Decorațiuni cu umbreluțe

decor ploaie toamnaPrima zi de toamnă. Din fericire nu este prea friguroasă, dar verificăm… cizme de cauciuc, absolut necesare într-un oraş ce devine mica Veneţie după o ploaie mai serioasă, pelerine de ploaie… şi umbrele!

Trecem în revistă şi decorul de la grădiniţă. În mare, va fi cel de anul trecut, cu zâna toamnă pe fereastră, şi o ploaie zâmbitoare în clasă. Anul trecut am agăţat o mulţime de picături, după modelul de aici, şi copiii au fost încântaţi. Au cerut umbreluţe, că îi plouă la măsuţe 🙂 … Anul acesta ne gândeam ce am putea să mai agăţăm printre picături, să fie şi ceva nou. Prima dată ne-am gândit la umbreluţe de cocktail, nu sunt foarte scumpe, şi se montează uşor. Dar ideea cu umbreluţele m-a tot chinuit luna aceasta… aşa că am găsit o altă soluţie, iar grupa pregătitoare ar trebui să fie în stare să le confecţioneze.

Materiale necesare:umbreluta din carton si pai de plastic

  • carton colorat
  • un pai flexibil
  • lipici
  • elemente de decor

Am realizat şi un model ce poate fi printat pe carton, pentru a uşura pregătirea activităţii pentru un număr mai mare de copii. Dacă lucraţi umbreluţele acasă, puteţi realiza cercul cu ajutorul unei farfurii mai mici.

Decupaţi cercul, de preferat folosiţi o foarfecă decorativă. Tăiaţi pe linie direct către centru, şi decupaţi cu atenţie mijlocul, pentru a realiza un orificiu de dimensiunea bulinei colorate. Dacă decupaţi prea mult, va fi foarte greu să fixaţi paiul. Suprapuneţi părţile aproximativ 4cm, cât să capete formă de umbreluţă, marcaţi spaţiul vizibil şi decoraţi umbrela după preferinţe. Dacă o desenaţi, e bine să nu o lipiţi înainte. Puteţi adăuga autocolante, glitter, sau, dacă aveţi la îndemână, folosiţi perforatoarele decorative.

Pentru mâner folosiţi un pai flexibil. Îndoiţi-l şi potriviţi cu o foarfecă lungimea, apoi introduceţi-l prin orificiul central şi umbreluţa este gata.

umbreluta1

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie