Fanica si CRBL – concurs azi!

10615360_768787913183660_4878858309955913036_n

Ei da, chiar e vestitul CRBL care explică lucrurile pe înţelesul copiilor, pe noul cd educaţional de la Eduteca. L-am primit ieri, însă nu am cum să-l folosesc, ai mei fiind mai mari… Am hotărât să-l fac cadou unui copil interesat, în primul meu concurs pe pagina de facebook Talente de Năzdrăvani.

Concursul se încheie la ora 22, marţi, 23 decembrie. Dacă cd-ul vi se pare interesant, alegeţi proiectul preferat din seria „Maratonul de Crăciun” şi comentaţi la această postare. Poate sunteţi printre norocoşi!

Comentariile la acest articol nu sunt permise, tocmai pentru a nu crea confuzie.

Impodobeste bradul cu o caricatura! – concurs

caricaturasunt.eu

Încheiem sezonul concursurilor de anul acesta cu unul fulger, şi două premii sper la fel de amuzante pe cât sunt de atractive. Crăciunul acesta puteţi face o surpriză plină de umor propriului copil, sau, de ce nu, unor prieteni. Puteţi câştiga o caricatură, realizată după fotografie, dacă răspundeţi la următoarea întrebare:

    Ce personalitate/celebritate recunoaşteţi în caricaturile de pe site-ul caricaturasunt.eu ?

Vor fi doi câştigători şi două premii oferite de portalul caricaturasunt.eu, fiecare constând într-o caricatură realizată după fotografie, pentru copil. Caricatura se trimite în format electronic, pe mail, detaliile fiind stabilite cu fiecare câştigător în parte.

Fiecare participant are dreptul la un singur comentariu. Vă rog ca în rubrica “Nume” să folosiţi numele real complet, şi verificaţi dacă adresa de mail este scrisă corect. Alături de răspunsul la întrebarea de mai sus adăugaţi un număr de telefon de contact (nu va fi publicat). Concursul se va desfăşura între 15-23 decembrie 2014, ora 21:00. Câştigătorul va avea la dispoziţie 24h pentru a revendica premiul, printr-un comentariu la acest articol, folosind aceeaşi adresă de mail cu care a fost adăugat comentariul câştigător şi incluzând în mesaj numărul de telefon solicitat mai sus. La expirarea termenului vom desemna un nou câştigător.

Comentariile validate ca participante la concurs vor primi un număr de ordine la aprobare. Nu vor fi numerotate comentariile care nu îndeplinesc condiţiile solicitate (nume real complet, răspunsul la întrebare, numărul de telefon, IP unic), şi nu vor participa la extragere, dar vor fi vizibile pe pagină.

Extragerea câştigătorilor va avea loc după încheierea concursului, iar rezultatele vor fi afişate printr-un comentariu la acest articol. Câştigătorii au la dispoziţie 24h din momentul anunţării rezultatelor pentru a trimite adresa de expediţie, printr-un comentariu la acest articol, în caz contrar, la expirarea termenului menţionat la afişarea rezultatelor vom desemna tot prin tragere la sorţi un nou câştigător.

Câştigătorii nu vor fi anuntati personal, vă rog să accesati pagina concursului în data de 24 decembrie 2014, până la ora 21:00.


23.12.2014
Castigatorii acestei prime extrageri sunt
16 Ioana Alexandra Coman
25 Daniel Gaina
Felicitari! Va astept sa revendicati premiile.

IQ Fun – aparitii noi si un concurs rapid de la editura Gama

iq-fun

Târgul de carte Gaudeamus tocmai şi-a deschis porţile. Editura Gama vă aşteaptă cu o serie de surprize pentru cei mici.

  • Învăţ devreme! Matematica, dedicată copiilor foarte mici, cu vârste între 1 an şi 5 ani. Cărţile din colecţia Învăţ devreme! au apărut iniţial la editura  Blue Rabbit din Coreea de Sud, o ţară care este recunoscută pentru sistemul revoluţionar de învăţământ şi care domină clasamentele la concursurile internaţionale de matematică.
  • Colecţia Bebe isteţ, în care au apărut până acum şase titluri: trei cărticele cu poveşti şi trei cu noţiuni elementare, pentru bebeluşi şi copii cu vârsta până la doi ani.
  • Colecţia Bebe puzzle, îmbină strălucit efortul de învăţare cu satisfacţia jocului. În fiecare pachet din cele trei apărute deocamdată veţi găsi 16 piese de mari dimensiuni, potrivite pentru copiii cu vârsta peste 18 luni. Printre multiplele avantaje ale rezolvării puzzle-urilor se numără îmbunătăţirea coordonării mână-ochi şi dezvoltarea gândirii deductive şi a categorizării.
  • Atinge copacul fermecat – Obişnuiţi deja cu ecranul tabletei sau al telefonului mobil, copiii vor fi fascinaţi să vadă că şi atingerea paginilor cărţii e magică: un copac cu ramuri goale înmugureşte şi înfloreşte, frunzele se leagănă în bătaia vântului, apoi ruginesc şi cad, iar crengile se acoperă cu zăpadă spre final.
    În aceeaşi colecţie, până la începutul anului viitor vor mai apărea faimoasa Its a book a lui Lane Smith (150.000 de exemplare vândute până acum) şi Again! de Emily Gravett (130.000 de exemplare vândute şi o nominalizare la CILIP Kate Greenaway Medal 2013).

