Hoinari prin anotimpuri - editura Casa

Hoinari prin anotimpuri – Toamna, Editura Casa

Hoinăreala noastră nu a început acum, ci înainte de vacanţa mare, când am descoperit prima dată colecţia „Hoinari prin anotimpuri”. Am hoinărit cu întârziere primăvara, am savurat vara, şi am aşteptat cu nerăbdare să continuam aventura. Toamna nu s-a lăsat mult aşteptată.

Dacă aveţi chef de citit, atunci cărţile Susannei Rotraut Berner nu sunt cea mai bună alegere. Dar dacă vreţi să vorbiţi, să vă jucaţi şi să vă amuzaţi, atunci aţi deschis cartea potrivită. Un orăşel animat vă aşteaptă, în cele mai mici detalii, să descoperiţi cum decurg câteva zile obişnuite de toamnă.

Hoinari prin anotimpuri - editura Casa

Cartea este complet ilustrată, iar împreună cu un adult copilul învaţă să „citească” în imagini. Nu este o sarcină foarte uşoară, dar exersând, povestea poate prinde contur: festivalul dovleacului, balul strugurilor, parada lampioanelor… Dacă volumele trecute am văzut cum se construia grădiniţa, acum o vedem gata pregătită pentru deschiderea oficială. Personajele pe care le-am cunoscut deja hoinărind prin celelalte anotimpuri sunt prezente şi acum, trebuie doar căutate puţin.

Hoinari prin anotimpuri - editura Casa

Cum citim… un sfat îl avem chiar de la autoare, putem să luăm un rol de detectiv şi să-l urmărim pe Riri, papagalul buclucaş, care evadează şi face cunoştinţă cu o pisică. Am încercat şi să urmărim ce se întâmplă cu frunzele prin oraş… căci acum sunt peste tot.

Depănând firul poveştii împreună cu copilul apar de fiecare dată noi şi noi povesti ale personajelor prezentate pe coperta din spate a cărţii. Este încurajată comunicarea, apar întrebări, se caută detalii, şi copilul descoperă relatii între personaje, elemente şi situaţii noi sau deja cunoscute.

Hoinari prin anotimpuri - editura Casa

Autoarea se numără printre cei mai cunoscuţi ilustratori ai prezentului. Colecţia – formată din patru volume (cartonate, 16 pagini 26 cm x 34 cm, din carton caşerat, lucios ), câte unul pentru fiecare anotimp – se recomanda copiilor de la 2 ani până la vârsta şcolară, dar şi părinţilor şi bunicilor. Vă recomand şi articolul despre Primăvară şi vară, şi mai ales filmuleţete inserate, în care dna psiholog Adina Botiş
dna logoped Cornelia Ene vorbesc despre utilitatea acestei colecţii.

Info preţ: Editura Casa

În librării: Libris.roElefant.ro

Biblioteca Nazdravanilor

Hoinari prin anotimpuri - editura Casa Hoinari prin anotimpuri - editura CasaHoinari prin anotimpuri - editura Casa

Concursul de creatie Primul fulg de nea – epilog

Am ajuns la finalul concursului "Primul Fulg de nea". Am aflat încet-încet şi cine sunt câştigătorii premiilor oferite de magazinul online DacoMag.ro. Primul câştigător pe care l-am felicitat a fost cel hotărât de votul publicului,

4. Ioana-Alessia S., Cluj-Napoca, 4 ani 
Tablou de iarna cu rama confectionata manual

Ioana a câştigat un voucher în valoare de 40 lei, valabil în magazinul online DacoMag.ro.

