Ou de Paste decorat cu nisip colorat

Ou decorat cu nisip colorat

Acum ceva vreme mă uitam la pungile de nisip decorativ dintr-un magazin din piaţă. M-am gândit că se pot folosi pentru margini de felicitări… până când tot căutam idei pentru ouă.

Materiale necesare:

  • un ou
  • aracet cu aplicator subţire (sau glitter)
  • nisip colorat
  • acuarele

Pictaţi întâi oul şi lăsaţi-l să se usuce. Presăraţi pe o farfurioară nisip colorat, un strat de vreo 2-3 mm. Dacă vreţi să creaţi modele în mai multe culori, folosiţi mai multe farfurioare. Cu ajutorul aplicatorului, "desenaţi" pe ou modelul pe care doriţi să-l realizaţi cu o culoare de nisip. Ca idee, pentru modelul din imagine, trasam o linie, apoi presam încet oul în nisip, astfel încăt grăunţele să se lipească fără a întinde lipiciul. Operaţiunea s-a repetat pentru fiecare dungă. Pentru modele diferite, trasaţi pe rând marcajele cu lipici.

Dacă aveţi răbdare, oul poate fi acoperit integral cu nisip, pot fi desenate flori sau mici modele artistice. Cred că ar fi o metodă foarte uşoară pentru a decora ouăle pentru masa de Paşte, sau pentru a produce o surpriză plăcută vecinilor care le vor primi.

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

Un castel… de piatra!

castel

Îmi plac provocările… mai ales cele cu puţine cerinţe. Ceea ce trebuia să fie suna cam aşa: faci şi tu la nuntă căsuţa pentru bani? Pai de ce nu, ce mare chestie o căsuţă… Apoi au apărut "problemele". De ce o banală căsuţă, hai să fac altceva. Şi am ajuns la un castel. Acum nu le mai urez casă de piatră, ci un castel de piatră :).

Cum l-am făcut? Din ochi, cu foarfeca. O bucată de polistiren. Un ambalaj de la topurile de hârtie, pe post de puşculită. O rolă de hârtie creponată mai dură, cartoane albe pentru creneluri. Ferestrele le-am desenat pe calculator… deh, mouse-ul merge mai bine decât degetele. Apoi mult tul alb, pietricele din plastic, floricele realizate prin quilling. Şabloane nu am. Am făcut precum croitorii, am măsurat şi am tăiat. Aaa, şi am uitat. Mult aracet şi vreo patru cutii de ace cu gămălie.

Le doresc celor doi însurăţei să le ajugă conţinutul final pentru o versiune reală :). Şi… multă fericire!

Ceasuri…

Tic-tac, şi la noi… ieri ne-am apucat cu zel de făcut ultima variantă de ceas. Am început multe, să nu vă închipuiţi că am scăpat usor. Primele versiuni erau roz (ghici a cui…) şi verde. Desenaseră direct, mai lipiseră câteva briz-brizuri, dar nu stăteau nici bine in picioare (carton cam subţirel) şi nici nu ne-am declarat foarte multumiţi de rezultat. A mai urmat o variantă intermediară, şi apoi aceasta.

Am stabilit de comun acord să facă nişte buline colorate, pe care să deseneze sau să lipească ceva…

Ceas din hartie Andrei voia musai maşini. De când cu perforatorul cu maşinuţe, numai buburuze ar lipi peste tot. Numai că de la intenţie până la realizare e cale prea lung, bulinele au ieşit cam mici, maşinile nu se văd. Dar… Mami, e ca la curse, toate au număr!!! Deşi logica a fost să le aşeze pe toate având ca reper centrul ceasului (cele cu roţile în sus nu sunt greşeli), când a scris numerele a uitat la ce s-a gândit prima dată. Apoi iar schimbare de plan, când l-am întrebat ce indică ceasului lui… Dacă tot a ales un serial, s-a gândit el să facă şi ceasul cu fraţii Jonas, şi să-i pună şi marca Disney.A avut şi o tentativă de a folosi foarfeca decorativă, dar după ce a decupat jumătate de ceas a abandonat. A ieşit ceva…

