La începutul lui mai, când protestele se anunțau și s-a ieșit în stradă prima dată, au început și comentariile referitoare la dreptul la grevă al profesorilor. Poate că acele ore de „Constituție“ de odinioară nu erau atât de inutile, căci viitorii cetățeni cu drept de vot citeau, ghidat, actul fundamental al statului și li se explica acel capitol dedicat drepturilor fundamentale.
Cred că părinții de azi, mai ales cei tineri, nu au citit în viața lor actul care stă la baza democrației din România și mă îndoiesc că, în multe cazuri, vor înțelege ceea ce citesc. Altfel cum ai putea tu să întrebi cine îi dă voie unui angajat să facă grevă?!
Cel mai greu a fost să le explic elevilor mei de ce fac eu grevă. Cumva, în căpșoarele lor de doar 10 anișori, ceva nu avea sens. Încă de la Paști am avut un feeling că trebuie să mă dau peste cap să termin materia la toate disciplinele până la Săptămâna verde, care începea la noi pe 22 mai. Nu știu de ce, eram convinsă că orice sacrificiu merită făcut.
Am negociat cu ei, am mutat orele de arte și joc și mișcare în ultima săptămână de școală, când oricum căldura nu ne lasă să stăm în clasă, am rămas două zile pe săptămână suplimentar câte o oră și am reușit. Că tot ne-am luptat anul acesta cu „module“ la școală, am aplicat învățarea modulară: am separat disciplinele pe module.
În vinerea de dinainte de grevă, încheiasem evaluarea ultimei unități la română și științe, am făcut prima recapitulare la matematică și civică, ba chiar am terminat și toate notele muzicale. Așadar, după ritmul susținut de muncă din ultimele săptămâni, oare ce mă apucase să intru și eu în grevă?
Doamna, puteți să-mi spuneți cinci motive pentru care faceți grevă?
N-aveți idee ce mutriță serioasă a avut copilul când m-a întrebat! Nu știu de ce cinci, căci i-am învățat că e suficient să ai trei când argumentezi o idee. Mie mi se cereau cinci. Și mi se dădea și o mână de ajutor: știu că unul este salariul, așa zice mama. Dar copilul mai avea nevoie de argumente. Și le-am găsit, deși am avut un pic emoții că nu voi reuși să îi explic pe înțeles.
Dezamăgirea lor a fost mare când am anunțat vineri că intru în grevă în Săptămâna verde. Așa cum reușisem eu să încropesc programul, se anunța destul de distractiv și ei abia așteptau. Încerc să nu mă învinovățesc eu pentru suferința lor, pentru că ar putea avea parte de mult mai multe dacă guvernanților le-ar păsa cu adevărat de ei și de viitorul acestei țări.
De data aceasta, profesorii au suflet de doctor. Faci ce trebuie făcut, dar nu te lași impresionat de suferința pacientului. Dacă piciorul trebuie tăiat și nu ai anestezic, nu îl lași să moară ca să nu îl chinui. Nu există să nu îți pese că se amână examenele sau îngheață anul școlar. Toți știm ce implică.
În timpul grevelor de după revoluție, când îmi vedeam părinții, și ei profesori, dând înapoi, îi condamnam pentru că nu merg până în pânzele albe. Nu poți, mă tată, să îngheți anul. Nu sunt vinovați copiii! Dar nici noi!
Care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla dacă e grevă?
Întrebarea lor m-a luat prin surprindere. În fața atâtor ochișori curioși, am explicat ce înseamnă înghețarea anului școlar. Panică și deznădejde, cum adică să reluăm clasa a treia?
Și totuși, împreună cu ei, mi-am dat seama că nici măcar nu ar fi o tragedie atât de mare. Mereu am considerat că anul școlar 2019-2020 trebuia înghețat, pentru binele lor. Poate că e o șansă acum.
