Zilele trecute mi-a sărit în ochi un mesaj pe un grup de pasionați de lectură destinată copiilor mici în care se solicita o recomandare de carte în care lupul să nu aibă rolul negativ cu care suntem obișnuiți. Credințe populare sunt multe, proverbe despre lup, de asemenea, însă povești cu lupi prietenoși îți vin mai greu în minte. Cel puțin eu nu m-am putut gândi decât la legenda fondării Romei, la lupoaica ce i-a crescut pe cei doi gemeni, sau la Cartea junglei, la Akela și restul haitei. Totuși, după Colț Alb, care nu e chiar recomandată copiilor mici, mi-am amintit că citisem recent Ochi de lup, de data aceasta o poveste cu un altfel de lup, mult mai aproape de realitatea noastră actuală.
În felul ei, poți să o socotești o poveste tristă, căci lupul, așa cum apare el de la început este prizonier într-o grădină zoologică și, pe deasupra, este și chior, mărturie a modului distructiv în care omul interacționează cu natura. Nu știu ce reacție aveți voi când vedeți animale după gratii și, pe deasupra, și infirme, însă mie mi-e greu să mă gândesc dacă „șansa“ aceasta la viață nu e mai crudă decât moartea dată de selecția naturală în sălbăticie. Dar trecem peste această dezbatere, revenim la poveste. Băiețelul, aflat în afara cuștii, găsește calea de a „comunica“ cu lupul. Orele de privit intens se schimbă în momentul în care alege empatia ca mijloc de a ajunge la interlocutorul său tăcut: copilul îl privește ținând un ochi închis. Lupul are povestea lui, scrisă deja în legendele marelui nord înghețat, în lupta pentru supraviețuire a familiei; băiatul are o poveste asemănătoare de căutare a propriului loc în lume. Cumva soarta strânge la un loc, în aceeași grădină zoologică, toate personajele, pentru a da un nou sens noțiunii de prietenie.
Volumul este accesibil, din punct de vedere al vocabularului, și cititorilor începători. Este o povestire în ramă, lumina reflectorului oprindu-se, pe rând, la cei doi protagoniști. Dialogul imaginat între cei doi nu te lasă niciun moment să respiri între cadre. Rămâi atent și dornic să vezi cum, de la evenimentele atât de intense, se ajunge la un deznodământ pe care îl cunoști de la început: ambii sunt prizonierii, într-un fel sau altul, ai unei grădini zoologice, loc incompatibil, cel puțin teoretic, cu noțiunile de fericire sau libertate.
Povestea animalului este mai simplă decât povestea omului, însă la fel de impresionantă. Intensitatea legăturilor de familie, spiritul de sacrificiu pentru cei dragi sunt episoade din povestea Lupului Albastru, pe care băiatul o află privindu-l în adâncul ochiului. Povestea lui, de orfan rătăcitor, botezat Africa N’Bia, este una la finalul căreia își găsește liniștea alături de familia adoptivă și de prietenii necuvântători.
Pentru un adult, o oră-două este suficientă lecturii, pentru un copil mai mic, poate câteva zile. Vă recomand însă lectura în echipă, copiii găsesc rar tovarăși de joacă cu care să discute despre cărți și de multe ori au nevoie de cineva cu care să despice în patru firul narativ și să-și confirme concluziile. Nu ezitați să fiți, cel puțin în vacanță, prietenul de care copilul are nevoie, veți fi surprins de cât de bine îl veți cunoaște apoi. Precum copilul din poveste, priviți-l în ochi, dincolo de pupilă, să ajungeți la lumina aceea vie din spate și să consolidați relația pe care o aveți deja.