Poezie de iarna

Poezia. A fost întotdeauna coşmarul meu la literatură. Nu am înţeles şi nici nu înţeleg încă de ce anume trebuie să o diseci de sus în jos, de la stânga la dreapta, să vezi "ce a vrut să spună autorul". Nu mi-a plăcut niciodată măcelul acesta, drept urmare, şi în generală, şi în liceu, cum aparea o lecţie "în versuri" oftam…

Mi-au plăcut poeziile. Foarte mult. Le citeam şi recitam cu mare plăcere şi intonaţie. Dar nu am putut niciodată să filozofez pe marginea lor. Pentru că am preferat să le simt, să le zidesc la mine în suflet. Nu ştiu dacă aş putea recita acum, cap-coadă, vreuna. Dar mi se întâmplă adeseori să privesc pe fereastră şi să gândesc în versuri. Nu sunt ale mele, n-am din nefericire acest talent, de a ţese sentimente în versuri. Dacă ar fi să mă gândesc acum, cred că este cel mai mare omagiu pe care îl putem aduce autorilor, să trăim alături de ei.

L-aş menţiona pe Eminescu. Ar trebui să fii un pic nebun să nu-ţi placă Eminescu. Citeşte în adolescenţă poeziile lui de iubire, şi nu doresc nimănui să le citească cu o inimă proaspăt frântă. Şi totuşi, l-am înţeles altfel când i-am cutreierat pădurea, când i-am privit lacul de la Ipoteşti. N-aş putea să descriu sentimentul care m-a copleşit, admiraţie şi respect, pentru acea imagine. Sunt poate unul dintre fericiţii cu o memorie fotografică excelentă. Şi la loc de cinste în albumul meu din suflet sunt acei paşi… pe potecă, urcând încet către lac. Apoi Lacul. O emoţie care rar te poate cuprinde.

Bacovia. În nici un caz să nu-l deschizi într-o zi însorită. Nu vei simţi nimic din cenuşiul sensibil pe care vrea să-l picure în viaţa noastră. Cui îi place ploaia?! Cui îi place toamna?! Lui. El a reuşit să vadă frumuseţea cenuşie a naturii. De câte ori nu m-am trezit dimineaţa, panicată, cu ce mă îmbrac, cu ce mă încalţ, unde sunt pelerinele copiilor, să iau maşina până la grădiniţă, şi să mă enervez în trafic, sau să mă ud la picioare. Cu disperare mă uitat iar pe fereastră, poate "a stat". Plouă, plouă! Şi în secunda următoare am auzit, de undeva, nu ştiu de unde, … vreme de beţie, să asculţi pustiul, ce melancolie! Mulţumesc, Bacovia! Zâmbesc şi plec, să caut frumuseţea fiecărei picături pe cerul cenuşiu… de plumb.

Nichita Stănescu… l-am asociat mereu cu dragostea la prima vedere. "Leoaica" fără milă, care ne devorează şi în acelaşi timp ne mistuieşte, pentru a reînvia ca un phoenix. Pentru că arzi şi durerea te pătrunde, atunci când deschizi ochii şi vezi o pernă goală, şi renaşti ca prin magie, când fiinţa iubită te atinge. Cred că a fost primul volum de poezii pe care nu l-am putut lăsa din mână. Nu vă închipuiţi 500 de pagini, sunt mult mai puţine. Dar a fost atât de intens, încât, la sfârşit, m-am simţit goală. L-am recitit. Şi de fiecare dată sentimentul este profund şi dureros. Ştie să trezească din adânc sentimentele care ţi-au umplut viaţa. Care te-au făcut să zâmbeşti, să plângi sau să râzi. Trec aproape zilnic pe lângă un liceu care îi poartă numele. Mulţumesc, m-ai învăţat să apreciez întotdeauna ceea ce simt!

Dacă ar fi să aleg două "fenomene" (sună atât de ştiinţific că-şi pierd farmecul!), hai să le spun două momente în care aş opri timpul, ar fi o furtună de vară şi o ninsoare cu fulgi mari.

Furtuna de vară, neagră şi malefică, puternică şi scurtă în acelaşi timp, cu fulgere despletite ce brăzdează cerul, te înspăimântă şi te fac să înţelegi cât de mic eşti pe acest pământ. Dar nu de asta îmi place. Seamănă atât de mult cu rezumatul unei vieţi… când vantul te poartă acolo unde nici nu gândeşti, şi nu poţi controla. Flashurile de lumină sunt evenimentele frumoase din viaţă, scurte, intense, şi pe care nu le poţi uita. Dacă cotodianul ţi se pare monoton, numără fulgerele, caută momentele cu încărcătură maximă de "electricitate", acelea care te fac să simţi că ai pentru ce să trăieşti.

Dar nu aici voiam să ajung. Ieri poezia mi-a bătut din nou la geam. M-am simţit din nou copil când am deschis fereastra şi primii fulgi mi s-au lipit de piele. Am savurat adânc mirosul de iarnă, de zăpadă, i-am lăsat să mi se topească în palmă, să-mi salute obrajii. Ce dor mi-a fost de voi, fulgi de speranţă! Fulgi care să-mi aducă energia pentru următorul an. Albul arzător, câmpia fără urme, atât de rece şi totuşi atât de fierbinte.Te uită cum ninge Decembre […] Şi ningă… zăpada ne-ngroape. Sunt de fel pesimistă. Mulţi îmi spun că-s prea calculată ca să pot simţi, că-mi pierd energia cu lucrurile mărunte, şi pierd tabloul de ansamblu. Cei ce se adăpostesc când ninge nu au cea mai mică idee ce pierd. Dacă vrei s-asculţi iarna, lasă-te pe spate. Nu fi prevăzător, pur şi simplu trânteşte-te în zăpadă. Priveşte fulgii ameţind deasupra ta, o existenţă de-o clipă plină de-o frumuseţe ireală. Priveşte-i cum te îndeamnă să trăieşti, să nu pierzi nimic. Nu mi-a fost niciodată frig, prăbuşită în zăpadă. Am simţit atâta căldură în îmbrăţişarea de gheaţă. Dacă viaţa însă te-a îngenunchiat, aminteşte-ţi ce simţeai când erai copil. Bucuria florilor de gheaţă din fereastră, a imensului alb din faţa ta. Dacă nu poţi, priveşte-ţi copilul dormind. Apoi şopteşte-i tandru la ureche… "A nins azi-noapte!" Poate cineva explica de ce sar copii din pat? De ce-şi lipesc cu atâta nesaţ năsucul de fereastra îngheţată? Pentru că ei încă pot vedea magia pe care noi am uitat-o undeva… într-un fulg de nea.

Întinde palma. Lasă-l să revină. Caută poezia din viaţă, ea ne face să simţim că trăim!

De ce nu ne place iarna…?

Cred ca am reuşit să găsesc o explicaţie, de ce adulţilor nu le place iarna. De ce văd iarna ca pe principalul inamic al anului. Vine iarna… brrr… o tragedie cumplită! "Iarna nu-i ca vara!", a grăit cu înţelepciune acum câţiva ani Traian Băsescu. Nu-l laud, căci pur şi simplu i-a scăpat. Nu cred că şi-a dat seama pe moment cât de consacrată va deveni replica, şi ce se ascunde în modul lui facil de a aborda realitatea.

Iarna nu-i ca vara, e adevărat. Pentru că poveştile copilăriei nu au privit-o ca pe un personaj pozitiv. Zâna de gheaţă. Andersen este vinovatul principal, a sădit în mintea noastră, încă de mici, aversiunea faţă de iarnă. Clar n-a avut ce face în ziua în care s-a hotărât să aşeze în rolul pe personaj negativ pe Crăiasa Zăpezii. Cum să nu iubeşti iarna?! Ce anotimp îţi mai oferă atâtea jocuri şi jucării? Bulgări după plac, pârtie pentru săniuţe, nămeţi şi cazemate în care să te pituleşti alături de prieteni cu obrajii roşii ca ai tăi.

