Calendarul de Advent, la jumătate

Am trecut azinoapte de jumătatea perioadei de Advent. Parcă e puțin mai ușor de organizat când nu am ales o nișă foarte îngustă și activitățile pe care le propun copiilor acoperă o gamă variată de domenii. Cum mă așteptam, invitația de participare nu a avut o participare unanimă la clasă, așa este și democratic, undeva pe la trei sferturi au fost cel puțin curioși să vadă ce se întâmplă și aproximativ jumătate dintre ei țin ritmul activităților. Ce haz mai are o provocare de Advent dacă nu o accepți exact în ziua în care a fost dată?

Am pornit de la ideea că ce e mult strică și zilele în care activitatea este mai solicitantă alternează cu cele în care trebuie să dezlegi o ghicitoare. Am folosit în continuare fișele de lectură de la Editura Edu. Deja le utilizam, la fiecare literă învățată cerându-le, opțional, să îmi trimită înregistrare cu textul citit. Și aici răspund puțin peste jumătate și, din păcate, foarte puțini din cei care ar avea cu adevărat nevoie de acest exercițiu de citit. Ghicitorile completează cumva litera pe care o predau la clasă. De exemplu, mâine avem v mic de mână, sarcina de Advent va fi compusă din cele două ghicitori în versuri, 19 rânduri scurte, ultimul cuvânt, răspunsul, rimând cu cele deja citite. Așa am procedat până acum și copiii au fost încântați de ele.

O activitate care m-a surprins a fost cea de desen după explicații. Îmi era teamă, dat fiind că nu se omoară cu desenatul, că se vor plictisi. Până acum am desenat un ren și, creme-de-la-creme, dacă tot am început și noi capitolul despre numerele până la 100 (ce dezamăgiți au fost când au văzut că stăm încă la cele învățate la pregătitoare), le-am cerut să scrie cu cariocă neagră numărul 66 sau 99, pe care îl preferă, apoi pornind de la acesta să realizeze un desen. A fost marea surpriză a zilei când am deschis tema să o verific, momentul acela în care face bine la suflet să vezi partea plină a paharului, chiar dacă în ea e o picătură. Pentru jumătatea aceasta care muncește și înflorește merită să mă zbat să fac lucrurile altfel. Accept că nu voi reuși cu toți și apreciez cuvintele frumoase ale părinților, strecurate în convorbiri banale, cărora le pun fundiță și le consider cadou de Crăciun, iar veninul celorlalte îl dau repede uitării.

Am recitit acum Codul de onoare al Năzdrăvanilor , scris în urmă cu 11 ani, pe când nici măcar nu îmi trecea prin cap să mă reîntorc la catedră. Activitățile online au fost atunci ceva „nou“, regret că acum e dificil să mai strâng o grupă de copii pasionați, care să ridice mănușa în fiecare săptămână. Dar valorile pe care le urmăream au rămas ca obiectiv în tot ceea ce fac și acum cu copiii: corectitudine, spirit de observație, punctualitate, seriozitate, fairplay… Ceea ce intuiam atunci, că activitățile la distanță nu se pot desfășura în lipsa acestora, se vede acum la școala online când, departe de ochii profesorului, sunt la mare „cinste“ păcălelile. Și nu condamn atât copiii care trișează, cât părinții care le arată în generozitatea lor calea cea scurtă. Oare ce învață un copil când mama îi spune că tema e prea grea, de ce să înveți poezia, mai bine o citești, că știi să citești repede. Sau vezi că tema e greșită, dar o trimiți așa, că „merge“, e mai importat să o trimiți decât să o refaci. Ori – să ai sarcină de pregătit materiale pentru a doua zi și la oră copilul să constate că nu are tot ce-i trebuie, că mama a citit lista pe sărite, ori că nu citește comunicările destinate părinților și abia după două săptămâni realizează ce are de făcut. Ce modele oferim? Culegi ceea ce semeni e mai adevărat ca oricând.

