Recapitularea și abordarea integrată la clasele mici

Abordarea integrată este în școala românească – primară cel puțin – o provocare cotidiană. De ce? Pentru că în „acte“ scrie că trebuie să abordezi conținuturile integrat. Și, dacă scrie, așa trebuie făcut, nu? Ei bine, da, te străduiești să legi între ele conținuturile, dacă se poate, bineînțeles. Uneori merge, parcă s-au născut împreună, au toate o logică, curg frumos una din alta. La clasa pregătitoare îmi era tare ușor, legam tema săptămânii de cea de la științe și conținuturile de la comunicare, dar și pe cele de la arte. Chiar și la matematică era destul de accesibil, trebuia doar să găsesc ilustrațiile potrivite.

Clasa întâi este însă mai chinuită, mai ales la disciplina „Matematică și explorarea mediului“. Îmi amintesc cursul de la master unde sfatul principal era să nu forțăm și să adunăm 50 de inimi cu 40 de ficați și 20 de plămâni doar pentru că avem adunarea numerelor până la 100. Dacă nu găsim ceva logic, mai bine o lăsăm baltă, adunăm numere și gata, discutăm separat de organe.

Însă uneori merge. Săptămâna aceasta este una de recapitulare la CLR după a doua duzină de litere de mână învățate. Copiilor le place să se joace cu plastilina și… am zis să îi provoc nițel. Prima oră am citit, apoi am așezat pentru prima dată în pagină un text întreg, cu titlu și alineat. Bineînțeles că unii au scris mai repede decât alții și aveau nevoie de o „ocupație“ până la finalul orei, așa că i-am lăsat să scrie întâi plante/flori, apoi viețuitoare, și când au epuizat, obiecte, cu literele învățate de noi. Cum chat-ul de la Meet e zona de maximă atracție, aveau voie să scrie și acolo cuvintele descoperite. Așa era și o mică competiție cine găsește ceva nou, dar și o variantă de ajutor pentru cei în pană de idei. Era de fapt ancora pentru ora următoare de abilități, unde le-am spus să își pregătească plastilina.

Când s-a încheiat ora, toată lumea terminase textul și scrisese câteva cuvinte. Am închis chat-ul și am dat pauza de ecran, cele 10 minute în care facem altceva, cu microfonul și camera închise.

Am revenit la arte… Întâi de toate, le-am atras atenția să aibă grijă cu plastilina, să nu ajungă pe jos în mochetă sau covor, căci mamele nu vor fi deloc încântate. M-a amuzat unul dintre copii care a deschis microfonul să-mi spună că a lui cu siguranță nu, nici nu știți cum face! Ba am așa o mică idee, dar sper că nu a fost cazul. Apoi le-am arătat modelele mele și le-am explicat că pot alege să creeze orice azi, cu condiția să îi scrie numele dedesubt, cu litere de mână. Voiam să învățăm să facem șerpișori cât mai subțiri și am avut câteva cazuri de refacere pentru că erau prea groși. Eee… povestea ar fi trebuit să fie cu scriere în fir continuu, ca să înțeleagă mai bine ce vreau de la ei când le cer să nu ridice stiloul de pe foaie, însă e cumplit de realizat online, pentru că nu îi văd efectiv când scriu. Îmi dau seama apoi când văd temele că literele sunt înădite, ori apar pete de cerneală când se gândește ținând stiloul pe foaie, dar e greu și pentru ei. Poate le vom rezolva în timp…

Ca model le-am arătat un melc și o lalea, însă ei au putut alege orice. Și unii au avut suficient spirit practic să găsească ceva ușor și de scris, și de modelat. Dar sunt foarte mândră de ei, în jumătate de oră erau deja gata și mi le-au putut arăta la cameră, iar apoi mi-au trimis pozele, să le văd „mai bine“.

Ca să închei, dacă e ceva ce îmi place la școala online e că ora nu se termină cu ne oprim, strângeți, totul în ghiozdan. El le are și după aceea pe masă, poate continua dacă e cazul și îmi trimite când totul e gata. Îmi place și că e mai multă liniște decât în clasă. Ei încă își dictează cu voce tare când scriu, dar cu microfoanele închise, toți se pot concentra. Îi văd că mișcă buzele, îmi dau seama ce fac.

Și parcă e mai multă ordine, ridică mâna și așteaptă să îi numesc, moment în care își deschid microfonul. Mi-am dat seama cu această ocazie că problemele pe care le aveam la clasă de vorbit neîntrebat nu sunt atât de spontane cum păreau, ci sunt foarte conștiente. Dacă știi că nu e rândul tău, vrei să adaugi ceva sau vrei să pari mai amuzant, deschizi fără permisiune microfonul și nu contează cine vorbește, tu îți spui replica peste el. Am speranțe însă ca acest exercițiu de așteptare a rândului la cuvânt să fie, pe termen lung, unul util.

Copiii mici și deprinderile digitale

De când lucrez online cu piticii mei am constatat că există câteva inconveniente. Cel mai jalnic stau la capitolul feedback. Chiar dacă lucrăm live uneori, este destul de greu să îmi dau seama ce poate cu adevărat copilul pentru că… e mai ceva ca la teatru, cu sufleor profesionist, care îi spune ce trebuie să răspundă. Eu am răbdare, așa, ca la clasă, de câte ori le vine rândul, ca fiecare să citească pe litere. Eu nu mă grăbesc. Nu știu de ce piticul ar trebui să răspundă instant la ceea ce are de făcut, cum ar fi un cuvânt de citit de pe ecranul pe care eu îl partajez cu ei… Sau, dacă cer să formuleze o propoziție cu acel cuvânt, de ce trebuie să fie ideea părintelui mai bună decât a lui?

Așa e când copiii sunt mici și nu pot face mai nimic fără cineva în umbra lor. Cel puțin acum mi-aș fi dorit să am o generație mai mare, să fim „doar noi“, așa cum văd la copiii mei. Când ei au ore live, mi se interzice complet să intru în cameră, nici nu știți ce-am pățit pentru poza aceea furată în timpul orei de mate, chiar dacă e de la spate!

Am trecut și peste aceasta și m-am gândit cum să fac să le dau ceva mai „de calculator“ copiilor. Cum ar fi, de exemplu, să scrie cuvinte pe ecran. Dar mă lovesc de altă problemă: trebuie să cunoască tastele. Aș putea să le dau quizz-uri cu imagini, ei să scrie ce reprezintă, sau să le dau cuvinte scrise cu literele mici de tipar și ei să le transcrie cu cele mari, pe care le văd pe taste. Însă cum ei cu siguranță nu au scris mesaje pe telefon sau la calculator, nu sunt deloc familiarizați cu tastatura.

Apoi, mai e o problemă: câți au tastatură românească? Aceea pe care apare Ș, Ț, Ă, Î, Â ? Aici am nevoie de ajutor de la părinți, să lipească pe taste niște etichete mici cu literele. Nici nu îmi trece prin cap să pornesc cu ei scriind fără diacritice, am mai avut seria trecută un copil care scria așa și am avut de tras, nu glumă. Dar să presupunem că o lămurim și pe aceasta…

Ca să căpătăm ceva deprindere în a căuta literele pe tastatură, am pregătit o fișă de lucru. Pentru ai mei, mici, indicațiile vor fi să scrie cu litere de tipar între liniile continue ale liniaturii, apoi să coloreze tastele pe care ar trebui să apese ca să scrie cuvântul pe calculator. Copiii mai mari pot folosi liniatura pentru a scrie literele de mână. Fișierul conține și o pagină fără poze, o puteți folosi pentru a scrie, la alegere, orice cuvinte doriți să exerseze.

După ce se obișnuiește cu așezarea literelor, puteți să le scrieți direct pe calculator. Trebuie doar să îi mai arătați câteva taste:

rând nou – Enter
șterge – Backspace
spațiu – Space
scrie numai cu litere mari – Caps Lock
scrie o literă mare – Shift+Litera

Când va ajunge să aibă nevoie și de semne, puteți trece la a doua lecție de operare a calculatorului.

Să mai spun cât de mult mi-aș dori să am cu ce să fac acel opțional de informatică pentru clasele primare ? Dar nu să căutăm unde e butonul de power pe un calculator desenat, ci să învățăm efectiv să folosim calculatorul pentru ceea ce avem de lucru la școală: teme, proiecte, prezentări.

În încheiere, reiau rugămintea pe care am notat-o și pe materialul oferit gratuit: nu distribuiți pdf-ul nicăieri pe internet, îl salvați pentru utilizare personală. Dacă doriți să îl recomandați cuiva, dați share acestui articol. Respectați în acest mod drepturile de autor, dar și munca mea (deloc puțină!)

Dacă aveți nevoie de material în altă formă sau cu modificări, vă rog să reveniți cu un mesaj la acest articol.

Colaj de cuvinte

Un cuvânt este, conform dicționarului, unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) cu un complex sonor. Ce este de fapt un cuvânt? Este ca o carte de joc. Uneori jocul îți merge bine, alteori nu.

Sursă foto

Lectura, oamenii și muzica m-au făcut să realizez că nu-ți alegi tot timpul cărțile, uneori joci cu ce ai, alteori intri într-un joc necunoscut fără a-ți da seama. Descopăr că lumea este o mare scenă de teatru în care fiecare își joacă rolul cât de bine poate, iar cuvintele sunt ca o masă plină de cărți unde fiecare ia „pe apucate“ și le folosește cu grabă, fără a gândi de două ori; rezultatul este o lume nebună în care unii pot face ce doresc, iar ceilalți suferă, totul din cauza grabei cu care ne jucăm cuvintele. Nu poți spune că n-ai rănit niciodată o persoană cu cuvintele tale, intenționat sau neintenționat tot ai făcut-o, iar dacă negi acest lucru e ca și cum ai susține că tu n-ai fost rănit de cuvinte. Trebuie doar să accepți și să treci mai departe.

Judecata cuvintelor

De câte ori ai ținut cuvinte în tine? De câte ori ai scăpat o înjurătură pe lângă persoane mai puțin deschise la „glumițe“? Toți suntem judecați după ceea ce facem, dar mai ales după ceea ce spunem. Acum, în zilele noastre, dacă nu înțelegi ceva, dacă pui întrebări, dacă uneori râzi fără motiv ești clar, după opinia publicului, prost sau proastă.

Nu-i spune cuiva că-l înțelegi, pur și simplu n-ai trecut prin ce a trecut el, nu gândești ceea ce gândește persoana de lângă tine și în niciun caz nu simți ceea ce simte. Tu poți doar să-ți imaginezi și e alegerea ta dacă îi ești sprijin sau nu.

Nicio viață nu e roz

Înțeleg, ești profesor, viața nu e roz, știu că nu ar trebui să te judec, dar nici viața elevilor nu e. Majoritatea dintre noi avem meditații, pasiuni, activități extrașcolare, fiecare dintre noi are o viata. La oră se aude o înjurătură din spate, profesoara X o acuză imediat pe eleva Y că a înjurat. Eleva nu înjurase, i-a spus și profesoarei cu un ton calm. Ce să facă profesoara? Nimic altceva decât să zică: „Hai lasă, dragă, că eu știu, ești fără obraz, ca să nu zic altcumva…“ Cuvintele și intonația pur și simplu m-au scos din minți, deși nu vorbea cu mine. Nu pot spune că mi-e prietenă la cataramă, dar o admir că nu a renunțat, i-a mai spus încă o dată că nu ea a vorbit. Așa-zisa discuție s-a încheiat în momentul în care a întrebat-o dacă vrea cumva să fie ascultată…

Acesta este una din întâmplările cu profesorii care folosesc catalogul pe post de armă! Le mulțumesc acestora că m-au făcut să înțeleg că nu toată lumea muncește din pasiune. Dacă urăști să te chinui cinci zile din șapte cu o clasă de copii, de ce te-ai făcut profesor? În același timp le mulțumesc profesorilor care se străduiesc în fiecare oră să ne facă să înțelegem ceva.

STB și nebunii lui

Oamenii în vârstă. Păi se spune că bătrânețea aduce înțelepciune – se pare că m-am înșelat. Citeam o carte SF în autobuz, când dintr-o dată apare o doamnă în vârstă și începe a se rățoi la mine: „Vai, Doamne, cu ce se ocupă copiii din zilele de azi!“, că… ce o să ajung eu când o să mai cresc, cu ce mă ajută asemenea cărți, peste jumătate din autobuz se întorsese înspre noi. Doamna nu se lăsa, ba chiar tot ridica tonul, m-am ridicat de pe scaun ca să mă duc în cealaltă parte a autobuzului, cum am trecut pe lângă ea mi-a zis că nu voi reuși nimic în viață. Am tăcut, doar atât am putut să fac, pur și simplu mă copleșise.

…și totuși

Să gândim pozitiv. Uneori cuvintele îți pot aduce un strop de culoare în viață. Într-o dimineață m-am trezit să alerg, m-am uitat pe geam – era încă destul de devreme încât să nu umble lumea pe străzi. Am alergat puțin, cât am putut, cu căștile în urechi și fredonând melodia nu prea observam puținii oameni pe lângă care treceam. Intru în bloc, îmi scot căștile și încep a urca scările…. De lângă ușa liftului se aude vocea vecinei: „Ah, tu erai! Nu eram sigură… felicitări! E de admirat ceea ce faci! Ține-o tot așa!“. Cuvintele ei au reușit să-mi aducă un mic zâmbet, o bucurie într-o zi plină.

Dacă nu s-a înțeles, joacă cu grijă cărțile cuvintelor. Niciodată nu poți ști ce schimbări poți produce.

Invat sa citesc! (Carti de joc educative), Editura Gama

Carti de joc educative, Invat sa citesc, Editura Gama

Demult am citit întâmplător experienţele unei mămici cu doi copii. Atunci nu aveam decât unul, şi mă gândeam serios la numărul 2. Am reţinut una din afirmaţii… după 4-5 ani de răbdare, cel puţin scapi de jucat Păcălici. Se pare că la mine se apropie sfârşitul celor cinci ani de răbdare. Chiar dacă Iris şi Andrei sunt precum Tom şi Jerry 99% din timp, există acel 1% când se împacă minunat, şi când îmi spun că a fost cea mai bună decizie a vieţii mele.

Inutil să zic câte variante de păcălici avem prin casă. Cu prinţese, cu ursuleţi, cu obiecte, cu maşinuţele din cars, cu zâne… Am renunţat demult să le mai aşez şi împerechez, le păstrez într-o cutie şi n-au decât să le aşeze ei când au chef de joacă. Şi totuşi, la colecţie am mai adăugat unul. Nu e chiar Păcălici, face parte din colecţia de Cărţi de joc educative, de la Editura Gama. Noi avem seria cu Învăţ să citesc, deşi din colecţie fac parte şi altele, nu mai puţin interesante pentru noi. Mai ales că Iris trece grupa mare.

Carti de joc educative, Invat sa citesc, Editura Gama

Acum ne-am jucat de-a cititul. Pentru Andrei e deja floare la ureche, iar pentru Iris, prea greu. Nu ştie deocamdată decât să-şi scrie numele, şi mă tot roagă s-o învăţ să citească. Of, şi tare nu aş vrea să deschidă aşa repede uşa aceasta… Jocul în schimb a enervat-o, pentru că tare voia şi ea să se joace, şi cum nu ştia să citească, n-a putut. Dar am găsit o soluţie… ea a luat imaginile, Andrei cuvintele, Iris spunea ce reprezintă imaginea, Andrei îi dădea cuvântul şi erau fericiţi că au făcut o pereche. Ne-am jucat şi altfel, am construit un castel din cărţi de joc. Minunat, dar pentru ei distracţia a fost să-l prăbuşească. Eu am zis merci că măcar am apucat să-i fac o poză…

Şi la final am avut revelaţia instrucţiunilor de pe cutie, care ne mai dădeau câteva variante de joc: prima, cea mai uşoară, presupune parcurgerea celor două jetoane cu cuvinte. Sunt cuvinte din două şi trei litere, monosilabice. Apoi cuvinte din patru şi cinci litere, despărţite în silabe. A doua variantă presupune separarea imaginilor de cuvinte, şi alcătuirea a trei grămezi. Una conţine cuvintele din trei litere, una din patru, şi una din cinci. Aici era rolul lui Andrei, dar Irisuca s-a încăpăţânat să participe. I-am explicat aşadar că o literă e un semn grafic, şi trebuie să numere câte sunt. Până a numărat ea câteva de 4 şi 5, Andrei a făcut coloanele. Apoi împreună au potrivit animalele…

Ultima variantă era cea mai amuzantă, un fel de păcălici, dar la care, iarăşi, trebuia să ştii să citeşti… Şi mi-am reintrat în rol, m-am jucat eu cu Andrei. Clar, trebuie rezolvată situaţia…

Ce m-a amuzat teribil a fost vârsta la care se recomandă jocul. De preferat 3-7 ani, dar util la 4-80 de ani. Prima dată am crezut că 4-8, dar… e drept, poţi să înveţi să citeşti la orice vârstă :).

Carti de joc educative, Invat sa citesc, Editura Gama

Cele 50 de cărţi din pachet sunt realizate din carton lucios, şi nu se lipesc unele de altele când sunt amestecate. Colţurile sunt rotunjite, iar tiparul este de calitate.

Colecţia de cărţi de joc de la Editura Gama are şi alte titluri interesante.

Le gasiti la: Libris, Elefant.ro, Librarie.net, eMAG.ro

Orase din Romania	Stiu si castig	Tari si capitale	Primele cuvinte

Limba engleza	Ceasul	Scaderea	Invat sa citesc!

Cifrele	Animalele	Alfabetul	Adunarea