Ce ziceţi de un concurs rapid? Cu puţin noroc, poate chiar un pic de ajutor pentru moş Nicolae. Săptămâna ce urmează avem o surpriză dublă: două premii – două seturi constând în cele şase titluri noi apărute în colecţia IQ Fun.

Ce trebuie să faceţi: răspundeţi mai jos, printr-un comentariu, la următoarea întrebare:

    Cine este autoarea noii apariţii de la editura Gama: „Atinge copacul fermecat”?

Vor fi doi câştigători şi două premii oferite, fiecare constând într-un pachet cu şase titluri IQ Fun.

Fiecare participant are dreptul la un singur comentariu. Vă rog ca în rubrica “Nume” să folosiţi numele real complet, către care va fi făcută expediţia, şi verificaţi dacă adresa de mail este scrisă corect. Concursul se va desfăşura între 20-27 noiembrie 2014, ora 21:00. Câştigătorul va avea la dispoziţie 24h pentru a trimite adresa de expediţie, printr-un comentariu la acest articol. La expirarea termenului vom desemna un nou câştigător. Premiile se expediaza gratuit o singură dată, numai pe teritoriul României.

Comentariile validate ca participante la concurs vor primi un număr de ordine la aprobare. Nu vor fi numerotate comentariile care nu îndeplinesc condiţiile solicitate (nume real complet, răspunsul la întrebare, IP unic), şi nu vor participa la extragere, dar vor fi vizibile pe pagină.

Extragerea câştigătorilor va avea loc după încheierea concursului, iar rezultatele vor fi afişate printr-un comentariu la acest articol. Câştigătorii au la dispoziţie 24h din momentul anunţării rezultatelor pentru a trimite adresa de expediţie, printr-un comentariu la acest articol, în caz contrar, la expirarea termenului menţionat la afişarea rezultatelor vom desemna tot prin tragere la sorţi un nou câştigător.

Câştigătorii nu vor fi anuntati personal, vă rog să accesati pagina concursului în data de 28 noiembrie 2014, până la ora 21:00.


Avem 112 participanti. Nu participa la extragere numerele 33, 79, 84, care nu au respectat criteriul de unicitate.

Click pe imagine pentru video

Click pe imagine pentru video

Extragere 27.11.2014.
Random Integer Generator
Here are your random numbers:
14
19
Timestamp: 2014-11-27 20:54:37 UTC

Premiile pot fi revendicate pana maine, 28.11.2014, ora 23:00. Dupa aceasta ora sunt anulate, si vor fi reatribuite cat mai curand printr-o noua extragere.


Unul dintre premii nu a fost revendicat, si am facut o noua extragere. Norocosul de astazi este nr. 3 Marasescu Gabriela. Premiul poate fi revendicate pana maine, 30.11.2014, ora 9:00. Dupa aceasta ora este anulat, si va fi reatribuit cat mai curand printr-o noua extragere.


Click pe imagine pentru video

Click pe imagine pentru video

Unul dintre premii nu a fost revendicat, si am facut o noua extragere. Norocosul de astazi este nr. nr. 106 Ludmila Vladescu. Premiul poate fi revendicate pana maine, 1.12.2014, ora 12.15. Dupa aceasta ora este anulat, si va fi reatribuit cat mai curand printr-o noua extragere.

Cu gandul la Craciun – concurs cu premii

pictura

Ce ziceţi de un concurs rapid înainte de sărbători? Cu puţin noroc, poate chiar un pic de ajutor pentru moş Nicolae. Săptămâna ce urmează avem o surpriză dublă: două premii – două pachete cu figurine din ipsos pentru decorarea bradului de Crăciun şi a mesei de sărbători.

Ce trebuie să faceţi: răspundeţi mai jos, printr-un comentariu, la următoarea întrebare:

    Ce decoraţiune aţi pregătit cu copilul anul trecut de sărbători, pentru a decora bradul de Crăciun?

Vor fi doi câştigători şi două premii oferite, fiecare constând într-un pachet cu figurine din ipsos cu tematică de Crăciun. (Oferta integrală este disponibilă aici).

Fiecare participant are dreptul la un singur comentariu. Vă rog ca în rubrica “Nume” să folosiţi numele real complet, către care va fi făcută expediţia, şi verificaţi dacă adresa de mail este scrisă corect. Concursul se va desfăşura între 6-13 noiembrie 2014, ora 21:00. Câştigătorul va avea la dispoziţie 24h pentru a trimite adresa de expediţie, printr-un comentariu la acest articol. La expirarea termenului vom desemna un nou câştigător. Premiile se expediaza gratuit o singură dată, numai pe teritoriul României.

Comentariile validate ca participante la concurs vor primi un număr de ordine la aprobare. Nu vor fi numerotate comentariile care nu îndeplinesc condiţiile solicitate (nume real complet, răspunsul la întrebare, IP unic), şi nu vor participa la extragere, dar vor fi vizibile pe pagină.

