Din seria de cărţi cu şi despre Crăciun care au poposit în bibliotecă cu ocazia târgului de carte a fost şi Poveste muzicală de Crăciun, din colecţia Poveşti din Pădurea Muzicală. Prin intermediul unei poveşti, dar mai ales a cd-ului care însoţeşte cartea, se intenţionează familiarizarea copiilor cu noţiunile de muzică clasică, dar şi cu marii compozitori. Personajele din poveste poartă numele acestora, şi, printre rânduri, sunt şi caracterizaţi.
Povestea de Crăciun a fost pentru mine o mare surpriză. Nu am crezut că va fi o poveste de tinut minte, în schimb a fost amuzantă şi cu final neaşteptat. Pe scurt, Ludwig, un pui de leu care nu s-a mai întâlnit cu Moş Crăciun, pune la cale o capcană pentru acesta în Pădurea Muzicală. Curse pentru reni, cu sfori printre copaci, cenuşă pe drumul de sanie, apă pe acoperiş, transformată în gheaţă în miez de noapte, şi beţe de mătură pe horn… Vă puteţi imagina care a fost reacţia Moşului, care a lasat sacul cu cadouri în grija unui spiriduş ce nu ştia să citească, să le împartă cum va putea… Pentru că nu se descurcă, el şterge etichetele şi împarte cadourile la nimereală, provocând în dimineaţa de Crăciun un lanţ de dezamăgiri.
Totul însă se termină cu bine la târgul organizat ad-hoc, unde toată lumea vine cu un cadou şi pleacă cu altul. Nu m-am putut abtine să nu râd, este o soluţie pentru cadourile nepotrivite…
Ilustraţia din volum nu este genul meu, dar este plăcută şi expresivă. Pentru acest volum au desenat Adriana Gheorghe şi Sebastian Opriţa.
Cd-ul în schimb mi-a plăcut. Din cuprins fac parte fragmente din: Vivaldi (Iarna), Bach (Concertul nr. 4), Mozart (Concertul pentru pian nr. 21), Beethoven (Simfonia V), Chopin (Impromptu), Ceaikovski (Valsul florilor), Strauss (Povestiri din Pădurea Vieneză. Sunt cuprinşi toţi compozitorii care fac parte din această colecţie. La finalul cărţii sunt inserate şi două joculeţe – un labirint şi un exerciţiu de perechi, pentru a da fiecărui spiriduş cadoul potrivit (dacă ai ascultat cu atenţie povestea).
Colecţia „Poveşti din Pădurea Muzicală” cuprinde opt volume, ale căror personaje principale – spiriduşi – sunt cei mai mari compozitori ai lumii: Vivaldi, Bach, Mozart, Beethoven, Chopin, Ceaikovski, Strauss, exceptând volumul Poveste muzicală de Crăciun. Cărţile le oferă copiilor, într-o manieră accesibilă, informaţii pentru cultura lor generală şi contribuie în acelaşi timp la dezvoltarea gustului pentru muzica clasică.
Din păcate, această serie nu mai este disponibilă pe piață în formatul cu cd. Le puteți găsi, doar cartea, la elefant, libris.