Flori de toamnă - îndoitură evantai și hârtie tocată

Concursul Brumarel cu haine sure, a doua etapa

Flori de toamnă - îndoitură evantai și hârtie tocată

Dacă săptămâna trecută ne-am jucat cu fructele de toamnă, săptămâna aceasta trecem la flori… M-a tentat foarte mult să le pictăm, dar am pictat flori toamna trecută. Dar putem realiza şi altfel de flori… Pentru că florile pe care mi le propusesem eu sunt totuşi dificil de realizat, iar grupa de pitici nu ar fi reuşit cu siguranţă să rezolve cerinţele, am îmbinat proba de îndoituri cu una de colaj.

Şi aici le-am făcut pe plac piticilor, nimic nu cred că-i distrează mai tare decât să toace mărunt-mărunt. Îi pot ajuta părinţii, dar eu cred că trebuie lăsaţi singurei cu foarfeca, iar cei mari să aştepte răbdători lângă aspirator finalizarea probei. Sper să nu strănute niciunul înainte să termine de lipit. 🙂

Pentru florile din hârtie creponată, pot folosi lipici lichid sau lipici stick, pe post de pensulă sau creion. Marchează cu lipici zona pentru o anumită culoare, apoi adaugă şi lipesc tocătura. Operaţiunea se repetă separat pentru fiecare culoare.

Pentru florile evantai, aveţi nevoie de hârtie colorată, subţire. Ies foarte frumoase şi din hârtie de împachetat, cât mai pastelată cu putinţă. Pentru o floare sunt necesare trei cercuri identice. Pot fi trasate folosind un creion şi gura unei căni, sau un compas dacă ştiu să-l folosească. Cercurile sunt pliate ca un evantai, cât mai mărunt posibil. Se îndoaie la jumătate şi se adaugă lipici, astfel încât „petalele” să se lipească între ele. Se repetă operaţiunea cu fiecare cerc, apoi se lipesc între ele pentru a realiza întreaga corolă.

18-2-flori-evantaie

Cerinţele acestei probe sunt diferite pentru fiecare grupă în parte.

Partea comună a lucrării este reprezentată de florile şi glastra din hârtie creponată tocată mărunt. Copiii, indiferent de vârstă, pot cere numai aici ajutorul părinţilor. Mai departe trebuie să se descurce singurei.

Piticii Năzdrăvani vor realiza o glastră şi trei flori, numai din hârtie creponată mărunţită. Crizanteme de toamnă, sau orice floare doresc ei. Important: să fie numai trei.

Năzdrăvanii vor realiza o glastră şi două flori din hârtie creponată mărunţită, şi o floare-evantai.

Şcolarii Năzdrăvani vor realiza o glastră şi o floare din hârtie creponată mărunţită, şi două flori evantai.

Pentru decorarea finală a tabloului, fiecare poate da frâu liber imaginaţiei. Imaginea de mai sus este pur orientativă, nu reprezintă un model ce trebuie urmat.

Detaliile probei

Andrei R., Craiova, 8 ani. Concursul Toamna prin ochi de copil

Toamna prin ochi de copil. Concurs

Pentru a vota această creaţie :

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, după ce aţi votat.

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 27 septembrie, ora 00:00, şi 10 octombrie, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Colaje din benzi de hartie creponata

Colaj din benzi de hartie creponata

Nu am fost niciodată un fan al artei mult prea abstracte. Prefer ca atunci cand privesc un tablou să mă simt bine, şi nu să-mi chinui neuronul într-o încercare disperată de a pătrunde – nu sensuri ascunse, ci măcar sensul acelei creaţii. Dar fiecare poate vedea ceva într-un tablou… Îmi amintesc de Cruela Devil, în 101 dalmaţieni (2), când descoperă tablourile albe cu pete negre. Până şi artistul era mirat că cineva poate fi în extaz privind creaţiile sale.

Avem de la grădi destule creaţii, mai mult sau mai puţin reuşite. Dar tabloul alăturat m-a lăsat fără replică. Domnişoara educatoare ne-a notat legenda: Castel cu uşă şi turn (?), cu prinţ şi prinţesă care dorm. E noapte. Am privit. Şi cred că am priceput care e turnul. Dar în rest…

Am scanat şi am chemat autorul. Mami, ai ales castelul meu!!!! Uite, vezi scările? duc sus, la prinţesă, e în turn, ca Aurora. Şi în acest moment m-am simţit ca sfetnicii din hainele cele noi ale împăratului… Hmm… oare chiar sunt eu ălă prost care nu vede hainele?! Dacă copilul era entuziasmat, am tăcut. Şi am privit în continuare…

În schimb mi s-a părut minunată ideea de colaj din benzi de hârtie. Se poate lucra mult mai repede, şi acoperi pe model de mozaic un spaţiu mult mai mare, fără să pună la încercare răbdarea piticilor.

Şi nu este nevoie decât de o foarfecă, hârtie creponată, lipici… un contur şi multă imaginaţie.Benzile de hârtie au aproximativ 1×2,5cm.

Colaj din benzi de hartie creponata

Colaj din benzi de hartie creponata

Atelierul de creaţie

flori hartie decor

Flori in glastra, colaj de primavara

flori hartie decor

O variantă de colaj-tablou, cu flori de primăvară, poate fi realizată cu puţină imaginaţie.

Materiale necesare:

  • un carton pentru fundal, destul de gros cât să poată susţine ansamblul.
  • paie flexibile, de preferinţă verzi
  • câteva ace cu gămălie
  • hârtie glasată sau colorată, pentru flori şi frunze
  • acuarele, carioci
  • foarfecă
  • hârtie albă
  • puţină plastilină

Decorul: se pictează după preferinţe, un interior de cameră, sau un suport pentru viitoarea glastră cu flori.

Glastra: se poate printa şablonul, sau se poate construi unul asemănător.

Se decupează şi se îndoaie pe linia punctată, apoi se decorează cu acuarele sau carioci.

Pe suport se trasează un dreptunghi, de aceeaşi înălţime cu glastra, dar mult mai îngust.

Se lipesc îndoiturile după modelul de mai jos.

Flori de primavara. Colaj

Benzile de jos se îndoaie şi se lipesc pe dinăuntru, pentru a susţine puţină hârtie creponată sau şerveţel, care vor umple glastra, pentru a ţine fixe „florile”.

Flori de primavara. Colaj

Florile: întâi se înfundă paiele cu puţină plastilină, pentru a putea înfige acele cu gămălie. Pentru petale, se taie pătrate de hârtie cu latura de 7-8cm, care se îndoaie pe diagonale de 3 ori. Apoi se decupează ca şi cum ar fi o jumătate de petală. Se deschide şi se aranjează, şi se înfig în paie cu ajutorul acului. Eventual poate fi adăugat şi un mijloc galben.

Flori de primavara. Colaj

Din hârtie verde, se decupează simplu câteva suliţe verzi, pe post de frunze. Se asează şi se umple glastra cu bucăţele de şerveţel pentru a fixa florile.

Flori de primavara. Colaj

Alte exemple la Atelierul de creaţie
Vezi creaţiile copiilor

Suport pentru ou cu iepuras. Decoratiune de Paste.

Printre cele mai simple decoraţiuni ce pot fi realizate de copii este suportul de ouă.

Materiale necesare:Suport pentru oua de paste, decorat cu iepuras
– un iepuraş din hârtie (poate fi printat şablonul – modelul este a5, se printeaza doua imagini pe pagina)
– o bandă de hârtie, de 15x3cm
– hârtie creponată verde
– hârtie glasată pentru decoraţiuni
– o bucată de carton.
– lipici
– culori, foarfeci decorative

Şablonul pe care l-am ataşat poate fi printat la dimensiunea A5, sau se printează două imagini pe pagină. Pe lângă iepuraş, conţine banda necesară suportului şi diverse decoraţiuni.

Dacă nu dispui de o imprimantă, iată cum poţi realiza suportul.

Taie un pătrat alb, cu latura de 10cm. Apoi desenează aşa cum poţi un iepuraş. Nu uita să-i faci lăbuţele din spate mai lungi. Decupeză-l cu grijă şi colorează-l.

Pe o bucată de carton (sigur găseşti un ambalaj de cereale sau de ciocolată) trasează un cerc cu ajutorul unui pahar. Apoi decupează-l, de preferat cu o foarfecă decorativă. Decupează şi o bandă de hârtie de 15×3 cm, şi nu uita să laşi aripioare de lipire, pe marginea de jos şi pe una din laterale. (priveşte cu  atenţie modelul!) Nu este nevoie ca ele să fie egale, dar trebuie să existe. Dacă ai la dispoziţie, foloseşte carton verde pentru suport şi banda de hârtie.

Îndoaie aripioarele pe muchie. Lipeşte partea laterală, în aşa fel încât să obţii un cerc. Apoi adaugă lipici pe aripioarele mici, şi lipeşte suportul astfel confecţionat pe suport.