Extragerea câştigătorilor va avea loc după încheierea concursului, iar rezultatele vor fi afişate printr-un comentariu la acest articol. Câştigătorii au la dispoziţie 24h din momentul anunţării rezultatelor pentru a trimite adresa de expediţie, printr-un comentariu la acest articol, în caz contrar, la expirarea termenului menţionat la afişarea rezultatelor vom desemna tot prin tragere la sorţi un nou câştigător.

Câştigătorii nu vor fi anuntati personal, vă rog să accesati pagina concursului în data de 14 noiembrie 2014, până la ora 21:00.


Extragere 13-11-2014: Castigatorii sunt nr. 33 si 11. Premiile pot fi revendicate pana maine, 14-11-2014 ora 22:45.

Screen Shot 2014-11-13 at 22.48.18Screen Shot 2014-11-13 at 22.46.25
Click pe imagine pentru video


15.11.2014
Extragere 15.11.2014 – premiile nu au fost revendicate, la extragerea de astazi avem alti doi norocosi. Premiile pot fi revendicate pana maine, 16.11.2014, ora 11:50.


17.11.2014
Unul din premii nu a fost revendicat, asadar azi am avut o noua extragere.
nr. 28 Miha Popa, felicitari! Poti revendica premiul pana maine, 18.11.2014, ora 12.20.

Exploreaza Galaxia Copiilor – concurs

galaxia-copiilor

Primul concurs din această toamnă vine cu surprize de la Editura Galaxia Copiilor (parte a grupului editorial ALL), care începe să aibă o colecţie frumoasă pentru copiii de toate vârstele. O altă surpriză pentru cititorii editurii este noua pagină de Facebook dedicată Editurii Galaxia Copiilor, unde puteţi fi la curent cu apariţiile editoriale şi veţi găsi concursuri pentru copii.

Dacă vă plac cărţile din Galaxia Copiilor, puteţi câştiga unul dintre cele patru premii oferite de editură, participând la concursul acestei săptămâni şi răspunzând printr-un comentariu la următoarea întrebare:

Ce carte din colecţia Galaxia Copiilor, care apare în antetul paginii de Facebook, aţi citit sau intenţionaţi să citiţi şi din ce colecţie face parte? [accesaţi pagina aici] Adaugaţi răspunsul într-un comentariu la acest articol.

Vor fi patru câştigători şi patru premii oferite, fiecare premiu cuprinzând un volum din Fetiţa cu chibrituri şi Trolul fără inimă (2 premii) şi Neghiniţă şi Prinţul dorinţă (2 premii). Pentru detalii accesaţi linkul de pe fiecare titlu.

Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, iar câştigătorii au la dispoziţie 24h pentru a revendica premiul. Premiile beneficiază de livrare gratuită.

Fiecare participant are dreptul la un singur comentariu. Vă rog ca în rubrica “Nume” să folosiţi numele real complet către care va fi făcută expediţia (nu se acceptă decât adresă poştală pe acest nume), şi verificaţi dacă adresa de mail este scrisă corect. Concursul se va desfăşura între 18-25 septembrie, ora 21:00.

Comentariile validate ca participante la concurs vor primi un număr de ordine la aprobare. Nu vor fi numerotate comentariile care nu îndeplinesc condiţiile solicitate (nume real complet, răspunsul la întrebare, IP unic), şi nu vor participa la extragere, dar vor fi vizibile pe pagină. Verificaţi în timp util înscrierea în concurs (până la 25 septembrie, ora 21:00). La momentul extragerii, lista participanţilor se închide, iar după verificarea finală se vor anunţa public participanţii care nu îndeplinesc condiţiile şi nu participă la concurs.

Extragerea câştigătorilor va avea loc după încheierea concursului, iar rezultatele vor fi afişate printr-un comentariu la acest articol. Câştigători au la dispoziţie 24h din momentul anunţării rezultatelor pentru a trimite adresa de expediţie, printr-un comentariu la acest articol, folosind aceeaşi adresă de email cu care a fost adăugat comentariul câştigător. În caz contrar, la expirarea termenului menţionat (la afişarea rezultatelor) vom desemna tot prin tragere la sorţi un nou câştigător. Premiile se expediază gratuit o singură dată, numai pe teritoriul României.

Câştigătorii nu vor fi anunţaţi personal, vă rog să accesaţi pagina concursului în data de 26 septembrie 2014, până la ora 21:00.


Click pe imagine pentru video

Click pe imagine pentru video

Edit 25.09.2014.
In urma verificarii participantilor, nu participa la extragere nr. 24, ce dubleaza participantul nr. 14.
Nu participa la extragere concurentul nr. 35, deoarece are IP identic cu participantul nr. 16. (188.26.23.176), si nici concurentul cu nr. 11, care are IP identic cu concurentul nr. 9. (5.14.116.142).

Norocosii sunt:
73
84…………varianta I, Fetita cu chibrituri si Trolul fara inima
71
87………….varianta II, Neghinita si Printul dorin??

