Anul acesta colecţiile din Galaxia Copiilor* au crescut, iar noilor apariţii li s-a alăturat colecţia Pixi Ştie tot. Spiriduşul nu le este necunoscut copiilor, mai ales că o bună parte dintre ei l-au întâlnit în seria pentru grădiniţă, când l-au însoţit în aventurile din pădure. Pixi a crescut odată cu ei, şi acum îi întovărăşşte la şcoală.
Colecţia, gândită ca şi carte de buzunar, este mai mult decât plăcută. Fiecare volum (32 pagini) abordează o singură temă şi cuprinde informaţii pe scurt, accesibile ca limbaj celor mici, şi însoţite de ilustraţii: Piraţii, Corpul meu, Cai şi ponei, Pământul, Vikingii, Pui de animale, Dinozaurii, Anotimpurile, Rechinii, Epoca de piatră, Planete şi stele, Cartea magicianului.
Le-am citit pe ultimele 3. Epoca de piatră mi se pare o ilustrare minunată a unei lecţii de istorie pentru cei mici, şi mă gândesc la clasa a IVa, deşi nu am prins prea bine nuanţa umoristică a întrebărilor cu răspuns la alegere, un pic prea naive după părerea mea. Planete şi stele mi-a făcut mie un pic de ordine prin sistemul solar, m-am lămurit cum e cu gigantele gazoase, planetele pitice, şi de ce Pluto nu e mai o planetă (cum toată lumea are dreptul la opinie, eu rămân la varianta că e 🙂 )
La copii însă cel mai bine a prins Cartea magicianului. Mă gândesc de multă vreme să le iau un set de magie – am primit şi eu unul când eram mică, şi a fost minunat, dar din diferite motive decizia s-a amânat. Iris a citit-o pe nerăsuflate, şi a exersat apoi transformând în public mai mult sau mai puţin entuziast prietenii şi rudele, ba chiar şi copiii intraţi în zona de acţiune. Cartea a trecut din mână în mână, setul de scamatorii s-a compus încet. Mai avem de confecţionat câteva piese, şi mai ales să facem rost de o baghetă de magician. A crescut, spectacolele de magie – pe care acum le vede altfel – o provoacă mai mult să descopere iluzia din spatele fiecărui act. Cum a apărut iepurele din pălărie, cum a zburat masa… Cartea i-a explicat câteva din trucurile simple, iar ambiţia ei acum este să le realizeze.
Carţile le găsiţi în librăria editurii All, dar şi în librăriile online elefant, libris, librarie.net, emag, adevarulshop, bookcity , Amazon.
* parte a grupului editorial ALL