Metaloplastie: peisaj mioritic

O tehnică pe care am vrut să o prezint de multă vreme, dar pentru care cu greu am găsit materiale, este cea a desenelor pe metal. Metaloplastia nu este foarte răspândită, deși în momentul în care îi văd rezultatul, aproape toată lumea o apreciază.

Inițial mi-am căutat niște unelte, cu care, în cele din urmă, pe varianta mea de metal, nu am lucrat. Apoi am căutat folie de aluminiu, mai groasă decât cea pe care o folosim în bucătărie la împachetat. Nu am găsit la rolă, deși sunt absolut sigură că undeva se distribuie, din moment ce toate magazinele au forme de copt din aluminiul acesta, platouri și alte accesorii asemenea. Acea folie îmi trebuie și mie, pentru a putea lucra cu copiii.

Până una-alta, dacă chiar doriți să încercați, platourile sunt o variantă bună, deoarece fundul plat permite decorarea, ba chiar și pe margini se pot face floricele și alte linii decorative. Iar folosirea ulterioară a platoului nu poate decât să-i dea decorațiunii un plus de valoare.

În disperare de cauză însă, și pentru că primăvara aceasta chiar aveam neapărat nevoie de un astfel de obiect pentru a vorbi despre tehnică, am ajuns la ultima variantă: am decupat o doză de aluminiu. Este important să lucrați fără să o îndoiți, pentru că nu se mai poate îndrepta. Și, mai ales, cu extrem de mare grijă, pentru că tabla taie… Am decupat întâi cu un cutter, apoi cu foarfeca. Pentru a îndoi corect marginile, am trasat linii cu o andrea (merge și cu un pix), apoi am îndoit bine muchiile. Însă una din ele a plesnit, și fix în acel loc tabla a profitat de punctul slab și se îndoia. A fost momentul în care am hotărât să mai trasez alte două linii, pentru a-i da stabilitate. Așadar, ceea ce vedeți semănând a ramă, cu linie dublă, nu are neapărat rol estetic, ci funcțional. Și nu apăsați nici foarte tare, căci se taie folia (a se vedea pe dreapta).

A urmat apoi decorul… pentru care am folosit un șablon de plastic, așa cum se găsesc foarte multe, pe diverse teme, în comerț. Cum sezonul pascal a debutat de ceva vreme, un peisaj naiv cu mioare a fost tot ce am putut realiza în miez de noapte. Am folosit o andrea, cu vârf rotund. Merge pentru copii și un pix. În funcție de duritatea suportului, se apasă mai încet sau mai tare. Bine-nțeles că îi puteți lăsa și să deseneze liber, doar să aveți grijă să le explicați că „nu se poate șterge”, și o linie odată realizată, așa rămâne.

Dacă decideți să încercați acasă, după ce tăiați îndoiți marginile, lipiți o bandă adezivă pe ele. Desenul se realizează pe spate, și muchiile pot avea imperfecțiuni care zgârie și rănesc.

Spor la lucru!

Școala altfel pentru copiii altfel

Anul trecut, când ministerul așa-zisei educații românești a decis că poți fixa săptămâna altfel și în alt moment al anului școlar, am zisă că e de bine. Apoi, când am văzut regulile, mi-am dat seama că se împart alegerile între cei care riscă pe frig și cei care aleg căldura… Că libertatea este, de fapt, relativă și îngrădită.

Însă ceea ce nu-mi place este când scopul acestei activități este deturnat. Facem excursie de 3 zile la Sinaia, la super-hotel, super-condiții, și o justificăm cu „învățare”. Really, câți n-au văzut Peleșul? Câți n-au înțeles încă faptul că un muzeu nu se vede în grup masiv, că nu reții nimic, doar bifezi o listă?? Că educativ înseamnă și că nu faci poze cu blitz în muzeu…? … O excursie tematică bine organizată e altceva.

Însă… ce faci cu copiii care nu pot merge, din X motive, într-o astfel de excursie? Teoretic, îi alipești la o altă clasă din școală, cu care ei n-au (mai) nimic în comun. Sau măcar… cauți și pentru ei o soluție.

Anul acesta nu aveam de gând să mă implic în Școala Altfel, pentru că… sunt de-a dreptul copleșită de toate obligațiile pe care le am, și nu am nici cea mai vagă idee cum o s-o scot eu, într-o lună, la capăt. Însă la Iris sunt 4 copii care nu postează pe whatsapp poze de la munte, cu trei zile neacoperite de un program (decât de teme, că doar au „timp liber”), și s-a rugat de mine să vin și să fac ceva cu ei. Ok, am zis că n-o fi foc, două ore, 4 copii, lejer pentru un atelier, la care am folosit materialele rămase de anul trecut de la Andrei, gata tăiate. Am pus repede în geantă toate uneltele necesare, câteva materiale în plus, că nu se știe niciodată, și-am purces la drum.

Jur că au fost cei mai cuminți copii ever!! Atât de tăcuți, vorbeau în șoaptă, se ajutau reciproc, ceva de nerecunoscut pentru etichetele care stau spânzurate în cele mai sumbre culori deasupra clasei! Dar se pare că e norocul meu, că „cine” putea să-mi întoarcă activitatea cu susul în jos nu a fost. După două ore, trebuia să mă opresc, să ajung la școală, însă… m-au rugat să le mai las uneltele. Nu făcuseră până acum nici țesut cu fâșii, nici quilling, nici filigran, așadar la final nu era gata decât o singură felicitare. Sper să le primesc și pe celelalte, căci au stat peste program.

Morala de azi:

Dragi profesori,

Indiferent cât vă doriți o excursie, dacă nu găsiți soluții/finanțare să plecați cu toți copiii, fiți creativi și căutați alte idei pentru programul din Școala Altfel. Și dacă decideți totuși să plecați ca prepelița cu puii capabili, pregătiți ceva și pentru ceilalți… nu-i faceți să se simtă abandonați. Ei asistă la toate pregătirile voastre, văd „lecțiile de zbor”… Și… chiar nu e vina lor!

Printre talentele pe care nu le am…

Uimitor, și de-a dreptul fantastic, există talente pe care nu le am, în ciuda numelui blogului. După ce am „moștenit” mașina la divorț, am avut acel moment de revelație că, dacă ai numele pe talon, trebuie să ai și o relație de încredere cu un doctor de mașini, pentru a nu lăsa a treia fată a familiei pe mâna oricui. Universul a fost de partea mea, a aliniat planetele, și nu știu cum s-a făcut, dar am găsit persoana care, dacă tot are ocazia să râdă de nu mai poate pe linia „ce poate o femeie să-i facă unei mașini”, măcar o să mă ajute să și trec cu bine peste „astenia de primăvară”.

Noi, fetele, când avem o relație, simțim imediat când ceva nu merge. Cam așa și eu cu a mea trăsurică, știam că la ieșirea din iarnă figurile ei de eroină peste gropile patriei se vor sfârși la mine în seif, dar am supraviețuit. Cât de rău putea să fie…? La ITP ultima dată, când mi-a văzut capota dată peste cap, că am uitat să o încui și s-a întors peste parbriz, m-a felicitat, a zis că, să scap fără nicio zgârietură, doar cu o sperietură, e noroc chior. Prost să fii, noroc să ai, clar. Mi-a dat exemple, că știe cazuri, parbriz spart, accident, intrat în diverse… mai că nu m-a pus la panou, că uite, am scăpat teafără și nevătămată la 120km/h. Dar eu știam acum să-mi încui capota cu îndoiturile ei originale, și mai ales s-o descui, ceea ce am omis să explic, că doar mi se părea logic să cauți un firicel metalic, să te agăți bine de el cu un patent, să tragi cât poți de două-trei ori pe an când pui lichid de parbriz. Că doar nu merg nici zilnic…