Timp de o săptămână am urmărit cu sufletul la gură votul juriului, care a hotărât către cine merg cele două mari premii ale concursului, doua vouchere in valoare de 60 lei. Astfel, premiul pentru cea mai frumoasă pictură a fost acordat lui

17. Dragos Mihai B., Caracal, 10 ani 
Tablou de iarna cu rama confectionata manual

Premiul pentru cea mai frumoasă ramă de tablou a fost acordat lui

3. Razvan Viorel U., Satu Mare, 8 ani. 
Tablou de iarna cu rama confectionata manual

Trebuie să recunosc că am urmărit cu mare interes lupta dintre cei doi câştigători, la categoria cea mai frumoasă ramă, şi îl felicit în mod special pe Dragoş, care a reuşit să impresioneze juriul la ambele categorii.

Iată situaţia punctelor acordate de juriu:

Participant Cea mai frumoasă pictură (număr puncte) Cea mai frumoasă ramă (număr puncte)
1. Alexandru D., Casin, 8 ani 11 3
2. Andra Ioana I., Piatra Neamt, 4 ani 2 0
3. Razvan Viorel U., Satu Mare, 8 ani.  7 18
4. Ioana-Alessia S., Cluj-Napoca, 4 ani  2 2
5. Ioana H., Iasi, 8 ani  15 9
6. Ana Miruna M., Bucuresti, 6 ani 0 8
7. Maria Alexia P., Bucuresti, 5 ani 3 2
8. Katia N., Bucuresti, 4 ani  1 2
9. Laura H., Iasi, 6 ani  13 6
10. Ariadna C., Radauti, 5 ani  2 1
11. Radu V., Slobozia, 7 ani  5 2
12. Roxana Maria V., Slobozia, 4 ani  4 6
13. Giulio Cristian O., Pitesti, 7 ani  2 2
14. Raluca P., Bosanci, 6 ani.  9 3
15. Laura T., Bosanci, 5 ani.  5 6
16. Ioana D., Bosanci, 4 ani  2 2
17. Dragos Mihai B., Caracal, 10 ani  17 17
18. Cosmin A., Cucorani, 10 ani  0 0
19. David L., Cucorani, 10 ani  13 11
20. Mihaela Alexandra M., Calarasi, 9 ani  3 1
21. Monica M., Calarasi, 9 ani 1 0
22. George Vlad S., Calarasi, 9 ani 3 2
23. Gabriel Sebastian S., Suceava, 6 ani 10 6
24. Adina Maria U., Subcetate, 5 ani 6 12
25. Selina B., Bucuresti, 4 ani 1 2
26. Maria Ruxandra F., Bucuresti, 4 ani 3 2
27. Denisa R., Ipotesti, 10 ani 7 0
28. Iulia C., Ipotesti, 10 ani 13 12
29. Teodora Sabina L., Ipotesti, 10 ani 9 1
30. Radu G., Bragadiru, 7 ani 1 4
31. Eduard H., Cucorani, 8 ani 3 2
32. Cristiana B., Muncelu de Sus, 9 ani 5 5
33. Valentina I., Rosiorii de Vede, 5 ani 1 2
34. Alexandru C., Rosiorii de Vede, 5 ani 2 2
35. Silvia F., Rosiorii de Vede, 5 ani. 0 2
36. Andrei R., Craiova, 9 ani 15 7
37. Catalina M., Rosiorii de Vede, 5 ani 0 6
38. Alexandra V., Cobadin, 10 ani 2 2
39. Bianca M., Slobozia, 4 ani 6 3
40. Andrei Horia H., Iasi, 5 ani 11 12
41. Costin Theodor C., Telega, 9 ani  0 1
42. Denis T., Telega, 9 ani  6 0
43. Valentin C., Telega, 9 ani 7 4
44. Victor T., Urziceni, 6 ani 2 4
45. Alexandru M., Slobozia, 5 ani  5 9
46. Serena Maria R., Raducaneni, 6 ani 1 3
47. Alexia Ionuta B., Barlad, 7 ani 5 2
48. Andrei G., Bragadiru, 9 ani  1 1
49. Andreea Alexandra C., Bucuresti, 7 ani  0 0
50. Federica M., Toporu, 10 ani  1 7
51. Daniele M., Toporu, 6 ani 1 3