Ca să închei într-un ton mai optimist, vă las să vă delectați cu desenele noastre matematice. Dacă vă plac, vă rog să lăsați un mesaj de încurajare pentru acești pitici deosebiți de doar 7-8 anișori, vreau să le arăt și lor ce minunați sunt!

De ce (mai) studiem cifrele romane?

Acum niște ani vorbeam aici, pe blog, de necesitatea corelării programelor școlare la diferite discipline pentru ca atunci când una apelează interdisciplinar cunoștințe necesare să nu se lovească de un obstacol de netrecut: copilul nu a „ajuns” acolo… Atunci pe mine mă interesa direct disciplina Istorie, la clasa a IV-a, unde, chiar din primele lecții copilul învăța despre secole și notarea lor cu cifre romane, fără să le fi învățat, în prealabil, la matematică.

Revizuirea programelor în urmă cu 7 ani a adus totuși și această licărire de speranță. Cifrele romane au fost introduse la clasa a III-a, cel puțin notațiile I, V, X permiteau scrierea secolelor până la momentul prezent, celelalte studiindu-se în clasa a VI-a. Ce-i drept, cam atât s-a făcut, corelarea cu Geografia României nu se va întâmpla în acest secol… poate în următorul. Dar salut introducerea unei brume de geografie a continentelor la clasa a IV-a și să nu-i luăm ca din oală într-a cincea când începem istoria Orientului Antic.

Ca să încep cu începutul, până la urmă e impropriu să le spunem „cifre“ romane. Nu au fost atât de inventivi încât să conceapă alte semne care să desemneze numerele, în schimb au pus la punct un sistem ce pare extrem de sucit, comparativ cu cel arab folosit azi în mod curent. Așadar, ei au găsit un mod de a reprezenta numerele cu ajutorul literelor, în combinații foarte logice cu care „și-au făcut treaba“.

Trecând peste datoria față de moștenirea noastră culturală, nu rareori am întâlnit persoane indignate că trebuie să ne mai batem capul și cu acestea. Bine, acum dacă ne aducem aminte de glumele acelea ce încurajează rasismul și intoleranța, profitând de ignoranța unora ce se scandalizează că la școală se studiază cifrele arabe… parcă îți vine să mai stai un pic să te scarpini în cap și să te minunezi!

Până la urmă, de ce le învățăm? Simplu! Pentru că încă le mai folosim. Nu pe toate, doar câteva, iar modul romanilor de a scrie astfel numerele este, pentru copii, o curiozitate, pe care o explorează cu plăcere până la un anumit nivel, dacă avem grijă să nu le dăm prea mult să le facem silă. Iarăși, nu înțeleg de unde excesul de zel… de ce să faci mai mult decât spune programa? Cifrele romane sunt menționate în cadrul competenței 2.1: Recunoaşterea numerelor naturale din concentrul 0- 10 000 (respectiv 1 000 000 la clasa a IV-a), iar activitățile de învățare recomandate orientativ lămuresc că este vorba de formarea, scrierea şi citirea numerelor folosind cifrele romane și utilizarea cifrelor romane în situaţii uzuale (de exemplu, scrierea datei), la clasa a IV-a adăugându-se transcrierea cu cifre romane a unor numere scrise cu cifre arabe. Așadar, dacă știe ce semnifică I, V, X, iar mai apoi L, C, D, M, poate citi un număr și transcrie altul, să le folosească atunci când se lovește de ele, este mai mult decât suficient pentru clasele primare.

Care este scopul efectuării de calcule aritmetice scriind cu cifre romane? Șiruri de litere în care copiii se pierd, normal, și apoi… mai sunt și sancționați că „le-a dat greșit“. Încă nu uit cum mi-a sunat telefonul… Cristina, am nevoie să mă ajuți, nu mă descurc la adunări cu cifre romane! De ce?! Nu știu la ce folosește. Referitor la utilizarea materialelor didactice la clasă, încă nu înțeleg la ce bun să expui, pe o planșă oarecare, înghesuite, toate numerele de la 1 la 100, cu scriere romană și corespondența arabă. La ce bun? Iar în cazul în care o planșă este o opțiune, ea nu trebuie să pomenească nici de numere, nici altă denumire derivată, fără legătură cu matematica, cum am auzit recent de „Numerale Romane“. Trebuie doar să le furnizeze copiilor informațiile esențiale (care este valoarea fiecărei „cifre“), căci modul lor de compunere ar trebui să le fie cunoscut.