Ceas din hartie Cu Iris e poveste lungă. Ea totdeauna începe, şi niciodată nu ştie cum termină. Mereu mai găseşte ceva, sau caută o soluţie. Genul Scufiţa Roşie, ajungi din punctul A în punctul B făcând un zig-zag lung. A pornit şi ea de la buline, desenate cu capacul de la lipici şi decupate cu grijă. Dar nu a vrut să lipească nimic, şi-a căutat ştampilele cu zâne, apoi le-a colorat. Pentru cifre a folosit un ceas normal, şi le-a scris pe dos. Dar e încă mică, nu am pretenţii, mai ales ca 11 este unu şi unu. a terminat cu bulinele, şi şi-a semnat creaţia. Ceas marca Iris. Şi vine întrebarea de baraj… Îţi place, mami? Nu trebuie să răspund, că vede pe faţa mea. Bine, îi mai fac ceva. Nişte fluturi pe jos. Perforatorul cu Coada rândunicii e destul de nou, n-a apucat să-l exploateze. A început cu fluturii verzi, şi îmi venea s-o mănânc de dragă ce-mi era, când o vedeam cum se chinuie ea să le aşeze aripile la fluturi. Oana m-a învăţat, la grădi! După cei verzi, s-a gândit ea să mai pună, până când n-a mai avut unde. Mami, dar pot să-i fac şi ochi? Ochişorii ăştia mobili sunt ultima nebunie în materie de colaje. I-ar lipi pe orice. Îmi aduci aracet, că nu se liesc cu lipici! Fără aracet, i-am zis să pună glitter. Vai mami, ia uite ce frumos, stă sclipici in jur! Mda, dacă era aracet, nu ieşea aşa fain în jurul ochilor :). Gura o fac tot cu sclipici…

În final a declarat opera finalizată. Ea voia ecusonul de cel mai harnic năzdăvan la această probă, numai că nu i-a ieşit. Andrei "terminase" înaintea ei… iar când am ajuns la pc, trimisese deja Mara creaţia, finalizată cam cu vreo două ore înaintea lor. Asta e, data viitoare…

În schimb m-a amuzat răspunsul, cu ora preferată. Întâi s-a gândit ea cum să stea limbile la ceas în aşa fel încât să se vadă bine ochii. Apoi s-a gândit ce face ea pe la prânz… că altfel pare Fomilă din Harap Alb.

Detaliile probei

Martisoare confectionate din hartie

Vrei să confecţionezi mărţişoare şi nu ştii de unde să începi. Iată o idee: ascute întâi cu grijă creioanele colorate din penar, în aşa fel încât să menţii întreagă banda de lemn tăiată cu ascuţitoarea.

Ascutitura de creion

Materiale necesare:

  • carton pentru suport
  • hârtie creponată
  • hârtie glasată
  • aracet, lipici lichid (transparent)
  • lipici glitter (cu sclipici)
  • foarfeci decorative
  • carioci, şampiluţe

Confecţionează apoi suportul pentru mărţişor. Poţi proceda ca aici, sau poţi, pe un carton, să lipeşti o coală de hârtie glasată.

Suport. Martisoare confectionate din hartie creponata

Întinde aracet cu o pensulă pe partea care nu conţine culoare. Lipeşte cu grijă o rozetă din ascuţitură de creion pe suportul confecţionat. Dacă se rupe, potriveşte cu grijă bucăţile rămase.

.

Modelele de mărţişoare care vor rezulta sunt trei tipuri de floricele.

 

Floricele din hârtie mototolită.

Ai nevoie de hârtie creponată, pentru a realiza mici mototoale de hârtie. Dacă nu ai mai realizat aşa ceva, aruncă un ochi aici.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Taie o fâşie de hârtie creponată (aprox. 1cm lăţime) pentru codiţă, şi răsuceşte-o între degete pentru a semăna cu un fir de aţă. Din ea vei tăia cu ajutorul unei foarfece.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Din mototoalele de hârtie realizează o floricică. Lipeşte şi codiţa cu lipici transparent, nu cu aracet. Apoi, taie două dreptunghiuri mici de hârtie creponată. Umezeşte-ţi degetele şi răsuceşte marginile pentru a le da forma unor frunzuliţe. Lipeşte-le tot cu lipici transparent.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Martisoare confectionate din hartie creponata

La final, poţi folosi glitter pentru decorarea marginilor.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Floricele din hârtie glasată

Pentru acest model ai nevoie de hârtie glasată. Decupează petale (aproximativ 10, sau chiar mai multe), de 1cm lungime.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Lipeşte în mijloc un mototol de hârtie creponată, dar adaugă mult mai mult lipici decât este nevoie, în aşa fel încât să poţi lipi şi petalele. Suprapune-le cu grijă, pentru un efect cât mai plăcut.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Pentru codiţă, foloseşte acelaşi sistem ca mai sus, dintr-un fir "tors" din hârtie creponată. Pentru decor, poţi folosi glitter. Este recomandabil să adaugi în jurul mijlocului, pentru a masca excedentul de aracet.

Martisoare confectionate din hartie creponata

 

Floricele din fire de hârtie glasată

Dacă ai exersat deja primul model, atunci firele răsucite din hârtie glasată îţi sunt familiare. Adaugă lipici în mijlocul rozetei. Lucrează cu grijă, iar dacă aracetul atinge alte zone, şterge-l cu un beţişor de bumbac. Realizează bucle şi, cu ajutorul unui creion, apasă-le să se lipească bine. Repeta operaţiunea de căte ori consideri necesar.

Martisoare confectionate din hartie creponata

La final, adaugă în mijloc un mototol de hârtie creponată. Codiţa o poţi realiza dintr-un fir verde, sau, dacă ai la îndemână, glitter verde.

Martisoare confectionate din hartie creponata

Mărţişoarele sunt gata.

O primăvară cât mai frumoasă!

Alte mărţişoare

Martisoare confectionate din hartie creponata

Dacă ai găsit prin casă hârtie creponată, dar nu ai idei cum să confecţionezi cu ajutorul ei mărţişoare, iată câteva idei. Normal, în funcţie de îndemânare şi talent rezultatele pot fi diferite…

Materiale necesare:

  • carton pentru suport
  • hârtie creponată
  • hârtie glasată
  • aracet, lipici lichid (transparent)
  • lipici glitter (cu sclipici)
  • foarfeci decorative
  • acetofan pentru buclele de protecţie
  • o papiotă
  • carioci, şampiluţe

Pentru început, lipeşte pe un carton subţire hârtie creponată, în funcţie de ce fundal vrei pentru mărţişoare. Ai grijă cu aracetul, daca fundalul este închis, pot apare pete albe.Şi lasă-l la uscat sub presă, altfel cartonul se va curba. După ce se usucă, taie cu ajutorul unor foarfeci decorative cartonaşe de dimensiuni diferite, pătrate sau dreptunghiuri, după inspiraţie.

Suport. Martisoare confectionate din hartie creponata

Cea mai simplă variantă de mărţişor este cea care foloseşte imagini deja imprimate. De pe o hârtie de ambalaj, de exemplu, poţi decupa un fluturaş. Îndoi aripile de-o parte şi de cealaltă a toracelui acestuia. Partea centrală va fi unsă cu aracet şi lipită cu grijă, iar aripile uşor ridicate vor crea impresia de bătăi. Va fi mai greu de ambalat, dar poţi crea o buclă de acetofan pentru a-l proteja. Bine-nţeles, poţi crea propriul tău fluturaş, şi să-l decorezi cu mărgele.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Fluturas.

A doua variantă propusă este un papucel… cred că, dacă ar fi să aşez în ordinea preferinţelor mărţişoarele din copilărie pe primul loc ar fi mărţişoare de sticlă (animale) şi papucei de orice tip. EI, nu mi-a ieşit mie un papucel clasic, cu vârful uşor întors, a ieşit mai mult un şlap modern. Dar nu este greu de realizat.

Din hârtie glasată decupează suportul papucelului şi partea de deasupra. Dreptunghiul se va îndoi pe muchiile scurte aproximativ 2mm. Ceea ce rămâne trebuie să fie mai lată decât "talpa" papucelului. Decorează apoi cele două părţi. Poţi folosi carioci-ştampile, sau proporiul talent. Dacă ai la îndemână foarfeci decorative, nu ezita să le foloseşti. Lipeşte cu grijă cele două aripioare îndoile, pe talpa pantofului.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Papucel

Când papucelul este gata, adaugă aracet pe toată talpa şi lipeşte-l pe suportul deja confecţionat. Foloseşte glitter pentru a decora papucelul, apoi realizează din acetofan o bandă de porotecţie.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Papucel

A treia variantă este mai dificilă, ai nevoie de puţin mai multă îndemânare: o glastră cu maci.

Pentru a realiza florile, taie pătrăţele mici de hărtie creponată, de aproximativ 2x2cm. Suprapune două pătrate, apoi leagă-le împreună, ca şi cum ai realiza o fundiţă. Îndoaie apoi fundiţa şi preseaz-o cu degetele. Înnoadă firele, şi taie-le.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Maci

Martisoare confectionate din hartie creponata

Din hârtie glasată decupează o glastră. Lipeşte-o pe suport împreună cu florile de mac.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Maci

Foloseşte glitter verde pentru a desena codiţele florilor, apoi auriu sau orice altă culoare pentru a decora glastra. Poţi folosi şi carioci pentru decor.

Martisoare confectionate din hartie creponata. Maci

Mărţişoarele sunt gata.

O primăvară cât mai frumoasă!

Alte mărţişoare

Artistul anului: Maria

Mă numesc Maria sunt din Iasi (Romania) si am 4 ani. Stau pe strada Frumoasă, din cauza asta spune tati că sunt frumoasă:)

Cel mai mult îmi place să dansez şi atunci când o fac, musai trebuie să port fustiţă. Îmi mai place să mi se citească poveşti, mai ales cele cu prinţese, nu degeaba sunt "prinţesa" lui mami şi a lui tati. 

Am un frăţior pe care-l cheamă Ştefan, e mai mic decât mine, are numai doi ani. Îl cam bumbăcesc eu, dar numai din dragoste.

Merg la grădiniţa şi îmi place tare mult, chiar dacă acasă fac scandal că nu vreau să mă duc. Sunt cea mai mică din grupă, dar încerc să fac faţă cât mai bine. În schimb nu-mi place să dorm acolo şi nimeni nu mă înţelege.

Mâncăruri preferate: mămăliga, salata de sfeclă, musacaua. 

Când voi creste mare vreau sa "mă cochetez"

Îmi plac pisicutele şi peştişorii.

Operele mele:

"Vas din castane cu frunze vesele"
Maria, colaj din frunze de toamna

"Păsări stând de vorbă pe frunză"
Maria, modelaj din plastilina

Dovlecel

"Familia mea" – Noi suntem numeroşi şi Maria  a încercat să deseneze cât mai mulţi membrii ai familiei. Mami a ajutat-o şi a scris sub fiecare personaj cine este.
De clarificat faptul că Maria poarta rochiţa :
)

Maria, familia mea, desen in carioca

Floare curcubeu şi copăcel cu mere sub razele soarelui

Colaj din hartie creponata, mototolita

 

 

Înapoi la pagina principală a concursului.

Artistul anului: Theodora

Pe mine ma cheama Theodora Amely… Sunt din Bucureşti si sunt in zodia Varsator.

Am şase ani si 9 luni, sunt la grădiniţă in grupa pregatitoare, iar la anul voi merge la şcoală.

Îmi place să pictez foarte mult si sa ma joc afara in aer liber.

Activităţile mele preferate sunt atletismul, dansul şi pictura.

Jocul meu preferat este Webkinz, am un catelus virtual care se numeste INIMIOARA ALBA, deoarece este alb si pufos…..

Îmi place sa ma uit la TV pe canalul Disney, am acolo o gramada de filme pe care le urmaresc (H2O imi place cel mai mult).

Când voi fi mare vreau să ma fac politista la circulatie……………. ca sa-i dau amenda lui tati cand merge cu viteza….

Operele mele:

"Dovlecel"
Pictura: Flavia, dovleac de Haloween

"Familia mea"

Theodora, Familia mea, desen in carioca

…pentru verişoara mea, Andreea

Felicitare, colaj din buline de hartie glasata

Scrisoarea către Moş: Dragă moşule, eu nu ştiu să scriu, de aceea ţi-am făcut doar un desen. Poţi să-mi aduci ce vrei tu, eu am fost cuminte.

Fapta bună: m-am jucat cu 2 copii mai mici cu care nu voiau cei mai mari să se joace… şi a venit şi mosul… ce este în sac este pentru ei 3…

Desen pentru catre Mos Craciun

Este un om de zăpadă modern, multicolor.

Glob Magic cu om de zapada

Glob din hartie pentru pomul de iarna

 

 

Înapoi la pagina principală a concursului.

Artistul anului: Andrei Razvan

Sunt Andrei. Şi Răzvan. Sunt din Bucureşti. Sunt Leu, o zodie cu Soare.

Am şase ani, sunt la grădiniţă, iar la anul voi merge la şcoală. Îmi place să colorez pe calculator, şi să mă joc. Jocul meu preferat este Midtown Madness 2.

Serialul de desene animate favorit este "Thomas şi prietenii lui în insula Sodor", iar filmul preferat este Cars.

Îmi place Vama Veche, formaţia. Şi plaja.

Activităţile mele preferate sunt fotbalul, dansul, şi cam atât. Îmi place şi engleza.

Când voi fi mare vreau să călătoresc prin toată lumea.

Operele mele:

"Crizanteme în grădină "

"Toamna la Tokyo" – a început şcoala la Tokyo, copiii vin cu autobuzul la liceu. În imagine, stalpi cu semne de circulatie, semafoare. Marcaje de toamnă: un copac chel, frunze în cădere şi pe jos, un stol de păsări călătoare şi un pic de ploaie. 
Andrei, flori de toamna

Andrei, flori de toamna

"În grădină " – un cuib cu ouă pe o rămurică, o pasăre pe marginea cuibului şi una care se întoarce acasă. Au fost folosite pentru colaj frunze, maceşe, ghinde, seminţe. Jos, în iarbă, un arici şi câteva floricele, din măceşe, seminţe de roşcovă, buline de floarea miresii..

Andrei, colaj din frunze de toamna

"Păsărele " – modelaj din plastilina. Am folosit plastilina divers colorata, o ghinda,
frunzulite, seminte de roscova, bobite albe de floarea miresii. In imagine, o pasăre care
s-a întors la cuib si alta care a căzut în iarbă
. Pe jos câteva pietricele, si un soare mic sus pe cer.

Andrei, modelaj din plastilina

"Dovleacul este un pic vampir şi un pic cu ochii mari. Are şi corniţe de taur."

Pictura: Andrei, pictura dupa model. Dovleacul este un pic vampir si un pic cu ochii mari. Are si cornite de taur.

"Familia mea la tenis"

Andrei, Familia mea, desen in carioca

E o pasăre mov, o floare rotunjoară şi o floare mai mică, ce trebuie să crească. Şi un pom în care nu se văd frunctele.

Colaj din hartie creponata, mototolita

Este o felicitare cu un om de zăpadă şi cu trei floricele la început şi un tablou cu urări. Pentru Andreea, colega mea de la grădiniţă.

Felicitare, colaj din buline de hartie glasata

Felicitare, colaj din buline de hartie glasata

Scrisoarea către Moşul: Dragă Moş Crăciun, Sunt Andrei şi te rog frumos când vii pe la noi să-mi aduci maşinile. Vreau un Porche un 911 cope, 356 B Carera 2, 356 B, 356 A, 356. Muţumesec, Bucureti Cartieru Balta Albă

Scrisoare catre Mos Craciun

Fapta bună – în metrou, cu tati, am dat locul unei doamne (grupul din stânga sus, doamna are pantofi verzi cu toc). În dreapta este burduful dintre vagoane, locul meu preferat.

Desen pentru catre Mos Craciun

E un om de zăpadă şi e singur pentru că era foarte frig. Erau -7′. Copiii erau în casă. Pălăria e un pic strâmbă.

Glob Magic cu om de zapada

Un glob cu o maşinuţă pentru pomul meu de iarnă. (Pozat din faţă şi din spate.)

Glob din hartie pentru pomul de iarna

Înapoi la pagina principală a concursului.

Artistul anului: Oana

Mă numesc OANA MARIA şi locuiesc în Buzău.

Am 6 anişori proaspăt împliniţi şi sunt o NĂZDRĂVANĂ încă de când eram o sâmburică.

Despre mine trebuie să ştiţi că sunt sensibilă, cuminte, isteaţă şi dornică de tot ceea ce este nou. Iar pentru când voi fi mare mi-aş dori să devin "vedetă".

Operele mele:

Fetite cu umbrele – Fetite cu umbrele, in ploaie, ocolind baltile de pe jos…
Oana Maria, flori de toamna

"Flori de toamna "
Oana Maria, flori de toamna

"Zâna Toamnă"
Oana Maria, colaj din frunze de toamna

"Două păsărele, mămică şi tătic, s-au oprit să ciugulească pe iarbă nişte grăunţe, lângă un copac desfrunzit."
Oana Maria, Doua pasarele, mamica si tatic, s-au oprit sa ciuguleasca pe iarba niste graunte, lânga un copac desfrunzit.

"Dovleac la carnaval "
Pictura: Oana, Dovleac la carnaval de Haloween

"Familia mea în excursie la cascadă"

Oana Maria, Familia mea în excursie la cascada, desen in carioca

VINE TOAMNA (Copacului încep să i se coloreze frunzele în culoarea ruginie, iar unele cad pe jos. Păsările călătoare pleacă în ţările calde. Florile de toamnă înfrumuseţează grădina.)

Colaj din hartie creponata, mototolita

La multi ani, ANDREEA! (pentru colega şi prietena mea, Andreea; ea este în imagine)

Felicitare, colaj din buline de hartie glasata

Felicitare, colaj din buline de hartie glasata

Scrisoarea către Moşul, versiunea scurtă, pentru concurs. Moş Crăciun cu sacul plin de jucării, alături de renul Rudolf.

Scrisoare catre Mos Craciun

Fapta bună – I-a luat apărarea prietenei ei Melissa, atunci când alte colege de la grădi râdeau de ea, răutăcioase.

Desen pentru catre Mos Craciun

Om de zăpadă cu ilic

Glob Magic cu om de zapada

Materiale folosite: cartoane colorate, margele, carioci, abtibilduri

Glob din hartie pentru pomul de iarna

 

Înapoi la pagina principală a concursului.