Colaje din benzi de hartie creponata

Colaj din benzi de hartie creponata

Nu am fost niciodată un fan al artei mult prea abstracte. Prefer ca atunci cand privesc un tablou să mă simt bine, şi nu să-mi chinui neuronul într-o încercare disperată de a pătrunde – nu sensuri ascunse, ci măcar sensul acelei creaţii. Dar fiecare poate vedea ceva într-un tablou… Îmi amintesc de Cruela Devil, în 101 dalmaţieni (2), când descoperă tablourile albe cu pete negre. Până şi artistul era mirat că cineva poate fi în extaz privind creaţiile sale.

Avem de la grădi destule creaţii, mai mult sau mai puţin reuşite. Dar tabloul alăturat m-a lăsat fără replică. Domnişoara educatoare ne-a notat legenda: Castel cu uşă şi turn (?), cu prinţ şi prinţesă care dorm. E noapte. Am privit. Şi cred că am priceput care e turnul. Dar în rest…

Am scanat şi am chemat autorul. Mami, ai ales castelul meu!!!! Uite, vezi scările? duc sus, la prinţesă, e în turn, ca Aurora. Şi în acest moment m-am simţit ca sfetnicii din hainele cele noi ale împăratului… Hmm… oare chiar sunt eu ălă prost care nu vede hainele?! Dacă copilul era entuziasmat, am tăcut. Şi am privit în continuare…

În schimb mi s-a părut minunată ideea de colaj din benzi de hârtie. Se poate lucra mult mai repede, şi acoperi pe model de mozaic un spaţiu mult mai mare, fără să pună la încercare răbdarea piticilor.

Şi nu este nevoie decât de o foarfecă, hârtie creponată, lipici… un contur şi multă imaginaţie.Benzile de hârtie au aproximativ 1×2,5cm.

Colaj din benzi de hartie creponata

Colaj din benzi de hartie creponata

Atelierul de creaţie

TVA sau Inundatii?

În seara asta am avut o misiune grea. Copiii obişnuiesc să ciulească urechile la ştiri. Eu le-am pus demult eticheta de "emisiuni dăunătoare sănătăţii", şi, aşa cum încerc să evit e-urile de pe etichete, cam în acelaşi ritm opresc tv-ul.

Însă nu mi-a prea ieşit. Dar cum panica tva-ului, care arată o ţară în prag de război cu un inamic invizibil, numit Impozit, a fost acoperită de panica apelor, copiii au început să pună întrebări. Ce e aia matcă. Adică ce au apele cu albinele. Nimic, normal.

Am început să explicăm cum e cu apa… şi am făcut în baie o bălăceală minunată. Întâi am luat un burete. Pământul. Plouă, plouă, plouă, şi burete se umple, apoi apa începe să curgă… la vale… Aici am pus un "cut" ca la filmări, şi, dintr-o ofertă depăsită de supermarket, cu tva-ul cel vechi, am improvizat o albie de râu. Am dat drumul încet la robinet… uite aşa curge de fel... dar când plouă, şi nu se mai opreşte, apa care nu mai intră în burete vine peste râu. Şi am dat robinetul mai tare. Aici a sărit apa noastră din mica matcă de hârtie, ne-a făcuit ciuciulete, şi-am stropit şi toţi peretii… ne-am inundat la cote mici.

Au alergat încântaţi în casă… Ai văzut câtă apă a sărit?

Din păcate, ei nu pot încă înţelege ce înseamnă cu adevărat dezastrul. Nu înţeleg ce înseamnă cu adevărat să nu ai casă, să nu ai unde dormi, să pierzi într-o clipă tot. Şi atunci să începi să apreciezi. Să ştii că nu-i o tragedie că nu mai ai la micul dejun cerealele preferate, sau că îţi lipseşte din colecţie nu ştiu ce maşinută. M-am gândit să le cer să ia o gentută, şi în 5 minute să pună în ea ceva din casă. Iar la restul să se gândească că le vor pierde. Dar… ei nu ştiu ce înseamnă totdeauna. Şi nici să o iei de la capăt.

Apoi mi-am dat seama că e mirajul coplăriei… oare chiar n-am ce face decât să-l spulber?! Mda, e timpul să merg la culcare…