Au urmat, normal, prezentările. Ce problemă are? Na, ca tot omul, când te duci la doctor, ceri și tu setul standard de analize… Cum habar n-am, am zis și eu… Păi… uleiul, și ce-o mai fi nevoie. Am încercat s-o scald și să spun că accidental am mai dus mașina la service, dar ce s-a făcut acolo habar n-am. Ce ulei i-ați pus ultima dată? Doamne-păzește, nici nu știam când e acel „ultima dată”, dar și ce ulei!! Și a venit și momentul în care m-am dus să-mi iau filtre… Curajoasă, dau la magazin talonul, spun ce vreau, omul mă întreabă de modele, aleg și eu cum îmi spusese că trebuie să cam coste… Încercam să nu leșin de râs, să par serioasă și preocupată, mai ales că nu aveau și uleiul de pe lista mea!

Paranteză: Iris comentează, să nu uit să vă povestesc și de melci. Dacă uit, să-mi amintiți!

Vine domnul respectiv cu două cutii, și-mi spune foarte serios că „acestea sunt piesele”, și dă să le scoată din cutie să mi le arate… îi spun că nu e nevoie, „nu, că așa e politica firmei”. Seriozitatea mea s-a terminat, i-am zis că habar n-am cum trebuie să arate, dar dacă el trebuie să bifeze… și m-am abținut în continuare să nu râd, până a scos filtrul (de aer, am reținut!) și am început să râd în hohote… săracul… i-am zis că mă bucur că am învățat ceva, și mai ales că a ales unul pe roz, pentru fete… I-am mulțumit apoi serios, le-am pus în mașină și-am plecat. Bănuiesc că au fost ok, că n-a fost nevoie să le schimb.

Odiseea căutării uleiului s-a terminat repede în hipermarket, cu o poză orientativă pe telefon și atâtea caracteristici, că m-am simțit ca bărbații trimiși să cumpere tampoane, întrebându-se cine dracu’ a inventat atâtea picături!! Dacă ați încercat vreodată să-i arătați care e pachetul al cărui ambalaj îl are în mână, și cum se luminează nefericitul la față, veți ști cum m-am simțit eu când am trimis poza cu ce era pe raft, pe telefon, și mi-a zis să abandonez misiunea, nu e ok, există și alte soluții.

Apoi a venit acel moment al adevărului… când vin analizele de laborator, și coloana „ta” e marcată mai toată ca fiind neconcordantă cu standardele… Încă n-am avut curiozitatea să și-mi explic toți acei termeni care răsunau vag în mintea mea a ceva substantiv existent în limba română. Îi citeam expresiv, dar suferind de analfabetism funcțional, căci nu pricepeam nimic. Ideea centrală era aceea că eu în mașină mă sui cu copiii, alea sunt chestii care împreună dau siguranță, așa că nu trebuie să-mi bat capul, care nu e blond, să priceapă prea multe…

Apogeul a fost momentul în care mi-a spus că mi-a umflat și roțile, și, ca orice doctor bun, mi-a pus bilețele cu datele când ar trebui schimbate diverse. Noroc că google calendar funcționează și pe termen lung. Am adus-o acasă, după o săptămână de „internare”, și mă gândeam doar la acei părinți care n-o au nici în clin, nici în mânecă cu puericultura, și ajung cu copilul la spital de se minunează doctorii că încă respiră…

Mi-am promis să am mai mare grijă de ea. Să nu dau în gropi. Să nu mai iau bufnițe pe parbriz. Și, dacă se poate, să nu mai înjur la volan, ca să nu perturb Universul, încă de partea mea…

Ramă foto din carton, decorată cu flori

Zilele trecute povesteam despre cele două rame din carton pe care le-am construit. Cea de mai jos a fost modelul principal pe care l-am folosit la o activitate cu adulți, și, pentru că grupul era destul de numeros, am preferat să creez un filmuleț care să ilustreze modul de lucru.

Cum sunt ceva mai avansată la capitolul unelte, și m-am „lenevit” în ceea ce privește utilizarea unei foarfeci, dacă nu este neapărată nevoie, am ales să decupez modelul printat cu cutterul. Înainte de alte comentarii, iată imaginile:

Un model nu foarte complicat, care se decupează pe linia continuă și se îndoaie pe cea punctată. Ca greșeală – dar nu am vrut să filmez din nou doar pentru atât, am adăugat lipici pe toată banda de jos care se îndoia, și trebuia doar în părțile laterale, nu și acolo unde se suprapunea piciorul.

