Dacia Plant si-o zi de povesti(t)

Vinerea trecută, pe o vreme cu un soare pe care nu-l vedeai de norii plumburii, am echipat copiii cu noaptea-n cap şi-am plecat spre Braşov, pentru a răspunde invitaţiei pe care Mămica Urbană ne-a făcut-o în numele Dacia Plant. Ne-a însoţit (şi ne-a suportat cu zâmbetul pe buze) Cristian Sutu de la Foto Union.

De ce ne-am dus?! Păi, în primul rând, pentru că Irisucăi i-a plăcut evenimentul precedent din Bucureşti, când cei de la Dacia Plant au avut un program special pentru săptămâna Şcoala Altfel. A fost atât de încântată de plante şi proprietăţile lor, că a acceptat imediat varianta cu excursia. Andrei nu a dat pe dinafară, dar când a auzit că e rost de chiulit de la şcoală vineri, i-a revenit entuziasmul. De plecat am plecat cu Olandezii, iar copiii au fost încântaţi să-şi refacă gaşca. Cum a fost cu copiii pe drum nu mai povestesc, citiţi la Ina şi Cristina.

Regrete:

a plouat, şi am tăiat de pe listă vizita programată la plantaţii. Am văzut un pic de tot pe fereastra, dar nu se pune.
am ajuns târziu (şoferul s-a gândit probabil că la deal merge mai greu, şi recuperează la întoarcere), şi am ratat vizita în fabrică. Aici încă nu-mi e clar, căci se pare că pentru unii a fost timp. Chiar am regretat, năzdrăvanii mei au fost super-încântaţi de ideea de a vedea o fabrică de ”medicamente”, şi abia aşteptau.

Amintiri de păstrat:

există o zi a porţilor deschise la fabrică, moment în care publicul poate beneficia de reduceri la produsele comercializate, acces special, sau poate testa produse.
am testat siropurile. Acceptabil mi s-a părut cel antistress, pe celelalte abia dacă am putut să le gust. Nu sunt adepta esenţelor tari, dar dacă te gândeşti că e pe post de leac, o lingură de câteva ori pe zi nu te ucide. Diluate cu apă parcă-parcă alunecau mai uşor.
am primit un pliculeţ cu lavandă, pe care nu l-aş mai scoate din geantă. Acum mulţi ani am primit un parfum de lavandă, şi citind un pic detaliile, am reţinut că avea efect relaxant. Săculeţul cu sare de baie, tot relaxantă, căci aşa şi-a ales Andrei, mi-a salvat viaţa pungile pe drumul de întoarcere. Dacă aţi citit recomandările de mai sus, ştiţi deja de ce.
conferinţa de presă a fost un moment util pentru mine. Momentul în care mai crezi că şi în România se întâmplă miracole, că oamenii care muncesc din greu la un moment dat îşi primesc răsplata, că valorile se cern şi în cele din urmă cei buni ajung în frunte. Aşa şi cu cei de la Dacia Plant. Urcă încet, cu 25% creştere anuală pe piaţa suplimentelor, dar urcă constant. Deocamdată au peste 250 de produse pe care le pot oferi publicului, din categoria suplimente, ceaiuri şi tincturi.
mi-a plăcut de Andrei la conferinţa de presă. Până s-a hotărât el să iasă, să meargă în zona destinată copiilor, a stat cuminte şi a desenat. Aveţi în galerie imaginile, originalele le-am lăsat la fabrică.
dintre toate variantele de prânz vegetarian cu care am fost aşteptaţi, pe mine m-a terminat dulceaţa. Dacă regret un obicei al ospitalităţii românilor, e cel cu cheseaua – musai dulceaţă de casă – şi paharul de apă rece. Ei bine, am testat dulceaţa de coacăz negru, de merişor şi de fructe de pădure (în imagine de la stânga la dreapta), dulceaţă realizată fără zahăr, dar dulceee… pentru că era îndulcită cu sirop de struguri. Varianta cu fructe de pădure ar fi fost minunată pentru o tură de clătite!
gama de produse ”Îngeraşul” este momentan implicată în studii clinice, în centrele universitare din Bucureşti şi Bacău, şi va fi prezentată medicilor la Congresul de pediatrie din toamnă de la Târgu-Mureş. Noi am testat siropul de tuse primit la evenimentul precedent, şi prima impresie e bună, dar nici nu am avut o tuse care să ne dea de furcă. Vom vedea (sper nu prea curând) dacă a fost un efect concret sau doar o întâmplare. Aşteptăm, ca părinţi, recomandări medicale bazate pe valoare, nu pe comisioane…
Iris a avut ceva de discutat cu Mugur Pop. Nu ştiu ce, a venit să mă întrebe dacă e tot domnul de la Bucureşti, şi a făcut stânga-mprejur şi şi-a urmărit scopul. Avea ea o nelămurire cu seminţele primite…

Cea mai apreciată amintire a copiilor este cadoul primit de la Dacia Plant: o vizită la Aqua Park. Nu ştiu dacă a fost o idee bună să le spunem copiilor, dar când i-am trezit pe ai mei de dimineaţă şi i-am pus să-şi caute costumele de baie n-au mai avut stare… Mulţumim pe această cale încă odată pentru surpriză.

