Pregatiri de scoala: cum confectionam coperte din hartie pentru carti si caiete

A început şcoala. Numai cine nu are copil mai măricel nu s-a dat azi peste cap. Azi am fost nostalgică. Am retrăit un pic, din firul amintirilor, prima zi de şcoală. Pe cele de grădi sincer nu mi le amintesc, doar zile rupte din context. Dar prima mea zi de şcoală… ghiozdănelul meu roşu cu Albă ca Zăpada şi obligatoriu purtat cu două cureluşe pe spate… învăţătoarea pe care n-o voi uita niciodată (căci scorpie mai rea n-am întâlnit în viaţa mea)…

Dar mai mult decât atât, îmi amintesc pregătirile. Stăteam cu tata şi înveleam caietele şi cărţile în coală albastră. Le înveleam la linie, totul paralel, perfect. Lipeam etichetele cu o satisfacţie nebună (sigur lipiciul ăla avea ceva în el). Ştiţi care, cele cu margine simplă, cu zig-zag albastru. Într-un an a prins mama rând la coadă la librărie, când au băgat rechizite. Dumnezeule, anul ăla am avut penar cu ochişori mobili (era o pisică, dar ce conta!), se închidea cu magnet, cinci creioane chinezeşti, de nu voiam nici să scriu cu ele ca să nu fie nevoie să le ascut, şi etichete cu animăluţe în colţul din stânga sus! Dacă aveai rând, nu puteai să iei oricât. Doar o „raţie”. Şi cam atât era raţia… cine avea pile la librărie, lua mai multe, pe sub mână…

Se găseau şi coperte din plastic. Cu buzunăraş pentru etichetă. Îmi plăceau la nebunie cele transparente, dar nu prea se găseau. Iar celelalte… nu aveau nimic, niciun model. Cele de hârtie erau mai interesante, le mai decoram un pic. Pe cele din plastic le ştergea mama cu spirt. Freca la ele până erau imaculate, şi nu suporta să le vadă mâzgălite cu pixul…

Acum, cu copii şcolari, am constatat că ideea de dimensiune standard e doar la caietele A5. În rest, câte edituri, atâtea idei! Manuale, auxiliare etc, pe cele mai ciudate dimensiuni. Am ajuns aşadar tot la copertele din hârtie. Mai ieftine, mai uşor de potrivit. Am cumpărat coli de împachetat, nu cele simple şi subţiri, ci unele plastifiate. Le-am luat în clasa I, la top, şi încă am din ele. Rezultă nişte coperte atât de zdravene, că s-au chinuit copiii mei tot anul să le rupă şi sunt încă în stare bună. S-au obişnuit cu modelul şi ei, şi colegii, şi doamnele… îşi recunosc caietele de la depărtare în teanc.

Acum mă chinui să-i învăţ să-şi învelească singuri cărţile şi caietele. Nu e greu, doar un pic de coordonare şi atenţie. Cam aşa:

 


Câteva sfaturi:

  • Pentru carte, nu tăiaţi cu foarfeca mai mult decât e necesar, adică până unde începe coperta. Folosiţi bandă adezivă ca să întăriţi tăietura, altfel se rupe în acea zonă la manevrele din ghiozdan.
  • Pentru caiete, marginile de sus şi jos nu trebuie să fie mai late decât distanţa până la capsă. Dacă caietele au filele lipite, se învelesc după modelul cărţii.

Un an şcolar uşor şi plin de succese, mai ales celor care vor încheia anul cu un examen, în special clasele aIIa şi a IVa!

La pescuit de delfini Skag AR

4867_0_1362642817

N-am avut de lucru şi le-am povestit copiilor că vom primi pentru teste un caiet „altfel”. Atât mi-a trebuit, Andrei a pus mâna pe tabletă, a instalat imediat aplicaţia… şi s-a pus pe aşteptat caietul. Între timp a studiat variantele, s-a uitat pe poze, ba şi pe youtube la filmuleţ, şi făcea pariuri cu soră-sa… oare care dintre cele 8 variante va fi a noastră?! Iris a câştigat, ea votase cu delfinul. Eu cu păsările colibri, iar Andrei voia o varianta mai fioroasă.

