Atelierul Năzdrăvanilor, ediția a XVI-a, la final

Azi am început ziua cu emoţii mari, căci am deschis ochii mari, mari, şi… m-au orbit fulgii! Ningea aşa frumos în Bucureşti de dimineaţă, că din 8 participanţi înscrişi astăzi trei cred că şi-au căutat săniuţele… Dar noi ne-am pregătit de primăvară.

Copiii au avut azi o temă foarte grea, dar, dat fiind faptul că nu eram prea mulţi, şi nici nu eram mici, am hotărât ca ghivecele care susţineau ansamblul să fie decorate folosind tehnica şerveţelului. (detalii aici) Au avut de ales între şerveţele cu lalele şi şerveţele cu floarea soarelui. Le-am dat şi o mână de ajutor, ghivecele le-am acoperit eu înainte cu grund acrilic. Tehnica în sine au înţeles-o şi aplicat-o imediat, dar cea mai mare bătaie de cap le-a dat-o decupajul. Aici au muncit din greu…

Florile nu au fost atât de greu de confecţionat, mai ales că le puteau improviza un pic. Albina a fost subiectul favorit, mai ales că avea acum şi recipient pentru strâns polenul pentru miere.

Efortul copiilor a fost răsplătit de Editura Akademos cu câte un exemplar din ediţia de lux a poveştii „Balada căpşunilor fără culoare”, care sper să le placă copiilor, căci mie mi-a plăcut foarte mult (am scris aici despre ea).

Mulţumesc cu această ocazie sponsorului acestei ediţii a atelierului, pentru ajutorul dat în organizarea evenimentului, şi Grădiniţei Cuibuşorul Zânelor pentru găzduire.

AkademosGradinita Cuibusorul Zanelor


*La cerere, activitățile se pot desfășura și la domiciliu. Detalii la telefon 0722 955 103