Oraselul cunoasterii, un altfel de loc de joaca in Bucuresti

Cu aproape o lună în urmă am avut aici pe blog un concurs special pentru bucureşteni, în care am oferit o invitaţie la Orăşelul cunoaşterii, cea mai nouă propunere de petrecere a timpului liber cu copiii într-un mod educativ. Cum vremea „ţine” încă cu activităţile de interior, o vizită în orăşel vă poate umple cu uşurinţă o după-amiază în care nu aveţi idei ce să faceţi cu copilul (împreună cu el, nu cum să scăpaţi de el. Pentru ultima variantă aveţi întotdeauna la dispoziţie locurile de joacă din mall, unde el aleargă şi părinţii se relaxează la o cafea jucându-se pe telefon).

Am mers cu copiii chiar în weekend-ul de deschidere a muzeului interactiv. Recunosc că de fel sunt sceptică, mai ales că informaţiile prezente pe site nu erau foarte lămuritoare la capitolul „ce găsim acolo” şi cam cât o să ne ţină ocupaţi. Nu mi-am luat sacul, doar copiii. Le-am spus că vom merge la o expoziţie care seamănă cu ce-am mai încercat noi prin oraş (Simte matematica, Xperiment), doar că un pic mai mare. Nu visez (încă) să văd la Bucureşti un Cité des sciences, căci acolo e implicat statul francez (care, probabil, se ocupă ceva mai mult decât al nostru de cum şi ce învaţă generaţia tânără).*

Revenind, am luat metroul. Coborâţi la Jiului, şi de preferat staţi la coada trenului. Ieşiţi la suprafaţă, traversaţi strada pe la semafor, şi mergeţi un pic pe strada Pajura. Dacă mergeţi pe stânga în sensul de mers, ajungeţi la o troiţă, şi vedeţi şi un banner mare prins de poartă cu Orăşelul. Am remarcat că are parcare (cred că şi un autocar încape uşor, dacă o excursie în Bucureşti la teatru e completată cu o vizită aici). Din exterior nu ni s-a părut foarte mare, dar la interior impresia se schimbă. Ne-au întâmpinat câteva doamne foarte drăguţe, ne-au pus brăţări, căci biletul este valabil toata ziua, poţi veni de dimineaţă, poţi pleca să mănânci (în expoziţie nu se permite accesul cu mâncare şi băuturi), şi te întorci la joacă.

Ai mei copii au fost impresionaţi la intrare de holul izolat cu draperii, oglizi pe interior şi muuulte molecule suspendate. Din păcate din cauza oglinzilor pozele n-au ieşit, iar fără blitz şi fără trepied e doar o imagine neclară. Am intrat. Există o garderobă, dar nu supravegheată, unde poţi lăsa hăinuţele. Altceva n-am avut curaj, şi-am zis că n-are nimeni chef de glume proaste când afară e ger. Copiii s-au risipit ca vrăbiile peste tot. Întâi a fost raidul de recunoaştere, să vezi cam ce face fiecare. I-am lăsat în pace, apoi am început împreună să discutăm. Slavă cerului că la nivelul acela de fizică încă îmi funcţionează neuronul, iar detaliile scrise la fiecare mi-au trezit amintirile de prin generală. A fost mai greu să citim acolo unde panourile erau suspendate, iar la restul Iris a avut probleme cu fontul, mult prea rotund şi artistic pentru ea, obişnuită cu fontul de abecedar, arial sau times.

Prima sală, cea cu electricitate, viteză de reacţie, ne-a reţinut destul de mult. Reflexometrul cu băţ cel puţin m-a reţinut pe mine foooarte mult. Pur şi simplu nu m-am apropiat de capătul de sus, sub 0.25. Apoi ne-am distrat cu jocul de familie, măsuţa cu patru locuri. În mijloc se aprinde un bec, cine apasă primul pe buton câştigă tura. Ai cam 10 ture la un joc, iar Andrei ne-a făcut praf pe amândouă.

Zona cu apă era deliciul tuturor copiilor. Încerc să mă gândesc ce li se pare atât de „extraordinar”. Păi… când eram eu (noi) mici, încercam acasă tot ce ne trecea prin cap. Pistoale cu apă, după ce le goleai de şampon. Cum să stropeşti fratele venit la baie, punând degetul la ţeavă şi direcţionând un jet de apă (apa se usca până veneau părinţii navetişti). Vase comunicante, jocuri cu recipiente, circulaţie prin tuburi, şi mi se ridică pielea pe mine dacă mă gândesc că acum, eu, ca părinte, aş veni prea devreme acasă. E drept că i-aş lăsa, dar cu apă caldă, nu cum am experimentat cu fratele meu legea plutirii în cada cu apă rece, în mijlocul iernii, de-am primit penicilină de în Ajun de Crăciun. Ei bine, acelaşi extaz experimental îl aveau copiii aici, în zona cu pistoale, vârtejuri, serpentine. Pentru cei mici, aveţi şorţuleţe protectoare. Pentru cei mari, rămâne să le explicaţi să nu se lipească de bazin (nu merge, dar puteţi încerca). Sper ca în curând în zonă să fie amplasat un uscător de mâini, care poate fi folosit la nevoie şi ca uscător de tricouri. Paranteză, în interior este cald, nu mergeţi prea îmbrăcaţi.