Ar fi exact momentul de a recupera ceea ce doi ani de pandemie au distrus. Unii ar avea acum timpul să asimileze, în sfârșit, alții să ajungă la un cu totul alt nivel de performanță. Nu ar fi „din nou“, ar fi „altfel“. Am fi clasa a treia-bis.
Pentru mine, cel mai rău ar fi să nu pot susține gradul I în 2025, așa cum am programat. Să mai pierd un an din cauza vechimii incomplete. Deși știu că nu sunt singura în această situație, iar răspunsurile la întrebări vin târziu și cam neasumate, au fost două zile în care m-am gândit și răzgândit dacă intru sau nu în grevă.
Dar nici acasă nu eram susținută: Cum să nu intri în grevă? Dă-l încolo de an… Ce exemplu dai?
Și când pui pe hârtie bune și rele, când vezi că ești băgat în aceeași oală cu alții care nu-și fac treaba și ești acuzat că nu-ți meriți salariul, dar te uiți ce sacrificii faci și nu știi cum o să ieși la liman, viața nu mai e deloc roz.
Dacă nu îți convine, de ce nu pleci?
Eterna întrebare pe care o primesc mai ales de la cunoscuți. Și când vin și cu argumente precum „cu cv-ul tău, oricând te angajezi pe dublu în privat“, simți cum ești tratat ca fraier. Vai, ai luat 10 la examenele de grad, și? Tot ca ultimul cerșetor trăiești, calculând banii de rată, de mâncare, de motorină și pentru nevoile suplimentare ale copiilor. Și ți se mai spune apoi și candid: „Te credeam mai deșteaptă!“
Când, în aceste condiții, vezi că ești atacat din toate părțile, îți pui des întrebarea „La ce bun și pentru cine?“, că doar de mine nu i se rupe nimănui inima.
Totuși, ultima lecție la clasă de educație civică a avut surprizele ei. Am regretat în momentul în care am văzut în ce direcție curge discuția că nu le-am cerut de la început să scrie pe caiete ideile, însă îmi place să îi văd cum dezbat.
Exercițiul de mai jos a fost reconstituit ulterior. Pare ușor, însă nu a fost deloc. Drepturi și îndatoriri, întotdeauna sosesc în pereche, însă tindem să le vedem mereu pe cele din urmă.
Nu a fost greu să facem o listă cu tot ce „trebuie“ să facă o mamă, dar drepturi… greu au scos câteva. Sper că cel la respect și ascultare din partea copilului va prinde rădăcini în mintea lor.
Începusem cu „mama“ pentru că era cel mai ușor.
Dar și când am trecut la cadrele didactice a fost un moment memorabil. Primul drept pe care mi l-au dat a fost acela de a face grevă, că tot era subiectul la ordinea zilei. Da, am dreptul și nimeni nu trebuie să mă condamne că mi-l exercit. (Și nici să mă împiedice, cum a făcut ulterior guvernul prin OUG 42/25.05.2023.)
Altul, la fel de amuzant, a fost dreptul la pauză, așa cum au ei recreație. Eu m-am distrat copios, căci i-am întrebat cum mi-l respectă, din moment ce nici nu ajung în cancelarie și vin după mine cu diverse probleme, iar dacă stau de vorbă cu o colegă pe culoar, vin și întrerup nepoliticos discuția. Nu mai zic că rar plec din clasă, de teamă să nu pățească drobul de sare ceva.
Așadar, am dreptul să iau pauză, să merg la toaletă, să stau cu prietenii de vârsta mea. Au râs. Și eu.
Îndatoririle le-au găsit, deși inițial s-au blocat. Cele trei idei pe care le-am scos de la ei cred că sunt rezumatul cel mai simplu a ceea ce se dorește de la noi: să venim pregătiți la ore, punctuali și să evaluăm corect.
Frământ serios ce au spus și aș vrea să se gândească la asta cât mai mulți dintre cei care deschid ușa cancelariei și apoi a clasei. Doar așa vom începe acea schimbare de jos în sus, că invers… m-am convins, nicio șansă.