Îndoiturile, chiar dacă par multe, îi dau rezistență, și după întărirea suportului din spate, chiar stă fără probleme în picioare. Socoteala de-acasă nu s-a potrivit în târg… și activitatea a mers extrem de greu, cu multe rateuri, și puține reușite. Însă rămân la metodă, partea demonstrativă în activitățile de lucru manual o fac video, orice ar însemna acest efort. Nici nu se compară cu a demonstra o singură dată, unei săli întregi, cum se confecționează obiectul. Așa pot rula filmul, pot opri să explic la ce anume să acorde atenție, și apoi poate rula de câte ori este nevoie (toată ora) pentru cei care mai au nevoie de îndrumare. Deși clasicul e bine? nu dispare la nicio vârstă, numărul de apeluri directe scade vertiginos.

Acasă am convenit cu Iris să și decorăm rama. După o tentativă de a o lăsa singură, ceva bocit că are teme multe, ne-am apucat să lucrăm împreună. Ceea ce vedeți e lucrat cam jumate-jumate, dacă vă prindeți care, căci pricepute suntem amândouă. 🙂

Dar… pe principiul mama-mpunge și eu trag, m-a „lăsat” să franjurez eu toate hârtiile, recunoscându-mi talentul deosebit la lucruri de migală, iar ea a răsucit florile. I-am arătat apoi cum să confecționeze frunzele acestea dublu-îndoite, model pe care și eu l-am încercat de curând, apoi a dat în patima cârlionților și cu greu am oprit-o să nu pună la toate frunzele.

Floricelele sunt realizate din benzi de hârtie de 1cm lățime, 30cm lungime, iar la interior sunt una, două sau chiar trei fâșii de 5mm lățile, lipite între ele, pentru a crește diametrul.

Aș spune că rama se poate realiza ușor la clasa a III-a sau a IV-a, căci nu necesită decât atenție la îndoit (și, dacă biguiți cu un ac/pix care nu scrie, e chiar simplu), dar după experiența de săptămâna trecută, spun doar că pentru începători e puțin mai dificil, trebuie urmărit filmul pas cu pas. Dar nu e imposibil!

Spor la lucru!

PS: modelul poate fi descărcat de aici.

Tablouri pentru ziua mamei

Caruselul lunii martie s-a învârtit nebunește, așa că, dacă am ratat, iată ce au pictat copiii pentru ziua mamei. Intențiile au fost de departe cele mai bune, însă mă depășește încă stilul complet superficial al copiilor din ziua de azi. Parcă nimic nu-i mai motivează, și nu reușesc să găsească acea motivație intrinsecă a lucrului bine făcut. Să te uiți tu, cu satisfacția reușitei, la ceva produs de mâinile tale.

A accepta un produs sub limita la care a-i fi capabil să-l realizezi… pentru mine este încă o enigmă. Cum ne afectează acest „să ne facem că muncim” vom afla probabil peste încă niște zeci de ani, când ne vom întreba inutil cum am ajuns aici. Și, în felul meu, sunt convinsă că avem nevoie de o competiție, nu cu ceilalți, ci cu noi înșine în primul rând.

Tablourile de mai sus sunt expresia perfectă a tuturor variantelor. Tehnica era simplă, ștampilare cu bețișoare de urechi pentru crearea unor floricele. Rama, decorul, l-au realizat singuri, fără niciun criteriu. Au fost copii care au perseverat până la a obține un rezultat mai bun. Dar și alții care s-au declarat prea repede mulțumiți de rezultat… Mai jos este una dintre excepții. Pe carton s-au făcut exercițiile inițiale, până când s-a declarat singur satisfăcut de însușirea tehnicii.

Pe lângă bețișoarele cu bumbac, au mai avut ca accesorii bețe de lemn – cu care au imprimat frunzele, și scobitori, pentru puncte fine.

Concluziile le trage fiecare. Poate n-ar fi rău să începem să-i întrebăm nu dacă putea „mai bine ca Popescu”, ci doar dacă ar putea să realizeze ceva mai bine de atât. Și, dacă poate, atunci să o facă!

Dragostea necondiționată la un bloger

Sâmbătă am participat la încă o ediție a școlii pentru cei care vor să treacă dincolo de limita de fun a unui blog. Nu cred că numele pe care îl poartă reflectă acest lucru… N-am să povestesc despre ce s-a făcut tehnic acolo, căci au fost alte fete mai hărnicuțe ca mine și au scris deja (până la momentul la care m-am apucat eu de scris, erau 1, 2, 3, 4, 5, 6 deja!)

Eu m-am bucurat ca la școală că am putut să stau în bancă cu cine vreau, deși dacă doamna învățătoare și-ar fi pus mintea cu noi, ne mutau urgent cu alți colegi sau sfârșeam pe coji de nucă. Recunosc că din punct de vedere tehnic eram copilul ăla care ajunge în clasa pregătitoare știind să scrie cursiv, ba și tabla înmulțirii, și dată fiind și acustica nepotrivită a sălii… ne-am văzut de ale noastre.

Digital Parents Talks, V. Foto: Mihai Raitaru

Am ascultat însă cu o ureche prezentarea lui Robert Katai, pentru că, din orice lucru pe care ai impresia că îl știi, ai ceva de învățat. Și da, „next level” al produsului de grafică prezentat era interfața necesară pentru monetizarea bannerelor, care însă ar duce la un cost astronomic pentru client un biet banner pe blog. E bine însă de știut că există, nu știi niciodată când se ivește ocazia de așa ceva, deși eu personal am renunțat demult la ele ca idee de promovare… dacă nu le pun în text, chiar nu au niciun efect, însă devin atât de enervante…

Dar să revin la titlul articolului. O idee pe care am prins-o tot din aer a fost aceea că suntem, pe nișa aceasta de bloguri pentru copii și părinți, o comunitate care nu se (prea) sprijină reciproc. Și de aici m-am gândit că pentru un bloger, calitatea principală trebuie să fie capacitatea de a iubi necondiționat. Muncești la articole, faci poze unicat, dai modele utile, ajuți, dar să nu ai așteptări să se întoarcă. Dacă pui un articol care ar trebui să-ți aducă cel mai mic beneficiu – de imagine sau financiar, și te aștepți la share&like, ai ratat. Dragostea necondiționată pentru blog e secretul supraviețuirii.

Și se vede… în momentul în care postez clar ceva de „reclamă”. Oamenii care reacționează sunt cei care transmit nu că le place produsul în sine, ci că mă susțin pe drumul acesta. Cu această ocazie, mulțumiri tuturor!!

… și mulțumiri sponsorilor SnackTools.ro, SkinNovels

Ramă foto cu trepte de nivel

A denumi un articol este de multe ori o provocare pentru departamente întregi de marketing… a pune un titlu acestui articol a fost cam același lucru, doar că pentru un singur om. Și, dacă aveți o idee mai bună după ce citiți despre ce este vorba, aștept păreri, căci nu am nici cea mai vagă idee ce i s-ar potrivi mai bine.

Nu știu ce faceți voi cu mărțișoarele și ambalajele lor, însă la mine se triază. Unele au „ceva” special, altele pot fi reciclate sau utile în cutia-cu-de-toate, cert e că anul acesta mi-a atras atenția ambalajul unuia, care părea cutiuță, dar nu era. Așadar am recreat ideea, la o scară mai mare, pentru o ramă foto.

Când confecționezi o ramă foto din carton, impresia de 3D este dată de faptul că stă în picioare, include o fotografie. De data aceasta reușisem să creez și impresia de volum pentru ramă, creând o „adâncitură” suficientă. Pentru modelul meu – complet atipic ca dimensiune – aveam în minte o decorațiune quilling, care astfel ar fi fost „protejată”. Chiar ar putea avea, dacă este disponibil, geam din acetofan.

Cum este confecționată:

se printează pe carton cele două pagini de aici. Prima este cea care se va vedea efectiv, așa că alegeți cu grijă culoarea. A doua este cea care se va vedea din spate. Atenție la print, imprimantele tind să lase o margine de câțiva milimetri. Nu folosiți opțiunea „Fit to page/Potrivește în pagină”, ci cea „Dimensiune reală”. Chiar dacă pare să dispară ceva din model, puteți prelungi apoi liniile. Modelul necesită decupaj și potrivire perfectă, nu modificați dimensiunile.
există zone ce trebuie decupate, tăiate, sau îndoite. Prima pagină printată se decupează complet pe linia continuă, și se va îndoi pe cele punctate/întrerupte. Dacă printați pe carton cu fețe diferit colorate, și doriți ca una anume să se vadă în exterior, vă recomand să printați pe fața pe care o doriți „ascunsă”. În acest caz, linia cu puncte mai rare (cea dinspre interior) se va îndoi tip „munte”. Adică, uitându-vă la linia în cauză, după îndoitură, aceasta să fie pe „culmea muntelui” rezultat. A doua linie, cea întreruptă (spre exterior) se va îndoi tip „vale” – invers față de prima. Sugestie: pentru a obține o îndoitură estetică, vă recomand să retrasați liniile folosind o riglă și un fix care nu scrie/andrea/unealtă de biguit, apăsând suficient pentru a genera un șanț de îndoire în carton, și în același timp fără să-l perforați.
a doua pagină se decupează în centru, și se detașează dreptunghiul. Se taie muchiile piciorului. Se îndoaie apoi toate liniile punctate „tip vale”.
Produsul rezultat după îndoirea primei pagini se fixează în dreptunghiul decupat, și se adaugă lipici. Dacă ați decupat corect, colțurile se vor potrivi perfect, părând „îmbinate”, însă puteți corecta această zonă cu decorul ulterior.
se lipesc cele două laterale ale spatelui, și se întărește piciorul folosind dreptunghiul decupat anterior.

De aici produsul se decorează după inspirația fiecăruia. Ar fi trebuit să lipesc în interior un alt decor, pe fundal, astfel încât rama să rămână diferită. Ar mai fi fost o idee să folosesc cartoane diferite pentru cele două pagini, și dreptunghiul detașat din prima să devină fundal adăugat în a doua (piciorul se putea întări și cu alt carton). După trandafirii realizați din hârtie de quilling lată de 1cm, frunzele decupate cu perforatorul, am folosit dantelă autoadezivă (are pe spate deja fixată bandă adezivă transparentă) și jumătăți de perle.

Dacă doriți să folosiți acest model pentru o fotografie standard, lăsați un comentariu cu dimensiunile acesteia ca să realizez șablonul.

Avene lansează o nouă formulă inovatoare pentru pielea uscată a întregii familii

Pielea uscată duce lipsă de hidratare, iar funcţia de barieră de protecție nu mai îndeplineşte rolul de apărare, fiind modificată de frecarea hainelor, agresorii externi şi produse de curăţare dure. Uscăciunea pielii poate fi o problemă pentru oricare membru al familiei, așa că este indicat să fie alese produse de îngrijire care să li se potrivească. Pentru cei mai mititei sau pentru cei mari, femei sau bărbaţi, cu toţii au aceleaşi nevoi: eficacitate, convenabilitate şi confort.

Laboratoarele Dermatologice Avene lansează produse inovatoare din gama TriXera NUTRITION, pentru
curăţarea şi îngrijirea zilnică a pielii, pentru a aduce un plus de hrănire şi confort.

În gama TriXera NUTRITION, Avene îmbină plăcerea, originalitatea și confortul pentru a dezvolta texturi de NOUĂ GENERAȚIE, dedicate pielii uscate: TEXTURILE NUTRI-FLUIDE, unice prin faptul că au onctuozitatea unui balsam și textura fluidă a unei loțiuni, pentru o aplicare foarte ușoară.

Gama conține:

Gel de curățare nutri-fluid: curăță delicat și hrănește până și cea mai sensibilă piele. Textura sa delicat parfumată oferă confort pielii și plăcere de utilizare zi după zi. Lasă pielea curată, catifelată și protejată a adulților și copiilor (cu vârsta de cel puțin 3 ani). Fără săpun, fără parabeni și fără fenoxietanol. Toleranță CUTANATĂ, OCULARĂ & GINECOLOGICĂ excelentă.
Loțiune nutri-fluidă: hrănitoare, protectoare și hipoalergenică, loțiunea repară bariera de protecție a pielii și calmează senzația de piele care strânge. Textura sa fluidă, delicat parfumată permite o aplicare rapidă, care economisește timp pentru ca familiile să-și continue activitățile zilnice. Potrivită pentru față și corp – adulți și copii (cu vârsta de cel puțin 3 ani). Fără silicon, fără parabeni, fără fenoxietanol. Toleranță excelentă!
Balsam nutri-fluid: hrănitor, protector și fără parfum, balsamul repară bariera pielii și calmează senzația de piele care strânge. Potrivit pentru pentru toate tipurile de piele sensibilă și uscată a întregii familii – adulți și copii (cu vârsta de cel puțin 3 ani). Fără silicon, fără parabeni și fără fenoxietanol. Toleranță excelentă!
Trixera NUTRITION este o alegerea sigură, cu formule potrivite pentru întreaga familie.

Pentru mai multe informații accesați: www.eau-thermale-avene.ro sau Facebook-EauThermaleAveneRomania

Nu ratați filmulețele campaniei, de aici. Se recomandă să nu consumați alimente pe durata vizionării, ca de la râs excesiv să nu se producă accidente nedorite…

Tablou cu 3D Pen

Programul cumplit pe care îl am semestrul acesta mă aduce acasă seara, târziu. Dezavantaje – multe, deși după ce m-am plâns mai serios de câteva ori, am găsit oleacă dereticat prin casă, și chiar vasele spălate. Totuși, când ajungi adunat cu fărașul de oboseală, și de-abia mai nimerești să bagi cheia în ușă, să fii repede luat de mână să ți se arate „ceva” e uneori minunat.

Am primit de ziua mea anul trecut un cadou creativ, un creion 3D. Pe cât de tentantă e joaca cu el, pe atât de scumpe rezervele, așa că l-am cam ținut în cutie și n-am avut atâta curaj să-mi fac de cap. Cadoul meu – dar extazul a fost al copiilor, și, în special, Iris.

De Mărțișor a vrut să confecționeze mărțișoare personalizate pentru toți profesorii. Unii au fost încântați, și i-au spus. Pentru doamna de tehnologică a cusut două clădiri, pentru doamna de biologie o alună, iar pentru doamna de TIC a vrut să facă roboței din tastatură. Din fericire, n-am aruncat chiar toate vechiturile IT din casă, așa că am avut ce demonta. Dacă ochii mobili au fost ușor de lipit, chiar și tastele între ele, la membre și alte detalii… era cam în pană de idei, până mi-a cerut creionul. A făcut roboțeii, toate bune și frumoase, am înțeles că doamna a zâmbit (că de obicei nu o face!), creionul a rămas pe masă…

Pentru sesiunea ei de cusături, copiasem de pe net modelul lui Bamby, cruciulițe pe etamină… și cum era pe masă alături de creion, iar ocaziile să-i faci mamei o surpriză sunt muuulte la începutul lui martie, l-am găsit pe Bamby, albastru, realizat din fir de plastic. Am rămas fără grai. Nu m-am așteptat în primul rând la o surpriză înainte de 8 martie, și în niciun caz la un tablou atât de reușit! Căci, cu toate stângăciile, eu nu știu dacă l-aș fi reușit. E drept că m-aș fi gândit întâi că termin materialul :D, dar acum chiar nu-mi pare rău, dacă s-a distrat copilul, și a fost încântat de reacția mea.

