joc si miscare

Mișcare și… joc

Nu știu cum e prin alte școli, dar copiii mei „fac” sportul de cel mult două ori pe lună… dacă au noroc. În atâția ani, am întâlnit prin cancelarie oameni și oameni, însă acest profesor m-a lăsat de câteva ori fără replică. Prima dată a fost la începutul anului, când a venit să îi ia… și… mă întreabă pe mine unde să se ducă cu ei, ce să facă cu ei ora asta (terenul se vede de la poartă). Am rămas cu gura căscată: Adică să vă spun eu unde și cum să vă faceți ora? Mă rog, a văzut că n-am nici eu toate țiglele pe casă, n-a sesizat că aveam deja capsa pusă pentru orele pe care le ținusem când nu catadicsise să apară. Apoi a început sarabanda absențelor, copiii mai mult nu făceau ora. Alternativa – matematică. Vă dați seama cam cât de încântați sunt când intru eu pe ușă la ora de sport.

Într-un final a început să apară. Răruț. Lunea a doua oră în niciun caz, e prea devreme să te trezești după weekend, joia la prima oră e „trafic”. Hai nu zău, eu am de la 8 toată săptămâna, merg o bucată bună de București și nu îmi amintesc să fi întârziat. Dar ea, mda, prof de sport, obișnuit cu mișcarea, nu poate alerga după autobuz.

Ca o paranteză la „unde dai și unde crapă”, le tot fac observație copiilor că în clasă nu se stă cu căciula pe cap dacă nu ai o problemă reală, și nici cu geaca încheiată până în gât, căci nu e frig. Eee… și vine doamna, care se presupune că, în calitate de profesor de sport e mai călită decât restul muritorilor, și stă la catedră fix cum eu le spuneam că nu. Cum am aflat? Păi… am ajuns iar la „Ți-e frig? Știi că… bla bla bla…” Dar doamna de sport de ce stă îmbrăcată și cu căciulă? Na, mai învață-i ce trebuie.

Intru la un moment dat în clasă, la ora de sport, îmi trebuiau urgent niște acte din dosar. Liniște de mormânt. Clipesc, copiii în bancă. Nu scoteau un sunet. Jucau portocalele. Nemișcați. Iau ce-mi trebuie, ies, ora următoare întreb și eu, că mă roade, de ce era așa liniște, că la mine n-a fost niciodată în acest fel. Aaaa, păi doamna se enervează repede și țipă la noi. QED. Ce să mai zic?! Îmi trebuie o mutră fioroasă și să o las mai moale cu ceaiurile de plante!

Când a început vremea rea, joc și mișcare în clasă însemna să dăm băncile la o parte, pe margine, și ne rămânea un spațiu mai mult decât suficient să ne jucăm. Doamna, dar la sport de ce nu facem așa? Ioi, ce întrebări mai pun și copiii… „Așteptați-o și voi cu băncile date la o parte, poate nu știe că le puteți muta!” Ei: haha, hihi, glumiți… Numai că ora următoare așa au așteptat-o. I-a pus să facă ceva gimnastică. Până mi-am luat eu toate cele (a aterizat la :25, eu mă apucasem de mate), ea i-a pus așa, grămadă, să facă gimnastică și le arăta mișcările… cu haina și căciula la locul lor. Mi-am făcut cruce cu limba și am plecat la cancelarie. Când m-am întors, am aflat că tot portocalele au jucat, că „făceau gălăgie”.

Tot din categoria „ce mai poți face în clasă la joc și mișcare” am pus jocuri cu mingea. Le-am promis că orele din ianuarie de J&M le facem pe toate în ultima săptămână, ca să terminăm materia la toate disciplinele, așa că joi și vineri am făcut „coordonare și precizie”, aruncat la țintă cu mingiuțe. Au adus de-acasă o sacoșă de bile de plastic (cele care umplu piscinele), am făcut din saltelele pe care ne tăvălim niște cilindri și am aruncat. Mai în „coș”, mai pe lângă, pe echipe sau individual.

Ce păcat, doamna, că nu facem și la sport așa…

joc si miscare

Joc si miscare. Ailincai Elena, culegere de jocuri pentru invatamantul primar

Joc și mișcare – materie nouă, pretenții noi

Am intrat în cel de-al patrulea an al ultimei reforme din învățământul românesc, cu bunele, dar mai ales cu relele pe care le aduce. Și, dacă cele bune sunt la nivel de intenții și planuri, cere rele le-aș pune mai ales în seama excesului de zel sau a extremei – nepăsarea – care ne caracterizează pe noi. Două dintre lucrurile „bune” pe care le văd eu sunt clasa pregătitoare și „materiile” noi – muzică și mișcare, la pregătitoare, clasa I și a II-a, și joc și mișcare, la a treia, și anul viitor și la a patra.

Trecem peste abrambureala cu „cine face aceste ore”, dacă profesorul de educație fizică sau profesorul de ciclul primar, căci până la urmă s-a lămurit. Ce se face la aceste ore… ei bine, cred că aceste cursuri, făcute așa cum trebuie, vor urca în topul motivelor pentru care copiii vin la școală. Am căutat programa pentru clasele aIIIa și aIVa, am găsit-o pe site-ul Institutului de Științe ale Educației. Nu știu câți dintre părinți au văzut în viața lor un astfel de document școlar, însă n-ar fi rău să aruncați un ochi, nota introductivă este relativ pe înțelesul tuturor. Poate că vom scăpa, în cele din urmă de ideea preconcepută că la școală mergi ca la tăiere, că acolo totul e serios, și că gata cu joaca. (Apropo de asta,  îmi permit o paranteză, care spune multe despre mentalitatea populară… când am mers la școală am avut o poezie de învățat. Dacă mă chinui cred că o scriu toată, însă mă urmăresc câteva versuri… Cu păpuşile, cu joaca / Timpul a trecut grăbit. / În sfârşit, pot spune astăzi, / Şcoală, bine te-am găsit!. )

