Experimente cu magneți – altfel de lecții la Științe

O spun la modul cel mai serios, noroc cu clasele primare, că mai văd și copiii noștri un experiment la școală, altfel… Și nu glumesc, după 20 de ani (însumați) de școală românească de secol al XXI-lea, pot spune că nu au văzut copiii mei niciun experiement la lecțiile de fizică, chimie, biologie, dacă nu ar fi fost cele câteva din clasele primare, și apoi multele pe care le-am făcut acasă. Mai puțin cele de chimie, unde e greu să faci rost de substanțe…

Acesta e motivul pentru care clasa a treia și a patra sunt preferatele mele, lecțiile de științe cu „experiment“ strângând recorduri pe lista de favorite ale copiilor. De-a lungul timpului am scris despre ele și le găsiți pe blog. Au fost experiemente cu plante, am crescut și am semănat din nou semințele obținute, chiar un experiment de observare a ciclului de viață la hamsteri. Nu le mai pun la socoteală pe cele cu electricitate, magneți. Copiii văd, învață și simt, căci mi-au spus cum am putea „îmbunătăți“ ora: să aibă fiecare propriul kit de experimente pe bancă. Ei, da, ceea ce vor ei face parte din acea școală „de vis“ dintr-o lume normală, unde educația copiilor este pe primul plan.

Cum ne descurcăm în fața elevilor

Una dintre categoriile în care materialul didactic din dotarea personală avea de suferit era cel al magneților. Am strâns, în timp, diferite tipuri de magneți, dar erau atât de diferiți, că nu prea pot fi îmbinați. Clasa a doua și clasa a treia au în programa școlară forțele exercitate de magneți. Copiii însă interacționează cu magneții de la vârste foarte mici, știu deja că se atrag/resping sau atrag doar anumite obiecte. Rămâne de rezolvat la școală doar partea științifică, de ce se atrag cu anumite părți și cum „arată“ câmpul magnetic.

Am completat colecția de materiale cu setul Magnet Movers. Am rezolvat astfel problema unui magnet-potcoavă, inclus în set, pe care nu-l aveam. Dar cea mai importantă piesă a setului este cea care permite observarea în liniște a levitației magnetice.

Setul include mai multe tipuri de magneți: o baghetă cu mâner, doi magneți sub formă de bilă, un magnet sub formă de bară, un pilon și doi magneți circulari, un magnet potcoavă. Este perfect pentru toate vârstele, ținând cont că are totuși și piese mici, care pot fi înghițite. Apreciez și protecția de plastic a acestora, căci, dacă ați avut magneți, știți cât de ușor se pot sparge aceștia, mai ales când sunt manevrați de copii.

Însă dacă vreți să faceți o surpriză unui copil curios, setul acesta este un bun început.
Magnet Movers, EduClass

Magnet Movers, EduClass.În imagine, pilonul cu cei doi magneți circulari ilustrează experimentul, baza fiind și ea un magnet și forța este suficientă pentru a menține o distanță de circa 1,5 cm între piese.

Pentru a avea însă parte de cele mai spectaculoase experimente, este însă nevoie să adăugați setului câteva ingrediente în plus. Primul este pilitura de fier, fără de care vizualizarea câmpului magnetic nu ar fi posibilă. Apoi, o eprubetă ar fi indicată, cum am folosit mai jos:

Sau o coală de hârtie (dedesubt este un magnet tip bară):


Ori din atâtea jucării kinder, un mic vehicul pe roți, deplasat cu ajutorul forțelor magnetice:

Sper că v-am dat câteva idei și pentru sărbătorile care urmează, dar și pentru organizarea, cât mai interesantă, a lecțiilor la școală pentru cei mici.

Setul este disponibil aici: EduClass.