Vezi preț

Ce face jucăria mea mai exact puteți vedea în filmul de mai jos. Când l-am primit eu, aproape că nu găseai la noi pe piață așa ceva, acum am avut surpriza să găsesc la eMag două modele. La ce mă gândesc cu el? La geometrie 3D, normal, e aproape ceea ce visam, cu ceva zeci de ani în urmă, când construiam figurile. Și da… visez acum la o imprimantă 3D, chiar nu vreau să închid ochii, căci se derulează prea multe planuri.

Ce mi-am dat seama văzând tabloul ei e că nu i-am dat, până acum, să lucreze cu aparat de pirogravat. (Întâi să-l cumpăr!) Cred că ar fi încântată de rezultat, mai ales că avem și o sumedenie de cutii, cutiuțe și obiecte de lemn ce ar putea fi decorate cu el.

Îndată ce găsesc o sursă ok ca preț pentru material (deocamdată numai via China se poate), vă și recomand jucăria.

Colecția Am supraviețuit! – editura Gama

Una din seriile noi pe care editura Gama a început să le traducă pentru cei mici (dar nu foarte) este „Am supraviețuit”. Am citit cărțile după ce inițial le-au răsfoit copiii, și chiar mă întrebau la final dacă poveștile sunt adevărate. A fost nevoie să le explic ce este aceea ficțiune istorică, cum că, de fapt, în categoria aceasta intră multe dintre filme de pe marile și micile ecrane, căci „scenariul” de multe ori este făcut comercial, și arareori se respectă chiar și adevărul istoric bine cunoscut, până la distorsionarea adevărului istoric, cu care profesorii de istorie ajung să se lupte…

Autoarea – Lauren Tarshis, americancă – explică, în paginile pe care cei mici nu le mai citesc la final, că ancorele cronologice principale sunt reale, dar povestea țesută printre ele – nu. Este doar o modalitate de a-i determina pe ei să citească și să asimileze informație într-un mod plăcut. Am parcurs toate cele patru volume traduse până acum, și m-am hotărât să fie cele pe care le trimit la „biblioteca clasei” semestrul acesta. Nu mai știu dacă am povestit, dar la noi în clasă, în fiecare semestru, fiecare copil aduce o carte pe care a citit-o și i-a plăcut. Se fac fișe individuale de „împrumut”, și îți alegi și citești, eventual discuți cu cei care au citit-o despre subiect, să vezi dacă o vrei și tu. Acum ar trebui să le schimbăm, și mă gândeam că seria aceasta este mult mai atractivă, pentru că sunt subțiri și se citesc repede, iar informațiile sunt comunicate scurt și la obiect.

Impresiile mele au fost oarecum de deja-vu, dar au fost doar ale mele. Iris doar cu povestea de pe Titanic a mai avut de-a face, dar a zis că e mai amuzantă cea din carte, pentru că personajele sunt copii, și se termină „bine”. Dealtfel, toată seria am înțeles că este construită astfel, eroii sunt copii care, în ciuda dezastrelor ce se petrec în jurul lor, reușesc să supraviețuiască, și de aici și numele. Dacă ar fi să ierarhizez, cel mai mult mi-a plăcut cea cu naziștii, apoi cea cu Pompei, 11 septembrie și Titanic, dar doar din punct de vedere al subiectului, căci stilul este același. Deși nu sunt adepta lecturilor rapide, pentru a discuta cu un grup mai mare de copii despre lecturile din timpul liber, acestea sunt o soluție.

Volumele sunt disponibile în librăria editurii Gama, dar și în alte librării online precum Elefant, Libris, librarie.net, eMag, Cărturești, LibHumanitas, iar dacă sunteți pasionați le lectura în limba engleză, BookDepository (transport gratuit, plata cu cardul), Book-Express.

* Momentan au fost traduse: Am supraviețuit distrugerii orașului Pompei, 79 d. Hr., Am supraviețuit scufundării Titanicului, 1912, Am supraviețuit invaziei naziste, 1944, Am supraviețuit atacurilor din 11 Septembrie, 2001

Talente de Năzdrăvani

Monthly Archives: martie 2017