Concurs: Bradutul meu special – Emanuel M., Durnesti-Botosani, 9 ani

Clopotei din carton de oua

Bradutul meu special. Concurs cu ornamente de Craciun

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 6 decembrie, ora 00:00, şi 19 decembrie, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Maratonul serbarilor

Nu aveţi idee cât de uşurată respir! Am scăpat anul acesta de 3 evenimente în două zile. Concluzia copiilor: Trebuie să fie tare obosit moşul, să alerge aşa, de la o serbare la alta… eee, nu-i nimic, are o săptămână să se odihnească pâna la noaptea cea mare!

Să le iau pe rând.

Serbarea Irisucăi, ieri seară. Copiii s-au cuminţit faţă de anul trecut, dar încă e loc de mai bine. Dar şi-au ştiut poeziile, le-au spus fără trac, şi au cântat minunat. Bine-nţeles, de la început ne-a fost alături Moş Crăciun, pe care însă a fost nevoie să-l prevenim că în grupă sunt doi curajoşi care vor să-i testeze barba. Se pare însă că i-a lăsat curajul, sau costumul minunat al moşului, care nu lăsa să se vadă nimic suspect, le-a mai tăiat elanul. Moşul a rezistat cu stoicism tot programul, i-a încurajat şi aplaudat pe copii.

Ce-a mai tare fază a fost însă la pauză, când unul dintre curajoşii menţionaţi s-a apropiat de moş, şi l-a ameninţat… dansăm, dar la sfârşit ne dai cadourile! Ei, ar fi fost câteva momente în care moşul ar fi stat pe gânduri, dar serbarea a fost lungă, a cuprins şi opţionalele, şi copiii erau obosiţi la final. Nu destul însă, pentru a savura din plin cadourile oferite de grădiniţă.

A urmat petrecerea de la tati de la servici, azi la prânz, unde organizatorii au întrecut toate aşteptările. În primul rând, sala era plină de baloane umplute cu heliu. Apoi, la ora 12 a început pentru copii o petrecere în toată regula, cu Minnie şi Mikey, care le-au făcut săbii din baloane şi i-au pictat pe faţă. Dar renul Rudolf a făcut senzaţie. S-a jucat cu copiii, s-a lăsat tăvălit, călărit şi gâdilat. A urmat un moment în care am privit liniştiţi din public câteva numere de iluzionism. Numere cu iepuraşi, porumbei, mingiuţe şi eşarfe… şi dezbateri aprinse, e magie sau nu? Le-am explicat că e iluzie… este ceva ce se petrece atat de repede, încât nu ai timp să vezi cum a făcut.

Iris a fost asistentă la numărul cu iepuraşi. Şi ea e convinsă că a fost magie. Adică a ţinut o tavă goală, nenea i-a pus capac, apoi când l-a ridicat era acolo un iepuraş. Curată magie! Sau masa dansatoare pe ritmuri de vals, la care nici eu nu m-am prins prea bine care e şmecheria, decât că era ceva cu magnet….

În final a venit şi moşul, şi a început să împartă cadourile. Hmmm…. la ce scrisori moralizatoare le-a trimis, cadourile de la servici au fost mult peste merite, au cam dat planurile peste cap. Iris s-a ales cu o păpuşă pe care cică a văzut-o într-o reclama, eu habar n-am ce e… cert e că are perucă şi se poate schimba [rectific, tocmai mi-au arătat reclama, păpuşă Liv!] Aha, acum am priceput şi ce-mi povestea fii-mea de nişte păpuşi pe care poţi să le tunzi şi le creşte părul. Da, asta daca le cumperi peruci de rezervă :). Andrei s-a ales cu un elicopter, aşteptăm să se încarce cei 6 acumulatori necesari ca să-i testăm. Şi… trei boabe de-ale de fasole atotputernică, la modă… că tot îi ceruse el moşului în scrisoare! Dacă moşul se hotăra şi el când îi aduce, acasă sau la servici, mai făceam şi noi o afacere… Acum vrea şi pistă!

Marea mea uimire a fost că piticii mei s-au hotărât să-i cânte moşului. Ce să le spun?! Dacă ei asta vor… e treaba lor. La Andrei aveam emoţii, dar s-a descurcat excelent cu „O, ce veste minunată!”

Cu ochii pe ceas, să ajungem totuşi la prima noastră serbare din clasa întâi, alergăm la maşină… şi tocmai cobora şi moşul în parcare, numai că ia sania de unde nu-i! Cu chiu cu vai urcăm copiii în maşină, şi-i convingem că ne grăbim, că noi mergem cu maşina la serbare, nu zburăm cu sania. Ninge, şi patru roţi în capitala nu înseamnă chiar viteză de deplasare pe asemenea vreme. Noroc că Moşul se decide să nu cheme renii de la masă, şi să mai intre să bea un ceai, iar noi plecăm la drum.

Ne oprim la piaţă, la un magazin cu de toate la capitolul chinezării, căci am avut revelaţia că Harap Alb are coroană, dar nu şi sabie. Am completat recuzita cu 4 lei şi ne-am prezentat la club la Kiddies, unde am închiriat spaţiul pentru serbare. Clasa noastră, deşi arată minunat, este neîncăpătoare pentru o serbare… Spaţiul era al nostru pentru două ore, am transformat locul de joacă în spaţiu de spectacol, l-am chemat şi pe Moş Crăciun, care a ajuns chiar mai devreme şi a avut timp să-şi tragă sufletul.

Serbarea a fost de-a dreptul fermecătoare. În primul rând, SCURTĂ! Fiecare copil a avut o poezie, de aproximativ 16 versuri, pe scenariul unui carnaval din lumea poveştilor. Personajele se prezentau pe rând, versurile fiind construite cu foarte mult umor, iar ici-colo câteva cântecele înviorau atmosfera. Serbarea i-a fost moşului pe plac, a intrat în jocul copiilor, a cântat cu ei, iar la final, împărţirea darurilor a fost un spectacol de excepţie. Chemaţi după nume, erau imediat transpuşi înapoi în lumea de basm, iar moşul comenta cu ei poeziile… de ce lupul s-a hotărât să devină vegetarian, cum de a devenit vânătorul chirurg de lupi… Copiii au savurat dialogurile, şi au devastat cadourile. Au făcut poze cu moşul, şi şi-au luat la revedere. Cu greu i-am convins să nu stea la geam, să sperie renii şi să răstoarne sania de pe acoperiş, căci eram la ultimul etaj.

În încheiere, sala a redevenit loc de joacă, atât cât a fost posibil, pentru încă jumătate de oră. Era prima lor petrecere de clasa întâi, şi au savurat-o pe deplin.

Iar eu trag linie, aranjez pozele, e gata încă o pagină în albumul cu amintiri 🙂