In cazul in care un premiu nu este revendicat, pentru varianta de premiu care i-ar fi revenit se va face o noua extragere.
Premiile pot fi revendicate (aveti conditiile mai sus) pana maine, 26.09.2014, ora 23.00.


Click pe imagine pentru video

Click pe imagine pentru video


Trei premii nu au fost revendicate… din pacate… asa ca acestea sunt anulate si vom face o noua extragere.
Concurentul 73, care si-a revendicat premiul, va primi varianta I, Fetita cu chibrituri si Trolul fara inima, urmand ca cele trei ce vor fi extrase sa primeasca in ordine variantele: I, II, II.

Nu participa la extragere nr. 24, ce dubleaza participantul nr. 14.
Nu participa la extragere concurentul nr. 35, deoarece are IP identic cu participantul nr. 16. (188.26.23.176), si nici concurentul cu nr. 11, care are IP identic cu concurentul nr. 9. (5.14.116.142).

Random Integer Generator. Here are your random numbers:
73
10
111
Timestamp: 2014-09-27 05:35:46 UTC

pentru ca nr. 73 a fost generat din nou, am mai mai extras unul.

Random Integer Generator. Here are your random numbers:
59
Timestamp: 2014-09-27 05:36:35 UTC

Castigatorii de azi sunt 10, 111, 59, in aceasta ordine. Aveti la dispozitie 24h pentru a revendica premiile, pana maine, 27.09, ora 8:40. Dupa aceasta ora premiile sunt anulate si se face o noua extragere.


Click pe imagine pentru video.

Click pe imagine pentru video.

Asadar, premiile extrse in data de 27.09 nu au fost revendicate toate. Au ramas doua, si norocosii de azi sunt
83
110
Timestamp: 2014-09-29 07:44:20 UTC

Aveti timp pana maine, 30.09, ora 10.45, sa revendicati premiile. Dupa aceasta ora premiile sunt anulate si se face o noua extragere.


Click pe imagine pentru video

Click pe imagine pentru video

Nici azi nu a fost o zi prea norocoasa pentru 83 si 110. La extragerea de mai devreme, norocosii sunt
Here are your random numbers:

8
99
Timestamp: 2014-09-30 13:31:55 UTC
Aveti la dispozitie 24h, pana maine, ora 16.35, sa revendicati premiile.


Click pe imagine pentru video

Click pe imagine pentru video


A ramas un singur premiu nerevendicat, pentru care am facut astazi o noua extragere.
Castigatorul este 54
Timestamp: 2014-10-01 14:40:15 UTC
Aveti la dispozitie 24h, pana maine, 2.10, ora 17.40, sa revendicati premiul.


Click pe imagine pentru video.

Click pe imagine pentru video.


La extragerea de azi, premiul merge la nr. 116.
Premiul poate fi revendicat pana maine, 4. 10. 2014, ora 22:20.

Random Integer Generator

Here are your random numbers:

116
Timestamp: 2014-10-03 19:19:47 UTC


Click pe imagine pentru video

Click pe imagine pentru video


Ultimul premiu isi cauta cu incapatanare stapan.
Norocosul de astazi este nr. 69.

Premiul poate fi revendicat pana maine, 5 oct, ora 22.40.


Click pe imagine pentru video.

Click pe imagine pentru video.

La extragerea din aceasta seara:

Random Integer Generator

Here are your random numbers:

7
Timestamp: 2014-10-05 19:43:12 UTC

Felicitari! Premiul poate fi revendicat pana maine, 6 octombrie, ora 22.45.


Click pe imagine pentru video

Click pe imagine pentru video

Extragerea de azi:

Random Integer Generator

Here are your random numbers:

26
Timestamp: 2014-10-06 19:53:07 UTC

Felicitari! Premiul poate fi revendicat pana maine, 7 oct, ora 22.55.


Click pe imagine pentru video

Click pe imagine pentru video

Random Integer Generator

Here are your random numbers:

119
Timestamp: 2014-10-07 19:46:37 UTC

Felicitari! Poti revendica premiul pana maine, 8.10.2014, ora 22:47.

Pixi si Zaharia Zanzibon cauta prieteni de vacanta (concurs)

Vacanţa bate tare la uşă: de 1 iunie şi-a trimis deja buzduganul înaite, ca zmeul din poveste, şi acum abia ne mai putem gândi la altceva! Mă bucur că înaite de a decreta sezon de relaxare le mai pot face copiilor o surpriză, împreună cu editura Galaxia Copiilor, parte a grupului editorial ALL. Dacă aţi fost la târgul de carte Bookfest, aţi remarcat – sper – sectorul pentru copii din standul editurii, cu apariţiile noi. Zaharia Zanzibon vine cu două volume de jocuri, Oaki dă un nou recital, Şoboraţii pornesc în cea de-a doua aventură, Pixi a mai crescut şi ne dă câteva lecţii interesante.

