Nu, nu e o glumă. Cei care mă cunosc și în realitate știu că în bucătărie sunt catastrofă, și afirmația de mai sus trebuie înțeleasă cu sensul de bază. Teoria spune că, dacă nu ai talent, ai voință și unelte potrivite. Cam așa și la mine… n-am ce face, mama nu stă la o aruncătură de băț, iar dacă am ceva pofte dulci, trebuie să mi le fac singură…

Dar dintre toate cele prin care trece un om zi de zi, statul în bucătărie e pentru mine un coșmar. Ziua în care sună mama că ajunge la capitală cu ceva bun e zi de petrecere. Nu stau eu lângă aragaz… Pentru că aici trebuie să detaliez: îmi place să amestec, să tai, să decorez, dar nimic din cele care se „coc” nu au treabă cu mine, și nici eu cu ele. Nici partea cu fiertul nu e între preferate, șansa să lipesc o mâncare este de aproape 100%.

Dar… de cele de mai sus nu pot să scap. Copiii trebuie să mănânce și ei o mâncare caldă, și gustoasă, și din când în când se mai și răsfață. Culmea, le place să gătească, să taie legume, i-am învățat să întoarcă clătitele, și sper ca, cu puțină voință, să-i mai învăț vreo câteva rețete. Dacă ei se simt bine în bucătărie, cine sunt eu să nu le fac loc 🙂 ?

Însă, mai mult decât gătitul mă scoate din minți cantitatea de vase și unelte ce trebuie spălate la final. Ca distracția să continue totuși, am primit o mână de ajutor de la Tupperware, cu o unealtă ce rezolvă bine problemele de mai sus: Magic Mixer. Prima testare nu au fost clătito-gogoșile, ci o omletă la ceas de seară. Am ajuns undeva pe la 9 acasă, nemâncați, cu Magic Mixer în geantă și frigiderul aproape gol. Disponibile pentru sacrificiu – ouă proaspete de la țară și câțiva dumicați de brânză, căci piața nu „se face” singură. Am pus-o pe Iris să spargă 10 ouă în tub, am băgat și brânza disponibilă, cimbru, piper, și cât am făcut un duș au zgâlțâit bine de tot minunea de amestec. Apoi am turnat direct în tigaie, și gata distracția, moment în care deja mă gândeam că, dacă aveam și plită de clătite, scăpam și mai repede. M-am făcut că nu aud când comentau că pot face și singuri, și ca să nu se frigă la aragaz, o bagă la microunde… Cine știe când li se face foame, și decât să mănânce ouă crude…

A doua tentativă au fost clătito-gogoșile. L-am trimis pe Andrei in Lidl să ia lapte. Vine, pune cutia în frigider, îmi spune că n-a mai găsit UHT, a luat proaspăt. Eu mă duc cu entuziasm, desfac cutia, pun în recipient 300ml lapte, cântăresc 100g făină, sparg și două ouă, și mă apuc de zgâlțâit. No, mergea cam greu. Mă uit la el… o fi cam multă făină. Nu face față! Zgâlțăi și mai bine, și mă declar în cele din urmă mulțumită de consistența cremoasă a pastei. Dau să deschid, pe ideea că mai pun un pic de lapte, că-i cam groasă pentru clătite, când mă izbește un miros de acru. Pun un BIP, zic că sigur era laptele stricat, mă duc furioasă la frigider să verific termenul de garanție… e ok… dar verific și eticheta: lapte bătut. Bătut și acum și zgâlțâit! Mda, eu voiam clătite, dar tot ce mi-a trecut acum prin cap era că-i păcat de ouă și de lapte să le arunc. Pun într-un bol un pumn de făină, încep să torn crema din recipient – și ce cremă ieșise!! – amestec… pun o linguriță de granule de drojdie uscată, și o las în pace. După vreo jumătate de oră am testat la prăjit. Ok, dar nu erau dulci, am mai pus și trei linguri mari de zahăr și esență de rom, și-au ieșit gogoșele ok.

Dar eu voiam clătite! Așa că am luat altă cutie de lapte, am repetat rețeta, super-repede și lichidă, i-am mai pus trei linguri de făină, căci nu arăta prea bine la ochi, am încins tigaia și m-am ales cu 5 clătite mari, căci așa e tigaia. Timp de lucru – n-aș zice că mai mult de 15 min… cu tot cu cele 2 min de prăjit clătitele pe rând. Iar de spălat – doar recipientul, căci cu el am bătut, cu el am turnat, nici n-a trebuit să sterg totul, să spăl o mulțime, sau să mă doară mâna de la bătut cu telul.

După aventura mea cu clătitele, i-am lăsat pe copii să gătească. Cu rețeta și prepararea e floare la ureche, Iris s-a descurcat singură. Mai greu a fost să le coacă, și să le întoarcă, căci Andrei se dădea drept „expert” și critica la sânge tot procesul din bucătărie. Însă aveam de lucru, și am ignorat cu brio tot procesul. Dacă au probleme, să și le rezolve, să gândească, să caute soluții când au o problemă sau un conflict. Și pentru că am stat cuminte de-o parte, am primit o clătită cu gem de prune. Nu știu câte au ieșit de data aceasta, căci când am trecut prin bucătărie, nu mai era nimic… decât magic-mixerul de spălat (aici trebuie să mai lucrez, să spele și vasele după ce lucrează.)

Al treilea test – maioneza. Copiii sunt mari amatori de sosuri, și dacă avem pui, cartofi, ori altceva asemenea, vor ketchup, maioneză, ori ceva, să fie acolo. Cum nu prea mă încântă să le cumpăr, m-am gândit cum să fac să le transform cheful în ceva util: așadar, sos de maioneză făcut în casă. Normal îl fac cu mixerul, dar iar am diverse de spălat… Am căutat rețete. Cea cu ou*, pe care aș vrea-o eu, presupune să torn încet uleiul, pe măsură ce amestec. Așa că nu mi-a plăcut varianta, mai ales că am Magic Mixerul mare, și acesta nu are căpăcel de acces. A doua e rețeta de maioneză de post**, fără ou. Am riscat și am dublat cantitățile, ca să fiu sigură că iese destul. Și la final am pus helas, căci lămâie nu aveam prin casă. Copiii s-au declarat încântați de rezultat, așa că am scăpat de cumpărat sos. Trebuie doar să am grijă să fie în casă lapte condensat pentru cafea.

Ca încheiere, Magic Mixer este și recipient, 750ml, și poate transporta lichide în siguranță, căci capacul se înșurubează. Ca alte variante de utilizare, cred că merge și pentru copii mai mici, la supele-cremă, pentru mărunțit legumele. Nu am încercat încă, dar mă gândeam că ar fi util când pleci cu copil mic pe coclauri fără curent electric.

Voi l-ați încercat?

* 1 gălbenuș de ou, 1 linguriță de muștar, sare, suc lămâie. Se agită foarte bine, apoi prin căpăcelul mic de sus se toarnă ulei câte puțin, se agită, iar se toarnă, până se obține cantitatea dorită.

** 80 ml ulei, 50ml lapte condensat, 2 lingurițe muștar, 2 lingurițe suc de lămâie, sare