365 de jocuri educative Editura Paralela 45

365 de jocuri educative – editura Paralela 45

Cel mai greu de gestionat la clasele primare mici consider că este timpul „mort” în care unii copii au terminat deja sarcina de lucru. Sarcinile de regulă se propun la un nivel pe care majoritatea să îl satisfacă. Numai că întotdeauna există câțiva care vor termina mai repede. Uneori poți pregăti o sarcină suplimentară de dificultate mai mare, însă alteori te iau prin surprindere. Faptul că termină mai repede nu dovedește neapărat un IQ ridicat, ci poate fi dovada faptului că s-a lucrat și acasă cu acel copil, e obișnuit să se concentreze în sarcină și să finalizeze cerințele. Mai contează și vârsta, unii copilăresc excesiv cu un an peste vârsta clasei sau, de ce nu, chiar cu doi. În felul acesta, ajung la clasa pregătitoare mult mai „pregătiți” pentru un efort intelectual susținut și rezolvă sarcinile cât ai zice pește. Dacă mai știu și să citească, lucrează înainte și nu mai așteaptă nici explicațiile tale.

Pentru acești copii, pe care nu îi poți lăsa să viseze la stele, sunt foarte utile materialele de lucru individual de tipul revistelor cu jocuri. Andrei a fost mare fan al acestor cărți în copilărie și își făcea oricând de lucru cu ele prin casă ori la drumuri mai lungi, chiar dacă la început îi citeam cerințele, apoi „ghicea” după aspectul jocului ce e de făcut.

365 de jocuri educative Editura Paralela 45

Am trecut pe lista de rechizite din acest an la clasa pregătitoare o carte cu jocuri, pe care aș vrea să o aibă fiecare în bancă și, la nevoie, să o scoată să lucreze ceva în plus. În această categorie se încadrează și cele două pe care le-am răsfoit de la Editura Paralela 45, 365 de jocuri educative pentru băieței/pentru fetițe se potrivesc de minune cu această dorință a mea, chiar dacă sunt recomandate 4+, nu sunt atât de ușoare. Sunt exerciții de logică, trasare pe contur, unire de puncte. Cu cele din urmă am eu un plan special, mi-aș dori să îi învăț încă de pe-acum să folosească rigla pentru a trasa o linie dreaptă, nu aș vrea să ajung în clasa a IV-a și încă să lucrez la asta!

Nu am fost niciodată de acord cu diferențierea de gen, dar aceasta începe în societatea noastră de la naștere… ești privit chiar ciudat dacă îi iei copilului hăinuțe galbene și verzi, nu își dă lumea seama „ce e”. Apoi, cel puțin în copilărie, nu trebuie încurajați să se joace numai cu păpuși sau numai cu mașinuțe și ca să ne întrebăm de ce fetițele pot face lucruri migăloase și băieții nu. Cele două volume sunt însă pe această linie, în cea pentru băieți predomină mașini, dinozauri, iar cea pentru fetițe este mai roz, mai cu unicorni și fluturași. Prietena mea îmi spunea că ei îi place cea de fetițe, mie cea de băieței, parcă nu te paște diabetul după ea. Depinde de gusturi! După mine le puteți lua pe amândouă, așa vă asigurați dezvoltarea ambelor emisfere cerebrale ale copilului, nu riscați să se îndrepte prea tare într-o direcție!

Un lucru e de subliniat la aceste volume: calitatea hârtiei. E drept că se reflectă în preț, însă sunt 192 de pagini cu o hârtie groasă, care susține perfect culorile tiparului de foarte bună calitate (nu se imprimă desenul de pe o parte și pe cealaltă) și pe care se poate lucra liniștit chiar și mai apăsat, copilul nu va rupe foaia (decât dacă își propune acest lucru).

Volumele sunt disponibile în librăria Editurii Paralela 45 unde puteți răsfoi volumul pentru băieți și pentru fete, dar și la libris, eMag. librarie.net, cărturești, elefant.