Ceas cu cifre chirilice. Suzdal Kremlin, 2005 | Author= User: Simm |Permission= Creative Commons Attribution Share-Alike 2.5

Însă cel mai greu de explicat – nu numai copiilor, dar și adulților – e că nu avem „numere romane“. Numerele erau aceleași, dacă vorbim de numerele naturale cel puțin. Când romanii numărau zece oi și scriau X, tot aceeași cantitate o vedeau și dacii, chiar dacă habar n-avem cum o notau. Și egiptenii aveau reprezentarea lor hieroglifică pentru numere, grecii una care nu m-a atras atât de mult încât să o aprofundez, din care s-a inspirat și scrierea chirilică… Mai toți care inventaseră în Antichitate și mai apoi un alfabet au găsit o soluție pentru a reprezenta și numerele pentru că, nu-i așa, toți aveau cinci degete la o mână cu care numărau câte oi și capre trebuie să dea pe o femeie. (Glumesc!)

Ceas cu cifre romane. Sursă foto

Ideea e că numărul natural e un concept universal și m-aș hazarda să spun, în limbaj matematic (pe care unii l-au uitat, deși sigur l-au învățat la școală), că reprezintă cardinalul unei mulțimi finite de elemente. Cinci degete, cinci oi, cinci semințe, toate aceste mulțimi au același cardinal: cinci, indiferent că îl scrii arab, roman sau cine știe în ce bază de numerație. Romanii nu au inventat alte numere, tot pe cele naturale le-au scris și ei. Avem noroc cu arabii că au adus în Europa cifrele indiene și folosim acum sistemul zecimal, altfel sunt sigură că matematica ar fi pierdut numeroși adepți în școală, nu că acum ar avea prea mulți prieteni!

0-31: numerație pentru pici (joc cu cartonașe)

Omul gospodar își face iarna car și vara sanie. După renovarea totală a școlii (care sincer sper să fie gata la 9 septembrie) și după ce Doreii de la zugrăveli au aruncat la grămadă tot ce-au găsit și li s-a părut lor că nu e important, voi începe școala într-o necunoaștere totală. Tot mobilierul a dispărut, înțeleg că încărcat în camioane și sper eu dus la școli mai puțin norocoase, nu pus pe foc. Ni s-a promis că vom avea mobilier nou. Nu știu cum arată și dacă, pe lângă bănci, avem și dulapuri, așa că nici nu pot să fac vreun plan cum îmi organizez clasa, dacă am cum (sau mai bine zis pe ce) să fac centre, dacă pot organiza copiii pe grupuri, dacă am tablă metalică sau de sticlă… Așa că, dacă din punct de vedere al organizării spațiului nu prea pot să mă gândesc la multe lucruri, lucrez la materialele ce-mi vor fi necesare. Trecerea de la a patra la clasa pregătitoare nu e chiar atât de simplă din punct de vedere logistic.

Colega mea îmi pusese frumos, de-o parte, diverse materiale utile, mai ales din cele de afișaj. Erau la gunoi, am salvat trei planșe cu cifre și vreo 10 cu litere… adică nimic, că trebuie să le fac pe toate din nou :(. Când (sau dacă…) îmi mai recuperez din cutii, o să mă simt ca la loz în plic, le desfac și văd ce-am nimerit, sau mai bine zis ce-am salvat! Că nu mai sunt toate știu deja.

