Nu știu cum e prin alte școli, dar copiii mei „fac” sportul de cel mult două ori pe lună… dacă au noroc. În atâția ani, am întâlnit prin cancelarie oameni și oameni, însă acest profesor m-a lăsat de câteva ori fără replică. Prima dată a fost la începutul anului, când a venit să îi ia… și… mă întreabă pe mine unde să se ducă cu ei, ce să facă cu ei ora asta (terenul se vede de la poartă). Am rămas cu gura căscată: Adică să vă spun eu unde și cum să vă faceți ora? Mă rog, a văzut că n-am nici eu toate țiglele pe casă, n-a sesizat că aveam deja capsa pusă pentru orele pe care le ținusem când nu catadicsise să apară. Apoi a început sarabanda absențelor, copiii mai mult nu făceau ora. Alternativa – matematică. Vă dați seama cam cât de încântați sunt când intru eu pe ușă la ora de sport.
Într-un final a început să apară. Răruț. Lunea a doua oră în niciun caz, e prea devreme să te trezești după weekend, joia la prima oră e „trafic”. Hai nu zău, eu am de la 8 toată săptămâna, merg o bucată bună de București și nu îmi amintesc să fi întârziat. Dar ea, mda, prof de sport, obișnuit cu mișcarea, nu poate alerga după autobuz.
Ca o paranteză la „unde dai și unde crapă”, le tot fac observație copiilor că în clasă nu se stă cu căciula pe cap dacă nu ai o problemă reală, și nici cu geaca încheiată până în gât, căci nu e frig. Eee… și vine doamna, care se presupune că, în calitate de profesor de sport e mai călită decât restul muritorilor, și stă la catedră fix cum eu le spuneam că nu. Cum am aflat? Păi… am ajuns iar la „Ți-e frig? Știi că… bla bla bla…” Dar doamna de sport de ce stă îmbrăcată și cu căciulă? Na, mai învață-i ce trebuie.
Intru la un moment dat în clasă, la ora de sport, îmi trebuiau urgent niște acte din dosar. Liniște de mormânt. Clipesc, copiii în bancă. Nu scoteau un sunet. Jucau portocalele. Nemișcați. Iau ce-mi trebuie, ies, ora următoare întreb și eu, că mă roade, de ce era așa liniște, că la mine n-a fost niciodată în acest fel. Aaaa, păi doamna se enervează repede și țipă la noi. QED. Ce să mai zic?! Îmi trebuie o mutră fioroasă și să o las mai moale cu ceaiurile de plante!
Când a început vremea rea, joc și mișcare în clasă însemna să dăm băncile la o parte, pe margine, și ne rămânea un spațiu mai mult decât suficient să ne jucăm. Doamna, dar la sport de ce nu facem așa? Ioi, ce întrebări mai pun și copiii… „Așteptați-o și voi cu băncile date la o parte, poate nu știe că le puteți muta!” Ei: haha, hihi, glumiți… Numai că ora următoare așa au așteptat-o. I-a pus să facă ceva gimnastică. Până mi-am luat eu toate cele (a aterizat la :25, eu mă apucasem de mate), ea i-a pus așa, grămadă, să facă gimnastică și le arăta mișcările… cu haina și căciula la locul lor. Mi-am făcut cruce cu limba și am plecat la cancelarie. Când m-am întors, am aflat că tot portocalele au jucat, că „făceau gălăgie”.
Tot din categoria „ce mai poți face în clasă la joc și mișcare” am pus jocuri cu mingea. Le-am promis că orele din ianuarie de J&M le facem pe toate în ultima săptămână, ca să terminăm materia la toate disciplinele, așa că joi și vineri am făcut „coordonare și precizie”, aruncat la țintă cu mingiuțe. Au adus de-acasă o sacoșă de bile de plastic (cele care umplu piscinele), am făcut din saltelele pe care ne tăvălim niște cilindri și am aruncat. Mai în „coș”, mai pe lângă, pe echipe sau individual.
Ce păcat, doamna, că nu facem și la sport așa…
- A mai trecut un Întâi Decembrie - 2 decembrie 2024
- Un nai din hârtie pentru litera N - 24 noiembrie 2024
- Jurnal de profesor – clasa pregătitoare - 10 noiembrie 2024
În toată relatarea dumneavoastră, de care nu sunt străină, un singur lucru nu am priceput: „Mi-am făcut cruce cu limba și am plecat la cancelarie”.
De ce nu spuneți că nu e în regulă? Ce vă oprește să faceți acest lucru?
Sper să nu-mi spuneți la fel cum ne-a transmis doamna noastră dirigintă, la rostirile noastre argumentate despre unele doamne profesoare, că nu are ce face că sunt colegele dumneaei. Dealtfel, când sunt față în față au o atitudine mult diferite de atunci când nu se văd, și aici mă refer la părerile lor una despre alta, nemaivorbind despre terțele persoane, vezi copiii și ai lor părinți. E o situație tot mai complicată în școală, peste tot, la care dacă iei atitudine, ți-ai dat foc la valiză, dar de undeva trebuie să se înceapă.Știți, sunt momente în care ai senzația că lupți cu morile de vânt. 🙁
Offf… nu sunt genul care să facă asta în fața copiilor. Și, îți vine să crezi, doamna nu calcă la consilii, nu o găsesc în cancelarie (am aflat că se pitește pe undeva și fumează), nu mă întâlnesc cu ea decât în clasă. Am încercat în rarele momente în care a venit la oră să ies să vorbesc cu ea când ajung copiii în clasă… parcă intră în pământ. Am vorbit cu directoarea, i-am spus toate cele, nu mai pun și cele „doar” 14 ore de până acum, numărate de la jumătatea lui octombrie, care normal că nu se plătesc…
Și crezi că se întâmplă ceva? I-au tăiat salariul, i-au dat avertisment, au chemat-o la comisia de disciplină… și… nimic!
Și crede-mă că nu-mi țin gura. Anul trecut am fost o „obrăznicătură la debut” care „o învață pe ea cum să-și țină lecțiile”. Mă rog, o învățam cum să se poarte, dacă le dai cu cartea în cap și îi umilești e clar că 40 de ani la catedră nu-ți ajung…
Cât despre mori de vânt, nu mai vreau să mă gândesc!
Si Maria era necajita anul trecut (cl a IV-a) ca daca sunt obraznici vreo 2-3 copii, nu mai fac sport ci mate..si imi spunea cand venea acasa: -Daca nu facem sport ca sunt copii obraznici..pai..atunci sa nu mai facem nici mate..ca si la mate sunt obraznici !
Pe Gabriel il nedumereste de ce profa ii pune pe ei sa vina iarna/vara in pantaloni scurti si ciorapi albi, iar ea nu vine nici macar in trening! – de multe ori in fusta ..Imi aduc aminte din anii de scoala ca tovarasa noastra de sport era intotdeauna in trening si cara mereu dupa ea cosuri cu mingi..acu..ce sa zic:s-o fi domnit lumea?
Maria face sport cu învățătoarea… la mine au profesor separat. Însă eu nu pot să țin ora dânsei, din numeroase motive. Cel mai serios e că nu am asta în fișa postului și ferească Ăl de Sus să pățească vreunul ceva. Așa că eu fac ceea ce pot… supraveghez copiii că, deh, „școala a luat măsuri” să stea cineva cu ei, doar că urăsc să stau degeaba (să joc portocalele e același lucru după mine). Și ce-mi place cel mai mult…? 😀
Pe doamnele de sport care vin în fustă le-aș întreba două chestii de metodică, una fiind „demonstrarea mișcării de către profesor”. Pe a doua nu o zic.
Experiența din generala mea e tristă, n-am avut niciodată profesor calificat, numai suplinitori „unul și unul”, n-am învățat nimic. Dar mi-am luat revanșa la liceu, a scos sufletul din mine – eu care nu am avut și nu am rezistență, era cu ochii pe noi ca pe butelie, nu exista vreme bună sau vreme rea, doar vreme pentru ora de sport. Ne ținea și calendarul, să nu cumva să ne învoim mai mult de 2 ore pe lună. (Ne-am prins și noi când am văzut ce absențe erau puse în „pătrățel” :D)
Una peste alta, ce-am învățat în liceu a rămas așa de bine prins că în toamnă, când am avut inspecție la „Joc și mișcare”, m-a întrebat inspectorul unde am făcut eu didactica educației fizice… mno, pe malul Dunării, în provincie 😀
Ce bine ați surprins situația, doamna învățătoare! M-am …regăsit în ceea ce ați descris și susțin ceea ce am constat de mult: unii profesori nu au ce căuta aproape de copii, nu au ce căuta în învățământ. Tare bine le-ați mai scris, m-am răcorit citind. Păcat că nu au ecou cuvintele dumneavoastră!
Cumva ecou capătă. Mai citește un părinte, un profesor, să ridici capul să iei atitudine e greu… dar începe de undeva. 🙂
Îi dăm afară, e corect, problema e ce pui în loc? Că nu mai vine nimeni…