Magneții și școala online

Lecțiile de științe despre magneți, indiferent de nivelul de vârstă căruia ne adresăm, nu se pot face fără experiment. Cel puțin așa credeam, până când am văzut că la gimnaziu și liceu orice lecții de știință se pot face fără experimente, chimia mai ales, așa că ce să mai vorbim de fizică?! Și la liceu, pe profil de științe, e tare greu să faci măcar un experiment! Mă gândesc cu tristețe acum cât de încântați erau copiii mei de experimente în anii trecuți și că acum, la gimnaziu, doar vor auzi de ele sau cel mult le vor vedea proiectate pe un ecran, deși nici de asta nu au prea avut parte…

Prima lecție cu magneți la clasa pregătitoare a fost în toamnă, când am organizat un mic atelier de științe aplicate. Am povestit atunci despre experimentele făcute și așteptam cu nerăbdare să ajung să am ocazia să ne jucăm toți. Erau planuri multe, care s-au dus pe apa Sâmbetei. Așadar nu mi-a rămas decât să explic online cum să organizeze părinții acasă o lecție experiment din care cei mici să rămână cu câteva idei clare despre magneți, pentru că a le arăta eu de dincolo de ecran doi magneți care se atrag nu însemna nimic. Am căutat filmulețe informative, să îi ajut pe îndrumători să aibă o idee cam ce ar trebui să se întâmple. Știu că e greu, însă unele activități necesită pregătire, așa cum și profesorii își pregătesc zi de zi lecțiile (sau, în cazul unora, așa ar trebui). Pot doar să îmi imaginez efortul necesar și enorma motivație intrinsecă pentru a da curs unor astfel de propuneri, pentru că, în cele din urmă, o faci pentru copilul tău.

Pentru a organiza lecția, am recomandat să se pornească de la magneții din casă, menționând că magnetita este un minereu natural (descoperit acum peste 3000 de ani de chinezi, primii care au inventat și busola, aș spune prima aplicație practică a magneților, după cea populară de a găsi acul din carul cu fân). Cu ajutorul unui magnet (nu contează cât de mare), urmau a fi căutate obiectele care sunt atrase și cele care nu sunt influențate de atracția magnetului. Sarcina de lucru a copiilor: să realizeze un tabel în care să noteze, pe măsură ce testau, rezultatul.

Lucrez mult cu tabele, în orice ocazie, mi se pare că astfel e mult mai eficient decât făcând din joi în Paște o lecție despre organizarea datelor. Puteți să-i spuneți și lecție integrată cu comunicarea în limba română, căci nu e ușor să scrii. Listele le corectez, la nevoie, în Paint, iar când returnez tema văd și ei greșelile. Cum aproape am terminat alfabetul (x, k, q, w, y mai lipsesc) misiunea nu a fost una foarte dificilă.

După ce am terminat cu interacțiunea dintre corpuri și magneți, am trecut la cea între doi magneți. Contează mai puțin acum care este polul nord și polul sud al unui magnet (dacă nu ai unul deja marcat, e mai greu de aflat), e important să știi că se atrag cu polii opuși și se resping cu polii identici.

Despre întrebuințările magneților în viața de zi cu zi nu am cerut feedback, sper doar că au discutat cât mai multe, căutând în casă unde avem magneți și la ce folosesc. Și filmulețele pe care le-am descoperit pe youtube conțineau o sumedenie de idei, pentru completare.

Am adăugat și filmulețele pe care eu le-am realizat, de la experimente cu pilitură de fier, unde aceasta se orientează conform undelor de câmp magnetic, diferite și ele în funcție de forma magnetului. Sunt printre cele mai spectaculoase experimente de la școală și le-am reamintit și de experimentul de astă-toamnă, cu tonner de imprimantă diluat în alcool și magnet. Acolo unde au avut materialele, le-au reluat acasă.

„Tema“ lecției a fost realizarea unei jucării care să „funcționeze“ cu ajutorul magneților și cea mai practică a fost deplasarea unei mașinuțe. Pui un magnet pe mașinuță, un altul în mână, potrivești polii identici și încerci să îi combini. Dacă magneții sunt suficient de mari sau de puternici dezvoltă forța necesară pentru a deplasa mașinuța.

Însă soluțiile lor au fost dintre cele mai ingenioase, așa am avut parte de un labirint magnetic, prins pe sticla unei mese, dar și de o minunată improvizație de teatru cu figurine, folosind același principiu. Am putea să le spunem marionete, căci sunt mișcate cu mâna, dar de data aceasta firele chiar sunt invizibile. Un minunat exemplu de activitate integrată, bonus și creativă.

N-aș ști să spun de ce magneții, dintre toate experimentele (exagerez, cele de optică sunt preferatele mele!) au atâta farmec. Cert e că, după atâtea filmulețe și demonstrații, mi s-a pus pata că vreau un set de magneți marcați și neapărat unul potcoavă. N-am prea găsit ce căutam, ba nu era pe stoc, ba nu era în buget, dar am ajuns într-un final la setul cu magneți de la Learning Resources. Și, pentru ca tacâmul să fie complet, l-am combinat și cu plastilină magnetică. A sosit, l-am dezinfectat și am trecut la joacă. Cipsurile din set au o sârmuliță pe muchia exterioară, de aceea sunt atrase, deși ele sunt din plastic. Bile magnetice n-am avut niciodată. Nu dau pe-afară de fericire că magnetul potcoavă este atât de mic, însă cei doi circulari și dispozitivul cu bețișor pentru a demonstra levitația magnetică e de milioane, numai bun pentru decor la birou în loc de un perpetuum mobile.

Vine 1 Iunie… poate vă gândiți la ceva util, care nu are neapărat roți sau imită vreun personaj celebru. Mai jos am adăugat câteva seturi simpatice, mai ales pentru copii, din aceeași serie cu al meu. Pentru preț, dați click pe poze.

TOBAR Plastilina inteligenta magnetica  Learning Resources Set STEM - Forta si miscare

Primul îmi făcea cu ochiul, căci avea acea tăbliță labirint, însă poate doar dacă mai aveam eu copii mici să se joace cu el merita investiția. Al doilea era ok pentru nevoile mele de la școală, dar și pentru copiii care vizitează atelierul și au ocazia să experimenteze. Plastilina am luat-o din pură curiozitate, am experimentat probabil ce simt copiii jucându-se cu slime, doar că acesta e magnetic și „mișcător“. La ultimul set e pe listă mi-a plăcut descrierea, util pentru lecțiile de forțe și mișcare, deși aici nu e atât de greu să ridici copiii în picioare și să improvizezi toate experimentele. Oricum ar fi, dacă tot ne chinuim să învățăm „modern“, prin descoperire, nu ai cum să o faci dacă nu pui mâna pe ceva să vezi ce se întâmplă.

Experimentează… motto-ul școlii de azi

Cred că nu există lucrare despre învățarea școlară care să nu sublinieze cât de important e să vezi și să faci pentru a învăța eficient. Temele de acest gen sunt, așadar, mai mult decât binevenite. La fel ca tema lui Iris la chimie de săptămâna aceasta. Pe scurt, într-o seară, când ajunsesem bucăți acasă, vine la mine și îmi cere o… tigaie să-și facă tema. Dar îți mai trebuie după? Că o sacrific! Și aici mi s-au aprins beculețele… ce treabă are ea cu tigaia și, printre dinți, am transmis cele bune doamnei care vrea să-mi facă loc în dulap.

Aflu așadar că sunt la lecția despre amestecuri și trebuie să cristalizeze sarea din soluție. De azi pe… mâine. Exclus să am timp să-i aduc ce avea nevoie din trusa mea de la școală, adică clește de lemn pentru eprubetă, spirtieră, sau, și mai simplu, un cristalizator. Noroc că eprubete mai am acasă, am construit spirtiera, am improvizat cu un clește de rufe și și-a făcut tema. E drept că fitilul dădea rateuri și am mutat-o la aragaz, ca apoi să-l spăl, dar la final avea o eprubetă cu cristale pe toți pereții, și interiori și exteriori.

Mi-a povestit apoi cum au fost verificate proiectele, cum la al ei nici n-a mai studiat ce avea pe perete, dar că alții nici nu s-au obosit să facă tema… sau au adunat într-o punguță doar sarea de pe tigăile celorlalți.