DSCN1281 DSCN1282DSCN1283DSCN1284DSCN1285DSCN1287DSCN1288

Dacă vă plac cărţile din Galaxia Copiilor, puteţi câştiga unul dintre cele zece premii oferite de editură, participând la concursul acestei săptămâni şi răspunzând printr-un comentariu la următoarea întrebare:

Banner-Pixi-300x400-1

Ce carte din colecţie ai alege pentru copilul tău şi de ce. [accesează pagina aici] Alege un volum, adaugă linkul către acesta în comentariul tău şi motivează selecţia.

Vor fi zece câştigători şi zece premii oferite, astfel: cinci premii Zaharia Zanzibon, fiecare cuprinzând cele două volume apărute, cinci premii Pixi, fiecare cuprinzând un cub Pixi.

Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, iar câştigătorii au la dispoziţie 24h pentru a revendica premiul. Lista câştigătorilor va fi împărţită, primii cinci vor câştiga premiile Zaharia Zanzibon, următorii cinci – premiile Pixi. Premiile beneficiază de livrare gratuită.

Fiecare participant are dreptul la un singur comentariu. Vă rog ca în rubrica “Nume” să folosiţi numele real complet către care va fi făcută expediţia (nu se acceptă decât adresă poştală pe acest nume), şi verificaţi dacă adresa de mail este scrisă corect. Concursul se va desfăşura între 11-19 iunie 2014, ora 21:00.

Comentariile validate ca participante la concurs vor primi un număr de ordine la aprobare. Nu vor fi numerotate comentariile care nu îndeplinesc condiţiile solicitate (nume real complet, răspunsul la întrebare, link, IP unic), şi nu vor participa la extragere, dar vor fi vizibile pe pagină. Verificaţi în timp util înscrierea în concurs (până la 19 iunie, ora 21:00). La momentul extragerii, lista participanţilor se închide, iar după verificarea finală se vor anunţa public participanţii la extragere.

Extragerea câştigătorilor va avea loc după încheierea concursului, iar rezultatele vor fi afişate printr-un comentariu la acest articol. Câştigători au la dispoziţie 24h din momentul anunţării rezultatelor pentru a trimite adresa de expediţie, printr-un comentariu la acest articol, folosind aceeaşi adresă de email cu care a fost adăugat comentariul câştigător. În caz contrar, la expirarea termenului menţionat (la afişarea rezultatelor) vom desemna tot prin tragere la sorţi un nou câştigător. Premiile nerevenicate vor fi considerate ca fiind ultimele pozitii din listă, adică pachetele Pixi. Premiile se expediază gratuit o singură dată, numai pe teritoriul României.

Câştigătorii nu vor fi anunţaţi personal, vă rog să accesaţi pagina concursului în data de 20 iunie 2014.

Galaxia Copiilor


19.06.2014
Edit: extragere 19.06.2014.
Castigatorii sunt rugati sa revendice premiile pana la data de 20.06.2014, ora 21:45. Dupa aceasta ora premiile nerevendicate vor fi repartizate, prin tragere la sorti, altor participanti. Primii cinci castigatori din lista alaturata care isi revendica premiile vor primi pachet „Zaharia Zanzibon”. Urmatorii cinci – premii pachet „Pixi”. Premiile ramase nerevendicate vor fi premii Pixi.
84
53
45
39
17
—————————–
37
81
76
26
30


21.06.2014Edit: extragere 21.06.2014. Patru premii nu au fost revendicate, asadar am trecut la o noua extragere.
21
72
94 (revendicat)
59 (revendicat)
Timestamp: 2014-06-21 12:00:00 UTC
Premiile pot fi revendicate pana maine, 22 iunie, 2014, ora 15:00.


Edit: extragere 23.06.2014. Doua premii nu au fost revendicate, acestea au fost anulate.
Random Integer Generator
Here are your random numbers:
63
37
Timestamp: 2014-06-23 06:01:11 UTC

37 – deja castigator. extragere noua:

Random Integer Generator
Here are your random numbers:
12
Timestamp: 2014-06-23 06:02:17 UTC
Premiile pot fi revendicate pana maine, 24.06.2014, ora 9.00.

23.06.2014

Violetta. Jurnalul meu. Un an mai târziu – concurs

DisneyVioletta-300x400px

Dacă pe vremea noastră un episod din Cireşarii era tot ce ne puteam dori în bruma de timp în care aveai program la tv, acum copilăria este „altfel”. TV-ul porneşte dimineaţa şi poate merge liniştit toată ziua. Arunc de multe ori un ochi pe ecran, asta când nu acţionez butonul roşu de pe telecomandă, şi am cam învăţat personajele. Unul din serialele urmărite în ultimul timp e Violetta. Dincolo de zbaterile ei adolescentine, de intrigile şi răutăţile „prietenilor”, discutăm şi despre tatăl autoritar, incapabil să discute cu copilul, despre cum este nevoită eroina să mintă şi să se ascundă… şi ne promitem, şi eu şi copiii, că noi nu vom fi aşa.

Dacă o îndrăgiţi pe Violetta, editura Litera Mică v-a pregătit o surpriză: puteţi câştiga două premii, fiecare conţinând un volum Violetta. Jurnalul meu. Un an mai târziu, dacă participaţi la concursul acestei săptămâni şi răspundeţi printr-un comentariu la acest articol la următoarea întrebare:

Numeşte trei personaje de desene animate preferate care apar pe antetul paginii de facebook Litera Mică. [accesează pagina aici]

Vor fi doi câştigători şi două premii oferite, două titluri Violetta. Jurnalul meu. Un an mai târziu.

Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, iar câştigătorul are la dispoziţie 24h pentru a reventica premiul. Premiile beneficiază de livrare gratuită.

Fiecare participant are dreptul la un singur comentariu. Vă rog ca în rubrica “Nume” să folosiţi numele real complet către care va fi făcută expediţia (nu se acceptă decât adresă poştală pe acest nume), şi verificaţi dacă adresa de mail este scrisă corect. Concursul se va desfăşura între 9-15 mai 2014, ora 21:00.

Comentariile validate ca participante la concurs vor primi un număr de ordine la aprobare. Nu vor fi numerotate comentariile care nu îndeplinesc condiţiile solicitate (nume real complet, răspunsul la întrebare, IP unic), şi nu vor participa la extragere, dar vor fi vizibile pe pagină. Verificaţi în timp util înscrierea în concurs (până la 15 mai, ora 21:00). La momentul extragerii, lista participanţilor se închide.

Extragerea câştigătorilor va avea loc după încheierea concursului, iar rezultatele vor fi afişate printr-un comentariu la acest articol. Câştigători au la dispoziţie 24h din momentul anunţării rezultatelor pentru a trimite adresa de expediţie, printr-un comentariu la acest articol, folosind aceeaşi adresă de email cu care a fost adăugat comentariul câştigător. În caz contrar, la expirarea termenului menţionat (la afişarea rezultatelor) vom desemna tot prin tragere la sorţi un nou câştigător. Premiile se expediază gratuit o singură dată, numai pe teritoriul României.

Câştigătorii nu vor fi anunţaţi personal, vă rog să accesaţi pagina concursului în data de 16 mai 2014.


15.05.2014Edit: 15 mai 2014. Castigatorii au la dispozitie 24h pentru a revendica premiile in cadrul articolului dedicat concursului. Premiile pot fi revendicate pana maine, 16 mai, ora 22:30. In cazul in care nu sunt revendicate pana la momentul stabilit, acestea sunt anulate, si va urma o noua extragere.
nr. 38 Buhas Daniela
nr. 57 Daniela Ene


17.05.2014
Edit: 17.05.2014. Unul din premii (nr. 38) nu a fost revendicat la timp, si a fost anulat. Astazi am extras un nou norocos: nr. 52 popa roxana elisabeta.
Premiul poate fi revendicat pana maine, 18.05.2014, ora 10:00. Dupa aceasta ora premiul este anulat, si va fi atribuit printr-o noua extragere unui alt participant.


18.05.2014
Edit: 18.05.2014. Unul din premii (nr. 52) nu a fost revendicat la timp, si a fost anulat. Astazi am extras un nou norocos: nr. 1 valentina haralambie
Premiul poate fi revendicat pana maine, 19.05.2014, ora 11:45. Dupa aceasta ora premiul este anulat, si va fi atribuit printr-o noua extragere unui alt participant.

19.05.2014
Edit: 19.05.2014. Unul din premii (nr. 1) nu a fost revendicat la timp, si a fost anulat. Astazi am extras un nou norocos: nr. 22 Mamulea Mihaela
Premiul poate fi revendicat pana maine, 20.05.2014, ora 13.30. Dupa aceasta ora premiul este anulat, si va fi atribuit printr-o noua extragere unui alt participant.

Sofia Intai iti pregateste o vizita! – concurs

SofiaIntai

De ceva vreme, dar nu foarte multă, o nouă prinţesă îşi croieşte drum larg şi sigur către inimile copiilor: Sofia Întâi. În primul rând, pentru că este copil. Apoi, pentru că este o fetiţă normală, ce devine prinţesă, visul oricărui copil din lumea aceasta. Dar, odată ajunsă la acest statut, nu îşi pierde calităţile: prietenoasă, creativă, săritoare, puse în evidenţă cu orice ocazie.

Dacă o îndrăgiţi pe Sofia, editura Litera Mică v-a pregătit înainte de Paşti o surpriză: puteţi câştiga două premii, fiecare conţinând un volum Sofia Întâi dacă participaţi la concursul acestei săptămâni şi răspundeţi printr-un comentariu la acest articol la următoarea întrebare:

Numeşte ebook-ul oferit ca premiu la concursul în desfăşurare pe pagina de facebook Litera Mică. [accesează pagina aici]

Vor fi doi câştigători şi două premii oferite, două titluri Sofia Întâi.

Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, iar câştigătorul are la dispoziţie 24h pentru a reventica premiul. Premiile beneficiază de livrare gratuită.

Fiecare participant are dreptul la un singur comentariu. Vă rog ca în rubrica “Nume” să folosiţi numele real complet către care va fi făcută expediţia (nu se acceptă decât adresă poştală pe acest nume), şi verificaţi dacă adresa de mail este scrisă corect. Concursul se va desfăşura între 17-24 aprilie 2014, ora 21:00.