A sosit şi caietul. Între noi fie vorba, eu nu sunt omul tehnologiei. Pentru mine tot ce începe cu „touch screen” mi se pare tortură curată. Prefer oricând tastele, nu-mi place tableta, telefonul se desprinde greu de funcţia lui doar de „alo, da!” să păşească spre internet mobil, dar musai cu taste, căci altfel e prea greu. Mă uit la generaţia de azi… care consideră smart-phone-ul ingredient de bază al pacheţelului pentru şcoală, şi tot ce vine cu el ca făcând parte din cotidian. Pe vremea multora dintre noi cea mai tare chestie cu care te puteai duce la şcoală era un penar chinezesc cu ochi mobili, şi o riglă rusească cu imagini animate, dacă o mişcai. Acum? Acum îţi iei caiet Skag Ar, şi muţi grădina zoo în pauza dintre ore (speră profesorul din mine)!

Ştiţi bancul cu potcoava… cel care o găseşte e fericit că o să aibă un cal? Cam aşa şi Andreiul meu. Jubilează că are caiet, şi acum musai o să-mi iei smart, ca să am cu ce sa văd delfinul! Asta pentru că am muncit din greu să „dresăm” delfinul de pe copertă să sară. Indicaţiile par tare simple. Instalezi aplicaţia, scanezi codul, şi iaca teleportarea în mijlocul junglei printre fiare… ei… la noi nu a fost chiar aşa. Prima, tableta noastră are camera doar pe faţă. Am încercat, nu a mers. Ne-am închipuit că trebuie musai camera pe spate, să priveşti „prin” ecran. Am pus mâna pe telefon şi am împrumutat un dispozitiv mai deştept. Dar cu toate chinurile noastre la aruncarea undiţei tehnologiei către delfinul zâmbitor de pe copertă, nu ne-a mers. Andrei, care tot spunea că eu nu mă pricep, că tehnologia asta e prea mult pentru mine, nu a reuşit nici el. Am abandonat luptele cu delfinul, gândindu-ne cum se simţeau vânătorii de balene când alergau după cetaceu şi (din fericire) scăpa. Soseşte şi Iris de la joacă, pune mâna pe telefon, porneşte aplicaţia (pentru mine e o enigmă rapiditatea cu care lucrează, probabil la fel cum pare pentru ei tricotatul pe andrele!) şi nici una, nici două, am delfinariu în casă, cu delfin cântând pe picioarele Irisucăi. Normal că m-am ofticat la culme, dar asta e, copiii au crescut cu tehnica asta.

Secretul e răbdarea şi poziţia caietului. Dacă ai răbdare… ceea ce eu recunosc că nu am, aşa că nu mi-am luat nici diploma de dresor în familie. Am descoperit că merge şi cu tableta, le aşezăm faţă în faţă, la 50-70 cm, şi te uiţi ca la film cum Mesi (doar e membru al familiei, da?) vine pe marginea bazinului, stă de vorbă cu tine, apoi face un salt spectaculos jumătate de metru deasupra bazinului, dacă laşi destulă distanţă între cameră şi caiet. Nu ştiu cum e să ai papagali şi să cânte toată ziua în casă, dar ştiu cum e să ascult cu orele un delfin… şi nu am idee ce îi captivează aşa!

Revenind la realitate, nu ştiu câţi îşi permit să cheltuiască 25 de lei pe un astfel de caiet. Personal aş fi văzut mult mai practică o copertă mecanică, în care să prinzi foile necesare; durata de viaţă mai lungă ar fi justificat investiţia. Sau poate varianta cu ambele coperte decorate… deocamdată eu am caiet nou, până la decizii suplimentare, ca să împac şi capra şi varza. Iar delfinul se pare că va călători la şcoală, unde jumate de clasă are smartphone! Cel puţin pentru o pauză se vor distra… şi… cine ştie, creşte colecţia.

Caietele sunt disponibile aici.

 

Caietele SKAG AR – noua dimensiune din ghiozdan

Unul din partenerii "Talente de Năzdrăvani" care nu a încetat să mă uimească cu surprizele, de câte ori am avut nevoie de sprijin din partea lor, a fost magazinul online RechiziteleMele.net. Atelierele desfăşurate împreună au fost unele dintre cele mai reuşite, şi le mulţumesc şi cu această ocazie.

La fel de mult m-au uimit când au adus în colecţie caietele Skag AR, noul trend în materie de rechizite pentru copiii mileniului 3. Dacă tot am evoluat la capitolul telefoane, şi ne pregătim să mutăm manualele pe tablete, iar lecţiile – online, de ce să nu transformăm şi banalele caiete în variante cu care să ne putem mândri la şcoală?

Caietele sunt dictando, A4, cu 60 de file, au spiră metalică şi coperta din carton. Aplicatia necesară pe telefon sau tabletă se descarcă gratuit. Le puteţi achiziţiona de aici.

Acest articol face parte din campania BlogalInitiative.