Până una alta, am avansat la matematică. A fost amuzant că lucram pe calculator și Iris stătea lângă mine. O lămuresc că am nevoie de cartonașe pentru jocuri. Am ajuns la 31 și vede că mă opresc. De ce nu 30? Hmm… într-adevăr, concentrul 0-31 e mai mult decât ciudat. Logic este 0-10, apoi până la 20, 100, la 1 000, 10 000, 1 000 000. Ei bine… 31 – pentru că o lună are maxim 31 de zile și dacă tot lucrează cu calendarul naturii în fiecare dimineață, măcar pe acestea să le știe. Dacă adăugăm și lunile anului, teoretic am putea măcar să scriem data. Fără an, că nu știu mititeii numerele cu patru cifre…

Pentru partea de numerație sper să stea binișor cu concentrul o-10, deși mersul la grădiniță e opțional și poate că nu au făcut cine știe ce. Îmi plac laudele din seria „al meu numără până la 100” și piticul nu știe să lege șireturile, iar dacă îi ceri să îți pună pe masă 7 obiecte se uită la tine ca la mașini străine, căci așa străină îi este și lui asocierea număr-cantitate. Cel puțin are memorie bună, dacă le-a reținut pe toate, în ordine.

Dacă tot trebuia să fac cartonașele până la 10, le-am pregătit pe toate. Câteva idei pentru jocurile cu acestea:

citirea numerelor: puse într-un săculeț, fiecare copil extrage un cartonaș, citește numărul, sau se împart în mod egal cartonașele copiilor organizați pe grupe. Echipa care citește corect toate numerele câștigă.
amestec cartonașele, le împart copiilor cu sarcina de a le prinde pe ață la „uscat” în ordinea corectă. După un interval liniștit de mișcare browniană normal pentru orice joc, cartonașele vor fi agățate cu cleme pe ață. Încă mă gândesc dacă merg cârlige de rufe, de dragul jocului, sau să folosesc cleme metalice, care permit și să miști stânga-dreapta un cartonaș deja agățat. Bineînțeles că primii care vor prinde pe ață vor avea o sarcină mult prea simplă, așa că mă gândesc să împart celor care „termină” cartonașele rămase. Din fericire sunt doar 23 în clasă.
Urmează etapa de verificare… dacă sunt prinse în ordine corectă. Dacă un număr nu e la locul lui, îl mutăm. O altă problemă la care mă gândesc este capacitatea lor de coordonare, să strângă clema pentru deschidere și să o mențină suficient pentru a prinde. Exercițiul va fi util, însă va deveni ceva în plus față de cel de matematică. Așa că m-am gândit să perforez toate cartonașele în partea de sus (lămurind în felul acesta și modul de orientare al cifrelor 9 și 6) și să le prindem pe ață cu inele de plastic de la perdelele de duș sau cu agrafe de birou desfăcute.
odată prinse pe ață cu cleme, astfel încât să fie mobile, le pot folosi la numărat din doi în doi sau mai mult, grupându-le și lăsând un pic de spațiu între ele, astfel încât să devină totul mai vizual.
jocuri de comparare: se scot din săculeț două, trei sau mai multe numere și se așază pe ață în ordine, comparându-le două câte două, fie indivizual, fie pe grupe.

Dar până ajung eu la jocurile acestea, sunt cele cu mulțimi care îmi vor da suficientă bătaie de cap.

Am colorat diferit zecile și unitățile, ca să ajute la înțelegerea sistemului pozițional și apoi la jocurile de comparare a numerelor. Cred că o să rămân pe această combinație de culori până în clasa a doua.

Chiar dacă mă opresc la 31, le-am făcut totuși până la 100, dar pentru anul viitor, la clasa I. Nu le afișez, mi se pare inutil să pun 100 de planșe pe perete (nu mai zic de variantele care aduc a insectar sau zoo cu decorațiuni), ci pentru jocuri. Fiecare primește, de exemplu, 5 cartonașe, pe care trebuie să le așeze crescător sau descrescător. Sau le împart pe toate grupurilor formate, să separe numele pare de cele impare; să identificăm zecile și să grupăm cartonașele după cum se rotunjesc la o anumită zece, posibilitățile sunt multe și mai bine așa decât să scrii pe fișe.
Nu știu dacă ar fi mai bine ca pentru aceste jocuri să pun pe spate magnet. Depinde dacă găsesc o sursă ieftină de magnet autocolant și mai ales dacă am tablă magnetică, deocamdată ceea ce am la îndemână e cam scump. Sau poate rămânem la joaca cu ele pe podea ori pe sfoară. Dacă… cine știe, o să mai avem covor și la clasa întâi.

Fișierul pentru imprimarea planșelor va fi trimis în data de 28 august 2019 abonaților la newsletterul Talente de Năzdrăvani (puteți să vă abonați aici). După această dată este disponibil doar la cerere celor care fac o donație către acest site prin PayPal sau cu cardul.

Este de preferat să îl printați pe carton sau să plastifiați foile. La un centru normal de print (dacă nu vă sunt la îndemână cele studențești), o coală printată color și laminată e în jur de 3 lei. Pentru clasa pregătitoare aveți 7 pagini, deci aproximativ 21 de lei jocul, pentru varianta cu 100, 26 de pagini (78 de lei). Dacă adăugați și magnet/agrafe, costul jocului crește.

Recomandări utile pentru producerea la clasă*:

folii laminare (sunt pe grosimi, dar și cele „subțiri” sunt suficiente pentru a întări materialele de uz curent);
laminator;
imprimantă color reîncărcabilă;
folie magnetică (atenție, prețul este pentru metrul liniar la lățimea indicată);
bandă magnetică adezivă, tip scotch.

Ca să citez un coleg, avem aparatul de laminat, de ce mă vait că e scump să le pregătesc? Foliile sunt ieftine, mă costă mai puțin dacă mi le iau, iar din restul nu o să sărăcesc.

Joc de BINGO cu vocale

Unul din lucrurile pe care le-am tot auzit până să ajung să lucrez și eu cu clasa pregătitoare a fost acela că în primul an de școală copilul nu învață să scrie, dar învață literele de tipar, eventual și să citească. Trebuie să le recunoască, să le poată desena (pe cele mari de tipar), dar nu îl stresezi să le scrie, ba chiar și pe liniatură, rânduri-rânduri. Literele de tipar nu sunt alcătuite din elemente grafice ușor de realizat. Și în niciun caz nu te apuci să dai dictări!

Așadar, ce mai poți să faci? Poți să iei fragmente de reviste și să-i ceri să recunoască litera. Poți să iei tu pur și simplu un text pe care îl consideri potrivit și să îl modifici pe calculator, să îl scrii mare (16) și cu un font accesibil (Arial, Times, nu cu alte ciudățenii considerate „amuzante”, dar pentru identificarea cărora copiii întâmpină mari dificultăți). Le poți cere să taie/încercuiască o anumită literă, să coloreze cu roșu cuvintele care încep cu un anumit sunet, cu albastru pe cele care îl au la final. Orice poți face, dacă nu vrei să alegi calea cea simplă a dictării.

Copiilor le place să se joace, iar dacă reușești să faci la școală totul în joacă, este mult, mult mai ușor să îi conduci, încet, către scopul pe care tu ți l-ai fixat. Programa de comunicare sugerează jocurile de bingo, însă de aici până la punerea în practică e cale lungă. Am văzut că în momentul în care își dau seama că „jocul” cu care vii nu e pe bune, i-ai pierdut, pentru că pentru ei joaca și jocul se fac la modul cel mai serios, cu foarte multă implicare emoțională. Ei nu au neapărat o problemă cu jocurile în care „cineva” câștigă, ci cu corectitudinea jocului. Ferească sfântul să trișeze cineva sau să încerci să joci bingo-care-nu-e-bingo.

Cum ideea nu am inventat-o azi, iar prin alte părții unii chiar se preocupă de modul în care livrează conținut copiilor, eram sigură că pot rezolva online acest aspect. Așa că, după câteva cercetări, am descoperit un mod de a juca bingo pe bune. Care era de fapt problema mea? Să generez cartonașe diferite pentru fiecare copil, astfel încât ei chiar să se concentreze să câștige. M-am gândit și la un sistem prin care concurența aceasta să se transforme în altceva. De exemplu, să am 10 cartonașe, numerotate 1-10, pe care să le poată colora și colecționa. Și așa sunt înnebuniți ei să facă colecții. Sau pot să fac apoi diverse liste de „schimb”: pentru cinci cartonașe poți primi o cutie personalizabilă să îți ții celelalte cartonașe. Marketing curat, poate așa realizează și ei cum sunt manipulați în lumea din afară.