De ce văd aceste cursuri ca extrem de bine-venite pentru copii: pentru că „afară”, la „joacă”, ceea ce se întâmplă (în orașe cel puțin) seamănă cu a-ți scoate copilul la aer, ca pe cățel, în parc. Nu are voie să alerge, nu are voie să se cațere, nu mai există chemările de sub balcon …mama lu’ Costel, îi dați voie afară…?; copiii noști au un deficit de joacă. Cu mingea știu să joace fotbal, dar nu picata, castelul, țările, rațele și vânătorii și multe altele. Nu știu să sară coarda, nu știu elasticul. La ce folosesc? Coordonare, anticipare, viteză de reacție, concentrare, planificare… Așa că ne handicapăm încet și sigur viitoarea generație, cu cele mai bune intenții.

Nu vor fi ușor de pus în practică la școală. De cele mai multe ori aleargă bezmetici, nu știu să se joace, nu știu să respecte adversarul, nu știu să piardă la joc (un handicap major mai târziu!), nu știu să respecte regulile. Acest curs nou nu se va putea face în clasă, poate cu mici excepții. Va fi nevoie să ieși în curte, sau să mergi la sala de sport. Va fi nevoie să renunțe la pantofi cu pietricele, și să vină în adidași la școală. Va fi nevoie să învățăm că, dacă bate un pic vântul afară, putem ieși, e OK! Dacă ninge, cu atât mai mult! Nu când plouă… însă oare câtă distracție ar fi pentru ei ca, în pelerine și cu cizme de cauciuc, să-i lăsăm să sară în toate bălțile? Ascult mereu cu plăcere povești despre sistemele de educație din alte țări, și acum ceva vreme, cineva care a fost în Danemarca, pe educație timpurie, ne spunea că, indiferent de vreme, copiii sunt scoși afară zilnic, și că doar la noi există aberația asta de a-i ține închiși în clase toată ziulica… mai ales cu scuza „să nu se murdărească”!

Joc si miscare. Ailincai Elena, culegere de jocuri pentru invatamantul primarCe iarăși nu este ușor este să găsești materialele pentru ca tu, profesorul aflat la catedră, să poți pregăti ora. Vara aceasta am descoperit cu plăcere curajul unei colege din Galați, profesor Elena Ailincăi, de a pune pe hârtia de tipar o sută de jocuri păstrate cu grijă din anii liceului pedagogic. Este un material pe care îl salut, pentru inițiativa de a ajuta nu numai profesorii tineri, aflați la început de carieră, ci și ca un nou mod de a ne pune în valoare munca și contribuția la catedră. Sper ca lucrarea doamnei să nu ajungă fotografiată pe nicăieri, și toți cei care doresc materialul să îi achiziționeze direct de la dânsa. Sunt sigură că nu se va îmbogăți, spre a fi invidiată, dar cred că e momentul să începem să ne respectăm reciproc și la nivel de drepturi intelectuale.

Le-am citit, și sunt jocuri care corespund competențelor vizate de programă, și exemplelor de activități de învățare menționate acolo. Am recunoscut, după reguli, multe din jocurile copilăriei mele, chiar dacă aici apar cu alt nume. Nimeni nu a reinventat jocul, dar trebuie redescoperit împreună cu cei mici. Este momentul să-i învățăm și să-i lăsăm din nou să se joace.

Recomand cartea și părinților, mai ales celor din categoria „plecăm în vacanță cu un grup mare de copii, ce facem cu ei”. Veți găsi aici o mulțime de idei, doar să fiți dispuși să vă puneți adidași în picioare, să lăsați telefonul de-o parte și să vă jucați până nu mai puteți.

În încheiere, „dau cuvântul” autoarei:

Fiind o disciplină nouă, bazată pe mișcare, mi s-a activat dorința de „a-mi mișca” elevii într-un alt fel. Întotdeauna mi-a plăcut să-mi fac meseria conștiincios și am susținut mulși ani și orele de educație fizică. Aveam din anii de liceu un caiet, scris de mână, cu 100 de jocuri; era o temă la metodica predării educației fizice. Le-am trecut prin filtrul minții de acum, le-am tehnoredactat, le-am ilustrat. Îmi doream un material la îndemână pentru aceste ore. Având anul acesta clasa a III-a, elevii mei vor organiza și ei unele jocuri. Pentru dezvoltarea simțului estetic al elevilor materialul trebuia sa fie adecvat. O colega, dragă mie, care a văzut-o tipărită, m-a îndemnat să o postez pe pagina mea de facebook. Nu am postat-o decât pe paginile destinate clasei a III-a. Deja s-au scurs două săptămâni de școală și primele ore de Joc și mișcare. Pregătirea organismului pentru efort o realizez cu mișcări variate cu panglici sau cu cercuri. Apoi aleg o temă, creez o povestioară și îmbin două-trei jocuri. Ultima dată, de exemplu, ne-am încălzit cu panglicile. Apoi am pornit spre podgorii: „am carat bagajele” la gară, „trenul a trecut prin tunel”. „Am cules struguri” și i-am transportat la zdrobitor cu „roaba”. Prin vie am făcut minunate pânze de păianjen din panglici multicolore. Elevii mei sunt foarte încântați. Jocurile cuprinse în culegere pot fi adaptate și folosite în foarte multe variante și la orice clasă din învățământul primar. Cartea poate fi utilă și în taberele școlare în timpul rezervat activităților la alegere.

Cartea costa 6 lei. Se comandă prim mesaj privat (aici), și se expediază prin poștă.