Zona cu jocuri logice pentru adulţi nu ne-a atras foarte tare, în afară de masa-puzzle, la care nu i-am dat de cap. La o vizită viitoare poate. În schimb mai este o sală, tot cu jocuri, unde am stat… copiii s-au jucat la roţi, ceasuri, scripeţi, ori la panoul cu domino. Eu am încercat masa cu trei picioare, dar singură nu am reuşit. Acolo e nevoie de lucru în echipă, doi cel puţin, în trei a mers perfect, şi am apucat măcar să fac poză. Pentru zona sport e bine să mergeţi echipaţi de alergare. Cel puţin pentru fetiţe nu recomand pantofiori cu pietricele şi fustiţe, nu se vor simţi prea comod. Vă puteţi juca cu morişti, baschet cu tun de aer, proba de viteză cronometrată. Pe partea de optică cred că mai e de lucru, dar experimentele cu diferite tipuri de oglinzi, prisme sau cilindri au fost interesante pentru copii. Am mai stat la sectorul pentru noduri, nu e rău să ştii să faci câteva de-acolo, îţi prind bine mai ales dacă încerci o vacanţă la cort.

Ultima sală, cu forme şi culori, este mult mai potrivită pentru cei mici-mici. Acolo îşi pot face suficient timp de lucru. Pentru cei mai mari este puzzle-ul în orb. Ai modelul în faţă, şi trebuie să-l realizezi fără să vezi piesele, doar pipăindu-le. Nu e uşor, dar se poate. Completat cu exerciţiul de braille, îşi poate da o idee destul de bună cât de greu este să te descurci fără unul dintre simţuri.

Ultima atracţie pentru noi a fost ventilatorul cu celule foto – şi cu care, normal, nu am nicio poză. Imaginaţi-vă un ventilator de lustră, care pe fiecare braţ are 4 avioane. Fiecare avion are pe „burtă” o celulă foto. Cu ajutorul lanternelor (generator de lumină), pui în mişcare elicele şi ventilatorul începe să se învârtă. În funcţie de precizia şi rapiditatea cu care direcţionezi raza, avioanele pot prinde chiar viteză, nu doar să-şi învârtă elicele.

În primul weekend al expoziţiei organizatorii i-au aşteptat pe copii cu surprize. Din oră în oră era fie un concurs, fie un experiment. Andrei a venit la un moment dat la mine şi m-a anunţat că la alergare a fost cel mai rapid, şi are premiu un cub puzzle. Ora următoare am prins un experiment foarte interesant cu legume, legat de legea lui Arhimede. Este un foarte bun experiment pentru acasă, mai ales când pregătiţi legumele pentru supă. Le luaţi pe fiecare în parte… pluteşte sau nu pluteşte? S-ar putea să aveţi surpriza să nu nimeriţi mereu răspunsul corect!

Concluzii: copiii s-au distrat, iar cele patru ore petrecute acolo nu le-au ajuns. Voiau să mai stăm. Andrei a cerut apă prima dată după trei ore şi jumătate, Iris abia când am ieşit. La toaletă n-au cerut, deşi toaletele sunt în interior, accesibile. De mâncare nici n-a fost vorba, pe la Dristor când am schimbat metroul şi-au amintit că le e foame, că mirosea de la patiserie. Nici eu nu m-am plictisit. Labirintul cu bilă (cel ca o cutie din lemn, cu mânere) m-a ambiţionat mai mult decât credeam, căci tăvile suprapuse, fără echilibru, capcanele pentru biluţă… nu sunt floare la ureche. Nu vă imaginaţi că vă plictisiţi. Mereu o să auziţi mami, vino repede să vezi ceva!, sau mami, vino să mă ajuţi aici!.

Este un început bun, şi le doresc celor care au avut iniţiativa să aibă puterea să crească proiectul, astfel încât să le putem oferi copiilor şi altceva la nivel de distracţie şi timp liber în Bucureşti.

Informaţii despre preţuri, evenimente, petreceri, găsiţi la ei pe site; la capitolul pachete family eu am simţit lipsa unuia pentru familiile monoparentale, un adult şi doi copii, mai ales că toate celelalte variante erau acoperite. Şi, pentru că tot se apropie minunata săptămână şcoala altfel, poate ar fi bine să luaţi în calcul şi această variantă. Ţineţi cont însă că nu este o expoziţie pentru copii foarte mici, că au nevoie de un ghid, şi ideal este să ştie să citească.

Dacă aţi vizitat expoziţia, apreciez comentariile de feedback la acest articol. De asemenea, dacă aveţi întrebări referitoare la imaginile din galerie, răspund cu plăcere.


* Cititorii sunt rugaţi să treacă peste ironii, acestea vin doar din amărăciunea cu care constat că suntem tot la coada Europei… pentru că noi ne dorim să fim aici.

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in Idei pentru timpul liber, Nostalgii de vacanta and tagged , , , , .

Un comentariu

  1. Pingback: Lumea copiilor care vor să știe tot – Asociatia neurocare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente