Crăciun Fericit!

 

Se stinge lumina. Miroase a vin fiert, a portocală și a scorțișoară. Privim luminițele colorate și ne bucurăm de fiecare dintre ele.

„Mami, vezi? În brad am pus tot ce-am lucrat noi!”

Crăciun liniștit tuturor! Noi ne pregătim să-l așteptăm pe Moș Crăciun. Am fost cuminți, și sperăm să avem cadouri pe măsură. A fost un an greu, și le mulțumesc cu această ocazie tuturor celor care mi-au fost alături, în viața reală, ori virtual, cu un like&share de încurajare.

Mulțumesc editurilor partenere, pentru provocările lansate, și tuturor colaboratorilor, pentru că au contribuit la reușita acestui moment.

Vacanță plăcută tuturor!

steluta origami

Steluță origami, cu puțin filigran

Steluța care anul acesta se adaugă colecției de decorațiuni pentru Crăciun a apărut ca moment de relaxare, după o după-amiază în care am supraviețuit în bucătărie. Trebuia să mă liniștesc cumva, așa că mi-am amintit de o provocare mai veche, o steluță origami. Inițial am avut impresia că e o steluță completă, ca cele acum comercializate la Lidl, și care se montează, și de aceea m-am și apucat de proiect. După prima rază mi-am dat seama că nu este așa… dar am continuat elementele.

steluta origami

steluta origami

Am terminat-o și mi s-a părut tare tristă. Poate pentru că afară nu ninge, și alte steluțe nu poposesc pe pervaz. Sau pentru că ar fi fost interesant să o pictez, cu auriu sau argintiu. Însă mi-am amintit de cuțitul pentru filigran. Aș fi vrut să am talentul bunicului meu. Lui, când îi dădeai o foarfecă și coală de hârtie, începea să taie, pe un contur văzut doar de el. Și noi ghiceam. Tăia și cel mai mic detaliu… și apăreau fetițe la horă, băieți călare, cai în galop… și marele meu regret e că nu am păstrat acele clipe de copilărie și altfel decât în mintea mea. Departe de mine acel talent, mâna mea merge drept, linii geometrice, care cu greu se despart de simetrie și ordine. Am tăiat la întâmplare, de regulă triunghiuri, lăsând măcar 2-3mm între laturi, pentru a decupa cât mai mult din marginea steluței.

A ieșit… un fel de dantelă. Suficient de relaxantă după o zi de muncă. Și cam mare pentru a fi folosită pe post de glob, adaptată poate concura liniștită la rolul de vârf de brad. Se poate face foarte rapid, nu e deloc așa greu cum pare la prima vedere.

Ca să nu rămână doar imaginea, am mai confecționat una, mai mică. Pentru prima am folosit pătratul obținut dintr-o coală A5, și a ieșit destul de mare. Pentru cea din imaginile de mai jos am folosit hârtie origami de 10cm. Demonstrația am făcut-o cu hârtie glasată, pentru a se vedea mai bine ce anume se îndoaie.

Spor la lucru!