D’ale lui Cip

Copil fiind, mi-am dorit mereu un animal în casă, însă pentru părinții mei nu a fost niciodată un subiect de discuție sau negocieri, iar toate tentativele mele au sfârșit trist, una dintre ele, cea cu porumbei, chiar tragic. Cum „averea” mea fizică aproape că nu există, am plecat în lume cu câteva promisiuni pe care mi le-am făcut mie. Una este cea legată de animalele de casă. Nu mi-am permis câine, pisică, în schimb ne-am descurcat minunat cu hamsterii, și de anul acesta cu veverița Cip. Nici nu mai știu dacă a fost moment de nebunie când am luat decizia de a o avea, dar cu fiecare zi care trece îmi dau seama că aveam nevoie de veselia ei, de codița stufoasă agitată nebunește prin casă. Oricât aș fi de tristă sau abătută, suflețelul ăsta mic mă face să râd instant.

În concediu a fost cel mai greu. Nu am putut s-o luăm cu noi, ar fi fost cumplit pentru ea drumul zilnic cu mașina, însă am găsit un suflet de copil care a avut grijă de ea. Surpriza acestei „toamne” însă o reprezintă schimbarea ei de comportament, și adaptarea la „hibernare”. În săptămâna aceea friguroasă și ploioasă, Cip cred că a prins un episod ceva la TV, că se comporta paranoic, de parcă scria undeva mare, Winter is comming! Toată ziulica pitea semințe… în pat, sub pernă, în buzunarul meu de la blugi… noroc că s-a mai îndreptat vremea, dar tot mai are fixații de-astea… ADN-ul va rămâne mereu cea mai mare enigmă… iar cu calendarul naturii nu-i de glumit.

Veveriță siberiană

Pregătiri de hibernare, somn în brațe, în tricou… cu picioarele din spate afară.

Azi a dat gata încă o alună. De obicei le roade coaja, până ajunge la miez, și mănâncă pe măsură ce-l descoperă. Azi nu. Azi a ros frumos toată coaja, a scos miezul întreg, și umbla cu el în gușă să-l ascundă. O vedeam cum se plimbă pe sub pătură, ca-n desene animate, când umblă Jerry pe sub covor! Parcă am National Geographic live acasă. A apărut în cele din urmă fără alună, pe undeva a pus-o ea bine… Ce mă uimește e că nu pune în depozit hrană proaspătă – struguri, roșii, castraveți…

Misterul zilei este o nucă. Sunt foarte curioasă cum va ajunge la miez… deocamdată e abandonată, a ales aluna, dar așteptăm. Nu știu nici cum vor fi următorii ani împreună, însă, când stau și scriu, și vine să-mi sară pe umăr și să-mi șoptească la ureche lucruri numai de ea înțelese, nu mai regret deloc că am adus-o acasă.

Sper să vă amuzați cu montajul de mai jos.

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in Animăluțele de casă and tagged , , .

6 Comments

  1. Cip este foarte haioasa! Si noi avem o veverita, are deja doi ani si face numai nazdravani. Seamana leit cu Cip doar ca are coada mult mai stufoasa.
    Cat despre hibernare, veverita noastra incepe in octombrie sa-si faca rezerve pe care le ascunde peste tot prin casa dar si la el in cusca prin rumegus, apoi la inceputul lui decembrie se culca si hiberneaza pana in martie. Iese din cand in cand sa manance si sa bea apa, dar sunt si zile cand nu il vedem deloc.
    O sa invete sa sparga si nuci, si veveritei noastre i-a luat o vreme pana a dibuit ce si cum, dar acum este maestru 🙂

    • Definește mai bine „năzdrăvănii”, să știu la ce să mă aștept!!

      Codița sper și eu să mai crească, a noastră e pui, fetiță, mai are puțin și face 4 luni. Îmi place să starea ei de spirit se reflectă în codiță. Când e calmă și liniștită, e ca la cea de șoricel. Când e atentă, are doar vârful zburlit. Iar când nu cunoaște zona, și cercetează, e zburlită toată.

      Am văzut că pitea și în rumeguș, am mai depistat o cutie în care a pus semințe, încă n-am găsit aluna de ieri :). O să mor eu de dorul ei cât hibernează!!! Noi speram ca de Crăciun să-i facem cadou un pom mare, unde să se delecteze măcar o lună… Poate totuși mai scurtează și ea, că la noi e cald 🙂

      Cu nucile am înțeles, nu i le mai sparg eu, o las să-și trezească instinctele.

    • Veve al nostru este foarte curios, se urca pe orice, se arunca de oriunde, ascunde mancare prin toata casa, aduna si mananca orice gaseste, se baga prin cani, gusta din orice…chestii din astea vevericesti :)) Pe scurt, le place foarte mult sa exploreze si sa alerge.
      Din cand in cand mai gusta si din degetele noastre si ne foloseste pe post de copaci. Si cand invata sa faca ceva, apoi face acel lucru mereu. Ah si cand se supara sau se sperie, face un sunet foarte haios, ca si cum fluiera si sta in doua labute ca sa te sperie si el :))
      O sa-i creasca codita, o sa fie foarte stufoasa, si veve al nostru avea codita la fel cand era mic. La fel reactioneaza si al nostru si cand doarme isi pune codita peste ochi sau o tine in brate 🙂
      Sa stii ca si eu in primul an m-am mirat de hibernare si de rezervele de mancare, mai ales ca are mancare la dispozitie si chiar am incercat o data sa-l trezesc si sa-l scot la joaca, dar nu a fost deloc incantat, a fugit la somn imediat.
      Cat despre nuci si alune, si eu la inceput ii spargeam totul dar nu e nevoie, sunt foarte descurcareti si destepti.
      Ii plac foarte mult fructele dar trebuie sa i le dai cu masura, dar si legumele, in afara de morcov. Adica morcovul e bun, doar ca el nu il „apreciaza” decat daca este fiert.
      Si nu in ultimul rand, sunt animale foarte curate, veve se spala si cate 20 de minute, in special codita 🙂

    • Coada face tot farmecul, asta ne-a distrat de la început. Cu dormitul am văzut din prima, că „trage jaluzelele”, iar toaleta… e atât de tacticoasă!!

      Am mai rezolvat și cu copacii, că din fericire n-am aruncat trunchiul de la bradul de Crăciun, și acum stă pe post de loc de joacă. Cum la bază are diametru de vreo 15cm, Cip e încântată. I-am adus de la munte conuri „bio”, adică din mijlocul pădurii, nu de la drum, și lăcuste din poienițele de sus. Speram să vedem ceva curse, Cip după lăcustă, dar cu prima nu a mers, că nu știa ce e, și de la a doua încolo le devora cum le vedea. Nici cu ou nu s-a omorât, crud – prepelită, sau fiert de găină.

      Cu mâncarea am avut grijă să nu aibă acces (încă) la bucătărie. Morcov am văzut că nu se omoară cu el, fiert n-am încercat. Adoră pepenele, strugurii, roșiile. Alunele nu i le mai sparg, să-și tocească dinții, și la nuci încă rezist, deși după vreo două zile de chin i le mai sparg.

      La zburat de oriunde încă nu stăm extraordinar, a prins mai greu curaj. Dar pe noi sare imediat, și am început să purtăm pantaloni lungi și să renunțăm la bretele, că eram toată numai zgârieturi fine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente