresionant, îl puteți vedea mai jos.
Cartea nu include modele printabile, așa că mi-am făcut singură modelele. Le puteți descărca și printa de AICI. Printați pe coală normală, de 80g, căci se taie mai ușor cu cutterul, și se lucrează mai repede la țesere, apoi le lipiți pe un suport pentru întărire. Fâșiile cu care țeseți pot avea lățimi diferite, de fapt, în acest caz, doar gustul și imaginația autorului pot pune limite. La cea cu „triunghiuri”, și fâșiile trebuie să aibă cam aceeași formă, și se introduc de preferat alternativ.
Cartea în schimb propune proiecte de la cele de colaj, pictură, până la îmbinarea de materiale reciclate și materiale din natură. Ce e de menționat e că cele 365 de propuneri nu sunt total diferite, de exemplu, de la 52 la 63, avem o singură temă, „Monștri din jeleuri și boabe de fasole”, fiecare variație având un număr. Dar pe ansamblu este o idee minunată de cadou, dacă vreți să ocupați timpul copilului și cu altceva decât cu telefoane și tablete.
Cartea o puteți găsi în librăriile online: Libris (transport gratuit la orice comandă), Librărie.net, eMag, elefant.ro.
.