Comentariile validate ca participante la concurs vor primi un număr de ordine la aprobare. Nu vor fi numerotate comentariile care nu îndeplinesc condiţiile solicitate (nume real complet, răspunsul la întrebare, IP unic), şi nu vor participa la extragere, dar vor fi vizibile pe pagină. Verificaţi în timp util înscrierea în concurs (până la 24 aprilie, ora 21:00). La momentul extragerii, lista participanţilor se închide.

Extragerea câştigătorilor va avea loc după încheierea concursului, iar rezultatele vor fi afişate printr-un comentariu la acest articol. Câştigători au la dispoziţie 24h din momentul anunţării rezultatelor pentru a trimite adresa de expediţie, printr-un comentariu la acest articol, folosind aceeaşi adresă de email cu care a fost adăugat comentariul câştigător. În caz contrar, la expirarea termenului menţionat (la afişarea rezultatelor) vom desemna tot prin tragere la sorţi un nou câştigător. Premiile se expediază gratuit o singură dată, numai pe teritoriul României.

Câştigătorii nu vor fi anunţaţi personal, vă rog să accesaţi pagina concursului în data de 25 aprilie 2014.

Frozen


24.04.2014Edit: 24.04.2014. In urma extragerii de astazi, norocosii sunt:
nr. 29 Amalia Mohorea
nr. 101 silvia ivascu
Premiile pot fi revendicate pana maine, 25.04.2014, ora 22:00. Dupa aceasta ora, sunt anulate si premiile vor fi extrase din nou.


26.04.2014
Unul dintre premii nu a fost revendicat. In urma extragerii de azi, premiul va merge la nr. 10, daca este revendicat pana maine, 27.04.2014, ora 14:15. Dupa aceasta ora, este anulat si premiul va fi extras din nou.

Invitatie in Oraselul cunoasterii (concurs)

oraselul-cunoasterii300x400

Ne confruntăm în fiecare zi cu un conflict între generaţii, ideile noastre, de actuali părinţi, puse la zid de cele ale bunicilor, mult mai rezistenţi la schimbare, şi judecate de copii, care, fără să avem noi prea multe de spus, vor altceva. Nu contează cum era „pe vremea noastră”, „vremea lor” are pur şi simplu alte cerinţe. Odinioară conta foarte mult bagajul de cunoştinţe pe care îl aveai, pentru a face faţă provocărilor. Acum contează foarte mult instrumentele pe care le ai la îndemână şi abilitatea de a le folosi. Iar copiii noştri „învaţă să înveţe” altfel decât noi, prin experimentare, prin studiere a relaţiilor de cauză şi efect. Depinde doar de noi să îi încurajăm în acest sens.

Vedem pe rafturi – şi poate nu le dăm suficientă atenţie – jocuri-experiment. Uneori am vorbit şi aici, pe blog, despre câteva, şi mai urmează, pe măsură ce voi reuşi să prezint experimentele cum se cuvine. Am povestit şi despre expoziţiile ştiinţifice pe care le-am vizitat până acum în Bucureşti – Simte matematica, Xperiment, şi sper ca pe acest subiect să avem cât mai multe ocazii de povestit.

Îndrăznesc să afirm că nu suntem, încă, o categorie de părinţi deschişi la alte metode de învăţare. Cel puţin învăţarea prin joacă este un concept pe care îl asimilăm foarte greu. Dau ca exemplu un dialog clasic cu un copil. Ce-aţi făcut azi la grădi? – Am mâncat, ne-am jucat… – Şi lecţii, nimic? – Nu, ne-am jucat! Reacţia părinţilor este, în cele mai multe cazuri, una de indignare, iar concluzia – copilul pierde vremea la grădiniţă, dacă nu vine zilnic cu patru versuri memorate şi nu are la avizier 10 fişe de matematică, înseamnă că n-a învăţat nimic acolo. Toate acestea pentru că ne este greu să acceptăm că un copil învaţă prin joc mai repede şi mai uşor decât prin orice altă metodă.

O soluţie este ca noi, cei mari, să ne uităm vârsta. Să uităm obiceiurile de învăţare pe care le avem, şi să încercăm, alături de copii, să învăţăm din nou, de data aceasta altfel. Cel mai uşor o putem face prin intermediul expoziţiilor ştiinţifice. Din 15 februarie avem în sfârşit şi în Bucureşti o astfel de expoziţie permanentă, Orăşelul cunoaşterii, ocazie cu care vă invităm la o altfel de lecţie despre lumea ce ne înconjoară.

Orăşelul cunoaşterii oferă o invitaţie family „Noi 4” unui participant la concurs care răspunde corect, printr-un comentariu la acest articol, la următoarea întrebare:

Cine este inventatorul român care a brevetat roţile dinţate cilindrice?

Va fi un câştigător şi un premiu oferit, valabil 30 de zile de la momentul revendicării premiului.

Premiul va fi acordat prin tragere la sorţi (Random.org). Fiecare participant are dreptul la un singur comentariu. Vă rog ca în rubrica “Nume” să folosiţi numele real complet pe baza căruia se va intra în expoziţie, şi verificaţi dacă adresa de mail este scrisă corect. Concursul se va desfăşura între 7-13 februarie 2014, ora 21:00.