Am pus pauză și m-am întors la ale mele. Orele de științe sunt preferatele la clasă și n-am ratat ocazia de a experimenta ori de câte ori am avut ocazia. Am avut inspirația ca la evaluarea inițială să le las jumătate de pagină unde, dacă au terminat, să deseneze ceea ce le-a plăcut lor cel mai mult în clasa a III-a în lecțiile desfășurate la clasă. Rezultatele evaluării aproape că nu au mai contat când am văzut cam ce au desenat. Da, e greu să organizezi lecția cu experiment. Ba nu ți se aprinde spirtiera, ba ia prea mult timp evaporarea… însă toate fac mai mult decât orice altceva. experimente la scoala - stiinte ale naturii

Știu, la mine înclinația vine din familie. Mama a fost profesoară de chimie. Primul lucru pe care l-am învățat, de la grădiniță, e că zahărul nu se topește când îl pui în ceai, se dizolvă. Era cumplit de enervantă, în fiecare dimineață, repetând mereu, mereu: zahărul s-a dizolvat, nu s-a topit. Apoi a fost și curiozitatea mea de a descoperi lucruri… indiferent că e vorba de plante, animale, optică, electricitate sau orice are legătură cu lumea care ne înconjoară.

Desele acestea sunt cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi la început de an, acel „Continuă”  de care avem atâta nevoie. Săptămâna trecută am reluat ciclul de viață la plante cu monitorizarea fasolei, doar că învățăm să prezentăm mult mai bine, prin imagini, realizarea proiectului. Trebuie să fotografieze cu telefonul momentele importante din viața plantei, apoi să le așeze în pagină. Am și copii care nu se descurcă cu tehnica, așa că vom avea, când pozele sunt gata, o oră specială pentru a face acest lucru.

Săptămâna aceasta discutăm despre ciclul de viață la animale și, cu puțin noroc, exact la momentul lecției, Pikaciu și Eva, hamsterii noștri colegi de clasă, vor deveni din nou părinți (s-au hotărât în vară, când nu i-am observat decât eu și elevii mei care mă urmăresc pe instagram), astfel încât să studiem, pe parcursul următoarelor câteva săptămâni, o viețuitoare de la naștere până la maturitate.

Dar până atunci, aștept cu nerăbdare temele la chimie, la fizică, acelea pentru care ar întoarce toată casa pe dos…

experimente la scoala - stiinte ale naturii

Oraselul cunoasterii, un altfel de loc de joaca in Bucuresti

Cu aproape o lună în urmă am avut aici pe blog un concurs special pentru bucureşteni, în care am oferit o invitaţie la Orăşelul cunoaşterii, cea mai nouă propunere de petrecere a timpului liber cu copiii într-un mod educativ. Cum vremea „ţine” încă cu activităţile de interior, o vizită în orăşel vă poate umple cu uşurinţă o după-amiază în care nu aveţi idei ce să faceţi cu copilul (împreună cu el, nu cum să scăpaţi de el. Pentru ultima variantă aveţi întotdeauna la dispoziţie locurile de joacă din mall, unde el aleargă şi părinţii se relaxează la o cafea jucându-se pe telefon).

Am mers cu copiii chiar în weekend-ul de deschidere a muzeului interactiv. Recunosc că de fel sunt sceptică, mai ales că informaţiile prezente pe site nu erau foarte lămuritoare la capitolul „ce găsim acolo” şi cam cât o să ne ţină ocupaţi. Nu mi-am luat sacul, doar copiii. Le-am spus că vom merge la o expoziţie care seamănă cu ce-am mai încercat noi prin oraş (Simte matematica, Xperiment), doar că un pic mai mare. Nu visez (încă) să văd la Bucureşti un Cité des sciences, căci acolo e implicat statul francez (care, probabil, se ocupă ceva mai mult decât al nostru de cum şi ce învaţă generaţia tânără).*

Revenind, am luat metroul. Coborâţi la Jiului, şi de preferat staţi la coada trenului. Ieşiţi la suprafaţă, traversaţi strada pe la semafor, şi mergeţi un pic pe strada Pajura. Dacă mergeţi pe stânga în sensul de mers, ajungeţi la o troiţă, şi vedeţi şi un banner mare prins de poartă cu Orăşelul. Am remarcat că are parcare (cred că şi un autocar încape uşor, dacă o excursie în Bucureşti la teatru e completată cu o vizită aici). Din exterior nu ni s-a părut foarte mare, dar la interior impresia se schimbă. Ne-au întâmpinat câteva doamne foarte drăguţe, ne-au pus brăţări, căci biletul este valabil toata ziua, poţi veni de dimineaţă, poţi pleca să mănânci (în expoziţie nu se permite accesul cu mâncare şi băuturi), şi te întorci la joacă.

Ai mei copii au fost impresionaţi la intrare de holul izolat cu draperii, oglizi pe interior şi muuulte molecule suspendate. Din păcate din cauza oglinzilor pozele n-au ieşit, iar fără blitz şi fără trepied e doar o imagine neclară. Am intrat. Există o garderobă, dar nu supravegheată, unde poţi lăsa hăinuţele. Altceva n-am avut curaj, şi-am zis că n-are nimeni chef de glume proaste când afară e ger. Copiii s-au risipit ca vrăbiile peste tot. Întâi a fost raidul de recunoaştere, să vezi cam ce face fiecare. I-am lăsat în pace, apoi am început împreună să discutăm. Slavă cerului că la nivelul acela de fizică încă îmi funcţionează neuronul, iar detaliile scrise la fiecare mi-au trezit amintirile de prin generală. A fost mai greu să citim acolo unde panourile erau suspendate, iar la restul Iris a avut probleme cu fontul, mult prea rotund şi artistic pentru ea, obişnuită cu fontul de abecedar, arial sau times.

Prima sală, cea cu electricitate, viteză de reacţie, ne-a reţinut destul de mult. Reflexometrul cu băţ cel puţin m-a reţinut pe mine foooarte mult. Pur şi simplu nu m-am apropiat de capătul de sus, sub 0.25. Apoi ne-am distrat cu jocul de familie, măsuţa cu patru locuri. În mijloc se aprinde un bec, cine apasă primul pe buton câştigă tura. Ai cam 10 ture la un joc, iar Andrei ne-a făcut praf pe amândouă.

Zona cu apă era deliciul tuturor copiilor. Încerc să mă gândesc ce li se pare atât de „extraordinar”. Păi… când eram eu (noi) mici, încercam acasă tot ce ne trecea prin cap. Pistoale cu apă, după ce le goleai de şampon. Cum să stropeşti fratele venit la baie, punând degetul la ţeavă şi direcţionând un jet de apă (apa se usca până veneau părinţii navetişti). Vase comunicante, jocuri cu recipiente, circulaţie prin tuburi, şi mi se ridică pielea pe mine dacă mă gândesc că acum, eu, ca părinte, aş veni prea devreme acasă. E drept că i-aş lăsa, dar cu apă caldă, nu cum am experimentat cu fratele meu legea plutirii în cada cu apă rece, în mijlocul iernii, de-am primit penicilină de în Ajun de Crăciun. Ei bine, acelaşi extaz experimental îl aveau copiii aici, în zona cu pistoale, vârtejuri, serpentine. Pentru cei mici, aveţi şorţuleţe protectoare. Pentru cei mari, rămâne să le explicaţi să nu se lipească de bazin (nu merge, dar puteţi încerca). Sper ca în curând în zonă să fie amplasat un uscător de mâini, care poate fi folosit la nevoie şi ca uscător de tricouri. Paranteză, în interior este cald, nu mergeţi prea îmbrăcaţi.

Zona cu jocuri logice pentru adulţi nu ne-a atras foarte tare, în afară de masa-puzzle, la care nu i-am dat de cap. La o vizită viitoare poate. În schimb mai este o sală, tot cu jocuri, unde am stat… copiii s-au jucat la roţi, ceasuri, scripeţi, ori la panoul cu domino. Eu am încercat masa cu trei picioare, dar singură nu am reuşit. Acolo e nevoie de lucru în echipă, doi cel puţin, în trei a mers perfect, şi am apucat măcar să fac poză. Pentru zona sport e bine să mergeţi echipaţi de alergare. Cel puţin pentru fetiţe nu recomand pantofiori cu pietricele şi fustiţe, nu se vor simţi prea comod. Vă puteţi juca cu morişti, baschet cu tun de aer, proba de viteză cronometrată. Pe partea de optică cred că mai e de lucru, dar experimentele cu diferite tipuri de oglinzi, prisme sau cilindri au fost interesante pentru copii. Am mai stat la sectorul pentru noduri, nu e rău să ştii să faci câteva de-acolo, îţi prind bine mai ales dacă încerci o vacanţă la cort.