Ieri, la Libraria Bastilia

Am plecat de acasă pe un soare liniştit de primăvară, fără să mă uit la prognoza meteo… lucru pe care aveam să-l regret seara, la întoarcere. Ne-am îndreptat, şi eu şi Irisuca, cu paşi grăbiţi spre Librăria Bastilia, dând curs invitaţiei primite de la Editura Paralela 45, cu ocazia lansării cărţilor pentru copii din colecţia Acordeonul cu poveşti şi Căsuţa animalelor.

Lansarea a fost pregătită ca o petrecere pentru copii, mai ales că erau destinate copiilor preşcolari. M-am amuzat copios în drum spre casă, când vorbeam cu Iris… îmi povestea cât de mult i-a plăcut vulpiţa, „chiar dacă era o fată înauntru”… şi iepuraşul era simpatic, deşi nu s-a prins dacă era fată sau băiat. Printre altele îmi spune că nu i-a plăcut că n-au avut rachetă. Eu casc ochii mari, şi întreb pentru ce rachetă. Păi n-ai spus că e lansare? N-au trimis nicio carte în spaţiu!! Eh, şi aşa mi-am dat seama că nu i-am explicat corect copilului unde mergem, şi am luat de la capat prezentarea.

Una peste alta, am desenat căsuţe de animale, desenatorul invitat făcându-le pe plac copiilor şi desenând orice animal la alegere. Iris a cerut – normal – un hamster, pe care l-a colorat apoi singurică, cu mare drag. Băieţii au avut o temă colectivă, o corabie de piraţi, tablou îmbogăţit apoi de fete cu câteva sirene. Şi ca să prindă viaţă, Iepuraşul (aş paria că tocmai o lăsase singură pe Alice în Ţara Minunilor) le-a confecţionat copiilor săbii de piraţi şi coifuri din baloane, iar vulpiţa i-a pictat pe faţă. Au citit împreună poveştile din „Acordeon”, şi au pus în scenă Ridichea uriaşă, ca joc de grup.

Despre cărţi nu vă povestesc eu, vă las să le vedeţi:

Casutele animalelor si colectia Acordeonul cu povesti: lansare de carte pentru copii

Miercuri, 25 aprilie, ora 16.00, Editura Paralela45 lansează la Librăria Bastilia din Piaţa Romană Colecţia Acordeonul cu poveşti şi Căsuţele animalelor. Volumele se adresează copiilor preşcolari.

Acordeonul cu poveşti reuneşte: Ridichea uriaşă, Căsuţa din oală, Coliba iepuraşului, Scufiţa Roşie, Capra cu trei iezi, Ursul păcălit de vulpe, Punguţa cu doi bani, Răţuşca cea urâtă, Cei trei purceluşi, Turtiţa, Puf Alb şi Puf Gri.

Căsuţele animalelor sunt pregătite de autoarea Irina Bogdan. Animalele din această carte ne invită în căsuţele lor de vis. Putem descoperi casa din pernuţe a pisicii, căsuţa din tomuri de poveşti a şoricelului Chiţ-Chiţ-Chiţ şi multe alte căsuţe ingenioase, în care animalelor le-ar plăcea să locuiască. Cartea îmbină versuri simple şi hazlii cu ilustraţii viu colorate şi detalii nostime, care îi vor amuza pe copii.

Eu ajung cu Iris, Andrei e cam măricel pentru ţinta de vârstă a cărţilor. Abia aştept, căci am tot amânat vizita la librărie. Am aflat de ea la târgul de carte de toamna trecută, am văzut pozele din interior, ştiu că au spaţiu amenajat pentru copii… am fost de două ori pe punctul de a intra, de data aceasta vom reuşi cu siguranţă. În plus, printre invitaţii la lansare sunt: Adriana Titieni, Mădălina Radu, Mihaela Pogonici, Bogdan Teodorescu, şi am înţeles că li s-au pregătit copiilor şi ceva surprize cu facepainting.

Revenim mâine cu detalii, până atunci – vă aşteptăm!

Lansare de carte la Libraria Bastilia