Somn de voie si pista de decolare pentru Victor, la frana soferului.

Dnul Goe langa semnal. Prietenii stiu de ce.

Levănțică

Cosmina Oprea – Director general Dacia Plant din aprilie 2011

$Calin Ianta - Fondator si actionar, director inovare (daca am retinut bine, responsabilul cu dulceata de fructe de padure). Alaturi, Mugur Pop, \"Dacul\"$

Calin Ianta – Fondator si actionar, director inovare (daca am retinut bine, responsabilul cu dulceata de fructe de padure). Alaturi, Mugur Pop, „Dacul”

Desene de copii cuminți în timpul prezentării

Aranjamentele florale din fabrica, cu bujori si flori de camp. Minunate!

Dulceata de coacaz negru, merisor, fructe de padure

In curte, dansuri populare.

Victor, Andrei si Iris

PS. Dacă tot am fost priviţi, bloggerii, la grămadă, ca ”aia cu copii”, şi ni s-au aruncat priviri acide, putem să criticăm şi noi atitudinea unor adulţi din grup care, după vizita la fabrică şi-au luat jucăriile şi au plecat spre Bucureşti, căci nu aveau chef de bălăceală… în condiţiile în care desfăşurătorul a fost comunicat dinainte, şi se ştia unde se merge… Eu dau bilă albă copiilor, care au respectat, după puterile lor, tot programul.

Fațada palatului dinspre lac - Pe terasă, la lac - Mogoșoaia

La palat animat, la Mogosoaia

Săptămâna aceasta am aflat, aşa, pe ultima sută de metri de programul de teatru muzeal de la Palatul Mogoşoaia, La palat animat. Ne-am dus un pic sceptici, nu ştiam la ce să ne aşteptăm, dar ne-am făcut curaj şi am plecat.

Ne-am trezit cam devreme, şi am plecat cu metroul, apoi cu microbuzul de la 1 Mai către Buftea. 4 lei tarif unic, şi coborâţi la staţia Palatul Mogosoaia. Eu eram chitită după un panou maaare cu palatul, pe fond maro, care era acolo acum vreo 10 ani. Nu mai e, aşa că noroc că am întrebat.

Palatul m-a surprins în cel mai plăcut mod cu putinţă. Parcul arată demenţial. Tot ce îmi aminteam de-acolo era o pădure curată. Mi-am petrecut una dintre cele mai faine zile de la catedră, împreună cu copiii mei de-a cincea (mi-e un dor nebun de ei, de jucat ascunsa printre copaci, şi ţară-ţară vrem ostaşi, după ce-am vizitat muzeul). Acum parcul este aranjat, băncuţe, alei, gazon. Arată incredibil! Merită să mergeţi, dar dacă îmi urmaţi sfatul, vă rog, nu lăsaţi hârtii sau alte lucruri care să amintească trecerea.

Curtea din faţa castelului arată minunat. Merişori tunşi frumos, labirint, plini de trandafiri de toate culorile. Cu vedere către lac. Pariez că pe vremea Brâncovenilor, când acolo se întindeau codrii Vlăsiei, priveliştea era de vis. Acum ne-am mulţumit şi cu câteva vile.

Palatul e la fel ca întotdeauna, deşi aş zice că sunt ceva mai multe exponate decât îmi amintesc eu. Mozaicul aurit e tot acolo. Dar ceea ce au avut copiii astăzi nu găseşti în fiecare zi la muzeu. Au avut parte de un ghidaj original, adaptat vârstei lor. În pridvorul castelului ne-a întâmpinat prinţul Ştefan, venit la noi cu maşina timpului şi fentând cumva decapitarea din 15 august 1714. În haine de epocă (nu ar fi stricat nişte cizme, căci şireturile se vedeau totuşi de sub cămaşa lungă), parcă trezit din somn de ciripelile copiilor, i-a primit „la el acasă” după ce a făcut cunoştinţă cu boierii şi cuconiţele venite în vizită.

Am avut parte de o prezentare originală a sălilor palatului, a vieţii cotidiene de atunci, într-un mod accesibil copiilor, şi pe care aceştia l-au înţeles. În sala tronului copiii au ajutat la punerea în scenă a episodului de la Constantinopol, când domnitorul şi fiii săi au fost condamnaţi la moarte. N-am decapitat pe nimeni, ne-am oprit la sentinţa sultanului. Am mers apoi în dormitoare, ne-am strecurat pe scări în formă de melc, am studiat mozaicul, şi, în final, în cancelaria domnească fiecare copil a primit un înscris oficial, cu litere slavone, prin care deveneau prinţi şi prinţese. M-am chinuit să buchisesc un pic, am uitat atât de mult în 15 ani, dar parcă aş scutura un pic de praf cursurile alea de româno-chirilică!

Mi-a plăcut enorm ideea de prezentare adaptată copiilor! Eu nu aş putea face asta singură, deşi sunt conştientă că un copil mic, într-un muzeu de istorie nu prea are ce să facă. Este motivul pentru care am şi evitat până acum muzeele de profil, deşi abia aştept să împart cu ei un pic din pasiunea mea. Ei sunt încă la nivelul de poveşti… şi au mers deocamdată la Adamclisi. Pentru restul mai aşteptăm un pic.

Ce nu mi-a plăcut: părinţi care au venit cu copii mai mici decât vârsta indicată, 6 ani. Care e foarte clar ca nu înţelegeau nimic, şi se plictiseau cumplit.

Al doilea lucru care mă deranjează enorm, ca profesor mai ales, este încălcarea regulii de aur a muzeelor: Nu atingeţi exponatele! şi da, cu riscul de a stresa un copil, îl baţi la cap până pricepe. În muzeu nu se pune mâna sub nicio formă pe obiecte, vitrine etc. Îmi venea mie să-i iau de-o aripă pe cei care atingeau vasele, sau puneau picioarele pe covoarele întinse pe jos… ori se aşezau că erau obosiţi!! La un moment dat chiar i-am zis foarte tare Irisucăi să nu atingă, e în muzeu, când ea săraca era complet nevinovată… dar poate erau şi alte urechi să audă.

Aşa că, dragi părinţi, muzeele nu sunt locuri de joacă. În spatele exponatelor se află ani de muncă de restaurare. Nu le atingeţi, şi învăţaţi copiii care este comportamentul corect într-un muzeu. (Apropo, nu fotografiaţi cu bliţ, căci lumina lui distruge culorile, regulă care se aplică şi în bisericile vechi!)

Al treilea lucru, mai mult poate o sugestie, a fost alegerea personajului care ne-a însoţit în muzeu. Doar ce le povestisem copiilor de cei patru băieţi, decapitaţi la Istanbul, şi Andrei era cam derutat… ce cauta unul din „decapitaţi” în faţa noastră. Cred că era mult mai potrivit un logofăt, un spătar, cineva cu funcţie la palat. Mai anonim, pentru a nu crea întrebări.

Oricum, nota 10 din partea noastră pentru idee, şi abia aştept să văd programul şi în alte muzee!

Fațada palatului dinspre lac – Pe terasă, la lac – Mogoșoaia

Mozaic aurit – Mogoșoaia

Pe terasă, la lac – Mogoșoaia

Poarta castelului – Mogoșoaia

Profiluri de excavare Salina Slănic Prahova

In vizita la salina Slanic Prahova

Dacă tot au început zilele calde, şi am simţit că totuşi e prea cald pentru noi, am dat o fugă până la Slănic Prahova. Iris voia demult să vadă o mină de sare, aşa că mi-am făcut curaj şi m-am urcat la volan. Pentru cei care nu aţi mai fost, din Ploieşti urmăriţi indicatoarele de Văleni sau Slănic, şi sigur nimeriţi ieşirea corect. Apoi mare grijă la calea ferată de dinainte de Băicoi, trebuie să faceţi dreapta… dacă nu vreţi să vizitaţi oraşul şi să vă treziţi în DN1 :).

La salină n-am mai fost cred că de vreo 15 ani, adică de pe vremea când liftul era ruginit şi nu avea lumină. Am simţit schimbarea de la intrare, când puteai sta liniştit la umbră în aşteptarea liftului. Ba chiar există si toalete, cu apă curentă, doar să întrebi de ele. Am coborât în mină cu un pitic speriat, şi îi tot spuneam cum cântau piticii din poveste, şi nu le era deloc frică. S-a ţinut un pic strâns de mine la coborâre, şi a fost copleşită când au văzut bolta înaltă a sălii, dar şi-a revenit repede. Iris nu s-a lăsat până nu a pus limba pe un perete, să se convingă că e din sare. Ba voia să probeze şi podeaua, dar am convins-o să renunţe. Era cât pe-aci totuşi să facă experimentul, când s-a împiedicat. Şi-a zgâriat un pic mâinile, şi plângea de usturime. Aşa a aflat pe pielea ei ce înseamnă a pune sare pe rană…

În salină – linişte. Deja auzisem de ceva loc de joacă, dar cum veneam de pe drum am luat întâi masa. Ne-am bucurat să vedem că este foarte curat, şi erau şi coşuri de gunoi. Erau şi toalete, dar aerul sărat nu reuşea să acopere mirosul, aşa că ne-am bucurat enorm că le-am folosit pe cele de la suprafaţă.

Apoi am trecut la joacă. Leagăne, topogane, balansoare, i-au ţinut un pic de urât până când au zărit zona de gonflabile. Mă aşteptam să fie mai scump, dar 9 lei jumătate de oră mi s-a părut excelent pentru un preţ „de adâncime”. Maşinuţele cu pedale erau parca 10 lei 15 minute, şi acolo am zis pas deocamdată. Dar avem trotinetă pliabilă, data viitoare o punem cu siguranţă în rucsac. Gonflabilele sunt patru. O insulă a piraţilor, un castel de sărit, o pistă de alergări, şi un fel de labirint săltăreţ. În plus, şi o saltea rotundă, unde iedul meu cel mic şi-a petrecut aproape jumătate din timp. Nu vă recomand să-i îmbrăcaţi prea gros, dar părinţii ar trebui să aibă ceva în plus, dacă vor sta pe banca nemişcaţi jumătate de oră. (Sfat din experienţă) Nu s-a plâns de frig, doar la topogan i-au îngheţat un pic mâinile pe mânerele de fier.

Am studiat şi mina, şi – din păcate – nu ne puteam căţăra pe nicăieri. Irisuca ar fi vrut pe pasarelele de la tavan. Şi eu… Am găsit vechiul puţ de mină, prin care bănuiesc că încă mai e o scară de lemn. Ne-am uitat un pic şi la noul puţ, din care nu lipseau scândurile, şi parcă ne trecea un fior când ne gândeam că pe-acolo urcăm noi. Am găsit şi câteva vechi utilaje de mină, şi nu ne-am abţinut să facem câteva poze.

Am ieşit la lumină, şi ne-am oprit pe dealuri, într-o livadă, să ne jucăm şi să terminăm mâncarea. Din păcate nu eram primii, şi cei dinaintea noastră se pare că nu aveau cu ei saci de gunoi, căci lăsaseră pe jos borcane de iaurt. Păcat, sunt sigură că le cărau spre oraş cu maşina, nu era nevoie să le lase acolo. Plasticul nu e biodegradabil. Iris a scos păpuşile la picnic, şi am stat până pe înserat.

Salina Slanic Prahova Salina Slănic Prahova

Vechiul put de mina Salina Slănic Prahova

Profiluri de excavare Salina Slănic Prahova

Salina Slănic Prahova

Liftul cel nou. Salina Slănic Prahova

Cautand piticii. Sigur sunt ascunsi pe undeva!

Salina Slănic Prahova

Dacă vă hotărâţi să mergeţi în vizită şa salina de la Slănic, aveţi nevoie de cel mult 150 lei pentru benzină, dacă nu aveţi maşini mari.

Tarife intrare:

Adulţi: 16 lei/zi
Pensionari: 14 lei/zi
Copii peste 3 ani, elevi, studenţi până la 25 de ani, persoane cu handicap: 8 lei/zi

Tarife aplicabile pentru grupuri:

grupuri de minim 30 persoane adulţi: 14 lei/pers.
grupuri de minim 30 persoane pensionari: 12 lei/pers.
grupuri de minim 30 persoane (copii peste 3 ani, elevi, studenţi până la 25 de ani, persoane cu handicap): 6 lei/pers.

Taxa foto: 6 lei.

Taxă video: 12 lei.

Taxă tenis: 4 lei/ 30 min

Taxă biliard: 5 lei / 30 min

Taxă parcare: 2 lei /oră, minim 2 ore.

Abonamente (7 zile)

Adulţi: 100 lei
Pensionari: 84 lei
Copii peste 3 ani, elevi, studenţi până la 25 de ani, persoane cu handicap: 50 lei.

Program de vizitare a salinei Slănic Prahova:

Luni – închis
Marţi – duminică: prima coborâre – 9.30, ultima coborâre – 16:00.

Update 2013:
– preturile si programul sunt aceleasi
– locul de joaca free s-a micsorat vizibil
– locul de joaca cu gonflabile a disparut
– au aparut o multime de garduri din lemn, a caror logica nu am deslusit-o inca… stie cineva la ce folosesc?

Prin zapezi, in fapt de seara, Mos Craciun…

Şi a venit şi anul acesta. Nu pentru că am fost cuminţi, nu pentru că am fi meritat în mod deosebit, ci pentru că suntem copii. Şi încă credem în el. Nu ştiu ce a fost diferit acum. Poate un an în plus, sau un an care se tot adaugă şi ne depărtează de copilărie. Poate cu fiecare an începe să se simtă diferenţa dintre generaţii. Dar anul acesta, mai mult ca niciodată, am simţit că mai repede au pereţii urechi, să mă asculte când vorbesc cu ei, decât copiii.

Luna decembrie a fost o luptă continuă şi şantaj, eu refuzând să fac pe curierul şi să duc scrisorile moşului, ei uitând la 5 secunde dupa ce au promis că se cuminţesc. Şi, deşi au fost momente în care am ameninţat că îi dau moşului altă adresă, şi să nu ne găsească acasă, am ajuns la un compromis… doar l-am rugat să dea o mână de ajutor la urecheala virtuală, poate… poate! el are mai multă influenţă. I-am lăsat în cele din urmă să scrie scrisorile.

Iris încă crede cu tărie în Moş Crăciun, deşi mi-a spus că cel de la serbare sigur era deghizat, că i se vedea părul negru pe sub barbă, şi i se dezlipea mustaţa. I-am zis că are dreptate, nu era moşul adevărat. Cel adevărat nu a vrut să vină la ei, cum nu a vrut să vină nici la Andrei la şcoală, căci s-a hotărât de anul acesta să viziteze numai copiii care merită. Iar clasa lor – de viitori şcolărei mai obraznici ca iezii cei mari ai caprei – a fost trecută pe lista neagră. Cadou de la moşul-grădi au primit un cozonac şi ceva dulciuri. Mami, moşul cel adevărat nu ne-ar fi adus niciodată aşa ceva! Ar fi pus măcar un ou cu surprize, să avem o jucărie cât de mică! În plus, nici nu ştia cum ne cheamă! Clar nu era moşul!

Dar, în naivitatea celor 6 ani, îl aştepta să vină acasă. Ştiu că o să vină, a venit şi anul trecut! Ştiu că nu am fost la fel de cuminte, dar el e bun şi iertător! Bradul am reuşit să-l facem chiar pe 24. Aproape că îmi dădeau lacrimile când vedeam bucuria şi entuziasmul cu care a prins pe crenguţe ornamentele ei. Globul de acum doi ani, zâna de anul trecut… şi enorma ghirlandă de anul acesta. Nu mai avea răbdare, să o ridicăm odată să pună steaua în vârf. Eu sunt cea mai mică din familie, eu trebuie să pun steaua!

În scrisoare a fost mai mult decât rezonabilă. I-a cerut moşului două rochiţe, cu pantofi asortaţi. I-a scris că a fost cuminte, doar aşa şi-aşa. Am întrebat-o de ce a cerut rochiţe. Pentru că niciodată nu ai destule! Hmmm… aici e zonă periculoasă, mai ales dacă se dezvoltă pe viitor… Dar nu a cerut jucării. M-am îngrijorat, am zis că a crescut prea repede… dar nu, copilul a spus că nu le putea cere pe toate, şi a preferat rochiţele, căci jucării oricum are.

Cu Andrei a fost mai greu. Alesese o bicicletă, i-am zis să se gândească bine, bibicletele se dau în ordinea cuminţeniei. Mai bine cere ceva ce ar putea să şi primească. După îndelungi cugetări, am ajuns la un set de Pilot Frixion. Numai că cele 3 pe care le are deja moşul le-a considerat suficiente, şi i-a adus altceva… Mi-a fost teamă anul acesta. La 8 ani, mulţi copii ştiu deja… dar încă a ţinut. Am îngheţat la serbarea lui Iris când l-a văzut pe Moşul şi mi-a spus că e fals! Aşteptam tremurând să spună că nu există deloc, dar n-a fost aşa. Cel adevărat nu e aşa înalt, şi e un pic mai gras, cu burtă! Am scăpat. Iar pentru minunea în care Andrei încă crede, trebuie să-i mulţumesc Moşului. Anul trecut Andrei ceruse o pistă, pentru boabele de fasole atunci la modă. Stocurile se epuizaseră, seara moşul tot nu avea pista când a venit cu cadourile. Dar el i-a promis lui Andrei că rezolvă, şi se vor vedea de dimineaţă, la biserică. Să vă mai spun cum a ţinut Andrei tremurând în mână pista? Şi cum de atunci Moş Crăciun există, mai real ca niciodată?

Scrisori pentru Mos Craciun

Şi a venit şi seara de Ajun. De pe la 6 seara Iris s-a îmbrăcat, a făcut ordine, a aprins bradul… să vadă moşul beculeţele sclipitoare, şi să nu cumva să creadă că nu suntem acasă. Moşul a sosit aproape de miezul nopţii, timp în care Iris a trecut prin toate stările de agregare, şi-a făcut numeroase procese de conştiinţă, şi alte mii de planuri cum să fie mai ascultătoare în anul ce vine. Pe la 11 aproape că se resemnase, Moşul e foarte supărat şi nu mai vine. Vina? A lui Andrei, normal. Ea nu fusese chiar atât de obraznică… sigur, dar mai mult ca sigur din cauza lui nu vine moşul!

Şi în cele din urmă, moşul a parcat sania… În spatele blocului, spre disperarea lui Andrei care voia muuusai s-o vadă! Copiii, un pic mai relaxaţi ca anul trecut, au trecut cu moşul la poveşti. Cum ştia moşul atât de multe? Ah, păi văzuse pe Facebook, căci e moş modern, cu cont activ. Ba chiar au bârfit un pic despre premiul la concursul de Crăciun, cum l-a trimis Iris după extragere neapărat la Bianca. Iris era deja cu gura căscată… Iar când a scos moşul rochiţele… mai aveau niţel şi se lansau în analiza noilor tendinţe la modă! Cu Andrei a fost mai grav, s-au dat ca băieţii la analiza fetelor din clasă, apoi m-am trezit că deja deturnase piticul meu discuţia spre itinerariul moşului, tări şi capitale. Veşnica poveste cu castravetele, nu contează de la ce începe, ci cum ajunge tot la acelaşi final.

Au promis copiii câte-n lună şi-n stele, numai să vină moşul şi la anu’.

Mos Craciun acasa

Mie? Mie mi-a adus moşul un pachet enorm de bucurie. Am simţit, încă un an, bucuria de a fi copil. De a trăi din tot sufletul miracolul, cu inocenţa ochilor lor strălucitori.

Îi urmăream vandalizând cadourile, şi comentând vizita moşului… Da, încă un an magic!

Multumesc, Moş Crăciun!

Si Mos Craciun merge la…

… Bianca!

Am reuşit astăzi, la finalul unei zi nebune, în care ne-am întâlnit deja cu Moş Crăciun de două ori, să aflăm şi la cine va merge pe 21 decembrie, la ora 8.

Concursul desfăşurat în luna decembrie avea o cerinţă simplă: scanează scrisoarea pe care i-ai pregătit-o Moşului şi participă la tragerea la sorţi. Am aşteptat să terminăm serbarea, apoi am aflat: Moşul merge la Bianca Maria D. din Bucureşti.

Concursul a beneficiat şi de trei premii oferite de Editura Casa, "Crăciunul cu Bobiţă şi Buburuză". Cărţile merg la Andrei R. din Craiova, Theodora N. din Bucureşti şi Roxana Maria V. din Slobozia.

Felicitări tuturor şi Sărbători fericite!

Mulţumim pentru susţinere lui Moş Crăciun şi Editurii Casa pentru premiile oferite.

Pagina concursului

Mos Craciun la tine acasa! (concurs)

Rezultatul concursului

Surpriză, surpriză! Tocmai am primit un mesaj de la Moş Crăciun. Ne-a vizitat site-ul, şi i-a plăcut în mod deosebit modul în care Năzdrăvanii iau în serios temele concursurilor. S-a hotărât să facă o vizită specială unuia dintre ei. Îi e greu să aleagă, şi mi-a cerut ajutorul. Vom avea aşadar un concurs special, ce se va desfăşura până pe 18 decembrie 2011, ora 24:00.

Premiul: o întâlnire specială, la tine acasă, cu Moş Crăciun în persoană, pe 21 decembrie, ora 20:00, în Bucureşti. Din păcate, Moşul nu călătoreşte prin ţară în acea seară. Dacă nu eşti din Bucureşti, poţi participa la concurs şi poţi da cadou premiul unui prieten din capitală.

Tema concursului: realizează cea mai frumoasă scrisoare pentru Moş Crăciun, în care să spui sincer cât de cuminte ai fost, şi ce fapte rele regreţi anul acesta. Normal, la final, nu uita să scrii ce cadou îţi doreşti.

Scanează sau fotografiază scrisoarea şi trimite-o pe adresa admin@talentedenazdravani.eu, cu mentiunea "Scrisoare pentru Mos Craciun" în subiectul mailului. Nu uita să menţionezi numele complet, vârsta copilului, localitatea de domiciliu şi un număr de telefon la care poţi fi contactat. Nu vor fi acceptate în concurs imagini neclare, mişcate, întunecate. De asemenea, dimensiunea minimă a imaginii acceptate este 800×600 pixeli. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a refuza înscrierea unei creaţii în concurs.

Vom decide, prin tragere la sorţi, pe cine va vizita Moşul în Bucureşti.

Poate participa la concurs orice copil cu vârsta minimă de 2,5 ani, care se poate exprima în scris sau în imagini pentru a putea realiza singur scrisoarea. În cazul copiilor care nu ştiu să scrie, părinţii vor explica în mail desenul copilului. Premiul poate fi făcut cadou, în acest caz detaliile fiind discutate direct cu câştigătorul.

Scrisorile vor fi publicate în această pagină pe măsură ce vor sosi, până la ora 24:00 din 18 decembrie 2011. Premiul câştigat constă doar în vizita realizată de Moş Crăciun copilului. Părinţii vor prelua pentru o seară rolul de spiriduş şi vor pregăti anticipat cadourile.

Succes!

Edit, 5 decembrie:

Conform ştirilor de ultimă oră, Moş Crăciun primeşte o mână de ajutor din partea Editurii Casa. Pentru că vom avea un singur câştigător al marelui premiu, Editura Casa acordă trei premii speciale, tot prin tragere la sorţi, pentru trei copii din Bucureşti.

Fiecare premiu include lucrarea
Crăciunul cu Bobiţă şi Buburuză.

Premiile vor fi extrase la acelaşi moment cu marele premiu, iar câştigătorii au la dispoziţie trei zile pentru a le revendica, printr-un mesaj la acest articol care să cuprindă adresa de livrare şi un număr de telefon (nu vor fi publicate pe site.)

Scrisorile copiilor: (click pe scrisoare pentru marire)
1. Bianca Maria D., Bucureşti, 6 ani

Dragă Moş Crăciun, eu aş vrea ciocolată şi o păpuşă Barbie.

2. Theodora Amely N., Bucureşti, 8 ani

3. Andrei G., Bucureşti, 9 ani

4. Radu G., Bucureşti, 7 ani

5. Roxana Maria V., Slobozia, 4 ani

6. Victor T., Urziceni, 6 ani

7. Andrei R., Craiova, 9 ani

8. Ioana C., Bucuresti, 8 ani

In vizita la Muzeul Antipa din Bucuresti

Muzeul de istorie naturala Grigore Antipa Vineri am ajuns şi noi, într-un final, la muzeul Antipa – varianta de după renovare. Am aşteptat, pentru că am promis unui prieten din provincie că mergem împreună. Ne-am dus cu mari speranţe că vom vedea ceva revoluţionar în materie de muzee bucureştene, dar am avut senzaţia puternică a două proverbe… cel cu sacul la pomul lăudat, şi cel cu leopardul de dincolo de gard. Nu înţeleg şi pace de ce a durat trei ani…

Dar să le iau pe rând. Am ajuns la muzeu înaintea prietenului nostru. Afară – aproape ger. Stăm cinci minute să ne jucăm pe punctul de informare, Andrei vrea musai să caute unde stăm, unde e şcoala lui. Al doilea nu merge, aşa că încerc să evit o ceartă între pitici, şi să intrăm. Nu ratăm ocazia să facem o fotografie cu girafa de la intrare, pierdută sărmana pe gazon.

Urcăm scările. Două uşi, una pe stânga, una pe dreapta. Pe cea din dreapta scrie programul de vizitare. Pe cealaltă scrie "Ieşire" şi "Intrare grupuri organizate". Fac greşeala să intru pe aceasta. Un gardian războinic mă întâmpină. Întreb politicos de o sală de aşteptare, căci ne e cam frig afară. "Nu avem aşa ceva! Şi intraţi pe uşa cealaltă". Bon. Recuperez copiii, intru pe cealaltă uşă, unde mă întâmpină… acelaşi gardian! M-am simţit ca în filmele cu proşti, căci ambele uşi foloseau acelaşi spaţiu. De data asta nu se ia de mine, mă întreabă dacă am bilete. De unde să am?! Că doar nu se vând la metrou. Nu avem timp să ne desmeticim, că o doamnă cam nemulţumită de locul ei acolo, şi deranjată probabil de aiureala mea de mamă congelată cu doi kinderi puşi pe şotii, mă împinge mai mult spre unul din automatele de bilete. Încerc să citesc cum că aparatul nu dă rest, trebuie să ai suma potrivită. Reuşesc să îmi dau seama că se poate şi cu cardul, timp în care doamna vorbea continuu, câţi suntem, ce vârstă avem, care e şcolar şi care nu. Scot cardul… mi-l ia efectiv din mână şi-l bagă în aparat, selectează repede biletele şi mă pune să scriu pin-ul. Îmi pune biletele în mână şi pleacă.

Poate sunt eu exagerată, dar nu m-am născut tâmpită. Şi dacă am scos cardul să plătesc, înseamnă că cel puţin odată în viaţa mea am folosit un bancomat, şi ştiu să folosesc indicaţiile de pe un ecran. Apoi m-am întrebat de ce a dispărut postul casieriţei, dacă doamna tot cu asta se ocupă?! Şi n-ar trebui oare, dacă e automat pentru bilete, să îşi ia vizitatorul singur!? Asta e, vizita noastră a început prost. Am înţeles că nu au o sală de aşteptare. Dar am căutat disperată din priviri o băncuţă, ceva, pe care să ne putem aşeza, să ne dezbrăcăm, mai ales că este cald în muzeu. Nu există. Aveam experienţa vizitelor trecute, şi venisem cu rucsacul cel mare. Sperasem eu să existe garderobă, dar nu era… mă rog, erau lângă toalete niste suporturi cu umeraşe, părăsite, probabil vor amenaja. Sau nu… Îmi mulţumesc că sunt de fel pesimistă, şi îndes căciuliţe, fulare, mânuşi, geci de iarnă, pregătindu-mă cu ditai rucsacul de expediţie în muzeu. Arunc un ochi pe schiţă, itinerariul e acelaşi. Subsol, parter, etajul 1. Încă nu ne-a sosit prietenul, aşa că aruncăm un ochi în magazin. Preţuri… să nu te atingi de ele. Mai ales că ai mei au zărit un insectar superb, turnat în plastic, "doar" la vreo 1500 lei… Revenim. Tocmai apare şi prietenul nostru, şi intrăm în muzeu. Copiii sunt încântaţi de dispay-urile electronice de la diorame. Păcat că nu au toate. Constat cu plăcere câteva efecte de lumină în dioramele acvatice, câteva plasme pe perete. Dar nu am putut să nu mă întreb de ce a durat 3 ani!? Căci, la diorame, era schimbată faţada, decorul din spate, împrospătată vopseaua şi bine scuturate de praf.

Am parcurs etapele în ritmul copiilor, destul de încântaţi. Noi am fi dat orice pentru o bancă. Mi-ar fi plăcut să putem sta jos în faţa dioramelor, să povestim cu copiii despre cea ce vedem. Dar dorinţa ne-a fost îndeplinită abia sus, în sala fluturilor. Şi, la final, sus lângă scări, două băncuţe. Ne-am aşezat şi am lăsat copiii să se întoarcă la peşteră, şi la sala cu oase de dinozauri în pardoseală. Ne-am odihnit şi ne-am pregătit să ieşim din muzeu…

Poze nu avem. Fotografiatul este interzis. La Luvru am avut voie… dar la Antipa nu. De ce – nu înteleg. Doar nu au concurenţă pe "piaţă", şi tot la ei revenim…

Muzeul Pompierilor Bucuresti - Foișorul de Foc

Foișorul de Foc, muzeul pompierilor din București

Sursa: Cimec.ro

Spre marea mea ruşine, sunt încă muzee în Bucureşti pe care nu le-am văzut. Iar unul dintre ele îmi spunea parcă „Ruşinică!!” ori de câte ori treceam pe lângă el… Foişorul de Foc. Toţi locuitorii, permanenţi sau nu, au auzit de Foişor. Ştiu ce trolee şi ce autobuze te duc pe-acolo. Şoferii evită zona, căci intersecţia nu e dintre cele mai plăcute la orele aglomerate. Dar puţini ştiu că acolo este un muzeu.