Ultima sală, cu forme şi culori, este mult mai potrivită pentru cei mici-mici. Acolo îşi pot face suficient timp de lucru. Pentru cei mai mari este puzzle-ul în orb. Ai modelul în faţă, şi trebuie să-l realizezi fără să vezi piesele, doar pipăindu-le. Nu e uşor, dar se poate. Completat cu exerciţiul de braille, îşi poate da o idee destul de bună cât de greu este să te descurci fără unul dintre simţuri.

Ultima atracţie pentru noi a fost ventilatorul cu celule foto – şi cu care, normal, nu am nicio poză. Imaginaţi-vă un ventilator de lustră, care pe fiecare braţ are 4 avioane. Fiecare avion are pe „burtă” o celulă foto. Cu ajutorul lanternelor (generator de lumină), pui în mişcare elicele şi ventilatorul începe să se învârtă. În funcţie de precizia şi rapiditatea cu care direcţionezi raza, avioanele pot prinde chiar viteză, nu doar să-şi învârtă elicele.

În primul weekend al expoziţiei organizatorii i-au aşteptat pe copii cu surprize. Din oră în oră era fie un concurs, fie un experiment. Andrei a venit la un moment dat la mine şi m-a anunţat că la alergare a fost cel mai rapid, şi are premiu un cub puzzle. Ora următoare am prins un experiment foarte interesant cu legume, legat de legea lui Arhimede. Este un foarte bun experiment pentru acasă, mai ales când pregătiţi legumele pentru supă. Le luaţi pe fiecare în parte… pluteşte sau nu pluteşte? S-ar putea să aveţi surpriza să nu nimeriţi mereu răspunsul corect!

Concluzii: copiii s-au distrat, iar cele patru ore petrecute acolo nu le-au ajuns. Voiau să mai stăm. Andrei a cerut apă prima dată după trei ore şi jumătate, Iris abia când am ieşit. La toaletă n-au cerut, deşi toaletele sunt în interior, accesibile. De mâncare nici n-a fost vorba, pe la Dristor când am schimbat metroul şi-au amintit că le e foame, că mirosea de la patiserie. Nici eu nu m-am plictisit. Labirintul cu bilă (cel ca o cutie din lemn, cu mânere) m-a ambiţionat mai mult decât credeam, căci tăvile suprapuse, fără echilibru, capcanele pentru biluţă… nu sunt floare la ureche. Nu vă imaginaţi că vă plictisiţi. Mereu o să auziţi mami, vino repede să vezi ceva!, sau mami, vino să mă ajuţi aici!.

Este un început bun, şi le doresc celor care au avut iniţiativa să aibă puterea să crească proiectul, astfel încât să le putem oferi copiilor şi altceva la nivel de distracţie şi timp liber în Bucureşti.

Informaţii despre preţuri, evenimente, petreceri, găsiţi la ei pe site; la capitolul pachete family eu am simţit lipsa unuia pentru familiile monoparentale, un adult şi doi copii, mai ales că toate celelalte variante erau acoperite. Şi, pentru că tot se apropie minunata săptămână şcoala altfel, poate ar fi bine să luaţi în calcul şi această variantă. Ţineţi cont însă că nu este o expoziţie pentru copii foarte mici, că au nevoie de un ghid, şi ideal este să ştie să citească.

Dacă aţi vizitat expoziţia, apreciez comentariile de feedback la acest articol. De asemenea, dacă aveţi întrebări referitoare la imaginile din galerie, răspund cu plăcere.


* Cititorii sunt rugaţi să treacă peste ironii, acestea vin doar din amărăciunea cu care constat că suntem tot la coada Europei… pentru că noi ne dorim să fim aici.