Am parte de doi copii complet diferiţi. Bine că e aşa, căci, dacă erau amândoi la fel, şi se nimereau şi pe latura aia "bună", ajungeam demult la nebuni. Aşa nu pot fi nemulţumită, căci sunt 50% satisfăcută de rezultat. Trebuie să văd partea plină a paharului, nu?
Normal, orice părinte, scuzaţi, orice bufniţă, îşi doreşte ca puiul ei să fie ăl mai frumos şi mai talentat din pădure. Şi, ca mamă de băiat, normal, al meu e ăla de care vorbeam mai devreme. Nu-mi place să mă îmbăt cu apă rece, şi nici nu fac prea des pe bufniţa. Am un copil normal. Fără talent. Dar nu mă consolez şi pace să-l văd că nu munceşte. Căci până la urmă e nevoie doar de 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie. Ei bine, la partea cu transpiraţia nu ne înţelegem defel. Eu la vârsta lui… (na că încep cu chestii care nu mi-au plăcut niciodată…) nu zic că eram nemaipomenită, dar îmi dădeam silinţa. El nici măcar atâta voinţă nu are, şi mă scoate din minţi.
Încerc să rămân calmă. Un bun părinţe îşi înţelege copilul şi-l ajută să se îndrepte. Teoria mă enervează şi mai tare. Am impresia uneori că cer eu prea mult de la el. Îmi spun să nu-l compar cu fetele. Fetele sunt "altfel". Şi ce dacă sunt altfel? Am avut şi colegi care învăţau cot la cot cu fetele, şi ne luam la întrecere pentru coroniţa… important e că au încercat. Dar nici măcar să nu vrei să faci lucrurile mai bine decât în prezent mă enervează. Nu suport bărbaţii fără ambiţie, aduc a vegetale. Şi de-asta am şi cu fi-miu "ceva" de împărţit. Cum măi, să rămâi singurul băiat între 8 fete, şi să n-ai tu pic de orgoliu să le întreci?! Aaa, e încântat când primeşte punctaje mari, sau când vreuna dintre fetiţe îi dă punctaj maxim la concursuri. Mai să-i crape pipota la proba trecută când s-a văzut pe locul întâi. E drept că la egalitate cu Theo, dar… era pe 1!
Dar tot bărbatul din el vorbeşte. De ce oare simt ei nevoia să savureze o victorie ca şi cum au câştigat războiul?! Proba următoare a făcut-o… de oaie, cum se zice… Într-un sictir total, căci altfel nu pot să spun, a ciopârţit câteva cârpe şi a lipit mai ceva ca afişele de pe ziduri faţa lui "Ionel". Bietul Ionel, singur între şapte "Ioane", pare a fi oropsitul sorţii. Parcă după un chef prea îndelungat, şi după o beţie cruntă, a dat cu capul în primul stâlp care i-a ieşit în cale. Cu un ochi umflat şi cu gâtul strâmb s-a prezentat la expoziţie.
Autorul a cerut să fie descalificat…. Nuuuu, nu te descalific, pun monstrul la concurs. S-a pus pe plâns, mai abitir ca atunci când jelea că forfecuţa lui nu ştie să taie pânză, că e foarfecă de hârtie…
Azi a venit de la grădi. Şi mi-a zis să le spun copiilor că Ionică al lui e bolnav, şi ochii sunt umflaţi de la febră.
Trebuie să recunosc, imaginaţie are… dacă facem rost şi de câteva duzini cu chef de muncă, poate am şanse să nu albesc în clasa întâi.