Nu am fost niciodată de acord cu părinţii care iarna pun capăt distracţiei. Ba că s-au udat mânuşile, ba că a intrat zăpadă în cizme. Nu mi-a plăcut niciodată să intru în casă, la căldură, şi să-mi las sufletul afară. E oare atât de greu să mai pui o şosetă peste, ca jampieră, şi o pereche de mănuşi de schimb?! Dacă vezi că s-au scurs două ceasuri, fierbe repede un termos mare de ceai cu lămâie, picură în el puţină esenţă de rom, pregăteşte nişte căni şi ieşi pe câmpul de luptă. Cere pauză şi hidratează luptătorii. Vei deveni brusc eroul tuturor, cea mai "de gaşcă" mama.

Şi nu-ţi fă probleme, iarna e aliatul tău… o să-i doboare şi ţi-i va trimite acasă cu obrajii roşii, energia epuizată şi o tolbă de poveşti şi amintiri. Îi vei înveli la culcare, şi vor întreba jumătate adormiţi… se topeşte zăpada până mâine?! Ne mai laşi…?

Luna trecută i-am admirat, privind fascinaţi, lipiţi de geamul portierei, Iarna la munte. Este diferită, copleşitoare, festivă. Nu este cea din oraş. "Este atât de frumos, mami! Fă multe poze, să ne uităm şi acasă!"

Şi m-am conformat…

Peisaj de iarna la munte, cu zapada

Peisaj de iarna la munte, cu zapada

Iarna a luat toamna prin surprindere

Peisaj de iarna la munte, cu zapada

Peisaj de iarna la munte, cu zapada

Peisaj de iarna la munte, cu zapada

Peisaj de iarna la munte, cu zapada

Braduti din hartie creponata

Dacă ţi-ai propus cumva să realizezi un decor de iarnă, şi îţi lipsesc brăduţii, iată cum poţi realiza simplu un brăduţ.

Ai nevoie de carton, lipici, foarfecă (foarte utile sunt foarfecile decorative, în zig-zag), hârtie creponată verde, o riglă.

Decupează din carton două triunghiuri identice. Marchează jumătatea laturii de jos, apoi uneşte-o cu vârful. Taie apoi de-a lungul acestei linii, de jos în sus, mai mult de jumătate. Marchează pe cel de-al doilea triunghi spaţiul rămas, şi taie de sus în jos, în aşa fel încât la îmbinare cele două spaţii să se completeze reciproc.

Bradut din hartie creponata

Bradut din hartie creponata

Întinde lipici pe una din feţele triunghiului şi lipeşte benzi verzi de hârtie creponată, pentru a acoperi tot triunghiul. Repetă apoi operaţiunea şi pe cealaltă parte. Dacă ai acoperit spaţiul din mijloc, decupează încă odată, ţinând triunghiul îndreptat spre o fereastră, pentru a vedea mai uşor pe unde trebuie să tai. Decupează apoi marginile laterale, cu o foarfecă decorativă zimţată. Toate aceste etape se aplică şi celui de-al doilea triunghi.

Bradut din hartie creponata, adaugata in benzi

Bradut din hartie creponata, adaugata in benzi

O a doua variantă este de a lipi o singură bucată mare de hârtie creponată. În acest caz brăduţul nu va mai fi "stufos", dar este o varianta mai simplă de decorare.

Bradut din hartie creponata, adaugata dintr-o singura bucata

Bradut din hartie creponata, adaugata dintr-o singura bucata

Când ai terminat, îmbină cele două triunghiuri şi brăduţul tău este gata. Poţi face mai mulţi, pentru a construi o pădure, sau poţi să-l împodobeşti, şi ai un brăduţ de Crăciun.