Mi-am propus să recuperez, acum că copiii au crescut. Vacanţa aceasta de toamnă şcolărească a picat tocmai bine. Moartă-coaptă, trebuia să ajungem la muzeu. Urăsc să fac planuri, să le promit copiilor şi să nu mă ţin de ele. (Mai trecusem eu şi muzeul CFR pe listă, dar mai are de aşteptat.) Ieri la orele 12 trecute fix coboram la Foişor. Pentru cine nu ştie, muzeul are statut de unitate militară, iar fotografiile nu sunt permise (*vezi EDIT mai jos). Aşadar nu am cu ce să vă delectez privirea…

Pentru început, programul muzeului este marți – vineri, 9:00-17:00, sâmbătă și duminică – 10:00-16:00. Preţul biletelor este 1,5 lei pentru preșcolari și elevi, 3lei pentru studenți, 6 lei adulți, 6 lei taxa pentru ghidaj și 20 lei taxa foto. Vizita nu durează foarte mult, dar este plăcută. Începe la etajul 6 al clădirii, unde se ajunge cu liftul. Ca orice muzeu, prezentarea începe din cele mai vechi timpuri… dar noi am preferat să începem cu terasa, sub supravegherea atentă a doamnei muzeograf Loredana O., care ne-a fost şi ghid pe parcursul vizitei.

Deşi pare mic, muzeul ne-a uimit cu colecţia de pompe manuale, câteva chiar în original. Prima, datând din 1765, ne aştepta chiar la etajul 6 al clădirii. Am coborât pe treptele interioare, în formă de spirală, am admirat diverse pompe, mai mici sau mai mari, uniforme de pompieri, costume de intervenţie, decoraţii, medalii şi plachete. Iris a remarcat mulţimea de drapele, iar Andrei a zăbovit un pic asupra machetelor de maşini, reprezentând unităţile de intervenţie de-a lungul timpului. Având aproximativ 50cm lungime, maşinuţele sunt impresionante, mai ales pentru băieţei.

Am ajuns fără să ne dăm seama la parter…

Nu voi face acum o istorie a muzeului ( aici există o prezentare oficială), dar vă invit să-l vizitaţi. Telefon 021 252 28 84, muzeul.pompierilor@igsu.ro. Sunt sigură că, dacă exponatele nu îi vor atrage foarte mult, arhitectura clădirii sigur îi va impresiona.

PS. Acum ştim că 13 septembrie este ziua pompierilor.

EDIT, 8 septembrie 2015

Am ajuns, din nou, la muzeu, mai ales de când am aflat că s-a modificat regimul fotografiilor. Între timp s-au modificat și prețurile, pe acestea deja le-am schimbat în textul de mai sus, cu toate variantele incluse. Am profitat de ocazie și din pozele realizate aici, am ales câteva, pe care le voi insera mai jos.

Câteva motive pentru a vizita muzeul:

ai ocazia de a vedea, „de sus”, orașul. Acum 100 de ani ar fi fost cu adevărat sus, acum nu mai este nici pe departe cea mai înaltă clădire, nu mai are rol de observator, dar tot e fain. Sus pe terasă adie vântul, și e plăcut.
musai solicitați programare și ghidaj, dacă vreți să vă delectați cu poveștile din muzeu. Altfel pe parcursul vizitei vă va însoți un supraveghetor, care nu este în măsură să ofere și explicații.
duminică, 13 septembrie, de Ziua Pompierilor, muzeul găzduiește o expoziție foto documentară pe această temă, și este deschis între orele 9-15. Tot duminică, dar la monumentul eroilor pompieri din fața hotelului Marriott va avea loc un ceremonial militar (și unul religios) în amintirea sacrificiului din Dealul Spirii, din 13 septembrie 1848. (Detalii aici, pentru cine nu-și amintește.)

În încheiere, un anunț în atenția cadrelor didactice (din București) interesate de parteneriat educațional cu Muzeul Pompierilor. Puteți trimite propunerea de parteneriat dnei prof. Loredana O., pe mail (lăsați un comentariu la acest articol și v-o trimit). Propunerile cadrelor didactice se discută individual, și se iau deciziile ce pot fi implementate, în funcție de timpul și resursele disponibile.

Pompa „gât de barză” din 1765.

Machetă a Foișorului de foc în momentul în care ultimul etaj era încă destinat bazinului de apă.

Machetă și unelte de stingerea incendiilor folosite de colegiile de meseriași.

Olan din sistemul de canalizare al Curții domnești din București și fragment de zgură. Sec. XVII-XVIII. În spate, fotografie cu vechiul turn al Colței.