Suport pentru oua de paste, decorat cu iepuras

Împătureşte hârtia creponată şi toacă cu forfecuţa tăiţei. Adaugă lipici pe tot suportul (îţi recomand aracet şi o pensulă, sau lipici lichid, nu lipici stick). Lipeşte tăiţeii din hârtie creponată, până acoperi tot spaţiul, şi taie-i cu o foarfecă pe cei care depăzeşc spaţiul. Lipeşte apoi iepuraşul.

Suport pentru oua de paste, decorat cu iepuras

După ce s-a uscat, confecţionează floricele din hârtie glasată, sau mototoale din hârtie creponată. Iar oul tău de Paşte are acum un suport decorat în ton cu anotimpul.

Suport pentru oua de paste, decorat cu iepuras

Alte exemple la Atelierul de creaţie

Martisoare confectionate din hartie

Vrei să confecţionezi mărţişoare şi nu ştii de unde să începi. Iată o idee: ascute întâi cu grijă creioanele colorate din penar, în aşa fel încât să menţii întreagă banda de lemn tăiată cu ascuţitoarea.

Ascutitura de creion

Materiale necesare:

  • carton pentru suport
  • hârtie creponată
  • hârtie glasată
  • aracet, lipici lichid (transparent)
  • lipici glitter (cu sclipici)
  • foarfeci decorative
  • carioci, şampiluţe

Confecţionează apoi suportul pentru mărţişor. Poţi proceda ca aici, sau poţi, pe un carton, să lipeşti o coală de hârtie glasată.

Suport. Martisoare confectionate din hartie creponata

Întinde aracet cu o pensulă pe partea care nu conţine culoare. Lipeşte cu grijă o rozetă din ascuţitură de creion pe suportul confecţionat. Dacă se rupe, potriveşte cu grijă bucăţile rămase.

.

Modelele de mărţişoare care vor rezulta sunt trei tipuri de floricele.

 

Floricele din hârtie mototolită.

Ai nevoie de hârtie creponată, pentru a realiza mici mototoale de hârtie. Dacă nu ai mai realizat aşa ceva, aruncă un ochi aici.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Taie o fâşie de hârtie creponată (aprox. 1cm lăţime) pentru codiţă, şi răsuceşte-o între degete pentru a semăna cu un fir de aţă. Din ea vei tăia cu ajutorul unei foarfece.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Din mototoalele de hârtie realizează o floricică. Lipeşte şi codiţa cu lipici transparent, nu cu aracet. Apoi, taie două dreptunghiuri mici de hârtie creponată. Umezeşte-ţi degetele şi răsuceşte marginile pentru a le da forma unor frunzuliţe. Lipeşte-le tot cu lipici transparent.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Martisoare confectionate din hartie creponata

La final, poţi folosi glitter pentru decorarea marginilor.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Floricele din hârtie glasată

Pentru acest model ai nevoie de hârtie glasată. Decupează petale (aproximativ 10, sau chiar mai multe), de 1cm lungime.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Lipeşte în mijloc un mototol de hârtie creponată, dar adaugă mult mai mult lipici decât este nevoie, în aşa fel încât să poţi lipi şi petalele. Suprapune-le cu grijă, pentru un efect cât mai plăcut.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Pentru codiţă, foloseşte acelaşi sistem ca mai sus, dintr-un fir "tors" din hârtie creponată. Pentru decor, poţi folosi glitter. Este recomandabil să adaugi în jurul mijlocului, pentru a masca excedentul de aracet.

Martisoare confectionate din hartie creponata

 

Floricele din fire de hârtie glasată

Dacă ai exersat deja primul model, atunci firele răsucite din hârtie glasată îţi sunt familiare. Adaugă lipici în mijlocul rozetei. Lucrează cu grijă, iar dacă aracetul atinge alte zone, şterge-l cu un beţişor de bumbac. Realizează bucle şi, cu ajutorul unui creion, apasă-le să se lipească bine. Repeta operaţiunea de căte ori consideri necesar.

Martisoare confectionate din hartie creponata

La final, adaugă în mijloc un mototol de hârtie creponată. Codiţa o poţi realiza dintr-un fir verde, sau, dacă ai la îndemână, glitter verde.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Mărţişoarele sunt gata.

O primăvară cât mai frumoasă!

Alte mărţişoare

Martisoare confectionate din hartie creponata

Dacă ai găsit prin casă hârtie creponată, dar nu ai idei cum să confecţionezi cu ajutorul ei mărţişoare, iată câteva idei. Normal, în funcţie de îndemânare şi talent rezultatele pot fi diferite…

Materiale necesare:

  • carton pentru suport
  • hârtie creponată
  • hârtie glasată
  • aracet, lipici lichid (transparent)
  • lipici glitter (cu sclipici)
  • foarfeci decorative
  • acetofan pentru buclele de protecţie
  • o papiotă
  • carioci, şampiluţe

Pentru început, lipeşte pe un carton subţire hârtie creponată, în funcţie de ce fundal vrei pentru mărţişoare. Ai grijă cu aracetul, daca fundalul este închis, pot apare pete albe.Şi lasă-l la uscat sub presă, altfel cartonul se va curba. După ce se usucă, taie cu ajutorul unor foarfeci decorative cartonaşe de dimensiuni diferite, pătrate sau dreptunghiuri, după inspiraţie.

Suport. Martisoare confectionate din hartie creponata

Cea mai simplă variantă de mărţişor este cea care foloseşte imagini deja imprimate. De pe o hârtie de ambalaj, de exemplu, poţi decupa un fluturaş. Îndoi aripile de-o parte şi de cealaltă a toracelui acestuia. Partea centrală va fi unsă cu aracet şi lipită cu grijă, iar aripile uşor ridicate vor crea impresia de bătăi. Va fi mai greu de ambalat, dar poţi crea o buclă de acetofan pentru a-l proteja. Bine-nţeles, poţi crea propriul tău fluturaş, şi să-l decorezi cu mărgele.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Fluturas.

A doua variantă propusă este un papucel… cred că, dacă ar fi să aşez în ordinea preferinţelor mărţişoarele din copilărie pe primul loc ar fi mărţişoare de sticlă (animale) şi papucei de orice tip. EI, nu mi-a ieşit mie un papucel clasic, cu vârful uşor întors, a ieşit mai mult un şlap modern. Dar nu este greu de realizat.

Din hârtie glasată decupează suportul papucelului şi partea de deasupra. Dreptunghiul se va îndoi pe muchiile scurte aproximativ 2mm. Ceea ce rămâne trebuie să fie mai lată decât "talpa" papucelului. Decorează apoi cele două părţi. Poţi folosi carioci-ştampile, sau proporiul talent. Dacă ai la îndemână foarfeci decorative, nu ezita să le foloseşti. Lipeşte cu grijă cele două aripioare îndoile, pe talpa pantofului.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Papucel

Când papucelul este gata, adaugă aracet pe toată talpa şi lipeşte-l pe suportul deja confecţionat. Foloseşte glitter pentru a decora papucelul, apoi realizează din acetofan o bandă de porotecţie.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Papucel

A treia variantă este mai dificilă, ai nevoie de puţin mai multă îndemânare: o glastră cu maci.

Pentru a realiza florile, taie pătrăţele mici de hărtie creponată, de aproximativ 2x2cm. Suprapune două pătrate, apoi leagă-le împreună, ca şi cum ai realiza o fundiţă. Îndoaie apoi fundiţa şi preseaz-o cu degetele. Înnoadă firele, şi taie-le.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Maci

Martisoare confectionate din hartie creponata

Din hârtie glasată decupează o glastră. Lipeşte-o pe suport împreună cu florile de mac.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Maci

Foloseşte glitter verde pentru a desena codiţele florilor, apoi auriu sau orice altă culoare pentru a decora glastra. Poţi folosi şi carioci pentru decor.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Maci

Mărţişoarele sunt gata.

O primăvară cât mai frumoasă!

Alte mărţişoare

Marte, Marte, martisor…

Anul trecut ne-am chinuit, la cei trei anişori, respectiv cinci şi jumătate să facem mărţişoare. Pentru că îndemânarea nu era la nivelul optim, am ales să facem colaje din hârtie glasată.

Cu chef mai puţin sau mai mult, am început să facem pentru bunici şi mătuşi.

Materiale necesare:

  • carton, pentru suport;
  • hârtie creponată, pentru decorarea suportului
  • hârtie glasată pentru decupaj
  • optional, ceva mărgele şi fire de aţă
  • lipici, de preferat lipici lichid, transparent
  • foarfeci decorative

Pentru început, se lipeşte hârtia glasată peste carton. După ce se usucă bine, se taie pătrăţele, romburi, dreptunghiuri, cercuri, după preferinţele artistului. Dacă nu s-a uscat bine lipiciul, marginile se vor desface (a se vede mai jos, vorbeşte Stan-Păţitul). Foarfecile decorative sunt minunate la această etapă, pentru a franjura cu uşurinţă.