Cele cinci premii acordate prin tragere la sorţi – câte un voucher DacoMag în valoare de 20 lei – merg la:

45. Alexandru M., Slobozia, 5 ani 
Tablou de iarna cu rama confectionata manual

19. David L., Cucorani, 10 ani 
Tablou de iarna cu rama confectionata manual

41. Costin Theodor C., Telega, 9 ani 
Tablou de iarna cu rama confectionata manual

10. Ariadna C., Radauti, 5 ani 
Tablou de iarna cu rama confectionata manual 

13. Giulio Cristian O., Pitesti, 7 ani 
Tablou de iarna cu rama confectionata manual

Menţionez că nu au participat la extragere numerele 3, 4, 17 – câştigătorii premiilor speciale.

Concursul de iarnă a beneficiat pentru prima dată de premii speciale pentru copiii care au fost de acord să participe (şi) ca membri ai juriului. Nu au participat la extragere numerele 17, 22, 25, 29, 2, atribuite copiilor care au fost şi participanţi la concurs şi au câştigat deja un premiu.

13. Gabriel Sebastian – a câştigat un voucher DacoMag în valoare de 20 lei.

4. Theodora Amelie, 24. Adela – au câştigat câte un premiu special oferit de Talente de Năzdrăvani.

Membrii juriului au fost (în ordinea inversă a postării mesajelor):

1 Bianca M
2 Alexandru M – nu participa, deja castigator
3 Andrei R
4 Theodora Amelie
5 Laura
6 Ruxi
7 Horia
8 Radu V
9 Roxana
10 Radu G
11 Andrei
12 Cristiana
13 Gabriel Sebastian
14 Alexia
15 Andra
16 Lucian
17 Mihai – nu participa, deja castigator
18 Ioana H
19 Sery
20 Victor
21 Ioana D
22 Ioana Alesia – nu participa, deja castigator
23 Ana Daria
24 Adela
25 Razvan – nu participa, deja castigator
26 Adina
27 Daniela
28 Cristina
29 Ariadna – nu participa, deja castigator
30 Izabela

Câştigătorii sunt rugaţi ca până marţi, ora 14:00, să posteze la acest articol un mesaj prin care să revendice premiul obţinut. Trebuie menţionată adresa de mail cu care a participat la concurs, numele şi numărul de concurs, precum şi adresa poştală (nu va fi vizibilă public).

Pagina principala a concursului

www.dacomag.ro

Sus

Daniele M., Toporu, 6 ani. Concursul Primul fulg de nea

Daniele a desenat iarna cu nelipsitul om de zapada.A folosit acuarele, iar pentru rama carton, hartie colorata, zapada artificiala si carioca aurie pentru fulgii de nea.

Tablou de iarna cu rama confectionata manual

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, imediat după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 4 decembrie, ora 00:00, şi 17 decembrie, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

www.dacomag.ro

Federica M., Toporu, 10 ani. Concursul Primul fulg de nea

Andreea Alexandra C., Bucuresti, 7 ani. Concursul Primul fulg de nea

Andrei G., Bragadiru, 9 ani. Concursul Primul fulg de nea

Alexia Ionuta B., Barlad, 7 ani. Concursul Primul fulg de nea

Serena Maria R., Raducaneni, 6 ani. Concursul Primul fulg de nea

Alexandru M., Slobozia, 5 ani. Concursul Primul fulg de nea

Alexandru a pictat un tablou frumos de iarna visand la vremea vacantelor la munte unde vedem multi brazi, iar noi muncim sa facem impreuna un om de zapada. Speram sa va placa!

Tablou de iarna cu rama confectionata manual

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, imediat după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 4 decembrie, ora 00:00, şi 17 decembrie, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

www.dacomag.ro

Victor T., Urziceni, 6 ani. Concursul Primul fulg de nea