Anul acesta spiriduşii au rămas în urmă cu lucrul, şi Moş Crăciun a primit destul de târziu rapoartele privind meritele copiilor. Aşa că, dacă pe ici pe colo mai trebuie compensat (căci, în restul cazurilor, dacă tot a luat cadoul, de ce să nu-l dea, nu?!), îi facem câteva sugestii. Lista este lungă… opţiuni cu duiumul. Şi mai toate magazinele oferă reduceri înainte de sărbători.
Din toamna aceasta Elefant.ro are şi magazin de jucării. Dar nu la jucării m-am uitat, ci la artă şi creativitate. Am găsit un set superb pentru colaje, cu de toate în el, mai ales din categoria "materiale rare pentru lucru manual", adică sârme pluşate, pompoane colorate, glitter… Apoi mi-au plăcut seturile de pictură pe numere, am văzut şi în oraş, este planşă mare, cu casete numerotate, dar care trebuie pictate cu mare atenţie. Cam ca vechile jocuri de colorat după legendă, pe care sigur le cunoaşteţi. La fel de interesant mi s-a părut un ierbar de lemn şi seturile de colaje cu paiete.
BestKids. Cu produse mai mult pentru 0-3 ani, se găsesc şi pentru cei mai mari câteva. Pe cele din seria Marble Run le avem deja, dar sunt minunate pentru un cadou, cristalele le-am încercat iarna trecută, şi chiar funcţionează minunea. Cine stie câştigă l-am primit şi noi cadou, este ideal pentru nivelul unu de grădiniţă, chiar şi doi.
Nichiduta.ro e specializat mai mult pe produse pentru 0-3 ani. Cărucioarele pentru păpuşi arată foarte bine, că tot a venit primăvara şi ieşim la plimbare.
Dinoland.ro : Gama de jucării este largă, de la cele interactive, laptopuri pentru copii, până la jucării de exterior.
101jucării.ro are jucăriile clasificate după personajele din filme sau animaţii. Inutil să spun că jumătate din listă îmi este necunoscută, dar dacă pe scrisoarea moşului apare vreun personaj mai ciudat, neidentificabil, verificaţi meniul.
Sper că v-am ajutat :).
Dacă jucăriile nu sunt suficiente, vă recomand şi: