De ceva ani am dat vieţii mele o nouă dimensiune, una virtuală, care, treptat, s-a împletit mai mult sau mai puţin cu cea reală. Online-ul nu ar fi însă nimic dacă nu ar face să se întâmple lucruri şi în realitate. Am cunoscut mulţi oameni, frumoşi, iar unii dintre ei fac lucruri chiar frumoase! În această categorie se înscrie şi acţiunea din 30 noiembrie 2014 de la Complexul Social Floare Roşie din Bucureşti, sector 6. Un grup de oameni frumoşi vor merge acolo pentru a bucura alţi oameni: nişte oameni bătrâni care se bucură uşor, dar care au în acelaşi timp foarte puţine motive de bucurie. Vom merge să le gătească şi să ia prânzul împreună. Pur şi simplu.
Aş fi vrut să îi însoţesc. Nu ştiu să gătesc, şi nu aici m-aş fi implicat, însă sper ca iniţiativa să continue şi, poate de sărbători, să reuşesc mai mult decât acum. Deocamdată doar vă povestesc despre ea. Proiectul este unul al unor oameni de bine. A pornit ca iniţiativă privată şi speră ca, cu puţin ajutor şi noroc, să se poată extinde.
Deocamdată are sprijinul Fundaţiei Comunitare Bucureşti, Taste Learners (prin Viorel Copolovici care va găti) şi al trupei de teatru Improvisneyland.
Pentru ca orice campanie umanitară să se întâmple, există şi o campanie de strângere de fonduri. Banii vor fi folosiţi strict pentru alimente şi vor fi gestionaţi direct de Fundaţia Comunitară Bucureşti. Va exista şi o licitaţie prin Talcioc Urban, despre care vor urma detalii în curând. Ce rămâne, dacă rămâne, se va transforma în produse de folosinţă îndelungată donate centrului.
În ultimul moment, Lidl România a confirmat că asigură produsele alimentare necesare preparării prânzului din 30 noiembrie şi produse de folosinţă îndelungată, de curăţenie şi de igienă personală.