Comentariile validate ca participante la concurs vor primi un număr de ordine la aprobare. Nu vor fi numerotate comentariile care nu îndeplinesc condiţiile solicitate (nume real complet, răspunsul corect, IP unic), şi nu vor participa la extragere, dar vor fi vizibile pe pagină. Verificaţi în timp util înscrierea în concurs.

Extragerea câştigătorului va avea loc după încheierea concursului, iar rezultatele vor fi afişate printr-un comentariu la acest articol. Câştigătorul are la dispoziţie 24h din momentul anunţării rezultatelor pentru a revendica premiul, printr-un comentariu la acest articol, folosind aceeaşi adresă de email cu care a fost adăugat comentariul câştigător. În caz contrar, la expirarea termenului menţionat (la afişarea rezultatelor) vom desemna tot prin tragere la sorţi un nou câştigător.

Câştigătorul nu va fi anunţat personal, vă rog să accesaţi pagina concursului în data de 14 februarie 2014, si în zilele urmatoare, daca premiul nu a fost revendicat si se vor face noi extrageri.

Puteţi fi la curent cu activităţile propuse de Orăşelul cunoaşterii urmărind pagina de facebook:


Cartea experimentelor stiintifice, Tom RobinsonTunel optic cu oglinzidintii-norielKit crustaceu Triops Clementoni Science PlayPlanetarium ClementoniLaboratorul de cosmetice: fabrica de sapun DToysEduScience: Circuite electrice - asambleaza un radio FM , D-Toys
Fabrica de cristale. Cristal growingMicul electrician.Motoare electrice.Buki


Extragere 13.02.2014:
13.02.2014
Norocosul este nr. 2 Daniel Gaina.
Felicitari! Poti revendica premiul pana maine, 14.02.2014, ora 23. Daca premiul nu este revendicat, extragerea este anulata si va fi extras un nou castigator.

Aventura in Regatul de gheata (concurs)

Frozen300x400

Aţi văzut Frozen (Regatul de Gheaţă)? Sunt sigură că deja aţi îndrăgit noile personaje Disney, că autocolantele, caietele, posterele cu ele deja sunt acasă. Ce spuneţi să completaţi colecţia cu o poveste în imagini şi, în plus, cu un audiobook? Editura Litera completează seria de poveşti pentru copii cu ultima apariţie, aventura celor două surori Anna şi Elsa pentru a-şi salva regatul – Arendelle.

Poţi câştiga un volum „Regatul de Gheaţă” dacă participi la concursul acestei săptămâni şi răspunzi la următoarea provocare:

Care este cartea ta preferată din colecţia Disney? [aici] Adăugaţi linkul către carte într-un comentariu la acest articol.

Vor fi doi câştigători şi două premii oferite, două volume Regatul de Gheaţă”.

Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, iar câştigătorul are la dispoziţie 24h pentru a reventica premiul. Premiile beneficiază de livrare gratuită.

Fiecare participant are dreptul la un singur comentariu. Vă rog ca în rubrica “Nume” să folosiţi numele real complet către care va fi făcută expediţia (nu se acceptă decât adresă poştală pe acest nume), şi verificaţi dacă adresa de mail este scrisă corect. Concursul se va desfăşura între 6-13 februarie 2014, ora 21:00.

Comentariile validate ca participante la concurs vor primi un număr de ordine la aprobare. Nu vor fi numerotate comentariile care nu îndeplinesc condiţiile solicitate (nume real complet, linkul către produs, IP unic), şi nu vor participa la extragere, dar vor fi vizibile pe pagină. Verificaţi în timp util înscrierea în concurs.

Extragerea câştigătorilor va avea loc după încheierea concursului, iar rezultatele vor fi afişate printr-un comentariu la acest articol. Câştigători au la dispoziţie 24h din momentul anunţării rezultatelor pentru a trimite adresa de expediţie, printr-un comentariu la acest articol, folosind aceeaşi adresă de email cu care a fost adăugat comentariul câştigător. În caz contrar, la expirarea termenului menţionat (la afişarea rezultatelor) vom desemna tot prin tragere la sorţi un nou câştigător. Premiile se expediază gratuit o singură dată, numai pe teritoriul României.

Câştigătorii nu vor fi anunţaţi personal, vă rog să accesaţi pagina concursului în data de 14 februarie 2014.

Frozen


Extragere 13.02.2014

13.02.2014-2
nr. 73 andrea toma
nr. 41 Cristina Victoria Mocanu
Felicitari! Puteti revendica premiile pana maine, 14.02.2014, ora 23. Daca un premiu nu este revendicat, extragerea este anulata si va fi extras un nou castigator.


Extragere 15.02.2014
15.02.2014
Premiul nr. 73 nu a fost revendicat, am extras din nou unul dintre premii. Norocosul zilei de astazi este nr. 72 Gyorgy Ludovica.
Puteti revendica premiile pana maine, 16.02.2014, ora 9.40. Daca un premiu nu este revendicat, extragerea este anulata si va fi extras un nou castigator.