Revenind la jocul de bingo, nu ai cum să anticipezi ce variante vei avea nevoie pentru un an întreg, să te apuci să le fabrici. Dar atunci când ai nevoie repede, să poți folosi o unealtă practică și rapidă să le pregătești. De exemplu, am testat myfreebingocards.com pentru un joc bingo cu vocalele învățate. Pentru generare, scrii într-o căsuță, câte una pe rând, toate literele/cuvintele pe care vrei să le folosești. Vocalele sunt 7, 14 dacă scrii și literele mari și mici de tipar. Am considerat că un chenar de 9 este suficient și combinațiile cu cele 5 rămase să genereze suficiente cartonașe unicat. Apoi, cu cât chenarul este mai mare, cu atât jocul durează mai mult, trebuie să te gândești și la asta când îl proiectezi.

Aplicația îți generează un .pdf pe care îl printezi. Ai și cardul celui care „strigă”, cu toate variantele posibile, și carduri individuale. Puteți vedea aici fișierul pe care mi l-am generat. Există pe net o mulțime de variante, poți construi bingo cu numere (0-31) sau cu imagini. Încă n-am încercat, dar mă gândesc la unul cu fructe și legume de toamnă, pentru începutul anului școlar. Pentru asta trebuie întâi să caut pe net imaginile, să le tai pe dimensiune (am înțeles că merge mai bine dacă sunt deja micșorate), apoi să generez cartonașele. Bineînțeles că asta presupune să ai disponibilă o imprimantă, de preferat color și reîncărcabilă, să nu ajungă să te coste un joc cât nu face…

Știu că la noi există „obiceiul” de a da share pe grupurile online materialelor pe care le creezi pentru tine. Când construiești ceva de la zero, tu singur, e alegerea ta dacă îl dai celorlalți, gratis sau contra cost. Dar respectul față de munca altuia, ca să nu spun de fapt drepturi de autor, îi permit să pună condiții de folosire. De exemplu, pentru materialele pe care le-am creat eu am cerut insistent să nu fie urcate pe grupuri, ci să fie recomandat articolul cu link. Pe altele le-am creat pentru abonații la newsletter, iar vara aceasta voi face unele de care vor beneficia cei care au donat cel puțin o dată o sumă cât de mică acestui portal.

Și site-ul pe care vi l-am recomandat are o asemenea politică, iar dacă eu nu am ajuns să dau în judecată pentru încălcarea drepturilor de autor pentru că tot sper că ne vom civiliza, vă recomand să nu vă jucați cu termenii și condițiile aplicațiilor pe care le utilizați. De exemplu, se cere ca pdf-urile generate să nu fie modificate în niciun fel, să fie salvate și utilizate doar de cel care le-a făcut, și în niciun caz să le vinzi. Dacă vrei să îl recomanzi, îl recomanzi cu linkul pus de ei la dispoziție, așa cum am făcut-o și eu mai sus. Partea „proastă” e că, deși ai muncit la joc – poate ai făcut unul mai complicat – nu ai drepturile de autor pentru el. Acestea aparțin portalului care ți l-a generat. Ei îl pot păstra, îl pot șterge, îl pot recomanda în numele lor, fără să aibă vreo legătură cu tine. Te-au ajutat să îți rezolvi problema, aceea de a avea un joc practic, dar ei își cresc baza de jocuri pe care o oferă utilizatorilor. Nimic nu e gratis pe lume, dacă sapi suficient.

Cum vi se pare?

Alte recomandări: bingocardcreator.com eslactivities.com

Evaluarea pe numere – da sau nu

De când ne știm în școala românească, s-a dat evaluare „pe numere”. Dacă este corectă, obiectivă, echitabilă, aproape că este o discuție ce se învârte în jurul cozii și nimeni nu s-a hazardat să se pronunțe clar împotrivă, deși criticile sunt multe. Cert este că este imposibil să compari doi elevi evaluați diferit. Prima dată când mi-am spus că au deviat rău și cei „de sus” a fost când la evaluările naționale (clasa a IIa), acum trei ani, s-a dat pe numere. N-am mai fost atentă în anii următori, dar parcă nu s-au răzgândit. Poate e cineva capabil să-mi explice ce este aceea evaluare la nivel național, dar cu subiecte diferite?? Compari mere cu pere, elefantul care se suie în copac cu furnica scafandru… Și tragi concluzia că elevii sunt de un anumit nivel.

Am întâlnit totuși și evaluări, „pe numere”, făcute cu cap. La matematică, de exemplu, aveai fix aceleași exerciții, doar că se schimbau ici-colo câteva cifre. La geometrie nota figura în sens invers. Cert este că nu puteai verifica, cu colegul, rezultatele obținute, poate doar metoda de lucru, dacă erai isteț.

De ce dăm totuși evaluări pe numere…? Cauza este în adâncul nostru. Am vrea să fim corecți, să evaluăm ceea ce există, dar la noi, în minunata noastră societate, ne-am învățat să furăm cât se poate, și dacă este un personaj de poveste care ne definește perfect, acela este fata babei, care sare peste gard cu fusele în coș să se laude. De ce să nu alegi calea mai ușoară, furând, păcălind, decât să vezi ceea ce știi tu cu adevărat. La noi pur și simplu nu poți da același subiect pentru că nu avem un simț al corectitudinii. Cum să nu „furi” tu ceva?! Vă amintiți, pe vremea comuniștilor, erai prost dacă nu ieșeai tu cu „ceva” din fabrică, fie ele și două piulițe dacă altceva nu aveai. Dar nu se putea să nu încerci măcar.

Frauda în evaluare, la noi, este un fenomen care, sincer, nu știu cum se poate opri, și nici cât de tâmpiți trebuie să ajungem de fapt să ne dăm seama că ne furăm singuri căciula, că, de fapt, nu păcălim pe nimeni… Poate că trebuie să dăm mai mult sens evaluărilor, să le putem răspunde copiilor la întrebările disperate „dar la ce îmi trebuie mie asta”.

Bănuiesc că ați încercat de multe ori impresia că la numărul „celălalt” subiectul era mai ușor. Aprecierea este subiectivă, e ca atunci când stai în trafic, cu coloană pe mai multe benzi, ai impresia că pe banda cealaltă se avansează mai repede, te muți, și apoi constați că era invers. Totuși, ca profesor de bun simț, care nu face din evaluare un moment de triumf al orgoliului personal, dacă decizi să dai pe numere, atunci fă un efort și gândește-le măcar echitabil, nu să murmuri, după enunțarea subiectelor, când vezi reacțiile de disperare, că gata, „i-am ciuruit”. Uităm, mulți dintre noi, că nu mai stăm cu răbojul, să numărăm greșelile elevilor, și că trebuie să evaluăm ceea ce știu și pot face cu informația. Dacă o evaluare iese în general prost, nu înseamnă că elevii sunt de vină, că n-au învățat. Înseamnă că tu, ca profesor, trebuie să pui sub semnul întrebării metoda, și să nu uiți că obiectivele pe care ți le-ai fixat erau pentru toată clasa, și că nereușitele lor nu arată decât eșecul tău în a produce învățare. Să nu uiți că la catedră îți dorești să-i înveți, să-i „schimbi” în sensul stabilit de curriculum, și nu să-ți faci cotele de picați și restanțieri…

Succesul pe care îl are un sistem de învățământ pornește de la corectitudinea și obiectivitatea prin care se face evaluare, și, implicit, de calitatea oamenilor implicați în proces. Calculând în funcție de aceste variabile, și adăugând experiențele proprii, nivelul de optimism în venirea unor vremuri mai bune îmi scade îngrijorător…