Ieri, pe o vreme de toamnă incredibil de caldă, am pus pe listă unul din muzeele pe care nu le-am vizitat împreună cu copiii, Muzeul Naţional Tehnic „Dimitrie Leonida”. Am ajuns – biletul de intrare – 4 lei adulţi, 2 lei copii. Normal, ca la orice muzeu românesc, trebuie să mă enervez pentru invenţia numită „taxă foto”. Nu pot să pricep de ce nu se creşte preţul biletului, numai să nu mai văd 27 lei pentru o fotografie. În schimb, 33 lei ghidajul nu mi se pare foarte mult, dar dacă tot îl plătim, poate mergem cu un grup mai mare. Nu de alta, dar oricât mi-am chinuit eu uneori neuronul, făcând apel la noţiunile de fizic mecanică şi electricitate, abia dacă am reuşit să-mi amintesc pentru ce erau fiecare din unităţile de măsură…
Andrei a fost încântat de motoarele auto, normal, BMW, Mercedes, cilindri în linie şi în V, motocicletele de la jumătea secolului trecut, maşinile electrice, locomotivele cu aburi in secţiune, machetele la scară cu mine de cărbuni, sare, sonde petroliere… o plăcere!
Nu înţeleg încă de ce nu există la muzeu o sală permanentă, gen Xperiment, pentru copii. Mie cel puţin mi s-ar părea genial să te duci şi să poţi experimenta diversele noţiuni de electricitate, magnetism şi electromagnetism, fizică mecanică, densitate, şi doamne câte sunt! Recunosc că printre cele mai puţin plictisitoare materii sunt fizica şi chimia. Din păcate pe prima am ratat-o, căci la catedră n-am avut parte de persoane dedicate, şi regret şi acum. A doua… e poveste lungă. Dar mi-a plăcut enorm.
Revenind la subiect, cum poze nu am putut să facem, vă invit să accesaţi site-ul muzeului, care are disponibil aici un tur virtual.
De menţionat că expoziţia din spate nu se vizitează, este în restaurare.
În schimb, o expoziţie interactivă temporară ne-a dat gata, fix la intrare în muzeu, cu intrare gratuită: Simte matematica! Ah, matematica, o altă plăcere imensă pe lista de materii şcolare.
Expoziţia Simte Matematica!, un proiect interactiv organizat de Goethe-Institut în parteneriat cu Muzeul Mathematikum din Giessen, Germania, promovată de către Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Germania. Prezentată în mai multe ţări din Europa, America şi Asia, expoziţia ajunge la Bucureşti, la Muzeul Naţional Tehnic „Prof.ing. Dimitrie Leonida“, unde va putea fi vizitată în intervalul 5 – 24 noiembrie.
Expoziţia îşi propune o abordare inedită a unei ştiinţe pe care mulţi o consideră prea exactă pentru a mai fi şi distractivă. Vizitatorii vor descoperi practic, prin joc, informaţii utile despre concepte abstracte. Exponatele nu doar că pot fi atinse, dar devin adevărate provocări pentru cei ce vor să-şi pună mintea la încercare: să compună un puzzle, să construiască o replică a podului Da Vinci, să se privească în oglinzi paralele, să redescopere legile simple ale geometriei asamblând diverse forme şi multe altele.
Douăzeci de exponate ingenioase îşi aşteaptă vizitatorii, reprezentînd o selecţie din cele mai populare experimente ale colecţiei Muzeului „Mathematikum“ din Giessen, Germania, primul muzeu interactiv din lume dedicat matematicii. Expoziţia a fost creată acum 10 ani şi s-a bucurat de succes, înregistrând peste 1,5 milioane vizitatori care s-au lăsat fascinaţi de lumea matematicii. Programul expoziţiei este de marţi până duminică, în intervalul 10:30-18:00. Accesul este liber.
Mai jos las imaginile să vorbească despre cât de distractiv a fost. Podul lui DaVinci l-am construit pe 5 module, dar, normal, s-a prăbuşit, poză n-am reuşit să facem. Jocurile cu zaruri ne-au depăşit, la probabilităţi matematice n-am stat niciodată prea bine. În schimb geometria aplicată a fost marea mea plăcere, la fel şi exerciţiile de optică. M-a pus la perete în schimb setul de tangram pentru litera T, unde am cerut ajutor… Uimitor mi s-a părut şi exponatul cu baloane de săpun, cum se aşezau planurile în diverse forme geometrice. Am stat în expoziţie mai bine de o oră, şi dacă foamea, setea, oboseala nu ne veneau de hac, am mai fi stat.
Nu rataţi expoziţia, este minunată, şi merită un drum până în parcul Carol!