La cules de ghiocei cu Editura Edu – concurs, etapa a IIIa

Am ajuns la finalul celei de-a doua etape a concursului de primăvară, una dedicată mamei. Acum vreo doi ani am primit eu cadou de 8 martie o felicitare, pregătită la grădiniţă. La prima vedere era simpla, avea o inimioară pe copertă. Dar în interior am găsit cel mai frumos desen… pe tema "eu şi mama mea". Am păstrat felicitarea bine închisă în cutiuţa cu amintiri, senzaţia de atunci în inimă, şi ideea pe caiet, pentru a o pune în practică.

Săptămâna aceasta am realizat tablouri pe tema "Eu şi mama mea" folosind ca suport o farfurie. Am vrut numai de carton, dar se pare că e cam dificil de găsit, şi în cele din urmă am făcut concesii, am acceptat si variantele de plastic. Pentru decor am cerut să se folosească strict hârtia creponată, dar avem ici-colo mici abateri. Sunt chiar curioasă dacă copiii le vor sancţiona, căci au această variantă în etapa de evaluare. Pot acorda 0p. copiilor care nu au respectat cerinţele.

Cel mai mult m-au amuzat farfuriile dreptunghiulare. Când am dat tema am uitat complet de existenţa lor, m-au luat prin surprindere. Prima creaţie dreptunghiulară sosită a avut nevoie de lămuriri ca să-mi dau seama despre ce este vorba. Apoi, mulţumesc virtual cofetăriilor care au acceptat să sacrifice o farfurie goală de dragul unei creaţii, căci am înţeles că unii au fost mai descurcăreţi şi au cerut :).

Creaţiile sunt toate foarte frumoase. Avem câţiva copilaşi talentaţi la desen, de la care mai învăţăm şi noi. Dar avem şi foarte mulţi creativi, şi idei noi de îmbinare a materialelor. Creaţiile le puteţi vedea aici, în pagina dedicată. Poate vă vor inspira să realizaţi până vineri propriile tablouri!

Tablou pentru mamaTablou pentru mamaTablou pentru mamaTablou pentru mamaTablou pentru mama

Săptămâna aceasta vestim sosirea primăverii cu ajutorul unor rândunele confecţionate de noi. Mai multe detalii despre cerinţele acestei probe găsiţi aici, în pagina dedicată.

Şi pentru că jocul nostru de-a concursul este unul serios, avem şi cinci premii oferite de Editura Edu România. De data aceasta cinci dintre copiii participanţi vor fi recompensaţi, prin tragere la sorţi, cu un soft educaţional din colecţiile editurii, adaptat vârstei sale sau nivelului de studiu.

Concursul se va desfăşura în perioada 18 februarie-10 martie 2013 şi va fi alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului.

A treia probă trebuie finalizată până la data de 10 martie.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul La cules de ghiocei beneficiază de 5 premii oferite de Editura Edu România, constând în unul din pachetele educaţionale apărute în colecţia editurii.

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere. Dacă câştigătorul deţine deja unul dintre premii, poate alege un altul.

În cazul grupurilor de copii care participă sub coordonarea unui cadru didactic, şi nu a părinţilor, numărul de lucrări ce pot fi înscrise este limitat la 3 pentru fiecare cadru didactic.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 11 martie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile urmăriţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!