Pentru decor, numai imaginaţia şi foarfeca pot da o mână de ajutor. Dacă copilul este prea mic, cum s-a întâmplat la noi, poate fi ajutat cu decupajul, iar el doar să le lipească. Sau poate fi lăsat singur, surprizele vor fi pe măsură.

La final, câteva snuruleţe de mărţişor de la mercerie vor decora opera. Şi normal, plicuri, pentru expedierea lor către destinatari… Care vor aprecia cu această ocazie nu numai gestul, ci şi efortul depus pentru realizarea lui.

Anul acesta nu ştiu încă ce vom crea, dar sigur ne vom îndeletnici cu fabricarea mărţişoarelor în ultima săptămână a lui februarie. Şi, normal, le vom adăuga coleţiei.

Mărţişoarele Irisucăi:

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata
Căţeluş, nu pisică.

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata

Mărţişoarele lui Andrei:

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata

Martisoare, colaje din hartie glasata

Mărţişoare confecţionate din hârtie creponată | Alte modele la Atelierul de creatie

Artistul anului: Maria

Mă numesc Maria sunt din Iasi (Romania) si am 4 ani. Stau pe strada Frumoasă, din cauza asta spune tati că sunt frumoasă:)

Cel mai mult îmi place să dansez şi atunci când o fac, musai trebuie să port fustiţă. Îmi mai place să mi se citească poveşti, mai ales cele cu prinţese, nu degeaba sunt "prinţesa" lui mami şi a lui tati. 

Am un frăţior pe care-l cheamă Ştefan, e mai mic decât mine, are numai doi ani. Îl cam bumbăcesc eu, dar numai din dragoste.

Merg la grădiniţa şi îmi place tare mult, chiar dacă acasă fac scandal că nu vreau să mă duc. Sunt cea mai mică din grupă, dar încerc să fac faţă cât mai bine. În schimb nu-mi place să dorm acolo şi nimeni nu mă înţelege.

Mâncăruri preferate: mămăliga, salata de sfeclă, musacaua. 

Când voi creste mare vreau sa "mă cochetez"

Îmi plac pisicutele şi peştişorii.

Operele mele:

"Vas din castane cu frunze vesele"
Maria, colaj din frunze de toamna

"Păsări stând de vorbă pe frunză"
Maria, modelaj din plastilina

Dovlecel

"Familia mea" – Noi suntem numeroşi şi Maria  a încercat să deseneze cât mai mulţi membrii ai familiei. Mami a ajutat-o şi a scris sub fiecare personaj cine este.
De clarificat faptul că Maria poarta rochiţa :
)

Maria, familia mea, desen in carioca

Floare curcubeu şi copăcel cu mere sub razele soarelui

Colaj din hartie creponata, mototolita

 

 

Înapoi la pagina principală a concursului.

Artistul anului: Theodora

Pe mine ma cheama Theodora Amely… Sunt din Bucureşti si sunt in zodia Varsator.

Am şase ani si 9 luni, sunt la grădiniţă in grupa pregatitoare, iar la anul voi merge la şcoală.

Îmi place să pictez foarte mult si sa ma joc afara in aer liber.

Activităţile mele preferate sunt atletismul, dansul şi pictura.

Jocul meu preferat este Webkinz, am un catelus virtual care se numeste INIMIOARA ALBA, deoarece este alb si pufos…..

Îmi place sa ma uit la TV pe canalul Disney, am acolo o gramada de filme pe care le urmaresc (H2O imi place cel mai mult).

Când voi fi mare vreau să ma fac politista la circulatie……………. ca sa-i dau amenda lui tati cand merge cu viteza….

Operele mele:

"Dovlecel"
Pictura: Flavia, dovleac de Haloween

"Familia mea"

Theodora, Familia mea, desen in carioca

…pentru verişoara mea, Andreea

Felicitare, colaj din buline de hartie glasata

Scrisoarea către Moş: Dragă moşule, eu nu ştiu să scriu, de aceea ţi-am făcut doar un desen. Poţi să-mi aduci ce vrei tu, eu am fost cuminte.

Fapta bună: m-am jucat cu 2 copii mai mici cu care nu voiau cei mai mari să se joace… şi a venit şi mosul… ce este în sac este pentru ei 3…

Desen pentru catre Mos Craciun

Este un om de zăpadă modern, multicolor.

Glob Magic cu om de zapada

Glob din hartie pentru pomul de iarna

 

 

Înapoi la pagina principală a concursului.